Ținutul zăpezilor albastre
A îngheţat din nou lumina la ferestre,
un ger trimis de zei s-a cuibărit în ea,
privesc la bolta cu zăpezile albastre,
dorind să-mi împletesc albastru corp de stea.
Îmi ninge-n suflet azi cu dimineți virgine,
ninge-ntr-un amor etern cu infinitul
și-n singurătatea zăpezilor cianine,
îngerii împart în taină răsăritul.
***
O umbră de pe cer îmi curge în privire,
din zarea cu nămeţi mi-am adăpat cuvântul,
îi scriu tăcerii nude și îi dau de ştire,
că sunt precum Atlas…
Dar am în ochi Pământul.
Meditaţia iernii
Iar ninge cu fulgi mari pe strada noastră,
împodobind castani necontenit,
dansează ilegal prin urme îngeri
şi ceasul din odaie a murit.
Încă un an coboară peste mine,
mă pregătesc de-un nou recensământ,
trăiri se scurg necontrolat prin mână,
încetul cu încetul spre pământ.
Şi dezertez spre alte anotimpuri,
cumplit de tristă-n tragicul destin,
compun cuvinte parcă la-ntâmplare,
îmbătrânind în golul clandestin.
Azi ninge peste mine, timpul strigă,
mă regăsesc în visul de-mprumut,
trec ilegal pe strada noastră îngeri,
valsând din nou la modul absolut.
Vama dintre poluri
Salut eternitatea captând secunde nude,
ca cioburi de lumină cad fulgii… în pereche,
se despleteşte iarna prin vama dintre poluri,
în murmur de cristale c-o rânduială veche.
M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi,
nu simt nici o durere, azi nu mai sunt în stare,
îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii
şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare.
Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,
zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor,
privesc la cer să-mi cumpăr un dram de amintire
fiind înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior.
Dureri îmi trec prin vene atingând plămânul,
am devenit tamponul dintre pământ şi cer,
iar de singurătate alerg în a mea urmă,
sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer
—————————
Mariana MOGA
Alba Iulia
29 noiembrie, 2017