Galina MARTEA: Basarabia la răscruci de drumuri. Unde mai departe?

Basarabia în dificultate, într-o dilemă enormă, într-o condiție socială periculoasă pentru viitorul țării și, nemijlocit, pentru viitorul neamului românesc. Societatea basarabeană la răscruci de drumuri, în condiții discriminatorii și pline de umilință în fața puterii statale. Până la anii de independență poporul a existat multă vreme prin curenții comunismului și servilismului țarist, însă după independență, să zicem așa, mai la concret după anii 1994, s-a instaurat aproape același regim, numai că în culori puțin mai diferite. Să fie aceasta o predestinare pentru poporul român basarabean? S-ar putea spune și așa, însă credem că orice om, orice popor în drumul vieții sale ar putea fi capabil să-și schimbe destinul, dacă logica umană respectă formele raționale ale gândirii, dacă verticalitatea identității personale este autentică și nu deviază în direcții opuse. În caz contrar, totul deviază de la normalitate și totul devine o instabilitate, iar acțiunile omului sunt inconștiente și inacceptabile prin conținutul original al raționamentului uman echilibrat. Deci, s-ar putea spune că rațiunea omului basarabean, dar mai ales rațiunea omului-putere din societatea basarabeană este însoțită și purtată de curenții timpului care sunt foarte schimbători și, la rândul lor, contribuie nespus de negativ în distrugerea și subjugarea propriului popor. Așa zis, s-ar presupune că basarabeanul nu reușește să contribuie în mod rațional la găsirea drumului corect pentru un alt destin, pentru o nouă viață, pentru o existență mai decentă, deoarece implică constant sentimentul de lașitate, de frică, de inferioritate, de supunere și atitudine smerită în fața celor mai puternici din divanul statului, iar cei din divanul statului, adică omul-puterii din societatea basarabeană este foarte schimbător, infidel și este foarte ușor influențat de poziția socială favorabilă pe care o ocupă în structurile administrative ale statului și, respectiv, influențat ușor de curenții străini ce vin din afară, mai ales de curenții străini dinspre răsărit. Evenimentele de ultimă oră ce se produc în cadrul societății moldave demonstrează acest lucru destul de clar și vizibil, destinul poporului aflându-se constant între trădare și minciună, între lașitate și inechitate socială, între sărăcie și degradare morală, totul fiind plăsmuit de clasa dominantă/ clasa politică care, prin acțiunile sale, plutește continuu prin bătaia vantului instabil ce nu are nici verticalitatea și nici personalitatea adecvată. În cazul dat, situația e destul de dificilă, poporul fiind subjugat și îndobitocit până la măduvă, iar destinul acestuia nu poate fi schimbat atât de ușor în asemenea condiții sociale.

După cum spuneam, omul în traiectoria vieții sale este capabil de a-și schimba singur destinul în cazul dacă are verticalitatea necesară, mentalitatea și starea de spirit corectă. Însă în cazul nostru, când omul simplu din societate, majoritatea maselor sunt prinse în capcana unei puteri samavolnice, atunci schimbarea destinului este o condiție ireversibilă, o situație condiționată, o condiție socială și personală greu de schimbat. Potrivit, istoria a demonstrat de-a lungul timpului că o societate se distruge și un popor devine subjugat și dus la pierzanie doar din motivul că în capul puterii statale se află o grupare de oameni ce au în gândire doar interesele personale, fără a medita măcar câtuși de puțin despre statea maselor, despre interesele prioritare ale cetățenilor. Acest lucru se petrece în societatea basarabeană de ieri și de astăzi unde poporul, la nesfârșit, suportă cu multă răbdare nedreptatea socială, nemaivorbind de sărăcia, haosul și mizeria halucinantă ce este prezentă la ordinea zilei în toate domeniile de activitate socială. În rezultat, prin imaginea reală a existenței se distinge clar și inutilitatea de a mai protesta sau de a cere de la cineva remodelarea mediului social într-o formă mai decentă sau, cel puțin, remodelarea mentalității/ comportamentului pentru acțiuni inteligente, aceasta referindu-se la clasa dominantă, dar și la întreaga societate. Așa fiind, poporul român basarabean se regăsește între lumină și întuneric, dar cel mai grav, între supunere și dominare. Corespunzător, timpul se scurge în lacrimi și durere pe pământul moldav, iar problemele sociale și necazurile sorții se înmulțesc tot mai mult, cu toatele fiind în defavoarea neamului român. Iată că a trecut și multașteptata zi de 24 februarie a anului curent, alegerile parlamentare care se doreau a fi benefice pentru societate, adică o schimbare în cursul politic existent. În cele din urmă, avem ce avem: cu și fără fraudarea alegerilor, în joc regăsindu-se diverse manevre înșelătoare ale clasei politice, dar și de guvernare, fiind în acțiune activă caracterul infidel și sfidător al politicienilor și, cu mare regret, al unor intelectuali care au contribuit prin lașitate să susțină și să promoveze și mai mult răul instaurat în cadrul țării. Nu e nimic de mirare deja, chiar și acei oameni care erau considerați de bună credință/ conștiință (scriitori, jurnaliști basarabeni de mare calibru), acuma s-au dovedit a fi niște trădători în folosul celor care dărâmă țara și umilesc poporul. În cazul dat, iarăși ne reîntâlnim cu o situație ce ține de mentalitatea și comportamentul uman care bântuie haotic prin curenții vântului, fără a pune în aplicare logica rațională umană. Ne întrebăm, de ce? Răspunsul este: pentru că e foarte comod pentru unii indivizi ai societății de a exista în așa mod, în rezultat obținând tot ceea ce vor pentru viață, pentru un trai mai bun! Evident, mai dureros nu poate fi un asemenea lucru, dar aceasta este realitatea, în centrul acțiunilor fiind corupția, banul care rezolvă toate problemele individuale într-un stil lipsit de demnitate. Dacă să ne referim la clasa politică, atunci aceasta acționează și mai josnic, influențând masele prin cele mai murdare mijloace de spălare a creierilor, și, corespunzător, de a obține pentru interesele personale tot ceea ce doresc, utilizând fenomenul populismului necinstit. Sub această formă de manifestare se înscriu populiști care, la propriu și la figurat, fac parte, de fapt, din clasa demagogică, dar mai bine zis, din clasa coruptă a societății. Dacă să luăm în considerație opinia publică și a mediilor politice, atunci fenomenul populismului, în linii generale, este comparat identic și cu fenomenul demagogiei, ambele redând înțelesuri cu scop de a obține popularitate în fața maselor, în acest caz utilizând promisiuni și discursuri pline de emfază, pline de minciună doar de a induce în eroare întreaga comunitate umană, în umbra acestora ascunzându-se în mod direct trădarea și umilirea poporului. Însă, în societatea moldavă populiștii nu se reduc doar la promisiuni și discursuri necinstite pentru a induce în eroare masele, ei aplică și acțiuni de comandă/ de corupere ce impun masele la ascultare, un caz recent fiind scrutinul electoral unde cetățenii din stânga Nistrului (regiune nerecunoscută), să fie aduși cu autocarele în mod organizat la urnele de vot din dreapta Nistrului și, în același timp, se zice, să fie mituiți cu mijloace bănești doar pentru a vota pentru unii candidați favoriți în legislativul moldav. Cu referire la această acțiune nedemocratică din partea unor partide politice, cât și despre cumpărarea voturilor de la cetățenii transnistreni, analistul politic occidental Vladimir Socor, Fundația Jamestown și Eurasia, spune următoarele în interviul realizat de postul de radio Europa Liberă din Moldova (întrebarea pusă de postul de radio Europa Liberă este aceasta: Participarea celor 37 de mii de cetățeni din stânga Nistrului la aceste alegeri cum vi s-a părut? S-a vorbit că acei locuitori din stânga Nistrului ar fi fost aduși organizat, că pentru a-și da votul cineva i-ar fi mituit cu 20 de dolari, cu 500 de lei. Dar cum vedeți Dvs. în general faptul că de această dată la alegerile parlamentare din Republica Moldova au participat și locuitorii regiunii nerecunoscute?): „Sunt de acord cu evaluarea făcută de către blocul ACUM, potrivit căruia alegerile acestea au fost cele mai nelibere, cele mai necorecte din istoria parlamentarismului din Republica Moldova”, în continuare Domnia Sa relatând „Niciodată gruparea aflată la putere nu a folosit mass-media și metode atât de josnice pentru a denigra opoziția democratică și pro-europeană, atacând persoane, încercând să asasineze caractere. Niciodată o campanie nu a fost atât de josnică…”, „În același timp, 52 la sută dintre voturile transnistrene au mers către Partidul Socialiștilor, iar celelalte voturi s-au dispersat… Concluzii: numărul alegătorilor transnistreni care au votat în aceste alegeri – 37 de mii – este de peste două ori mai mare decât cei 17 mii, care au fost aduși să voteze pentru dl Dodon în alegerile prezidențiale din 2016. 17 mii au fost atunci. A fost un prim experiment, acum vedem că experimentul se lărgește și probabil că la următoarele alegeri vor fi și mai mulți alegători din Transnistria, dar modul în care ei vor vota va depinde de înțelegeri secrete între lideri din Chișinău și lideri din Tiraspol” (https://moldova.europalibera.org/a/vladimir-socor-piramida-vertical%C4%83-a-puterii-%C3%AEncepe-s%C4%83-ridice-semne-de-%C3%AEntrebare-/29789677.html). Iar dacă să ne referim la observatorii străini veniți în Moldova pentru a monitoriza scrutinul din 24 februarie al anului curent, atunci James Kirchick, fiind unul dintre ei (Cercetător la Brookings Institute din SUA, observator străin al International Republican Institute-IRI), la întrebările puse de postul de radio Europa Liberă din Moldova a declarat următoarele: „Banii reprezintă un instrument foarte ispititor pentru mulți, mai ales în țări ca Republica Moldova, unde există structuri care ușurează accesul oligarhilor la putere. Democrația este complicată și nu există situații în care unui singur „câștigător îi aparține totul”, în democrație trebuie să împarți puterea, trebuie să negociezi, să formezi coaliții, să înțelegi că nu vei fi la putere veșnic și că în câțiva ani va trebui să te retragi. Bănuiesc că tocmai acest lucru mulți nu vor sau nu pot să-l înțeleagă. Aici, în regiune, controlul asupra celor de la guvernare nu este atât de puternic și robust precum e în țări ca Germania sau Franța. Dacă ai foarte mulți bani poți cumpăra instituții de presă, la fel și să influențezi instituții care au menirea să lupte cu corupția. (…) În aceste condiții, este foarte greu să dezvolți un sistem democratic” … „Constat că, din păcate, până acum Republica Moldova a fost blestemată să aibă parte de politicieni teribili”. Însă la întrebările precum: care ar fi viitorul pentru Moldova sau care este imaginea Moldovei în opinia domniei sale; atunci domnul James Kirchick a răspuns: „Din punctul meu de vedere Republica Moldova are două soluții: se poate îndrepta spre Vest sau poate rămâne cu ochii spre Est. Astăzi însă este blocată undeva pe la mijloc, în aria de influență a Federației Ruse… Moldova e într-o zonă gri, … O țară neutră, foarte săracă, coruptă…” … „Oricum, cei cu care am stat de vorbă ni s-au părut frustrați din cauza corupției și clasei politice care nu se ține de cuvânt atunci cânt promite să îmbunătățească nivelul de trai al oamenilor. Eu am călătorit în multe țări din Europa și chiar am impresia că aici este cea mai săracă țară din regiune. E limpede că sărăcia și lipsa oportunităților economice reprezintă o provocare pentru Republica Moldova. O altă observație de-a mea e că lipsesc tinerii. Am văzut foarte mulți bătrâni și foarte puțini tineri” (https://moldova.europalibera.org/a/james-kirchick-p%C3%A2n%C4%83-acum-r-moldova-a-fost-blestemat%C4%83-s%C4%83-aib%C4%83-parte-de-politicieni-teribili-/29793756.html). Acest lucru îl putem confirma și noi: lipsa tinerilor și a populației aptă de muncă este o imagine foarte vizibilă în cadrul societății moldave, o realitate nespus de tristă pentru o țară. Aceasta dovedește faptul cât de grea este existența în Moldova, iar unica soluție a cetățenilor este emigrarea în masă peste hotare, la ziua de azi migrația constituind a treia parte din populația țării. Deci, cetățenii tineri și cei apți de muncă sunt plecați din țară, iar persoanele de vârsta a treia, în linii generale, reprezintă societatea moldavă de astăzi.

Unde mai departe? – aceasta este întrebarea zilei. Evenimentele de ieri și cele de ultimă oră evocă destul de clar imaginea cum stau lucrurile în cadrul societății basarabene, în mod evident, fiind lupta politicienilor și guvernanților de a se menține la putere (fără a crea condiții de trai câtuși de puțin decente pentru popor) și, în același timp, lupta sau strădania poporului de a supraviețui în condițiile de trai devastatoare create de clasa dominantă (existența socială fiind inechitabilă sub toate formele). În asemenea condiții nu poate fi vorba nici de o schimbare a destinului, nici de o remodelare a mentalității, deoarece mediul social din societatea basarabeană e nespus de bolnav – o boală cronică a puterii politice, a puterii statale. Echitatea socială pentru moment este în captivitate, iar poporul, poporul român basarabean rămâne în continuare să îndure necazul și umilința la răscruci de drumuri.

————————————-

Dr. Galina MARTEA

Olanda

4 martie 2019

Anca SÎRGHIE: O zi extraordinară la „Graiul Românesc” din Windsor, Canada

Abia am trecut podul peste Detroit River dinspre statul Michigan, că la frontiera Canadei ne-a primit orașul Windsor în care comunitatea conaționalilor noștri se poate mândri cu Societatea culturală „Graiul Românesc”, activă din 1929. Deloc ușoară este responsabilitatea pe care și-a asumat-o economista Emilia Matei, care de câțiva ani buni acționează voluntar ca președintă a Societății, cu un program variat, între altele, marcând marile evenimente identitare ale țării de origine. Declarată cu patru ani înainte membră de onoare a „Graiului Românesc”, nu mă încumet să refuz invitațiile pe care mi le fac prietenii mei din Windsor, români de un rafinament intelectual exemplar în diaspora, cărora m-am obișnuit să le prezint teme de literatură română și să lansez cărți recente, atât ale mele, cât și ale altor scriitori reprezentativi.

Pentru reuniunea culturală a Cenaclului din 17 februarie 2019 am adus din țară cărți foarte diferite ca gen și tematică, respectiv „Biserica fantomă” și „Variațiuni” pe o temă dată de Ana Blandiana, „Meditațiuni politico-istorice”. „Spre Marea Unire” de Nicolae Cristea, memorandistul, și cele două volume ale Interviurilor despre scriitori români (2002-2011) pe care eu și Alexandru Brașovean, redactorul emisiunilor Gaudeamus de la Radio Eveniment, Sibiu, le-am intitulat Întâlniri pe calea undelor, primul volum fiind prefațat de Ana Blandiana, iar al doilea de Maria Daniela Pănăzan. Participanților la acest eveniment le-am pregătit și un cadou publicistic, ziarul românilor californieni „Miorița USA”, care apare lunar la Sacramento sub direcția jurnalistului Viorel Nicula, și revista „Lumina lină” a pr. prof.univ. Th. Damian de la New York.

Așa cum promitea afișul, programul reuniunii Cenaclului literar la “Graiul Românesc” cuprindea un prim moment consacrat poetei Ana Blandiana și o lansare a cărților aduse anume din țară. În sala socială a Bisericii „Sf. Gheorghe” din Windsor pregătirile tehnice erau în toi, când privirea mi-a căzut pe iiuțele românești ale unor fetițe emoționate, despre care doamna Carmen Ocnean mi-a explicat că au pregătit în cadrul Școlii de duminică un program de recitări din versurile poetei. Așadar, organizatorii au înțeles să implice în această manifestare literară nu numai adulți, ci și copii, gata să recite versuri în limba română. Iată o surpriză ce merita de la bun început aplaudată.

Cuvântul de deschidere a aparținut președintei Societății ce inițiase acest program cultural, doamna Emilia Matei, care s-a oprit asupra semnificației titlului dat societății, căci cuvântul „“grai” e la fel de profund ca și cuvântul “dor”, ele purtând la românii diasporei o legătură puternică, definitorie, căci antrenați în munca de fiecare zi, ei prea arar se bucură de manifestări culturale cum este aceasta. În timp ce Emilia Matei contura liniile portretului meu de scriitoare și universitară, am reîntâlnit în sală chipurile dragi ale câtorva membri ai Societății „Graiul Românesc”, cunoscuți din reuniunile precedente, când preocupările lor intelectuale mi-au stârnit toată admirația. Chiar dacă oculația câtorva dintre ei de conducători auto pe tir pare îndeobște brută, unii diasporeni mi-am mărturisit că în timp ce stau la volan ei ascultă în mod frecvent pagini din literatura română și universală, dacă nu concerte simfonice, muzică românească populară în interpretări celebre etc. Domnul Eugen Matei era foarte mulțumit într-un rând să fi ascultat o selecție a operelor lui I.L.Caragiale, iar prietenul său Darius Popescu, intelectual de elită al comunității din Windsor, îmi recitase altădată versuri, cândva interzise, din poezia lui Vasile Militaru, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu și Radu Gyr. Fusesem realmente încântată să aflu că tradiția grupului lor de intelectuali este să aducă fiecare din țară cărți recent apărute ca la Windsor ele să treacă din mână în mână, spre a deveni apoi subiectul unor dezbateri de idei. Nimic din ce este românesc, fie în plan cultural, tehnic sau politic, părea să-mi confirme atitudinea lor, nu le era străin, iar o petrecere aniversară sau câmpenească la Windsor te putea încredința că aici este o mică Românie.

Ani la rând dorința formulată de membrii Societății era să le vorbesc despre Mihai Eminescu și opera lui, nimic altceva. Mi-a trebuit o anume iscusință să introduc în programul reuniunilor în care eu conferențiam poeți ca George Coșbuc, Lucian Blaga, Radu Stanca, Ioan Alexandru, iar acum am apreciat că s-a făcut un nou progres prin acceptarea de către comitetul Societății a unei poete romance de anvergură internațională, dacă avem în vedere faptul că opera Anei Blandiana, publicată în vreo 30 de titluri distincte, este tradusă în 26 limbi, ea circulând astfel în vreo 70 de volume în lumea largă. Așadar, poeta care este cunoscută cu pseudonimul ales de la satul Blandiana al bunicii ei dinspre mamă, este renumită pe întregul mapamond, pretutindeni invitată să susțină recitaluri și să fie răsplătită cu distincții onorante.

Dar nu au fost puține obstacolele pe care ea a trebuit să le treacă în anii socialismului românesc, după cum aveam să demonstrez în conferința mea. Poeta interzisă în trei etape ale activității ei creatoare, acestea totalizând 8 ani calendaristici, are Premiul Herder și este în prezent membru corespondent al Academiei Române și nu mai puțin membru al Academiei Europene de Poezie. Despre o personalitate de o tulburătoare sensibilitate nu numai ca om, ci și ca ființă social angajată, dar mai presus de toate ca slujitor al condeiului, cum este Ana Blandiana, nu se poate vorbi oricum, pentru că mai potrivite decât cuvintele ar fi strunele unei harfe. De copil, Doina Otilia Coman, fiica unui preot de mare demnitate la Oradea, constata că decât să facă o compunere, cum i se cerea la școlă, ea prefer să scrie versuri. Nimic în viață nu a mai putut să o îndepărteze de activitatea creatoare. Din momentul în care la 17 ani l-a cunoscut pe Romulus Rusan în redacția revistei „Tribuna” la Cluj, dragostea le-a pecetluit destinul.

Tema conferinței mele „Poezia iubirii în creația Anei Blandiana” nu se explică doar prin apropierea în miezul lunii februarie de Ziua îndrăgostiților, cu tradiția internațională pe care au creat-o americanii, ci și faptului că recenta ei carte de versuri „Variațiuni pe o temă dată”, publicată în 2018 la Editura Humanitas, aduce o nouă dimensiune, una metafizică a iubirii, care odată cu plecarea la Domnul Dumnezeu a bărbatului care i-a fost suflet-pereche, ea caută punți de legătură, care să îl readucă pe alesul inimii aproape de ea. Colegă de grupă în anii când am urmat împreună Facultatea de Filologie la Cluj, mă obișnuisem cu femeia exuberantă a versurilor de tinerețe din „Descântec de ploaie”: „E-n aer miros de dragoste viu,/ Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,/ Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,/ Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,/ Şi eu te aştept./ Doar tu ştii -/ Iubesc ploile,/ Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,/ Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…//”

Debordanta feminitate ce polariza magnetic toate simțurile și-a pierdut acum idolul. Această realitate răvășitoare sub raport emoțional a traversat marea literatură a lumii de la Petrarca cu cele peste 100 de poezii ale tristeții lui din a sa „In morte di Madonna Laura” până la Eugen Jebeleanu cu „Elegie pentru floarea secerată” din 1967. Poezia erotică recentă a Anei Blandiana este o replică la mitul lui Orfeu, care nu a putut-o smulge pe Euridice din împărăția lui Hades. Imaginea fascinantă a dragostei absolute, aduse în tandem cu moartea prin spectrul versului e construită de poeta „Care trebuie doar să adoarmă pe muchia/ subțire-ntre lumi paralele/ a unui stilet ce ucide și scrie/ înfipt în iubire până-n prăsele.//“

Iluzionarea este mai puternică decât realitatea și iubitul plecat revine christic în preajma ei, așa „ca-n evanghelii”. „Nu mă-ndoiesc, nu vreau să pun/ Mâna mea cu stiloul pe rană/ Când mi se pare că intri-n odaie ca un/ Cavaler fără frică și fără prihană.//” Prezența lui este o certitudine, dincolo de orice îndoială: „nu te-ntreb cum ai ajuns,/ nu știu de-i miracol sau numai păcat,/ prezența îmi este de-ajuns.//” Din miraculoasa renaștere care astfel reface dialogul iubiților derivă și dispariția unei delimitări existențiale, ce stă la temeliile lumii, clasicizate de Marele Will: „Tu-nțelegi ce-nseamnă? /Acum înțelegi?/ Din moment ce EȘTI/ În continuare,/ în ce constă trecerea între vecii?/ În ce constă deosebirea măcar, /Când e clar/ Că nu mai poate fi vorba/ De simplistul a fi sau a nu fi?//” Poezia de dragoste a Anei Blandiana nu conține descrieri ale unor idile ca în lirica eminesciană din Dorința, Povestea Teiului, Călin (file de poveste), Sara pe deal sau Floare albastră, alături de elegii ca Lacul, Pe lângă plopii fără soț etc.,poezii care au adevărate scenarii. Dat axiomatic, iubirea nepereche a protagoniștilor Anei Blandiana, ajunsă în impasul despărțirii prin moarte, prilejuiește o meditație existențială polarizată pe sensurile vieții pământene și ale celei de apoi.

O surpriză pentru întreaga asistență a fost prezența în sală a doamnei Maria Dumitraș, căsătorită Mânecuță, care a depănat amintiri despre Doina Coman, care i-a fost colegă mai mică cu doi ani la Liceul „Oltea Doamna” din Oradea, unde viitoarea poetă a organizat un cerc literar pentru elevi și era foarte activă în plan literar. I-a urmărit apoi traiectoria, impresionată de cât de traumatizată a fost Ana Blandiana din motive politice în deceniile comunismului românesc. „În prezent, a concluzionat Maria Mânecuță, poeta își merită gloria de care se bucură pe plan național și mondial.”

Momentul recitalului de poezie a debutat cu lectura unor elevi ai școlii duminicale, remarcându-se prin dicția corectă și buna stăpânire a limbii române Mara Ifteni, Beatrice Rahovean, Diana Stupariu, Andra Ifteni, Arleta Stoenescu, Alisa Alimani. Felicităm pentru calitatea interpretării elevelor și pe doamna Carmen Ocnean, care a îndrumat cu toată atenția pe recitatoare. Al doilea moment al reuniunii literare a cuprind lansarea de carte, susținută de prof. Doina Popa, care a evocat pentru început buna colaborare a noastră, valorificată prin interviuri la Radio USA din Michigan, dar și în evenimente literare din America sau din țară.

Ecou al Centenarului abia încheiat, venind din țară spre Windsor, cartea „Meditațiuni politico-istorice. Spre Marea Unire” a memorandistului Nicolae Cristea (1834-1902) într-o ediție îngrijită critic de Anca Sîrghie și Marin Diaconu, familiarizează cititorii zilelor noastre cu drama trăită de românii transilvăneni la finele secolului al XIX-lea. Abia ieșit din închisoarea de la Vacs, autorul are cutezanța să publice în 1895 un studiu politic intitulat simbolic La țintă, îndemnând la continuarea luptei până la atingerea țelului final. Se regăsesc în paginile meditațiunii lui Nicolae Cristea, publicist de o rară erudiție, personaje ale vieții politice din imperiul austro-ungar și din întreaga Europă, reflecții pe marginea evenimentelor epocii, atmosfera tensionată politic a momentului.

Cel de-al doilea eseu politic, intitulat Din trecut spre viitor este un pamflet împotriva prim-ministrului României A.D. Sturdza, autorul aducând la lumină documente ineluctabile privind atitudinea trădătoare pe care a încurajat-o la memorandiștii transilvăneni, sfătuiți de el să fugă în România spre a nu face temniță ungurească. Invitația lui a fost urmată numai de Eugen Brote și Ioan Slavici. Ceilalți oameni politici transilvăneni, condamnați în procesul de la Cluj, au ales calea demnității naționale. Un al doilea cap de acuzare împotriva lui A.D. Sturdza a fost rușinoasa reclamare a celor din România care trimiteau bani școlilor române din Brașov. Gestul său trădător putea cauza desființarea acelor unități școlare, pe care oficialitățile maghiare din Transilvania nu le susțineau. Cutremurătoare pentru lectorul zilelor noastre este și lista Proceselor de presă ale „Tribune” și „Foii poporului”, cele două ziare sibiene care între 1893 și 1898 au fost amendate cu 20.000 florini, o sumă imensă, pentru delicte de presă, adică pentru exprimarea liberă a doleanțelor românilor transilvăneni.

Ziariștii sibieni, menționați cu numele lor în textul acesta ( o formă de elogiere pentru sacrificiul făcut !), au fost condamnați la închisoare pentru ideile lor exprimate cutezător. Asemenea suferință și cheltuială au fost îndurate cu stoicism spre a menține apariția acestor ziare românești, prin care se ducea lupta pentru drepturi politice ale conaționalilor. Ca autor al unor dezvăluiri atât de curajoase, Nicolae Cristea risca să fie din nou întemnițat, astfel că această meditațiune este tipărită la Sibiu în 1899 fără numele autorului, înlocuit pe foaia de titlu cu o zăbrea de temniță. O carte cutremurătoare ca semnificație, un document de epocă de o valoare documentară inestimabilă, după cum a concluzionat doamna Doina Popa, care a mărturisit impresia ei de lectură, căci cartea i s-a părut „vie și entuziasmantă”.

La rândul ei, lucrarea Întâlniri pe calea undelor. Interviuri despre scriitori români este o istorie a literaturii române, inedită datorită dialogului radiofonic prin care se prezintă scriitorii români din ultimele 3 secole de evoluție de la premoderni până la marii creatori ai contemporaneității noastre.Titlurile capitolelor sunt incitante de la Vasile Alecsandri – șef de școală poetică, I.L.Caragiale – contemporanul nostru, Este Ion Creangă un povestitor genial?, Tudor Arghezi- bijutier al cuvântului artistic, Fascinanta personalitate a lui Mircea Eliade, Polivalența unui homo religiosus, Vasile Voiculescu, Radu Stanca între larii și penații culturii Sibiului, emisiune care s-a bucurat și de un subtitlu lămuritor Când spui mărțișor la Sibiu, spui Radu Stanca etc.. Nici scriitorii diasporei nu au fost uitați, căci o emisiune radiofonică a fost intitulată De ce este Panait Istrati un mare necunoscut?, spre a pune în evidență destinul dramatic al unui creator reprezentativ al diasporei noastre. Interesant pentru românii care trăiesc în America este capitolul dedicat ediției a XIV-a a evenimentului itinerant Zilele “Lumina lină”, revista newyorkeză ajungând să poposească la Sibiu în iarna anului 2011, conform tradiției de a fi prezentată mereu într-o altă zonă culturală a românismului. Astfel, scriitorii locului puteau să primească în dar exemplare ale revistei, ei devenind în viitor colaboratori activi ai publicației românilor din metropola lumii, una citită de intelectuali de pe mai toate continentele. Doina Popa a apreciat faptul că în cele două volume există prefețe și cuprinsul capitolelor traduse în limba engleză, ca deschidere spre lectorii străini care se pot apropia astfel de această carte importantă a istoriei literare românești, care are aspect de puzzle incitant.

UItimul moment al reuniunii l-a constituit recitalul membrilor Cenaclului Societății „Graiul Românesc”, care ne-au încântat cu poeziile selectate din creația Anei Blandiana. Astfel Doina Popa a citit poezia Avram Iancu, despre „învinsul crai al adormirii noastre“, pustiit de somn atunci când Transilvania era “o țară întreagă transformată-n vis”. Între participante, doamna Lucia Crainic a propus poezia „Fără tine”, Dana Mânecuță – „De dragoste”, Cristina Rahovean a citit „Învață-mă să ard întunecat”, Gabriela Tudor a preferat versurile poeziei „Cuplu”, Andrea Filip s-a oprit la textul „De-aș avea timp”, iar actrița sosită de la Iași, Constanța Leca, a ales poezia „O vizită”. Domnul Darius Popescu a spus povestea reală a lui Arpagic, lecturând poezia „O vedetă de pe strada mea”, comentând de ce el devenise în imaginarul Anei Blandiana „cel mai vestit personaj din oraș”. Similitudinea, deloc întâmplătoare, dintre Nicolae Ceaușescu și motanul, care atunci când apare „toată lumea strigă Arpagic” a provocat una dintre punerile sub interdicție a publicării creațiilor poetei.

Doamna Emilia Matei a impresionat asistența citind mărturisirea poetei cu privire la întâlnirea ei cu Romulus Rusan, redactor la revista „Tribuna” din Cluj, unde tânăra de atunci aducea primele două poezii propuse pentru publicare. Dragostea lor la prima vedere s-a izbit de originea lor nesănătoasă, care îi stigmatiza, înnegurând orizontul afirmării lor în literatura română socialistă. Atunci s-a simțit Ana Blandiana o „Traviata politică”.

Ca voluntară, Iuliana Grigorescu a constituit până în prezent la Biblioteca municipală din Windsor un fond de 200 titluri de carte românească, dar și DVD-uri, ziare,. „Ana Blandiana ne lipsește”, s-a precizat apoi. Nu am ezitat să promitem că în vara aceasta vor fi trimise din țară câteva dintre titlurile cele mai semnificative din opera Anei Blandiana, dar nu numai. O asemenea inițiativă merită să fie susținută.

În încheierea reuniunii a vorbit pr. paroh Lucian Moldovan, apreciind acest moment literar frumos, întrucât localnicii români „care săptămăna întreagă muncesc ca niște roboței, au mare nevoie de adevărată cultură națională în care ei se pot regăsi”. Membrii „Graiului Românesc” nutresc speranța că odată cu instalarea noul lor preot paroh, colaborarea Societății lor cu Biserica „Sf. Gheorghe” se va întări spre binele tuturor românilor din zonă.

Am făcut o fotografie de grup pentru posteritate, neuitând să așezăm în primul rând fetele recitatoare, care reprezintă viitorul comunității românilor de la Windsor, iar eu am purtat cu fală buchetul imens de flori, ca semn al mulțumirii participanților. La ieșire am aflat și echivalentul verbal al acestei încântări, rostit de doamna Lucia Crainic, care la despărțire a exclamat „A fost o zi extraordinară la Graiul Românesc. Să mai veniți cât de curând pe la noi.” Da, a trebuit să trec granița în altă țară și să deranjez programul familiei mele din Michigan, ca să-mi întâlnesc conaționalii prieteni din Windsor. Dar cred că a meritat.

–––––––

Anca SÎRGHIE

Windsor, Canada

Martie 2019

Dorel SCHOR: Nu spuneți la nimeni

Vecinul meu, Menaşe, mi-a făcut o mărturisire personală:

– Nu aş vrea să popularizez chestiunea, dar ţie pot să-ţi spun. Plecăm în Franţa, dar nu pe cheltuiala noastră. Sunt trimis în interes de serviciu de către întreprindere.

Bineînţeles că i-am spus imediat noutatea soţiei.

– De unde până unde? s-a mirat ea. Menaşe e un slujbaş oarecare, nu are nici măcar drept de semnătură, franţuzeşte nu ştie, iar nevastă-sa e coafeză. Aşa că…

Aşa că nu l-am crezut, dar un ghimpe în inimă tot mi-a băgat.

Cu câteva zile înainte de plecarea lui Alberto şi a jumătăţii sale în Africa de Sud, nu ştiu cum a venit vorba, dar mi-a şoptit confidenţial:

– Dacă promiţi că rămâne între noi, îţi spun de ce zburăm tocmai acolo. Suntem invitaţi la o nuntă, nevastă-mea are un unchi foarte bogat care ne-a trimis bilete de avion, ne asigură casă, masă şi… Să nu spui la nimeni.

Nevasta mea a fost de părere, ca şi mine, că-i un trombon de zile mari. Familia lui se află în Argentina, nu în Africa, şi despre unchiul soţiei se lăudau că dânşii îl ajută, nu invers, că-i criză mare acolo…Aşa că nu l-am crezut de loc, dar un gust amar în suflet tot ne-a lăsat.

– Noi, mi-a relatat domnul Leopold, de ce crezi că plecăm în Rusia şi Polonia? Suntem invitaţi la un congres al poligloţilor pensionari. Totul organizat şi stipendiat de Unesco, din fondurile ONU pentru propăşirea trecutului. Chestia e deocamdată secretă, nu mai spune la nimeni.

E clar, nu l-am crezut. O să mint totuşi dacă spun că nu l-am invidiat.

– La urma urmei, s-a exprimat jumătatea mea, de ce numai noi plătim în timp ce alţii găsesc tot felul de combinaţii? De ce?

Chiar de ce? Dacă şi familia Brodiciche pleacă în Elveţia la un congres, înseamnă că noi suntem cei mai mari fraieri. Ori ne iau toţi de proşti, ori chiar suntem. Nimeni nu scoate un ban din buzunar pentru excursiile în străinătate, numai noi intrăm în datorii pe juma de an… Aşa că l-am luat pe vecinul Brodiciche la sigur:

– Ia zi, la ce congres internaţional plecaţi voi? Ia să auzim!

– La nici un congres, a râs el. De unde până unde congres? Noi avem o cunoştinţă, nişte persoane foarte cumsecade, care ne-au fost vecini la Odesa şi care ne-au scris: Veniţi neapărat, avem o vilă de vacanţă cu şase camere şi patru closete, nu-i păcat să stea goală? Vă invităm, nu putem uita ce vecini de treabă aţi fost… Dar să nu mai spui la nimeni, lumea e invidioasă, doar ştii…

Auzi, dacă ştiu. Şi încă cum ştiu.

Ieri, pentru că s-a întâmplat să-i văd pe amicii mei la cafenea, am ţinut să le fac o mărturisire confidenţială:

– Noi plecăm în America Centrală şi Marea Caraibilor. Nu aş vrea să fac chestiunea publică, dar voi puteţi să ştiţi. Am câştigat premiul cel mare al producătorilor de banane, la supermarket. Două bilete de avion, două la o croazieră, totul inclus. Pe noi ne costă numai vaccinul şi crema antisolară. Vă rog numai să nu spuneţi la nimeni…

Ştiu că nu m-au crezut nici cât negrul sub unghie, dar pot să jur că toţi mureau de invidie.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

2 martie 2019

Corneliu NEAGU: Clipa

CLIPA

Ah, clipa care vine cum ucide

icoana ta care-n apus dispare,

iar mintea prinsă-n cugetări perfide,

devine un teren de vânătoare !…

Cu frâul gândurilor într-o mână,

adun din ochi supusa depărtare,

în timp ce cornul nemilos răsună,

iar calul rupe iarba sub picioare.

Aleargă peste timp, în ritm nebun,

pe-a dorului himerică chemare,

cuprinsă-n neguri reci care apun

pe visul meu de falsă de vânătoare.

Năvalnic tot mă poartă prin destin

spre mult dorita oază de-mpăcare,

cu triste amintiri care abia reţin

frumosu-ţi chip ce-n asfinţit dispare.

Şi mă întreb acum, ca şi-n trecut,

cu-aceeaşi nemiloasă îndoială –

iubire-a fost, aşa cum aş fi vrut,

sau doar delirul unei nopți de vară?

————————————

Corneliu NEAGU

4 Martie 2019

Gheorghe PÂRLEA: Exercițiu…cu vorbe (II)

Cugetări (5)

(Din ciclul „Insomnii îmblânzite” )

Dacă s-ar cerne, vorbele ar da multă tărâţă.

Cele mai grele vorbe au un corp uşor: „DA” şi „NU”.

Adjectivele sunt cele mai frecvente instrumente ale ipocriziei.

“Vorbele dulci” produc şi ele simptome diabetice.

Când Dumnezeu a creat omul, i-a dat și vorbirea cea aflată în consonanţă cu paradisul edenic. Vulgarizarea graiului a început odată cu păcatul originar.

“Cel care striga în pustie” nu vorbea şi… în deşert.

Vorbele rele se leapădă greu de timbrul vocii care le-a rostit.

Cuvintele tăioase sunt rezultatul unei limbi ascuţite.

Vorbele pe ocolite ajung la destinaţie… obosite.

De-ar fi fost vorbirea numai din vocale, omul ar fi stat prea mult cu gura căscată. Născocind consoanele, şi-a îmblânzit acest disconfort.

Fără vorbe, pereții n-ar mai avea urechi, dar ar face… ochi.

Tăcerea e adesea laşă şi rareori glorioasă.

Tăcutul are vorbele în stoc, iar limbutul – pe tarabă.

———————————

Gheorghe PÂRLEA

4 martie 2019

Imagine internet

Dorel SCHOR: Camera rezervată la Londra

Prima dată am vizitat Londra într-o vară, când lira sterlină slăbise teribil în comparaţie cu dolarul american şi din cauza aceasta nu găseai o cameră liberă in toată metropola. Americanii, pentru care devenise totul ieftin şi convenabil, erau aproape mai numeroşi decât arabii şi indienii.

Din fericire, pentru primele zile aveam o cameră rezervată din timp la un mare hotel. Urma însă o excursie de o săptămâna în Scoţia şi, la înapoiere, nu aveam nici o idee unde vom locui. Marele hotel era ocupat pentru cel puţin trei luni în avans şi nu putea fi luat în consideraţie.

În ziua care a precedat excursia în Scoţia am început să căutăm. Am colindat Londra în lung şi în lat, până am ajuns pe o stradă liniştită, lângă British Museum. Două şiruri de case cu un singur etaj, în stil victorian, cu faţade albe şi scări la intrare, printre care, minune, nu mai puţin de patru hoteluri. Modeste. Dar parcă cui îi trebuia altceva?

– Ne interesează o cameră pentru o săptămână peste o săptămână, i-am spus unei doamne de la recepţie, care-şi sorbea ceremonios ceaiul. Doamna m-a privit în ochelari, prelung si în tăcere, ceea ce însemna că ceva nu-i era prea clar.

– Vrem o cameră pentru şapte zile, i-a tradus soţia mea. Dar nu începând de azi, ci de la data cutare, adică peste o săptămână. Plătim în avans!

– Oooo, foarte bine, verry good, nu-i nici o problemă, s-a însufleţit femeia. Rezervation, cum să nu, acum vă trec în registru… Camera 21 vă convine? Cu vedere în curtea muzeului!

Am spus că vederea în curtea muzeului este exact ce căutăm, am plătit şi am ieşit cu inima uşoară. A doua zi dimineaţa am plecat liniştiţi in Scoţia şi peste o săptămână, la data prevăzută şi notată pe chitanţă, am apărut cu bagaje şi impresii la hotel. De data aceasta, la recepţie era un domn cu bretele şi mustaţă vrabie.

– Avem o cameră rezervată, i-am spus arătându-i chitanţa. Camera 21…

Domnul s-a uitat în registru, probabil la camera cu pricina.

– Hm, hm… I am sorry…, regret foarte mult, desigur că nevastă-mea era atunci la recepţie…

Am confirmat că aşa era, o doamnă care merita să fie nevasta lui, fusese la recepţie. De altfel, se poate verifica după semnătura de pe chitanţă.

– Domnule, mi s-a adresat individul, s-a întâmplat ceva regretabil. Camera 21 e ocupată! E dată încă de ieri. Sunt dezolat. O să vă înapoiem suma plătită până la ultimul penny.

Cunoştinţele mele de engleză sunt limitate, mai ales când mă enervez. Aşa că am apelat urgent la nevastă-mea:

– Spune-i individului că nu mă interesează dacă el a dat camera noastră sau ea a dat camera noastră. Şi nu mă interesează să-mi dea banii înapoi. Unde o să mergem acum, noaptea, să căutăm?

Omul cu bretele m-a părăsit în favoarea soţiei mele, explicându-i cât de rău îi pare că nevasta lui, suflet de femeie, a dat camera altcuiva şi acum camera 21 e ocupată. Logic, ce putea face? Să-i lichideze pe ăia? Să divorţeze? Să se sinucidă cu micul dejun? Era aproape convingător…

Şi deodată, am realizat altceva… În spatele omului de la recepţie se afla panoul cu chei. Exceptând cârligul cu numărul 21, în toate celelalte atârnau chei. Mari, grele, prinse de un soi de bombă cu explozie întârziată.

– Ascultă, amice, i-am întrerupt omului peroraţia. La dracu cu camera 21! Ai putea să ne dai o alta?

– Of, doamne, dar de ce n-aţi spus de la început!? Se înţelege, alegeţi orice cameră vreţi… O, my God, întotdeauna femeia asta mă bagă în tot felul de încurcături…

Ei bine, acolo am stat când am vizitat Londra prima dată. Adevărul este că a doua oară încă nu am fost la Londra, mai sunt doar în lume foarte multe locuri de vizitat. Deşi, ca să fiu drept, nu peste tot camerele sunt cu vedere în curtea muzeului.

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

2 martie 2019

Valeriu DULGHERU: Alegerile au trecut. Alegerile vin!

Alegerile parlamentare au trecut, dar vin cele locale, nu mai puțin importante (am simțit în aceste alegeri rolul baronilor democrați locali). Tocmai am ieșit din cele mai murdare alegeri, cele mai corupte alegeri, cele mai compromise alegeri. Iar CEC-ul lui Plahotniuc, asistat cu părere de rău de observatori internaționali ne spune că totul a fost curat, corect. Pomenile electorale chiar în ziua alegerilor, aducerea și votarea organizată în grup pentru Triadă, toate acestea sunt o normă pentru regim. Ce să creadă omul simplu care a fost martor la aceste grave încălcări? Aceste alegeri au dat naștere unor fenomene extrem de periculoase cum ar fi fenomenul Șor la Orhei și nu numai, fenomenul Plahotniuc la Nisporeni, fenomenul Dodon în întreaga republică, în special, în Găgăuzia. Cea mai mare vină pentru acest dezastru îl poartă acest mare experimentator V. Plahotniuc, care nicidecum nu poate ieși din rolul de păpușar. Lui Dodon ia dat președinția și Găgăuzia, iar pentru a-l mai tempera a dat naștere acestui clovn Șor, hoț judecat în prima instanță, făcându-l guvernator de Orhei. Acest Of-Șor prin pomenile electorale de tot soiul (pungi electorale, magazine sociale (care trebuie să fie o preocupare a statului), distracții) a trezit în oameni instinctul josnic de a se folosi de lucruri făcute din bani furați. De cât timp va fi nevoie pentru a dezrădăcina aceste grave fenomene de corupere morală?

De altă parte a durut mult „trădările” din partea unor mari intelectuali, în special din rândurile artiștilor. În multe cazuri, neavând pentru aceasta nici un interes material. De ce au făcut aceste lucruri în situația aceasta de stat capturat condus de un regim oligarhic de tip mafiot? Nu vorbesc de Lazariuc, Țopa, Cuciuc ș.a., aceștia nu sunt artiști, sunt trubaduri ai regimurilor de la putere care cântă pentru soldă.

Să facem o scurtă analiză a rezultatelor recentelor alegeri. În pofida unui război total declarat de Triadă prin imperiul lor mediatic, din păcate asistat și de unii de pe dreapta, în pofida subfinanțării (un deputat democrat și șorist a costat (pe noi, nea costat!) de 30 de ori mai mult decât al ACUM-lui) Blocul ACUM a luat un scor bun. În Capitală (sub aspectul componenței naționale nu este cea mai românizată localitate!) Blocul ACUM cu 37,73% pe circumscripția națională a fost pe primul loc, iar pe circumscripțiile uninominale au fost primii în 6 din 11 circumscripții, în celelalte 5 fiind pe locul doi. Dacă ar fi fost alegeri corecte, dacă dreapta ar fi fost mai responsabilă Blocul ACUM ar fi luat peste 40% (în diverse sondaje eurounioniștii arătau peste 40%).

Iar PDM a luat în Capitală (unde alegătorul este mai informat, mai rezistent la diverse pomeni electorale) doar 13.37% pe circumscripția națională (cam asta ar fi susținerea reală a electoratului, luând în considerare că pe parcursul acestor 4 ani raitingul PDM a fost extrem de jos), iar pe cele uninominale doar într-o circumscripție (nr. 33) au fost pe locul 2, în restul – pe locul 3 cu scoruri de 2-3 ori mai mici decât locul 2.

Și stânga este în continuă descreștere, dar n-are cine-i da un șut să ajungă la groapa de gunoi politic. Cei care ar putea face acest lucru sunt preocupați de duelarea fratricidă. Trâmbițând de la toate televiziunile lor, ale lui Plahotniuc și cele rusești că vor lua peste 50% iată că au luat un scor (modest pentru ei!) de doar 31.15% pe circumscripția națională, în pofida unei finanțări exorbitante, a cadourilor electorale, a implicării Rusiei direct în procesul de alegeri.

Deci Blocul ACUM a făcut maxim posibilul, promovând în parlament și un grup mic de unioniști. Însă blocul ACUM ar fi avut acum mare nevoie de un aliat de pe dreapta. Având cel mai important și calificat sprijin (cei peste 30% de susținători ai unionismului!, printre care peste 164 de autorități locale semnatare a Declarației de Unire cu România), unioniștii au fost cei mai prost manageri. În loc să se concentreze împreună cu blocul ACUM asupra triadei Plahotniuc+Dodon+Șor noul lider PL D. Chirtoacă ataca seară de seară blocul ACUM. Chiar dacă, să admitem, avea parțial dreptate un adevărat politician nu ar fi bătut atât de dur în potențialul aliat. Din păcate urmează aceeași practică dezastruoasă a unchiului său M. Ghimpu care ne-a adus la situația de astăzi. În loc să bată împreună în păpușar Ghimpu și Filat se războiau între ei pe viață și pe moarte. Din acest război fratricid a câștigat al treilea – Plahotniuc. Ei, Filat și Ghimpu, l-au făcut pe V. Plahotniuc atotputernic.

Ce a câștigat D. Chirtoacă în aceste alegeri? Ca și dna A. Can în alegerile la primăria Chișinău, cu același comportament de mahalagiu, a câștigat tocmai 1.25%, adică 17743 de voturi, dintre care vreo 13000 le-a dat direct lui Dodon, Șor și Plahotniuc. Dar dacă lua vreo 5.9% ce cadou le făcea Triadei? Dar acestea sunt voturile celor care au crezut în el, care l-au urmat orbește, care iau mai dat o șansă. În democrațiile dezvoltate după astfel de rezultate penibile liderii partidelor își dau demisia, astfel recunoscându-și vina pentru managementul prost al partidului și cerându-și într-un fel scuze de la alegătorii lor amăgiți. Am auzit vreo declarație după alegeri, în care să-și ceară scuze de la cei pe care, într-un fel, ia trădat? În loc de declarații sterile precum că „…va face unirea cu România în următorii zece ani!” ar trebui să-și dea demisia după un rezultat atât de prost și activitate vădit antieurounionistă. Din păcate primul său proiect în calitate de președinte de partid a eșuat lamentabil. Deci, să demisioneze în mod civilizat (așa cum fac în partidele cu adevărat democratice) fără niciun fel de condiții, fără ifose.

Eu îi mai pot înțelege pe tinerii unioniști A. Ursu, V. Bilețchi, I. Leașcenco care au dorit să-și încerce forțele, să demonstreze că pot fi lideri. Au demonstrat. Într-adevăr, în aceste alegeri au demonstrat că sunt foarte bine pregătiți, sunt potențiali lideri ai dreptei. Nu-l înțeleg pe D. Chirtoacă, care nu avea nevoie de aceasta. Știind din start că după atâtea găinării politice Partidul Liberal nu va trece pragul electoral liderul lui totuși a mers la această trădare a electoratului său, împingând mai în toate circumscripțiile candidații lor care împreună cu alți unioniști au zădărnicit victoria candidaților blocului ACUM pe cel puțin 8-9 circumscripții. Mai mult, nu a ieșit nici măcar pe locul trei în circumscripția sa care include și satul de baștină dar și localități guvernate de el pe parcursul a peste 10 ani de primar al Capitalei.

Cred că au mai rămas oameni treji în Partidul Liberal de talia lui Valeriu Munteanu care înțeleg că Partidul Liberal nu mai există, iar împreună cu el a dispărut și ultima formațiune politică de dreapta cu putere de decizie. Au rămas doar așchii, multe așchii răzlețite. Ne lipsește categoric o dreaptă unită. Și Blocul ACUM, aflat astăzi de unul singur în fața balaurului cu trei capete, ar fi avut nevoie de un aliat de pe dreapta. Scriam despre acest lucru ceva timp în urmă. În special acum când în vară ne așteaptă alegerile locale.

Și noi, cei mulți, dar…(vorba lui Lăpușneanu) ce facem? Cei care nu au avut o opțiune clară unionistă cu șanse reale de câștig în alegerile recente, votând cele 3-4 partiduțe unioniste, dându-le încă o șansă, votul cărora însă până la urmă s-a dus la dușmanii Neamului. Cei care nu au ieșit la vot, neavând nicio opțiune clară, dar aceștia sunt majoritatea din cei peste 50% de absenteiști. Cei care au votat Blocul ACUM, mai corect opțiunea unionistă a Blocului ACUM, drept unică posibilitate ca măcar câțiva unioniști să ajungă în parlament. Printre aceștia mă enumer și eu. Toate acestea vorbesc despre un trist adevăr: dreapta nu există, există doar așchii ale dreptei care în anii 90’ a adus schimbarea. Deci, trebuie construită o nouă Dreaptă din toate aceste așchii, capabilă să fructifice cele peste 30% de unioniști, avântul unionist al autorităților locale. Cu regret, cei 164 de semnatari ai Declarațiilor de Unire cu România, de fapt au fost trădați în aceste alegeri. În viitoarele alegeri locale ei trebuie să fie susținuți pe toate căile. Aceștia sunt adevărați unioniști care au demonstrat unionismul prin fapte nu prin vorbe (să folosim sloganul impropriu al democraților).

Alegătorul, în special cel unionist, este dezgustat de acest comportament iresponsabil al dreptei. Printre cei 50% care nu au ieșit la vot o bună parte sunt unioniști. Cum s-au comportat unioniștii în recentele alegeri? Prin declarații dure în adresa blocului ACUM Partidul Liberal, în care până nu demult ne puneam cele mai mari speranțe, chiar dacă în calitate de locomotivă a fost luat tânărul Vlad Bilețchi au câștigat tocmai 1,25%! Chiar și în Capitală, în care tradițional susținerea liberalilor era majoră, PL a luat doar 2.14%. Dacă garnitura trenului este depășită, grav avariată, nicio locomotivă, fie ea cât de bună, nu-l ajută. Și cel mai „adevărat partid unionist” (PNL), cel mai „mare luptător pentru unionism” a luat și mai mult – tocmai 0,24% (în alegerile la primăria Chișinăului prin turnare de zoi, în primul rând asupra unioniștilor, au luat 0,17%). Partidul „Democrația acasă”, care a înrolat în rândurile sale doi tineri foarte bine pregătiți, a luat și el 0,31%. Cu regret votul acestora, în mare parte a ajuns la triada Plahotniuc +Dodon+Șor. 2.83% (apr. 32000 de voturi!) au fost pierdute, dintre care peste 22000 au ajuns la Triadă. De asemenea, o analiză sumară arată că din cauză că pe mai multe circumscripții s-au duelat câte 2 – 4 eurounioniști, s-au mai pierdut încă cel puțin 8-9 mandate. Se observă cu ochiul liber că dacă eurounioniștii ar fi participat în bloc unic cu o bună campanie electorală care să excludă duelurile fratricide ar fi obținut în jur de 40% din voturi.

S-a vorbit ore întregi, s-au scris tone de hârtie unde s-a argumentat destul de amplu necesitatea unirii unioniștilor (sună cam bizar: unioniștii care declarativ vor unirea cu Țara nu se pot uni între ei!), iar liderașii partiduțelor unioniste au rămas surzi și muți. Referitor la muți risc să greșesc. Stimata doamnă președinte (pe viață!) a „celui mai unionist partid” PNL a declarat în repetate rânduri că nu are nevoie de sfaturi. Și unde a ajuns cu tradiționalul scor electoral de sub 1%. Toți sunt vinovați: „sfetnicii” sunt vinovați pentru că se amestecă în treburile partidului. Alegătorii sunt proști fiindcă „nu știe cum să aleagă”.

Ce-i de făcut în preajma alegerilor locale? Unica salvare este doar reconstruirea dreptei, crearea unei noi drepte din toate așchiile unioniste. Am avut o situație similară în preajma alegerilor parlamentare din a. 2001. Atunci a avut loc o tentativă similară de unire a dreptei. După mai multe întruniri în vara a. 2000 se ajunsese practic la o propunere judicioasă. În toamnă Partidul Liberal (PL, președinte M. Rusu), Partidul Național Țărănesc Creștin și Democrat (PNȚCD, președinte V. Muravschi), Partidul Social-Liberal (președinte O. Serebrian) (la negocieri au mai participat grupul Dolganiuc, desprins de la Frontul Popular (V. Dolganiuc), grupul Nedelciuc, desprins de la Partidul Forțelor Democrate (V. Nedelciuc)) urmau să organizeze Congrese extraordinare, la care PL și PNȚCD urmau să declare unirea cu Partidul Socio-Liberal, iar președinte să fie unul care nu a fost membru al partidului comunist. Unicul care satisfăcea această condiție era tânărul Oleg Serebrian. Din păcate din cauza poziției dubioase a președintelui PSL Oleg Serebrian nu a avut loc unificarea dreptei, fapt ce a condus la dezastrul din alegerile din 2001.

Totuși apare întrebarea: în jurul cui să se facă această nouă construcție unionistă? Este o dilemă, luând în considerație miticismul liderașilor basarabeni de pe dreapta, orgoliul nemăsurat, miopia politică. Pot să mă greșesc, să par naiv, dar mi se pare că cel mai onest pe dreapta în aceste alegeri a procedat PUN (și denumirea este deosebit de actuală!), care nu s-a avântat în alegeri cu pieptul dezgolit (ar fi luat un rezultat similar celui al liberalilor), ci a chemat susținătorii săi să susțină necondiționat blocul ACUM, unică opțiune eurounionistă reală la moment. Pentru a reuși către alegerile locale din vară (nu așa cum „a reușit” dreapta în recentele alegeri parlamentare!) este strict necesar de demarat procesul coalizării tuturor forțelor unioniste.

PUN, PLR, PNL (membrii dacă liderul nu va dori!), PPDA, PPPVE, PPVP, organizațiile de tineret „ODIP”, „Tinerii Moldovei”, BUN, dar și ce a mai rămas sănătos în PL, toate trebuie să fie împreună. „Jos orgoliile, sus Unire” a fost lozinca tânărului unionist Vlad Bilețchi în alegerile recente (din păcate nerealizată!). Într-adevăr, jos orgoliul. Luând în considerație orgoliul nemăsurat al unor actuali lideri de dreapta, de asemenea, măiestria lui Plahotniuc de a compromite tot ce se mișcă și probabilitatea ca viitorul lider al viitoarei construcții unioniste (dacă va fi ales unul din foștii lideri!) să fie șantajat (cu dosărele!), o soluție salvatoare ar fi organizarea unui Congres Extraordinar al tuturor partidelor unioniste existente și votarea în funcția de președinte pe unul dintre cei trei tineri lideri unioniști: Anatol Ursu, Vlad Bilețchi, Ion Leașcenco. Chiar dacă au făcut unele greșeli în recentele alegeri totuși au demonstrat că sunt foarte bine pregătiți, că pot face față noilor provocări. Este o chemare și către dl Traian Băsescu să vină la Chișinău și să continue proiectul său de unificare a dreptei atât de bine început doi ani în urmă.

Noua construcție unionistă cu ajutorul structurilor locale ale fostelor partide unioniste componente în strictă colaborare cu blocul existent ACUM este în stare să îngrădească drumul baronilor locali născuți de triada Plahotniuc+Dodon_Șor.

Domnul să ne lumineze mințile în această perioadă prepascală să nu mai călcăm pe greblă ca proștii!

—————————

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

4 martie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Forma divină a sentimentelor tale…

Forma divină a sentimentelor tale…

– Îmi las gândul cel sihastru să păzească un delir!,

… sau chiar liniștea să-și afle, printre zările albastre.

(gustul ”dragostei” să pară … ne-nceputul elixir),

… al ambroziei (ce-o beau), zeii visurilor voastre.

– În diaspora iubirii … ai tot învățat efectul!,

(răspândirii neglijenței printre suflete-ciulini).

… chiar i-ați controlat o vreme (ne-nsemnată), voi defectul,

ajungând, până la urmă, să ”iubiți” ca doi străini.

Viața v-a ”plantat, în suflet, trandafiri și o verbină,

(ca mirosul lor s-ajungă, de la el până la ea!).

… însă ”dragostea” profundă era o altă minciună,

care-n conștiința voastră văd că se cam lăfăia.

– Tu păgână în credință … El ciudatul ei ateu!,

v-ați luptat cu veșnicia, toți arhanghelii sau sfinți.

”- Heruvimii minții voastre l-au blamat pe Dumnezeu!”,

(că s-ar fi lăsat vândut … pentr-o mână de arginți).

Timpul a uitat de toate … și-a văzut de rostul lui,

(uitând să panseze rana … contradicțiilor sale).

”- Am găsit-o sângerândă! – Nu-i păsa chiar nimănui?! ”,

… și atunci eu am hotărât să-i curm strigăte de jale.

Eu mi-am pus credința-n tine și în bunul Dumnezeu,

… am știut de prima dată că ești … forma mea divină.

(visul meu neîmplinit, ce l-am tot avut mereu),

… oaza mea de relaxare … într-o lume-pantomimă.

– Asta-nseamnă când iubirea nu cunoaște bătrânețea!,

(când încrederea în dânsa … este, plusul Infinit!).

… sentimentele din tine … își găsesc iar tinerețea,

consistența și credința faptului că sunt iubit.

(verbină = plantă erbacee decorativă anuală, cu frunze dințate și cu flori roșii, albe sau liliachii, cultivată pentru mirosul ei plăcut)

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

4 martie 2019

Dorel SCHOR: Frunze la câini (schiță)

În urmă cu aproximativ un an, a intrat şeful în biroul meu şi m-a surprins tăind frunze la câini…

– Ce faci? m-a întrebat cu severitate.

Era clar că nu aveam de ales, aşa că am răspuns sincer:

– Tai frunze la câini…

Răspunsul meu era atât de firesc şi de explicit încât l-au pus în încurcătură. Drept urmare, în loc să mă beştelească, şeful s-a arătat interesat de amănuntele operaţiei.

– Cum procedezi? E greu?

– Nu e prea greu, dar nici prea uşor, l-am asigurat. Îţi trebuie răbdare, multă îndemânare şi, evident, experienţă. În lume există performeri, virtuoşi care obţin adevărate minuni.

– Nu mai spune! s-a minunat şeful… Precis?

– Sigur că da… Există multe foruri care taie frunze la câini, instituţii, asociaţii, sindicate, ministere, parlamente…Toţi taie frunze la câini.

– O.k., a acceptat şeful. Dar care este rostul acestei activităţi? Nimeni nu face nimic fără un rost oarecare…Trebuie să existe nişte avantaje.

– Bineînţeles, l-am asigurat. În primul rând activitatea aceasta asigură un echilibru nervos şi o relaxare musculară corespunzătoare. În al doilea rând, dezvoltă simţul artistic. În al treilea rând, stimulează inteligenţa creativă… Chiar mă miră că la noi în instituţie încă nu a luat fiinţă un laborator modern de tăiat frunze.

– La câini?

– Mă rog, asta e numai o expresie. În fazele primare se taie la câini. Urmează o etapă în care ne putem lipsi de câini, iar mai târziu, datorită capacităţii de abstractizare ne descurcăm şi fără frunze. Principiul se aplică în matematicile superioare, la calculatoare, în poezia modernă şi la costumele de baie pentru femei care, cu cât folosesc mai puţin material, cu atât sunt mai scumpe.

– Chiar am observat, confirmă şeful, dar nu am înţeles fenomenul. Dacă e aşa, eu te voi încuraja. Vom lămuri forurile superioare şi vom răspândi metoda în întreaga ramură. Şi, după acea şi în alte ramuri…

Câteva luni a fost foarte bine, am lucrat mai relaxat, fără grija pontajului, a termenelor de livrare, a normelor de îndeplinit, a relaţiilor cu publicul. După acea, au început necazurile. Au venit de sus în inspecţie, comisii peste comisii. Şeful, ce-i drept, a rămas pe poziţia lui, a susţinut, a demonstrat, a atacat. Până la urmă l-au mutat la altă sucursală, nu l-au făcut mai mic, au vrut numai linişte.

– Vor să-mi închidă gura, mi-a spus el convins. E clar că adversarii mei caută să dea problemei un aspect politic!

Dacă ei doresc un aspect politic, vor avea un aspect politic! Nu aş fi crezut, dar de când am simţit că problema va căpăta aspect politic, sunt convins că va reuşi să zdruncine inerţiile… Va apare poate şi un nou partid. De ce nu? Alegători dispuşi să taie frunze la câini ne lipsesc?

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

2 martie 2019

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (40)

Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)

Însă în scurt timp, la urcarea pe tron a regelui Ferdinand, acesta i-a respins demisia, iar guvernul şi-a continuat activitatea, concentrat asupra pregătirii militare şi economice. Pentru calmarea spiritelor agitate ale opoziţiei, guvernul a dat un nou comunicat referitor la păstrarea neutralităţii ţării. În timpul acesta, la conservatori divergenţele se accentuau, N. Filipescu acţiona decis şi febril pentru separarea de Al. Marghiloman. Acesta, după consultarea lui T. Maiorescu, a întrunit din nou Comitetul executiv al partidului, în tentativa de a anihila acţiunile pro-antantiste ale lui Filipescu şi susţinătorilor săi- ei cereau intrarea imediată în război împotriva Austro-Ungariei. Îndată după şedinţa partidului, la care participase, N. Filipescu a constituit un Comitet naţional ,,de acţiune imediată”, împreună cu B. Delavrancea, I. Grădişteanu, N. Xenopol, Th. Ionescu şi dr. C. Istrati, anunţând înfiinţarea unei noi formaţiuni, ,,Acţiunea Naţională”. În final, la 1/14 noiembrie 1914, conducera Partidului conservator era convocată pentru o desolidarizare faţă de ,,Acţiunea Naţională”, dar fără succes, stabilindu-se participarea la acţiunile acesteia pe cont propriu.

După înfiinţarea ,,Acţiunii Naţionale”, s-au intensificat manifestaţiile şi întrunirile în favoarea intrării României în război de partea Antantei. Astfel, la întrunirea din 16/29 noiembrie 1914, în numele principiului naţionalităţilor, se cerea intrarea imediată în acţiune pentru eliberarea românilor din Transilvania. În acelaşi timp, N. Filipescu continua cu febrilitate campania pentru intrarea ţării în război, adâncind şi mai mult ruptura dintre conservatori, formaţiunea sa manfestându-se drept gruparea cea mai dinamică şi mai activă, care agita deschis pentru Antantă şi intrarea în război. Venind de la Sinaia, Filipescu a fost întâmpinat cu urale la Ploieşti de o mulţime numeroasă de suţinători, care cereau să fie abandonată neutralitatea. În Bucureşti, N. Filipescu a fost condus de mulţime în Piaţa Universităţii unde, de pe piedestalul statuii lui Mihai Viteazul, a adresat un apel înflăcărat pentru înfăptuirea unităţii naţionale.

Această grupare, ,,Acţiunea Naţională”, condusă de N. Filipescu, Take Ionescu şi Barbu Delavrancea, era virulent antihabsburgică şi antantofilă, organizând adunări, manifestaţii, campanii de presă, pentru a influenţa opinia publică. ,,Opoziţia”, care susţinea intrarea rapidă în război, era fascinată de idealul unei ,,Românii Mari”, având uneori un aspect romantic!. Ambii lideri, N. Filipescu şi Take Ionescu, erau animaţi de bune intenţii şi cunoşteau situaţia politică, dar, în nerăbdarea lor, făceau abstracţie de necesitatea recunoaşterii aspiraţiilor naţionale prin tratate de către puterile Antantei. Grupării, care promova acest romantism politic, i se opunea, ca un corectiv necesar, politica pragmatică a lui Brătianu, care s-a ferit să se angajeze faţă de Antantă, până ce puterile ei nu i-au garantat satisfacerea unor aspiraţii naţionale legitime.

La 16/29 noiembrie 1914, se deschidea noua sesiune a Parlamentului (Adunarea Constituantă), dar Mesajul tronului nu făcea referire la reforme şi problemele războiului, ci conţinea un apel la concursul sincer şi la sentimentul patriotic pentru sprijinirea guvernului în actualele împrejurări. În şedinţa din 3/16 decembrie, în răspunsul la mesaj, regele era asigurat de unitatea forţelor naţiunii în faţa dificultăţilor, iar primul ministru făcea apel la toţi să sprijine politica externă a guvernului. I. Lahovary, din partea Partidului conservator, raspundea afirmativ: ,,toţi fiii României, în asemenea cazuri, au uitat dezbinările, fiind uniţi într-un suflet şi o gândire”. La 4 decembrie, Take Ionescu, şeful Partidului conservator-democrat, declara şi el că sprijină apelul guvernului, o problemă mai importantă decât cea externă nu exista în acel moment, iar partidele din opoziţie trebuie să dea dovadă de înţelegere faţă de problemele guvernului, în asemenea împrejurări. În Senat, Al. Marghiloman şi C. Dissescu îşi exprimau acordul cu decizia guvernului de a nu fi dezbătut proiectul de răspuns la mesaj .

În decembrie 1914, divergenţele dintre conservatori erau tot mai acute, conform consemnărilor lui Marghiloman, în schimb gruparea antantofilă reuşea să obţină sprijinul grupării radicale ardelene, în frunte cu Oct. Goga şi Vasile Lucaciu, care a trecut în România, în toamna anului 1914, unde acţiona în favoarea unirii. Împreună cu ,,Liga Culturală”, ,,Acţiunea Naţională” şi alte asociaţii, gruparea ardeleană organiza întâlniri cu participarea unor personalităţi culturale şi politice din România, N. Iorga, B. Delavrancea, Take Ionescu, N. Filipescu, I. Grădişteanu ş. a. În cadrul întrunirilor, se cerea deschis guvernului o acţiune militară împotriva Austro-Ungariei. Ei organizează ,,Cercul Bucovinenilor şi Transilvănenilor din Bucureşti”, care edita o gazetă săptămânală, ,,Ardealul”, militând pentru unirea românilor. În acelaşi timp, V. Lucaciu, Const. Mille şi directorul băncii ,,Albina” din Sibiu plănuiau difuzarea unui manifest pentru unire, în Transilvania, în 100 000 de exemplare. Mai mult, Oct. Goga urmărea să organizeze o legiune de ardeleni, care să fie pregătită pentru o eventuală acţiune în Transilvania, după unele date, legiunea număra 5000 de oameni, la începutul anului 1915.

Membrii legiunii cereau românilor din armata austro-ungară să dezerteze şi să treacă în România. Se urmărea apoi să fie introduse în Transilvania materiale revoluţionare, pentru pregătirea unei revolte a românilor de-aici, atunci când marşul armatei române va începe. La începutul lui 1915, după o serie de date, un număr de 20 000 de oameni, apţi pentru serviciul militar, părăsiseră Transilvania îndreptându-se spre România.

La 14/27 decembrie 1914, Congresul extraordinar al ,,Ligii” a ales un nou comitet care avea în frunte pe V. Lucaciu (preşedinte), B. Şt. Delavrancea (vicepreşedinte), apoi N. Iorga, S. Mândrescu, Th. Ionescu, N. Filipescu, Oct. Goga, membri. În acest context, asociaţia şi-a schimbat denumirea în ,,Liga pentru Unitatea Politică a Tuturor Românilor”, iar în noul program se afirma că ,,singura politică externă …e aceea care tinde a grăbi eliberarea românilor siliţi a-şi da viaţa în marginile Monarhiei Austro-Ungare”.

La începutul anului 1915, opinia publică românescă era în cea mai mare parte pro-antantistă. La 11/24 ianuarie 1915, a fost organizat un banchet în cinstea lui R. W. Seton-Watson, care spunea în discursul său: ,,Astăzi ni se deschid două drumuri, dintre care unul duce la salvarea neamului românesc”. Au mai rostit cuvântări Take Ionescu, B. Delavrancea, N. Filipescu, I. Grădişteanu, despre datoria de a lupta pentru unitate, adresându-se mulţumiri Angliei. La 11/24 februarie 1915, locuitorii capitalei au făcut o primire entuziastă generalului francez Pau, sosit într-o vizită: ,,Oraşul întreg era în picioare şi pe toate figurile se puteau citi sinceritatea şi căldura sentimentelor pe care populaţia ţinea să la afirme pentru Franţa şi pentru soldatul erou”. La 15/28 februarie 1915, în sala ,,Dacia”, s-a desfăşurat o mare întrunire a Ligii, sub preşedinţia lui V. Lucaciu, unde cei prezenţi s-au pronunţat în favoarea intrării in război alături de Antantă, pentru eliberarea românilor din Transilvania. Au luat cuvântul Oct. Goga, N. Filipescu, Take Ionescu, B. St. Delavrancea, N. Iorga. N. Filipescu a adresat regelui un îndemn simbolic: ,,Mărirea ce ţi-o urăm, Sire, este: să te încoronezi la Alba Iulia sau să mori pe câmpia de la Turda”.

La rândul său, Take Ionescu rostea o cuvântare patetică în favoarea eliberării românilor din Transilvania, arătând că această politică trebuie susţinută nu de un grup, ci de întreaga ţară: ,,Nu este vorba ca să trăim într-o Românie mai mică sau mai mare. Dacă ar fi vorba numai de o mărire a ţării, s-ar putea înţelege şi o amânare a chestiunii. Toate pot să iasă din războiul acesta, un singur lucru nu poate să iasă: să rămână lucrurile (aşa) cum au fost. Acest cataclism l-au adus alte cauze, alte curente decât voinţa noastră şi din acesta nu putem să ieşim decât sau mari, strălucitori şi puternici, sau aşa decăzuţi în proprii noştri ochi, încât s-ar seca şi izvorul patriotismului”. El îşi exprima certitudinea în victoria Antantei şi cerea intrarea în război alături de această grupare: ,,pentru noi, oricine ar învinge, dacă ar învinge fără noi, aproape acelaşi blestem ar fi”.

Alături de acţiunile ,,Ligii”, care orientau şi dominau opinia întregii ţări, s-au situat cele ale ,,Acţiunii Naţionale”, condusă de N. Filipescu (vezi supra), care includea pe acei conservatori favorabili participării României la război alături de Antantă. Cele două grupări pro-antantiste au organizat numeroase acţiuni comune, iar la 17/30 septembrie 1915, a fost constituită ,,Federaţia Unionistă”, care cuprindea aripa conservatoare pro-antantistă, care avea drept şef pe I. Lahovary, N. Filipescu fiind preşedintele Clubului Conservator, apoi Partidul Conservator-Democrat, condus de Take Ionescu, şi ,,Liga pentru Unitatea Naţională a Românilor Transilvăneni Refugiaţi în România”. ,,Federaţia”, având ca preşedinte pe energicul şi inflexibilul N. Filipescu, ajuns apoi preşedinte al conservatorilor dizidenţi, după moartea lui I. Lahovary, se pronunţa hotărât pentru unificarea statală a românilor şi, dincolo de avertismentele guvernului, a organizat întruniri în toată ţara. La 18/31 octombrie 1915, au fost organizate întruniri şi manifestaţii la Craiova, Brăila, Ploieşti, Tr. Severin, unde participanţii, în special N. Filipescu, s-au arătat vehemenţi cu ,,trădătorii neamului” (cei care se opuneau unirii), iar liderul conservator declara: ,,Fără Ardeal, nu dau două parale pe dinastie”.

Manifestaţiile ,,Acţiunii Naţionale”, tor mai frecvente, întrunirile ,,Ligii pentru unitatea românilor” au continuat, la 15/28 martie 1915, a fost organizat un Congres al românilor din provinciile subjugate, cu participarea liderilor din cele două formaţiuni, cerându-se din nou intrarea în război. Mişcarea pentru unificarea statală a românilor se intensifica pe ambele versante ale Carpaţilor, la manifestaţiile din Vechiul Regat se adăuga atitudinea fermă, radicală a unor lideri ca Maniu şi Goldiş, priviţi ca extremişti de guvernul maghiar. În noiembrie 1915, acţiunile opoziţiei unioniste au continuat, fiind organizate noi manifestaţii în Bucureşti şi în provincie .

—————————————–

Prof. Ioan POPOIU

4 martie 2019