VREMURI TRISTE
Mă mistui în durere de-o bună vreme-ncoace
Văzând cum astă țară se seacă de putere,
Cum nu mai are-n dânsa voință și-a ei vrere
Să-și țină calea dreaptă în câte toate-mi face.
Și n-am prin împrejuru-mi modele bărbătoase
Să fie ele-n stare adune iar norodul,
Ridică-se din moarte și pună-n el fiorul
De-a-ntoarce strâmba lume spre vremi mai sănătoase.
De-aceea în istorii gândirea mea îmi cată
Prin file care-s timpuri de-acuma învechite,
Cu vremuri mari, mărețe, de-apururea slăvite,
Modelele pe care să le urmez în viață.
*
Vă cer smerit iertare, vitejii mei strămoși
Că somnul iar vi-l tulbur punându-vă-o-ntrebare,
De unde voi luat-ați acea îmbărbătare
Ce va mânat în lupte să fiți victorioși?
Cum de-ați avut putere în vremile străbune
Să v-apărați moșia cu viața ce vi dată?
Râzând în fața morții, să știe lumea toată
C-așa voi nemurit-ați, mărețele Columne.
Azi, în a noastre inimi nu-i dragoste de țară,
De neam, de sfânta glie, cu moșii ei cu tot,
Pe mulți de toate astea îi doare fix în cot,
Și-și cată fericirea, prea mult de-acuma pe-afară.
De-aici ne vin mai toate, cât rele sunt în lume,
Că nu suntem cu țara în sufletele noastre,
Și nici la Domnul încă nu-i suntem sfântă oaste
Ca pentru neamul ăsta, să facem lucruri bune.
Dar nu uitați voi ceia tot răsfirați prin lume
Că-n astă humă numai avea-ve-ți somn tihnit,
C-aici îți fi vecie în locul ăst’ sortit
Pe toți câți ne nescut-a, la urmă ne-mptreune.
3 Mai 2019
NEHOTĂRÂTĂ PRIMĂVARĂ
E-un Mai c-o vreme cam întoarsă,
Mai multă gri decât senină,
Cu ploi mărunte și vântoasă,