TU EȘTI
Am întrebat curcubeul unui izvor,
dacă chiar tu ești cântecul toamnei târzii
ce peste mine se revarsă
în pas de menuet,
iar ruginiul evocă petalele unui rai
refugiat în chip de fluture
pe chipul tău,
fulg de nea ce ești ;
încerc să ies din transa
visului tău
dar zâmbetul tău
mă dezmiardă atom cu atom
să gust din amfora clepsidrei…
nemurirea !!
iar zefirul pârguit
alegorice catarge pier în neguri de absint
îngânând himere proscrise
care se pierd la margini de neant
fără timone, fără navigant …
asta e lumea mea …
de muritori stigmați
în care eu sunt și praful dus de vânt
și vântul însuși …
și ca la un semn
sunt alături de mine și adesea mă chem
Tu ești clepsidra prin care curg
secundă cu secundă
zori și amurg
ești vraja în care mă pierd
în talazuri ce din crepuscul se dezmierd
zâmbesc azimuturi ce pier spre nicăieri
….sunt prea profan pentru al tău totem
dar totuși eu te iubesc și te chem
…. sau pier !
—————————–
Cristian Gabriel VULPOIU
24 octombrie, 2018