Lună: aprilie 2019

Irina Lucia MIHALCA: Atingerea

Atingerea

 

Când toate zidurile înălțate cad unul câte unul, când barajele gândurilor se surpă,
când simți cum se scufundă, în apele memoriei, toate palatele Veneției,
când visele, cândva suspendate, se trezesc la viață,
când nimic nu mai rămâne între noi,
când pornim unul în celălalt,
privindu-ne adânc,
deschizându-ne,
acceptându-ne,
atunci, doar atunci,
lăsăm iubirea
să curgă
din unul în altul.
Îmbrățișăm totul.
În centrul nostru, un templu al focului!
Fără să ni le vadă cineva
două aripi
ne-au crescut,
la fiecare, pe spate.
23 noiembrie 2018

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

Ioana CONDURARU: Te mai aștept la porți de vis

Te mai aștept la porți de vis

De mult tăcută-i astă lume
Și eu tăcută-s precum ea,
Rătăcind visând la tine,
Prin zările de catifea.
Doar liliacul mi-i alintul
Cu gingășia florilor,
Când înserarea dă tributul
La întâlnirea astrelor.
Ce rece este fără tine!
Am înghețat în așteptări,
Sperând căldura mâinii tale,
Cuprinsă în îmbrățișări.
Dar e deja trecută ora
Și ticăie printre suspine.
Te- ai întrebat ce face, Nora
Când visul din eden revine?
Nu este drept și nici corect
Cu vorba să mă porți într-una
Apoi uitându-mă-n caiet,
Să rupi fila una, câte una.
Croșetându-mi fericirea
Prin diamantul unui gând,
Am înțeles că principală
Este iubirea pe pământ.
Te mai aștept o clipă doară
Lângă izvorul învolburat.
De n-ai să vii, te las pe afara
Să m-aștepți cum te-am așteptat
Căci nu-mi doresc acea povară,
De-a fi un vis la țărm de dor.
Mai bine merg spre altă gară,
Unde mă așteptă alt decor.

———————————-

Ioana CONDURARU

12 aprilie 2019

Pictură -Francois Martin Kavel

Elena VOLCINSCHI: Uitarea

UITAREA

 

Uitarea-ți sfredelește în adâncuri
Ori te îngenunchează, înnodâd tăceri,
Atâtea vorbe ce-au părut –nimicuri,
Te-au osândit în patima din Ieri…

Și împovărat cu tăinuiri prea grave
Te-acoperi cu lințoliul unor trucuri,
Țesut din gânduri negre, reci, concave
Și doar cu-un fals curaj mă picuri…

Te mai aștept. Dacă ai să vii,
Am să-ți aprind, lumina pe cărare…
Și pașii plânși-ți-voi șterge, din orele târzii,
Apoi te-oi ocroti în cuib de sărutare..

Dar m-amăgesc; căzând, îmbrățișez pământul,
Parcă te văd gonind prin iarba, proaspăt ninsă,
Pe care zac doar eu, când rece vântul,
Mă spulberă-n apusuri fără simțire, stinsă…

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,Nostalgii din vremurile trecute’’, 2019)

 

Alina CRISTIAN: Fă-mă Doamne

Fă-mă Doamne-o lacrimă,
Să m-așez pe un obraz…
Coborâtă dintr-un nor
Ce-mi apasă pe grumaz.

Fă-mă Doamne-o pasăre,
Cu aripi largi, ţesute-n ceruri…
Să mă poarte peste lumi,
Peste dorurile-mi grele.

Fă-mă Doamne, un fluture,
Să culeg culori din flori…
Să-mpletesc viaţa cuiva…
Dintr-un fir de curcubeu.

Fă-mă Doamne-o apă lină,
Să alin setea cuiva…
Să mă soarbă cu nesaţ,
Să nu mă poată nicicând uita.

Fă-mă Doamne, anotimpuri,
Cum viaţa e schimbătoare…
Să pun vara într-un zâmbet,
Iarna să fiu așteptarea.

Fă-mă Doamne, o vioară,
Cu arcușul fermecat…
Sa îmi cânt tristeţea-n lume,
S-adorm în visul cuiva…

Fă-mă Doamne-o punte-n mare,
Să unesc lumile toate;
Să pașesc fără de teamă,
Apele ce-s tulburate.

Fă-mă Doamne, o speranţă,
Să m-agaţ de cineva…
Să îmi spună două vorbe
Ce destinul mi-ar schimba.

Fă-mă Doamne, un înger bun,
Să fac strajă la o ușă…
Dă-mi aripi de s-ar putea,
Să îmi port povara grea.

Fă-mă Doamne, nemurirea,
Nemurirea fericirii…
S-o pot dărui cuiva,
Să-mi păstreze amintirea.

——————————–

Alina CRISTIAN

Anatol COVALI: Amurg

Amurg

 

Amurg… Din ce în ce mai singur… Ning
regrete ce m-acopăr şi mă-nving…

Printre dihănii
de prezent trec sănii

de amintiri, cântând prelung cling, cling…

Pierdut în zloată
de dureri dau roată

destinului care a fost un ring,

plin de speranţă,
şi de cutezanţă,

dorind ca ţelu-n treacăt să-l ating…

Se face noapte-n
gânduri şi în fapte

şi că-i târziu încep să mă conving…

Nu-i cu putinţă
nici o biruinţă,

atâta timp cât stelele-mi se sting…

La ultima mea vamă-s
şi mi-e teamă

întredeschisa uşă s-o împing!…

————————————–

Anatol COVALI

București

14 aprilie 2019

Daniel Leonard MORARU: Surdo-mut

Surdo-mut

Nu văd, n-aud, sunt surdo-mut
În lumea care doar cuvântă,
Se rup imagini din trecut
Și gândul e avere mută.

Nu văd, n-aud, nu zici nimic,
Doar vorbe goale, fără sens,
Nu ești aici, nu știu ce vrei,
Nu știu de mai avem consens…

Nu văd, n-aud din inerție
Tot așteptând în van lumina
Cuvintelor fără-nțeles
Ce porți în gânduri ‘totdeauna.

Nu văd, nu simt.. prin ochii tăi
Căldura zilelor de vară,
Și tot mai sper să înțeleg
De ce doar frigul mă-nconjoară.

Nu văd, n-aud în întuneric
Și timpul s-a oprit în noapte,
Întorc clepsidra și aștept,
Să văd, să înțeleg… prin șoapte…

——————————–

Daniel Leonard MORARU

Mihaela BANU: Ghiocelul și brândușa

Ghiocelul și brândușa

 

De-abia venit pe lume, un tânăr ghiocel,
Cu trupul lui cel firav și tras ca prin inel,
Îndată puse ochii pe-o veselă brândușă,
Ce-și etalase nurii și chipu-i de păpușă,
Pe talia ei zveltă, cu unduiri hazlii
A rochiei cloșate, în nunțe viorii.
Cum primăvara vine pe orișicare plai,
Cu pofta ei de viață și-ntregul ei alai,
Își zise ghiocelul, privind în jur nătâng:
– E cea mai dulce floare de pe întinsul crâng.
Cum să îi spun eu oare că vreau să fie-a mea?!
Și tot gândind la dânsa, idila încolțea …
Brândușa nu da semne că i-ar păsa de el,
Că nu îl auzise rostind vreun cuvințel.
Asta până ștrengarul de vânt i-a înclinat
Și-atunci întâia oară, timid, s-au sărutat.
Când frageda iubire se-nfiripa ghidușă,
Din rădăcini îi smulse un drac de țigăncușă.
Morala ce desprins-am poate-i stereotipă:
E viața mult prea scurtă, să irosești și-o clipă …

——————————-

Mihaela BANU

Târgoviște

14 aprilie 2019

Irina-Cristina ŢENU: Visătorul meu neștiut

Ți-e privirea prinsă
Într-un dans al enigmelor.
Să le dezleg, nu pot,
Îmi lipsește cheia.
Amurgul se lasă
Peste clipa noastră
Tu nu poți să vezi,
Eu nu pot să observ
Misterul din tine,
Muzica din mine,
Iubirea ce-o cheamă
Să le cânte lor.
Dau să caut cheia
Visul îmi bate în
Pleoape, mult prea obosit
De zbuciumul dorului
Ce mult și-a dorit
Ca el să ajungă, nu la mine,
Ci la tine în suflet,
dar nu a putut.
Să-și salveze viața,
S-a catapultat
La mine pe
Pleoape și, rănit
De soartă, el a înțeles
Ce a vrut destinul, să îi spună,
Poate mult prea dur.
Lacrimă mi-ai fost,
Taină tu îmi ești
În mine vei fi
Visătorul meu neștiut.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

14 aprilie 2019

Gia STANCULET: Tu nu vezi că-i Primăvară?

Tu nu vezi că-i Primăvară?

 

… tu nu vezi că-i primăvară,
alb din ram ies muguri noi,
păpădii cu aripi zboară
și din cer cad fluturi roi?

… tu nu vezi cum tihna florii
s-a deschis în curcubeu
și din truda Primăverii
peste lume-i panaceu?

… tu nu vezi cum se căiesc,
umbrele ce-au asfințit,
înspre ghețuri se unesc
când din nou au amuțit?

… crezi că toate-acestea sunt
peste mine bucurii,
când pe buze-mi paște vânt
prins în lacrimi sidefii?

… unde mersul ți-l grăbești,
greu de ploi, ce avânt
te animă să pășești
când se-așează pe Pământ…

… roua, picuri peste iarbă,
ce vedenii tu hulesti
când lumina curge salbă,
Primăverii de-i lipsești?

–––––––––-

Gia STANCULET

14 aprilie 2019

Foto: Facebook