În toamna vieții mele
Este toamna și iar frunze se așează pe pământ,
Pe când vântul suflă rece, ramurile desfrunzind
Norii gri pe cer se adună, iar tristețea-i în cuvânt,
Timpul trece fără veste și-mi văd părul încet albind!
Stropi de ploaie curg șiroaie, îi aud și-i port în gând,
Multi sunt semne de întrebare ce nu au încă răspuns
Ploaia toamnei mă cuprinde, iar în suflet în curând,
Simt răcoarea-i și fiorii, ce năvalnic m-au pătruns.
Iar sub pleoape lacrimi calde, mi se zbat necontenit,
Plouă peste frunze moarte, purtate numai de vânt
Stropii ploii îmi curg năvalnic, peste trupu-mi obosit,
Simt cum visele-s pierdute, aripile-n timp s-au frânt.
Stau și mă socot mai bine, câte toamne-am tot strâns,
Însă toamna asta-mi pare, că-mi vestește al meu apus
Multe doruri port în mine,ce cu patimă le-am strâns,
Dar în toamna vieții mele, multe-aș mai avea de spus.
Le cuprind însă-n cuvinte, ce în versuri mi-le așez,
Pana-n mâna tremurândă, parcă ar vrea să mă-opresc
Gândul răvășește-n clipe, ce cu dor le tot păstrez,
Chiar de toamna- mi este tristă, nostalgia i-o iubesc!
——————————-
Maria HOTEA
26 octombrie, 2018