Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Lipsa de ideal

Lipsa de ideal

 

Mă îngădui cuvintelor, în sufletul lor
punându-mi vocalele gaj pe sentimente
în fiecare dimineaţă şoptită printre gene
de parcă-n mine ar clocoti magma
care scoate durerea la suprafaţă.

Mă simt descoperit de idoli tenebroşi
pe care nu-i cunosc
la graniţele fiinţei cu nefinţa hulpavă
de unde se înfruptă gânduri soiucigaşe.

Sunetele limbii îmi par moarte
femeile cunoscute, neverosimile şi triste,
nu mai vor decât ceva avere pentru siguranţă
mărturisind spaima de sărăcie şi luptă.

Mă întreb de unde-i lipsa de ideal
şi atâta pustiu în inimi tinere?
Ori şarpele s-a încolăcit în suflete
de nu mai cred în regenerare şi avânt!

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 noiembrie, 2018

Lasă un răspuns