Anatol COVALI: Sub cortină

Sub cortină

Sunt sub cortină.
Pare-ncântată
c-a fost o dată
şi ghilotină.

Lume străină
râzând m-arată.
E-aplaudată
moartea-mi meschină.

Strig, dar în sală
vocea-mi e şoaptă.
Lumea n-aşteaptă,
pe rând se scoală

şi dă năvală,
spre uşi se-ndreaptă
bârfind nedreaptă.
Scena e goală.

Piesa-a fost slabă,
la fel paiaţa
ce-a jucat viaţa
mergând pe-o gloabă

către-o cocioabă,
mascându-şi greaţa
ce-i brăzda faţa,
părând de treabă.

Biet Don Quijote
am fost în soartă!
Am visat artă
la-nalte cote,

însă golgote
şi-o liră spartă
sufletu-mi poartă-n
chip de mascote.

————————————–

Anatol COVALI

București

29 decembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ultimul pribeag

Ultimul pribeag

cântă azi cucii în crâng
într-un bocet neîncetat
plouă iar și iar
pe tărâm ireal
stropi de gânduri cad aiurea
pe ulița timpului pribeag
anotimp boreal

e ziua aceea, tristă, lungă
se scutură domol tăcute amintiri
mai cade o frunză, pică alta
pământ jilav
noaptea, mai ard tăciuni de gânduri
în altar
iar în prag, nu’i cel drag

cerul se râsfrânge, când nu plânge
în ape zbuciumate
într-o zi obosită
plecară cocorii
fugiră în ploaie și norii
străin în larg
în pas tăcut către alt meleag

trec singur printre rânduri goale
la pas, fără popas
pe lângă cel rămas
mai scriu o vorbă, un cuvânt
pe o coala jupuită de un gând
îmi este dor de zilele de atunci
când rătăceam copil prin lunci

dispare iarba din poieni
mă sting în timpuri amare
nu’i nimeni aici, nu’i nimeni în cale
alerg nebun prin lanul de secară
cel ars în focul unui ceas
trecut, rămas
în vremuri uitate, fugare

trecură zile, trecură și anii
în palme încă strâng
bulgării inocenței pierdute
parfum de liliac pe prispa casei
eu plec spre ultimul refugiu
sunt ultimul pribeag
pierdut pe tragicul meleag

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

29 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Controversă

CONTROVERSĂ

Închid ochii
încercând să-mi amintesc
viitorul de ieri,de azi
și de mâine
lovindu-mă mereu
de chipul meu
mai străin ca oricând
Picasso îmi mai pune
un ochi
treaba lui unde
că e tot una
Dali mă clonează
într-un timp nevăzut
ce curge-n neunde
Shakespeare îmi numără
clipele să vadă
cât am fost
dac-am fost
iar Brâncuși
nebăgându-i în seamă
pe toți
mă zidește -ntr-un cub
drept mărturie
c-am fost și că sunt
cerul și iarba
acestui pământ

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

29 decembrie, 2018

Vasilica GRIGORAȘ: Lacrima pierdută

Lacrima pierdută

Ploaia cade
cu nemiluita,
mintea mi-e în nori
şi inima în vânt.

Prin ceaţa vălurită
mă-ntâmpină
unde nesătule
şi contradictorii,
venite din direcţii diferite
care-mi sfarmă şi seacă
într-un glas unic
dorul de comoara
din sufletu-mi tremurând.

În dansul stropilor
îmi deschid aripile
cu dorinţa
de a-mi recupera
lacrima pierdută
în somnul de veghe.

—————————————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

28 decembrie, 2018

Elena VOLCINSCHI: Pe frunte de hârtie

PE FRUNTE DE HÂRTIE

Și azi am scris pe frunte de hârtie
Muguri noi de cuvinte cu drag i-am închinat,
Versului plin de dor pe care vrerea-l știe,
Fără s-am modernism sau stil sofisticat…

Cuvintele am cules cu a gândului culoare
Și le-am cusut cu drag pe românească ie.
Rime noi am brodat din gingașă chemare,
Pentru sublimul dom de aleasă poezie…

Adesea-nchin aici, tot ce-am avut în viață
Chiar și din timpuri strămoșești ce dor,
Haru-mi rodesc în rima aprinsă, săltăreață,
Cu înnoiri culese din soarele- arzător.

……………………………………………………
Mi-e însă câteodată pornirea nerozie
”Și-nțep savant„ în inimă cuvântul…
M-adun însă degrabă în mica-mi cochilie
Și slavă aduc slovei care îmi știe cântul.

În mare taină aprind și-o galbă lumânare,
Îmi retrezesc și muza uitată-ntre suspine…
Iar din răscruci ce-mi dor de-atâta așteptare,
Salt versul nou și-l scriu cu har ce naște-n mine.

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,La margine de amurg ”, 2014)

Florentina SAVU: Mă doare dar rezist

MĂ DOARE DAR REZIST

Mă doare dar rezist când tu mă minți,
N-aș vrea o lacrimă să-mi curgă,
Dar dacă parte nu faci dintre sfinți,
Cum oare plânsul meu să te ajungă?

Mă doare dar rezist când râzi de mine
Și stau cuminte tare-n banca mea,
Doar asta știu să fac eu cel mai bine,
Răbdarea e ștampilă-n viața-mi grea…

Mă doare dar rezist mereu prin timp
Și gândul îmi trăiește vitregit,
Aș trage-o fugă-adesea prin Olimp
Dar ce rost ar avea? Va fi tot chinuit!

Mă doare dar rezist cum pot, eroic
Pe baricade, de ani, interzise,
Sufletu-mi e în credință stoic,
Doar lacrimile îmi mai sunt astăzi permise!

Mă doare dar rezist prin cald și ger,
Și prin intemperii nenumărate,
Cu sufletul stau agățat de cer,
Acolo voi găsi seninătate,

S-or isprăvi atunci lacrimi, regrete
Și câte toate-au stat poveri pe mine,
Dureri și visuri, doruri desuete
Și-oi ști ce va-nsemna starea de bine!

———————————–

Florentina SAVU

29 decembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Sămănătorul

Sămănătorul

Îți plouă peste suflet grâu din stele
Ca inima o Pască să-ți rămână,
Să-ți stâmperi foamea care se amână
Cu nunțile unite în inele.

Ogorul peste care plouă Luna
Cu razele topite în Ființă
Se face verde pe a ta dorință
Când Mâna Domnului lucrează-ntruna…

Îl plouă cu un nor de amânare,
Îl scaldă cu o blajină privire,
Neghina care crește în neștire
Culeasă e cu Dreapta Lui răbdare.

Și câmpul sufletului tău e reavăn
Ca pântecele rodul bun să-nvie,
Așteaptă aur, smirnă și tămâie
Când se dospește grâul cel mai zdravăn!

Și Viața curge-n Țarina curată
Pe unde Ceru-a sărutat Pământul
Și grâul copt păstrează Legământul
Hrănind Iubirea pe albita vatră!
…………………………….
Îți cerne cu iubire azi Sămânță
Din ea să-ți semeni Pâine de Ființă!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

29 decembrie, 2018

Miriam Nadia DĂBĂU: La țărmul mării

La țărmul mării

Ce limpede-i marea
Și cerul senin,
Cocorii ce zboară
Spre țărmuri pustii!

Împreună iubite
Privim asfințitul
Și valul ne-atinge
Iubirea din suflet!

Deoparte e cerul
Și nisipul fierbinte,
De cealaltă-i marea
Și Luna ascunsă!

Când gândurile tale
Le poartă cocorii
Mă pierd printre valuri
Și șoaptele nopții !

Îmbrățișați în iubire
E frumos cu tine,
Pe nisipul fierbinte
Și cocorii ce zboară!

———————————–

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Franța, Paris

29 decembrie, 2018

Doina PANĂ: Crăciunul

CRĂCIUNUL

Crăciunul, o sărbătoare
Înveşmântată în magie
Să întâmpinăm naşterea Domnului
Cu mare bucurie
Leru-i ler
Să colindăm cu glasuri
Pline de duioşie, evlavie
Şi multă voioşie
Leru-i ler
Crăciunul,un suflet
Cu mare lumină,
Lumină din stele
Din sori ce străluce
Leru-i ler
Crăciunul e Moşul
Cu zâmbet şi daruri
Copilărie, vis şi iubire
Leru-i ler

———————————
Doina PANĂ

29 decembrie, 2018

Anatol COVALI: Ce dacă viaţa zboară?

Ce dacă viaţa zboară?

Ce dacă viaţa zboară
şi marea ei risipă
este de fapt o clipă,
de multe ori amară?

Suport a ei povară
şi îi zâmbesc când ţipă
fiindcă în a ei pripă
a fost şi primăvară.

Mi-aduc cu drag aminte
de zori, de curcubeie,
de câte o femeie
frumoasă şi fierbinte,

care punea-n cuvinte
superbe alizee,
de căile lactee
cu mii şi mii de ţinte.

Ce dacă-i toamnă-n mine
când roadele-s bogate.
De-a lor diversitate
bordeiele mi-s pline

şi poate lua oricine
oricât să ducă poate.
Împart cu-onestitate
şi fac cât pot doar bine.

Poate oricând să vină
şi iarna viforoasă.
Nu mă-ngrozesc, nu-mi pasă!
Am prea multă lumină

şi sevă în tulpină.
Ursita mea-i aleasă
spre-a fi victorioasă,
luceafăr să devină.

————————————–

Anatol COVALI

București

28 decembrie, 2018