Simina PĂUN-MOISE: Femeia în toamnă

Femeia în toamnă

 

Femeia,
domnilor,
în toamnă,
n-o mai lăsați sa calce în noroaie!
Femeia ,
domnilor,
in toamnă,
e toată numai poame!
Voi adunați şi nu dați de pomană…

 

E toată doar o primăvară….
ce râde, cântă şi dezmiardă.
E toată doar o veselie,
Îți arde-n suflet, veşnică făclie.

 

Femeia,
domnilor,
în toamnă ,
ştie cum să te cheme şi te-deamnă!
Te cheamă să nu calci in păcat ,
te-nedeamnă să nu fii vinovat.

 

Dacă-ntâlniți femeia-n drum de toamnă,
să ştiți ca sunteți norocoşi.
că Dumnezeu
vă ține-n palmă.
( Şi nu mai fiti cu ele fioroşi!)

 

Lăsați-o sa vorbească,
să spună cum, ce-o vrea!
-ascunde ea o mare taină –
şi daca-ți tot vorbeşte,
înseamnă că faci şi tu,
parte din ea.

 

Chiar dacă uneori te ceartă
şi ți se pare că-i nedrept,
femeia mai intâi e mamă!
ea are doua inimi puse-n piept.

 

Femeia,
domnilor,
în toamnă,
te ia de mână pe furiş,
te ține strâns la ea in palmă,
in piept te pune-n ascunziş.

 

Când vine o femeie-n toamnă către dumneavostră,
stăpânilor şi domnilor, nu ezitați !
Priviți-o-n ochi, luați-o-n brate,
spuneți-i că-i frumoasă ,
puneți-o repede pe pat!

 

N-o mai lăsați să calce in noroaie,
pantofii ei de lac îi aranjați!
Făceți-i drumul doar cărări de soare
şi-atunci cu ea,
ca prinții o să stați.

 

Luați-i din povara ce-o apasă ,
şi mamă, şi nevastă, şi destin!
Iubiți femeia că-i frumoasă,
e chinul …
fără care ….
nu ştim să mai trăim!

 

Deci,
femeia,
domnilor,
în toamnă,
e tot ce poți să iți doreşti!
Când ai şi tu arginți la tâmple
şi ochii-ți cer alte poveşti.

 

Te uită lung la barba sură,
te uită c-ai chelit puțin…..
şi vezi femeia asta- n toamnă de e bună ,
şi vezi:
femeia asta-i un festin!

 

Dar e posibil,
şi se poate,
femeia asta să nu vrea ,
decât cafeaua să şi-o bea pe spate
că- i prea sătulă la vertical să stea.

 

Femeia,
domnilor,
in toamnă,
e-n drept să facă tot ce vrea!
Cu farmec viața ți-o răstoarnă,
vezi de poți ține pasul
TU,
cu EA!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

3 septembrie, 2018

 

Corneliu NEAGU: Pădurea seculară

PĂDUREA SECULARĂ

 

Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

 

Doar calea pân’aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, ne-ntorceam grăbiți.

 

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
prin apa râului, curgând netulburată,
parcă revăd cum alergam în noapte goi.

 

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

3 septembrie, 2018

Maria HOTEA: Mi-e toamnă dulce amăruie (poeme)

Cântul iubirii împlinite

Când sufletu- mi colindă prin adieri de vânt ,
Eu te iubesc cu toamna nespusă în cuvânt
Cu patimă şi doruri în versuri te mângâi
Şi- ţi dăruiesc sărutul fiind ca cel dintâi !

Te caut printre ramul cel gol şi desfrunzit,
Când soarele grăbit se pierde- n asfinţit
Iar când pe bolta nopţii timid apare luna,
Aştept cu nerăbdare imbratisarea întruna!

Prin şoapte de iubire şi- n pulbere de stele,
Cu dorul meu de tine risipă- mi fac din ele
În legănat de vise sunt gingăşii ascunse ,
Pe care împreună noi le dorim atinse .

Iar în soptiri de gând, cu aripi albe- ntinse,
Uitând tot ce- i lumesc purtaţi fiind de vise
Noi hoinărim prin astre cântându- ne iubirea,
Ca sufletele noastre să simtă nemurirea.

Să plouă peste noi cu pulberi ancestrale,
Când străbatem cărări din gingașe petale
Fiorul să- l simţim din magica iubire ,
Ce- n inimile noastre sădeşte fericire!

În taina nopţii albastre o singură vioară ,
Ne va cânta pe strune un cant ce înfioară
Doar sufletele noastre vor fi nedespărţite,
Păstrând în ele cântul iubirii împlinite!

Când din iubire dorul

 

Când soarele zâmbeşte şi norii îi alungă,
Mi-e gândul iar hoinar şi sufletu- mi te strigă
Cine eşti tu şi cine mi te- a adus pe tine ?
Liniştea să îmi pierd simţind că nu mi-e bine !

 

Te caut cu privirea pierdută- n depărtări,
Căci chipul ţi- l revăd în minte- adeseori
În braţe aş vrea să- ţi stau privindu- te cu drag ,
Să uit melancolia, în seama să n- o bag .

 

Continue reading „Maria HOTEA: Mi-e toamnă dulce amăruie (poeme)”

Claudia BOTA: Țărm de lumină

Țărm de lumină

 

Valurile înspumate se zbat
Nisipul fierbinte îl străbat,
Muzica din adâncuri se aude idilic,
Lumina reține paradisul frenetic.
Cuvintele Tale mă cheamă ținându-mă de mână,
Cerul îmi pune pe umeri cunună.
La acest răsărit marin,
Furtunarii străbat briza mării, acolo unde totu-i divin.
Cu răsuflarea în tăcere așteptăm la mal,
Minutele spectacolului se-aștern ca un semnal,
Când discul soarelui răsare,
Unde cerul se unește cu marea ce nu dispare,
Iar depărtarea adună liniștea în tăcere,
Nimic în drumul ei nu cere.
Doar necuprisul topește simfonia aurie a largului,
Vegheată de clipa neastâmpărului,
Ce va izbi în val și-n van,
Corăbii ce vor veni din an în an.
Iar mișcătoarele iluzii cuprinde-n inima mea discul solar,
Cu ondulări de raze ce oglindesc pe trepte.
De voi pleca dorul mă va cuprinde,
Voi reveni amprenta străjuiește-n mine,
Ca un magnet ce s-a desprins din vuietul de ape,
Atunci când soarele stă pe postament.

 

O, răsărit luminat!
Răsărit al păcii și al iubirii!
Lumina răsare și se dăruiește-n tăcere,
Uimirea ne este dată ca taină.
Privirea se îndreaptă în frumosul din noi,
Splendoarea trece în veșnicie când valurile se zbat.

 

Pașii mei calcă nisipul fierbinte,
Redevin omul primordial al universului.
Ce bine mă simt în prezența elementelor universale!
Algele verde de smarald dansează,
Mișcări ce îți rețin privirea încărcată,
Călătorii pescăruși străbat înaltul cerului,
Când valurile cresc,
Inima topește din minte neliniștea.

———————————

Claudia BOTA

3 septembrie, 2018

Florentina SAVU: De ar fi…

DE AR FI…

 

De ar fi toamna așa
N-aș mai vrea să ies din ea
Aș sta în inima sa
Și-n culori m-aș transforma…

 

Aș fi verde pentru iarbă,
Din culori m-aș face salbă,
Aș fi roșie ca focul
Să împart în jur norocul,

 

Aș fi galbenă-gutuie
Și-n parfum atât de vie,
Aș fi mov precum e via
Când se coace razachia,

 

Albastră precum e cerul
Când ascunde-n el misterul,
Albă precum neaua-n zori
Căzută pe călători,

 

Aș fi flacără și zbor,
Ucenic la un pictor
Cum doar toamna este-n an,
Gratis, fără niciun ban…

 

Aș putea fi ruginie,
Dar și-atât de rubinie,
Mii nuanțe aș îmbrăca,
Dacă-n brațe m-ar lua,

 

M-aș simți și eu utilă
Și-aș stropi cu multă milă
Lumea toată în culori
De cu seară până-n zori,

 

Pe chip zâmbetul i-aș pune,
Să-i fie pe el minune,
La picioare i-aș așterne
Culori multe și eterne…

 

Tu toamnă să nu mă uiți
Și dorința să-mi asculți,
Ia-mă în inima ta
Ca să fiu parte din ea,

 

Să pot vise să-mplinesc,
Și în ele să-mpletesc,
Bucurii și bunătate
Pentru toți, pe săturate!

———————————–

Florentina SAVU

2 septembrie, 2018

Vasile COMAN: Apus de toamnă

Apus de toamnă

Bună dimineața, toamnă dragă!
De o vreme umbli printre pomi,
Aduni mere roșii în desagă
Sau pe bulevarde plimbi cuconi.

Câteodată ești așa de prefăcută!
Te accept cu toate că mă doare,
Îmbrăcată-n veștedă ținută,
Te dezbraci pe propria-ți cărare.

Faci cum vrei sau poate îți convine,
Brume reci ne-aduci și promoroacă,
Ție însă-n verde nu-ți stă bine
Galbenă ți-e rochia decoltată.

Să nu crezi c-aș vrea să te cert
Pentru ploaia rece sau răcoare,
Însă inima-mi tresare-n piept
De iubiri năvalnici visătoare.

Bună seara, toamna noastră!
Multă vreme iți voi duce dorul,
Nu mai cântă pasărea albastră,
Cu un an mi-este secat izvorul.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

4 octombrie, 2016


Daniela PÂRVU DORIN: Un fel de procesiune

Un fel de procesiune

 

Conduc un convoi de amărăciune,
fără nici un avânt
nici dacă vin dintr-un psalm sau dintr-o înviere
nu ştiu foarte bine, cum
nu ştiu ce aluaturi frământ,
mi-e viaţa un fel de procesiune
de pe timpul când trăiam într-o tăcere
alergând prin ea şi prin toate
să mă caut,
la ora când nici luna
nu mai poate sta cuminte în geam,

 

Azi, îmi pun trandafiri la incheietura mâinii
şi te aştept
gândul meu fericit v-a deveni un fel de altoi
chiar daca trec printr-un tipar de amărăciune
aşa mă preumblu ruptă din Noi…
ce mă fac?ce mai e să se-ntâmple?
umblu cu-n toc înfipt în inimă
condusă fiind
de-un sentiment solemn spre moarte…
precum nufărul din noroi ivit

 

Am broboane de cerneluri pe tâmple…
în timp ce tu-mi reciţi din ce-am trăit
o mie de sensuri şi încă ceva
din tot şi din toate
rămâne ca eu să-mi întipăresc sufletul
pe fiecare vorbă a ta…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

2 septembrie, 2018

Viorel Birtu PÎRĂIANU: aripi arse

aripi arse

 

e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
și timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să așez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ înghețat
mi-e neliniște sângele și boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea și cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între șoapte
tăcerea mă înfioară și nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de șoapte
pășesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agățată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

2 septembrie, 2018

 

Claudia BOTA: O, mamă…

O, mamă…
O, mamă care este mamă!
Și îngerul îți cheamă,
Prin rugăciuni o lume îți dezmeardă,
Lumina ei pașnică din vis,
Atinge chemarea din abis.
Culori înveșmântate din mâna ei caldă nepătată,
E dragostea neîntinată.
Cu glasul ei duios,
Îl cheamă pe Hristos.
O, mamă te arată!
Din neguri în purpură îmbrăcată,
Cununi de lauri pe chipul tău,
Mereu mă mântuiești de cel rău.
Credința ta nestăvilită,
Adună-n suflet cuvinte în glia primenită,
Cu harul tău transmiți în dor de dor,
Energii și simțăminte care niciodată nu mor.

———————————

Claudia BOTA

2 septembrie, 2018