Și ninge…
( poem dedicat mamei)
Și ninge, și ninge, și ninge
Și sufletul meu e pustiu,
Pe deal se așterne zăpada
Și sănii se-aud pân’ târziu!
Lasă-mi un timp să admir
Ce mirifică-i neaua stelară
S-așterne pe câmpuri divin,
Și drumul spre tine-i povară!
Privesc copilăria pe geam,
Cu râsete și bulgări de zăpadă
Ceainicul fierbe încet
Și mirosul de iarnă îmbată!
E greu să fi singur în iarnă
Când lemne în sobă nu sunt,
Pe pârtie vine mama
E bătrână săraca, ce trist!
Și ninge, și ninge, și ninge
Cu fulgi mari și pufoși
Mama aprinde focul
Și-n inimă-i cald și frumos!
Ca un copil cu vise, sorb
ceaiul cu miros de măr
Mama îmi mângâie fruntea
Mi-e bine, mi-e dor și visez!
Târziu mă ridic de la geam
Când felinare se-aprind
E noaptea cea mai lungă
Din Anul ce-a rămas!
Și ninge, și ninge, și ninge,
Și liniștea mă pătrunde
Adorm cu mama în gând
E iarnă, e târziu și e frig!
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Franța, Paris
24 decembrie, 2018