LĂSAȚI-MĂ SĂ FIU ROMÂN !
Când
viață am primit
de la Dumnezeire,
știam
că sunt român în România mea…
anii au curs
peste a mea trezire,
dar corbi
cu ciocuri negre
se-nfruptă iar din ea.
Când
primii pași m-au dus
spre școala vieții,
știam
că România
este casa noastră,
dar văd
cum unii-i fură zorii dimineții
și îi sădește pentru ei
în glastră.
Când
fiului i-am pus în mână
cartea,
știam
că doar aici
își va croi un drum.
Vă cer acum :
lăsa-ții libertatea!
nu îi prefaceți visele
în scrum!
Când
mi-am clădit o casă
și un nume,
știam
că România mi-este viitorul.
Vă cer :
Lăsați-mi țara
și al ei renume!
Nu îi striviți onoarea,
nu-mi rupeți tricolorul !
Acum
când în priviri am frunze ofilite,
și nu știu
câte ramuri în palme-mi mai rămân,
vă cer :
nu vă ascundeți în searbăde cuvinte,
și vă mai cer:
LĂSAȚI-MĂ SĂ FIU ROMÂN !
—————————
Silvia URLIH
1 Decembrie, 2018