CĂLĂTORIE ÎN DOI…
M-a dus viața cum a vrut, ca un tren pe căi ferate,
Ce-a pornit din zorii zilei, dintr-o anumită gară…
Îmi cătai locul în lume, printre multele-ocupate,
Dacă unul îmi găseam, parc-avea sârme ghimpate,
Călător parcă niciunul, să-mpart clipa-mi solitară,
Dintr-acei ce-mi alergară…
Și cu cin’ să schimb o vorbă ? Parcă n-am însoțitor,
Simțăminte să împart și oceanul meu de gânduri…
Să asculte ce-am de spus, de ieri, de-azi, de viitor,
La-ntrebări răspuns să-mi dea, la dileme-mi ghicitor,
Să aștepte, să îndrume, să citească printre rânduri,
Diamant făcând din prunduri…
Om să-mi fie de înțeles și să cred în el ca oarbă,
Să prevadă de-o putea, ce va fi să se întâmple…
Când o fi ca să vorbesc, din cuvinte să mă soarbă,
Chiar nainte de-a le spune, chiar din prima lor silabă,
De-oi simți vid de plictis, precum crește să mi-l împle,
Alungându-l de pe tâmple…
Să împrăștie din drum, de sub pașii-mi bolovani,
Lin să-mi fie, plin de flori, crânguri cu-nverzită cale…
Șerpi s-alunge, șobolani, teamă mi-e și de vulcani,
De dușmani, de șarlatani, de nevrednici, donjuani,
Dar, deși-mi vreau călătorul, să-mi fie și scut și zale,
Nu-i voi pune eu zăbale…
Cer eu poate-așa și-altfel, multe vreau și las puține ?
Vă par poate nesătulă, doar primesc și dau un pic ?
Eu aș spune că sunt bună, lăsând multe de la mine,
Cred că mă împart la toate, nu mă joc eu cu destine
Cred c-ofer ce am mai bun, chiar de n-aș primi nimic…
Dar… altul vede, ce să zic ?
—————————–
Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU
Atena, Grecia
25 noiembrie, 2018