Baki YMERI: Foc sacru

Poeme alese din volumele Kaltrina, 1994, Dardania, 1999,i Lumina Dardaniei, 2004, Drumul iadului spre Rai, 2005, toate publicate în Bucureşti. Volumul Lumina Dardaniei a apărut sub egida Muzeului Literaturii Române. Volumul respectiv cuprinde şi poeme inedite.

Inspirat de fiinţa zânelor noastre frumoase ca un răsărit de soare, Baki Ymeri, este poetul fabulos şi cutremurător care crede în steaua iubirii. Cultural, confesional, etnic şi patriotic, el aparţine atât românilor, cât şi albanezilor. Adică: este cel de o fiinţă cu suferinţa şi căldura noastră. Prin lucrarea sa culturală, Baki Ymeri arată un punct luminos, comun şi tandru. El aparţine nu numai limbilor română şi albaneză, ci şi limbilor germană, franceză, bulgară, macedoneană, slovenă, sârbocroată, aromână, italiană, până la zece, ca un Cantemir întors prin Istoria hieroglifă spre poem, ca un cântec care caută o Europă maşteră. Ce bine că poetul nu ocoleşte izvoarele! Cum de s-a oprit tocmai aici unde, alături de noi, şi el a devenit poet! O fi oare o răscruce? O fi oare o mirare? O fi oare ceva dat care ne alege? Baki Ymeri este poetul care stârneşte ninsoarea în limba română. El reface un drum întreg, numai ca să dea o definiţie versului său în albaneză, care albeşte mirarea limbii române (Victor Marin Basarab)

CÂNTEC POPULAR

Prin Rai alergând,
Coborând
Pe aşternutul de vânt
Sânii ei tremurau
Undele lor mă loveau,
Mă trănteau la pământ.

PASTEL

Scoica sânilor tăi
Era sfântă ca luna,
Culoarea lor albă
Era precum spuma
La marginea mării.

PERLA PLĂCERII

Parcă eşti un desert
De şoapte-nsetate!
Tu aprinzi focul sacru
În clipele
Rugăciunilor reci.
Vii şi-mi arăţi
Perla plăcerii
Strălucindu-ţi la sân.
Din bătrânele nopţi
Se furişează
Din nou tinereţea.
La marginea mării.

POEM PUFOS

Revoluţia se face
În numele unui ideal pufos
Într-o legalitate pufoasă.
Lupta miroase a moarte pufoasă
Şi iubitei mele i-se înmoaie picioarele
După o bătălie pufoasă.
Fericirea devine o realitate pufoasă
În aşternutul pufos.

Până aici e totul simplu
Ca într-un roman.
Fericirea începe
Când se deschide Poarta Raiului
Pentru un vulcan setos
Ca o surpriză pufoasă
Şi foarte pofticioasă.

PERLA POETULUI

Eşti ca boarea cea uşoară
Ca o poftă legănată
La un piept de domnişoară.
Eşti, oricând, ca niciodată.
Niciodată nu ştii când
Eşti ca pasărea furată
De văzduhuri pe pâmânt.
Eşti aripa care-n ceruri
Lasă-n urma ei un rând
Din poemul care zboară.

PUTEREA IUBIRII
Cu pielea ta luminezi stelele,

Cu gasul tău sorbi izvoarele,

Cu buzele tale încălzeşti iernile,

Cu gura ta rosteşti rugăciunile,

Cu ochii tăi orbeşti zorile,

Cu numele tău albeşti zilele.

Cu sângele tău înroşeşti rodiile,

Cu sânii tăi străpungi nopţile,

Cu pântecul tău roteşti soarele,

Vezi?!

Cu pântecul tău roteşti soarele.

MIERE

De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Pe buzele tale
Erau polen şi nectar.
Nevăzute albine
Îţi desenau pe buze o inimă.
De ce mă vrei?
M-ai întrebat.
Nevăzute albine
Se trudeau să poarte prin aer  Continue reading „Baki YMERI: Foc sacru”

Nina TĂRCHILĂ: Gravura unei despărțiri

Gravura unei despărțiri

 

sunetul uitării lunecă pe ape,
ne călcăm pe umbre cu inimi mioape,
sângerăm sub semnul dorului strivit
între dinți de geruri ce s-au dezgolit,
degete de ceață se lovesc de zare
despletind neșterse semne de-ntrebare,
beată de-ntuneric luna amăgește
o speranță oarbă ce te-adăpostește
și-n dans de ciuleandră face să mă doară
poate-un fel de viscol curs pe dinafară,
poate un nesomn dezlegat de vânt
foșnitor a taină-n ultimul cuvânt
ce se zbate încă-n ceasul cel târziu
zdrențuind trei versuri care nu se scriu,
sufocând trei vise ce-așteptau să bea
apă din fântâna ce-a secat și ea.
ne călcăm pe inimi cu umbre mioape,
cerul ni se-nchide într-un ochi de șarpe
și impudic ploaia sângeră prin noi
cu silabe sparte pline de noroi.

sunetul durerii lunecă pe ape,
ne călcăm pe umbre cu inimi mioape …

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

3 mai 2019

Vasilica GRIGORAȘ: Zbenguiala literelor

ZBENGUIALA LITERELOR

 

târziu în noapte joc rolul principal
într-un scenariu literar-ludic
şi scot din joben
un număr considerabil de litere
le las să se zbenguie precum vrăbiile
pe paginile pline de omăt

amestecate în golul tăcerii
viermuiesc cu foşnet tainic liniştit
în jocul onest al alfabetului creaţiei
legănate cu ardoare de braţele muzei
pe scena câmpului semantic
peliculă a sufletului zvăpăiat şi vivant

se îngrămădesc în interiorul cuvintelor
de tot felul întunecate şi triste
eclatante şi zâmbitoare
cu ochii aţintiţi spre
labirintul stufos dar provocator
al unui poem în faşă

un surplus de litere plutesc
într-o stare de covalescenţă
revarsându-se la vreme potrivită
ca o ploaie de Sânziene
pe câmpia fertilă a poeziei

—————————–

Vasilica GROGORAȘ

Vaslui

2 mai 2019

(Imagine internet)

Alexandra GĂLUȘCĂ: La mal de Dunăre

La mal de Dunăre

 

Trăiesc la mal de Dunăre
Printre salcâmii infloriți,
Sălcii pletoase plângatoare,
Şi nuferii de fete doriți

Viata mea aici e poezie
Din lacrimi îmi fac stele,
Scrierile-mi sunt ocazie,
Să împlinesc visele mele

Doar iubirea-mi e stăpână,
Ea este-n inimă şi gând,
Dunărea de dor mă-ngână,
Nu pot trai decât iubind

Trăiesc cu prietenii în locul
In care salcâmii regi sunt,
Aici eu mi-am aflat norocul
La malul Dunării cel sfânt

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Anna-Nora ROTARU: Pe fruntea sufletului meu (poeme)

VERDELE…

 

Verdele… e primăvara-n izbucniri de clorofilă…
E-n mugurii, ce ţâşnind plesnesc pe ram…
În frunza de sub brumă, timidă şi fragilă,
De soare alintată ascultând febrilă
”Oda bucuriei „-n sărbătoare, ca la hram…

Verdele… e-al speranţei-ndrumătoare-n viaţă…
E-n mucegaiul, ce-orice-atinge putrezeşte…
În iedera, ce tânjind lumina se-agaţă,
De tot ce-i la-ndemână-nalt, chiar fortăreaţă
Şi-n trifoi… chipurile norocul ţi-l trezeşte…

E-al lucernei, buruienilor ce cresc pe glie…
Al brazilor, ce-ntind spre cer vârfuri avide…
Crudităţilor strepezind dinţii-n copilărie,
Al scaieţilor, ce-ţi zgâriau glezna-n bălărie
Şi-al muschiului, din locuri umbroase şi aride…

Verdele… e-al tinereţii, ce te priveşte-n faţă…
Al grânelor, din lanurile-ntinse-n luna mai…
Al visurilor, ce-n noapte-adâncă te înhaţă,
Ca firul de lumină să-l găseşti, te-nvaţă,
Săltând în zboruri, pe coamele de cai…

E… şi-al minciunii spuse cu ipocrizie…
Al dezamăgirii, cu gust de-amărăciune…
Al şerpilor venin, ce-ţi produc paralizie,
Al mării furtunoase, în adâncu-i de te-mbie,
Al… mlaştinilor cu miros de mortăciune…

Dar… e şi-n ochii mei, plini încă de speranţă…
Al libelulei, crăiasă mică, oglindită-n apă…
Mă prind în zbor cu ea, plină de cutezanţă,
Ca Verde să rămân, în ultimă instanţă
Şi nu lăcustă, ce-n seva lumii se adapă…

 

PE FRUNTEA SUFLETULUI MEU

 

Pe fruntea sufletului meu,
Cernit-au astăzi flori de măr…
Din ceruri poate, de vreun Zeu,
Când ruga mi-auzit… sau Zmeu,
Coroană-mi împletind în păr !

Visul, rămas în iarnă priponit,
Pe stâlpul deznădejdii înspre cer,
Până mai ieri, de viscol prigonit,
Mi-a sângerat la poale, surghiunit,
De mâna crud-a unui temnicer…

Azi, însă, parcă ies din labirint,
Soarele mă întâmpină, mă scaldă…
Cuvinte nu pot scrie din ce simt,
Îmi picură ca stropi de mărgărint,
De bucurie, o sevă dulce, caldă !

Prezentă-s primăverii-n sărbătoare,
Mă inundă parfum de flori de măr,
De parcă ies dintr-o vâltoare,
Putând fi iarăși visătoare,
Prinzând din zbor fluturi în păr…

Și am de-astâmpărat atâta sete,
Ce-am adunat în sufletu-mi arid…
Că vreau să șterg cu un burete,
Amare lacrimi și regrete,
Din mine să-nfloresc timid !

Să cred în zile noi și încercări,
Să-mi vina, făr-a scrie-o jalbă
Și-n loc de vifor și întunecări,
Doar primăveri m-aștepte pe cărări,
Din flori de măr să-mi fac o salbă !

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

3 mai 2019

Simon JACK: Dezordine

Să nu pui întrebări
de n-ai si puncte peste neînceput,
mă văd cum beau din beci
burdufuri cu vinul umbrei
din pastrama înavuțită în carnea
unei prade reci,

 

e strună peste depărtări
cimpoaie,
se-aud cum cântă meridiane peste
cerul unui anofel,
doi fluturi mici împrejmuiesc grădini
de vară,
e masă peste scaun, petrecăreți în umbre
și degete ascunse sub fuste
fel de fel,

 

să lași când pleci
la poarta minții tot ce-ai luat de-aici
citind fără să vezi,
mai lasă doar pe pragul frunții
din vinul ăla și-o grimasă dezordinii
ce-mi face melci introvertiți
în beci! …

————————–

Simon JACK

3 mai 2019

Emilia POENARIU SERAFIN: Zeița mea


Caier de gând se vântură pe toată
Neliniștea-mi din vise, ce o-ngrop
Și te zăresc precum erai odată
Zeița mea, din smoală, în galop.

 

Copitele…cât pita , ce picioare,
Cu părul strălucind a mucegai,
Pe frunte-ai rupt din razele de soare
Tu raza mea și-a norilor de cai.

Dar vântu-n mine volbură de seară
Și am rămas pustie… c-o săgeată,
Tu, calul meu, cu sufletul pe-afară,
Ești abur sfânt, pe Ceruri spulberată.

Coama ți-o strâng, în razele de soare
Copita ta, prin trupul meu rămasă
Ne vom găsi, de asta pun prinsoare
De nu, așteaptă-mâ în nori, când bate-a coasă.

Și-om galopa pe ceruri, roată, roată,
De dorul tau și visele-mi le-ngrop…
Și bântuim, ce alții n-o să poată
Tot Ceru-n trap, ori poate… la galop.

 

———————————

Emilia (Emma ) POENARIU SERAFIN

Sibiu, mai, 2019

Alla TONU: Floarea sufletului

FLOAREA SUFLETULUI

 

Din bunul vostru, când v-o cere

Să vă-mpărțiți cu cel sărac,

Și pomul, când rodește mere

Cu voi se-mparte, cu mult drag.

Flămândului, din blândă mână

Cu pâinea, și iubire-i dați, –

Doar pentru voi să vă rămână

Prea mult să nu vă ostinați.

Ea-i floarea sufletului, crește

Cu viața am primit-o-n dar,

De-o dărui, cerul ți-o-nmulțește

Îți umple-al inimii pahar.

De crești iubirea cu credință

Aripi de umblet ți se prind,

În zbor se înalță-a ta ființă

Lumini în suflet ți se-aprind.

————————-

Alla TONU

Chișinău, Moldova

2 mai 2019

Foto: Internet

Elena NEAGU: Sus pe cer îți desenez, nebunia din cuvinte…

Sus pe cer îți desenez ,
nebunia din cuvinte…

 

Raiu’ i sus
noi pictăm stele,
căzătoare când și când;
rai în noi, azimă sfântă,
ne iubim raiul din gând…
Nici un om n-o să priceapă,
cum în raiul dintre noi
vine lacrima să pască
iarba nopții strânsă-n ploi !
Și când zorii dau in clocot,
eu alerg desculță​ -n rai
răscolind cuvinte-flori
și cernându-le de scai ,
beau lumina ta în zori !
Sus pe cer îți desenez
nebunia din cuvinte
și surâsul meu dintâi ,
ca să-mi ieși tu înainte ,
să-mi pui brațul căpătâi …

————————-

Elena NEAGU

2 mai 2019

Mircea Dorin ISTRATE: Din tăinuitele iubirii (poeme)

RAIURILE   MELE

 

Printre picuri deși de ploaie, ce-n fereastă-ncep a-mi bate,

Tot cercându-mi nostalgia sub  frumoasele mușcate,

Gându-mi încă se deșteaptă, și-ndulcit într-o visare

Îmi întoarce roata vieții pe a timpului cărare.

 

Și mă duce, până unde fost-a raiul meu de lume,

În cel timp al tinereții cu clipitele-i nebune,

Când o tânără codană m-a vrăjit cu o privire

Și fiori aprins-a-n mine, doritoarea de iubire.

 

Doamne, toate raiurile Tale de le-ai strânge la un loc

Nu îmi fac cât sărutarea celei fete, un boboc,

Ce avea în ea trăirea și simțirile-i curate,

Din ființa ei venite, toate fiind adevărate.

 

Doar atunci și doar acolo fost-au raiurile mele

Ce nicicând în cele ceruri nu vor fi la fel ca ele,

Să-ți aprind-a ta ființă dintr-o simplă-mbrățișare,

Și, șoptindu-i jurăminte, s-o cuprinzi, c-o sărutare.

*

Picuri grei de lăcrimare, pe mușcata din fereastră

Sunt a sufletului boabă înstelate ca o astră,

Si,  în seara ce coboară ca o umbră peste lume,

El,  trecutul cu prezentul, stau de-acum, să se-mpreune.

 

 

BOBOC  DE TAINICĂ  IUBIRE

 

Spusu-țí-am cândva cuvinte din simțirea mea curată,

Din trăirile de-atuncea, cum îmi fost-au ele-odată,

Din ce mintea tinerească de atuncea a simțit,

Când  în vremile acelea, clipa sorții ne-a-ndrăgit.

 

Cât frumos a fost atuncea, cât simțire preacurată,

Cât trăire adunată  în ființa ta de fată,

Câte gânduri și dorințe puse-n nopți neadormite,

Cîte clipe nălțătoare în nespuse jurăminte,

Câte rugi la ceruri toate în suspine înălțate,

Și iertări cerșite încă de sub gene lăcrimate,

Câte vise și speranțe  puse-n ziua cea de mâine,

Câte clipe întristate, făcând viața-mi grea de câine.

 

Toate-au fost dumnezeire, clipa raiului lumesc

Ce ne-ai dat-o Tu, Mărite, din înaltul Tău ceresc,

Să ne fie neuitare cât pe lume vom trăi,

Și să știm c-avem acuma, pentru ce, a ne-aminti.

 

 

VIS  DE  PRIMĂVARĂ

 

Motto: ,,Au înflorit melinii, înviorându-mi dealul

Cu  movul lor ca cerul, cu alb de preacurat,

Mirosuri îmdulcite învăluie Ardealul

De parc-am fi de-acuma, în rai de-adevărat”

 

Ții minte cum odată, ca tineri fără  vină,

În crângul plin de floare pe tainice cărări,

Cu simțurile-aprinse, ținându-ne de mână

Ne îndulceam ființa, în mii de sărutări.

 

Și-n cele lungi clipe, în calde jurăminte,

Sub patrafir de ramuri, al nostru gând curat,

Ce inima simțit-a și-nflăcărata minte

Înfiorat cuvântul, de-apururi  ne-a legat.

 

Eram atunci în lumea visărilor rebele,

Și-n strânsă-mbrățișare urcam în spre ceresc,

Era clipita ceea de vrajă și de miere

Cum n-a mai fost de-atuncea o alta în lumesc.

 

Dece nu lași Tu Doamne, cea vreme-a tinereții

Cât vrea să îmi rămâie în drag si-n fericit?

Dece  nu vrei Mărite, ca pe cărarea vieții

Lungească-se clipita trăită-n îndulcit?

*

Acum, în mersul lumii, o altă primăvară

Tot vine în rotire aminte să-mi aducă,

De cum a fost odată, la început de vară

Când sufletu-n visare pe alte căi apucă.

 

Tu nu mai ești acolo, iubire de-altădată

Să mă aștepți cu simțuri arzânde și-n fior,

Doar umbrei amintirii, în vis mi te arată

Ținându-mă de mână, prin crângul plin de dor.

 

În boaba unei lacrimi ce-am pus-o-n tăinuire

Te mai sărut odată icoana mea din gând,

Rămâi acol’ de-apururi, smerită-n amintire,

Să-mi fericești visarea, în nopți ce vin la rând.

 

 

POȘTALION  CU  VISE

 

Prin margine de zare, morgane-n răsfirat,

Trecea poștalionul nălucă-n asfințit,

Căluții iuți ca vântul, pe drumul înserat

Se mistuiau în colbul de vânturi risipit.

 

Pe ploi, pe vânt, pe arșiți, pe vreme troienită,

El tot înoadă drumuri din large depărtări,

Să nu rămână lumea în vremuri priponită,

Să ne cunoaștem gândul pe-al scrisului cărări.

 

Tu legi pe rând răspântii la margine de viață

Ducând în lung și-n latul scrisorile-așteptate,

În ele-s dor, iubire, durere și speranță,

Și toate ce-s pe lume a fi adevărate.

 

Când vii, cu tine vine speranța amânată

Să stâmpere-o iubire, stârnească un fior,

Când pleci, tu iei cu tine o inimă-ntristată

Ce plânge-nlăcrimată topindu-se de dor.

*

 

Te urmăresc cu gându-mi cum larga depărtare

Mi te topește-n drumul de colb încețoșat,

De-acum, cu tine-n suflet voi sta în așteptare

Poștalion cu vise, ce vii pe înserat.

 

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Din tăinuitele iubirii (poeme)”