Emma POENARIU SERAFIN: Mamă

Mamă

 

Mamă pentru mine tu ești începutul
Ochii tai sunt viață, scursă-n ochi pustii
Porți în pas de soartă un întreg trecutul
Și un gând din stele curs din galaxii.

 

Pașii mei pe cale, Soarele răsare
Chiar de trece vreme-n timpul nemilos
Și-au clădit în tine, prin suflet cărare
Pe poteca ninsă din timp norocos.

 

Zilele sunt pietre așezate-n cale
Prin ferestre puse, scrise-n amintiri
Unele te urcă , altele-s pe vale
Cresc prin întâlnire sau în despărțiri.

 

Când scârțâie poarta, tu prinzi Universul
Și timpu-ți îngheață, pentru o secundă,
Știi că sunt aproape, îmi adulmeci mersul
Ceasul bate ziua, cât să și-o ascundă.

 

Suflete prin vreme și prin vremi pătrunse
Mamă pentru mine, tu ești început,
De ești prinsă-n toamnă, ori prin veri ascunsă
Sau te-a nins zăpada, din timpul trecut

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

22 august, 2018

 

Florentina SAVU: Rugă

RUGĂ

 

Spre negrul cer mâinile-ntind
Și-l rog ca să mi te redea,
În brațe vreau iar să te strâng,
Pe unde ești, iubirea mea?

 

De lângă mine mi te-a smuls,
Balaurul ne-ndurător,
Nu i-a păsat de al meu plâns
Ce îmi țâșnea din ochi, izvor!

 

Cerniți mi-s sufletul și dorul,
Cernit e universul tot,
Te rog măi cer, cu binișorul,
Redă-mi-o, fără ea sunt mort!

 

Mi-e lumea-ntreagă doar cenușă
Și-n gură am numai leșie,
În urma ei mi s-a-nchis ușă
Și viața mi-a rămas pustie

 

Și ruga, de nu mi-o asculți,
Primește-mă-n cer și pe mine,
Te voi urma cu ochii-nchiși
Și cu iubirea morții-n vine,

 

Refă întregul de amor,
Unește-ne în veșnicie,
Vom face nunta pe un nor
Și vom trăi o feerie…

 

Acolo e al meu destin,
Acolo e iubirea mea,
Transformă-mă în heruvim
Ori, și mai bine, într-o stea!

———————————–

Florentina SAVU

22 august, 2018

Vasile COMAN: Clipa

Clipa

 

Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de-acum?
Mai aprinzi veioza, mai citești vreo carte…
În această toamnă, plină de parfum
Câte nu ne-am spune în singurătate!

 

Câteodată ploaia, bate la fereastră…
Altădată simt, lacrimi ce-or să doară,
Însă toamna aceasta de iubirea noastră
Mi-amintesc de-o clipă ce-n vis o să moară.

 

Mi-amintesc ecoul clipei de demult…
Respiram în vise soarele și luna,
Astăzi, frunza toamnei nu pot să ascult
Când sub cerul pal nu mai e totuna.

 

Ce mai faci, iubito? Nu ni le-am spus toate
Despărțirea doare- pace n-am aflat,
Printre frunze moarte și singurătate
Mai îmi iubești ochii cu adevărat?!

 

Ce mai faci, iubito? Mai trăim o clipă?
Mai aprindem lampa să citim povești?
În secunda aceasta clepsidra-i rănită
Eu…am fost odată…azi, nici tu nu ești…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

13 august, 2016

 

Maria HOTEA: Iubirea

Iubirea

 

Sentimente pure în inimi se nasc
Iar în suflete neîntinate poposesc ,
Izvorăsc mereu din Iubirea Divină
Se înalță-n sublim crescând în Lumină.

 

Ele sunt mereu un minunat început
Pentru cei care în Iubire- au crezut,
În suflete deschise Iubirea se naște
Dăruindu-le strălucirea din astre.

 

Prin ea jurământul este divin
Dăruind în suflete mereu senin,
Lumina-i în Viaţă drumu-l deschide
Asemenea unei flori ce-n soare surâde.

 

Ea face răsăritul plin de frumos
Aşezând totul într- un mod armonios,
Cerului îi dăruie puritate fiind minunat
Când după ploaie curcubeul s-a arătat.

 

Iubirea face minunat asfinţitul
Lăsând inserarea să cuprindă nemărginitul,
Când noaptea albastră devine înstelată .
Iarăși cu magia Iubirii prin vise ne poartă.

 

Iubire e aceea minune de nedescris.
Sufletelor arătându-le poarta spre Paradis,
În care mereu fericirea îşi vor găsi
Iar în linişte deplină vor poposi!

——————————-

Maria HOTEA

22 august, 2018

 

Corneliu NEAGU: Plecare iminentă

PLECARE IMINENTĂ

 

O punte nevăzută mă duce peste vreme
să regăsesc uitarea, în timp nedefinit,
când dorurile mute încearcă să mă cheme
la vechile hotare, pe unde ne-am iubit.
Dar căile uitării sunt tot mai încurcate,
rămân mereu ascunse în false amintiri,
sub brâuri răsucite la margini de păcate
aduse peste noapte din umbre de iubiri.

 

Îmi amintesc adesea de vara-ntârziată
întinsă peste dorul de care m-am temut,
că-n seara hărăzită te vei lăsa furată
de-o falsă amintire întoarsă din trecut.
Cânta în depărtare fanfara militară,
diezii din fligoarne urcau necontenit,
pe șinele străine un tren sosea în gară,
cădeau din clarinete bemolii de granit.

 

În notele fanfarei se auzea un sunet
cu mitice accente de iminent declin,
din hăuri neștiute, călare pe un tunet,
venea o neuitare umplută cu venin.
Ajunsă cu privirea întoarsă către mine
din trenul fără nume, care pleca grăbit,
se rătăcea sinistră, alunecând pe șine,
în suflet să ajungă pe dorul răstignit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

22 august, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Nebuna

Nebuna

 

Îmi sună mereu în timpane:
Nebună eşti, frumoasa mea doamnă!
Dar n-ai fost nebună de la început.
Nebună îmi eşti,
C-aşa mi te-am vrut.

 

Am vrut din senin, mereu, jurăminte.
Ştiam că ma joc ticălos cu a ta minte.
Am vrut să te am, eu, cel dintâi!
Frumoasa mea doamnă,
Îți voi fi de azi, căpătâi!

 

Nu te-am iubit, sau poate nu mai țin minte.
Mi te-am închipuit din aduceri aminte.
Mi te-am alcătuit din mii de soldați,
Nebună frumoasă,
Din inimă-ţi ies ciulinii ghimpați.

 

Vreau albul în negru să-l faci!
Din soare în lună,
Vreau,
Să te prefaci.
Vreau râset şi plânset de oameni nebuni,
Femeie cuminte,
Pe veci îți voi fi eu stăpân!

 

Îmbracă-ți cămaşa de forță!
Tenebrele morții te-aşteaptă
În capăt cu o torță.
Adio te las să îți iei de la lumea de-aici;
Femeie nebuna,
Încheie cu viata,
Ai grija cui i-o dedici!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

22 august, 2018

Sorina IVAN: Iluzii

Iluzii

 

Petale de rose
visam să-mi presari
în drumul către inima ta.
Miilor de stele,
născute-n clipe de vis,
le-aș fi furat strălucirea
doar ca să-ți lumineze
calea către inima mea.
Aș fi zidit în neant
trecutele clipe amare,
dând frâu liber
speranțelor,
ce-ar fi alergat precum
niște hurii nărăvașe,
însetate de iubire.
Dar adevărul,
cules dintre vorbe,
a dat buzna încălțat
în inima mea,
strivind crud sub tălpi,
în colbul iluziilor,
trăiri ce n-au apucat
nicicând să se nască.

 

Zbor lin gând neîmplinit,
cu aripi frânte de soartă.
Zbor lin vis zădărnicit,
ce încă doar îmi dai roata,
lăsându-mă iarăși..
tristă și însingurată.

————————-

Sorina IVAN

21 august, 2018

 

Nastasica POPA: M-ai ales

M-ai ales

-sonet-

 

Din flori albe plutitoare
Prinse de un lujer-frunză,
M-ai ales…și-S gânditoare…
Aș fi vrut să îți fiu muză!

 

Din poveștile nescrise,
Cer senin și-albaștri fluturi,
Râuri printre rânduri scrise,
M-ai ales…să-ți picur muguri.

 

Dincolo de timp și vreme,
În castelul mării mele,
Sufletul de dor îmi geme,
M-ai ales…stea între stele.

 

Doar boemii mai aleargă,
Flori de nufăr să culeagă.

——————————-

Nastasica POPA

21 august, 2018

 

Vavila POPOVICI: Émile Boutroux – filozoful idealist

„Omul de știință este un filozof sărac.”

Einstein

Idealismul este o orientare fundamentală în filozofie care se opune materialismului prin soluția pe care o dă raportul între spirit și materie sub aspectul primordialității. Idealiștii consideră astfel ca fiind primordial spiritul, materia fiind factorul secund dependent de spirit. De fapt „întreg universul este un cuptor în care materia devine energie, adică se îndreaptă spre o lume spiritualizată. Transformarea materiei în lumină este proorocia fundamentală a viitorului, iar Biblia o spune clar în Facere și în Apocalipsă” – ne aduce la cunoștință Pr. I. V. Istrati, în lucrarea sa „Particula lui Dumnezeu și teoria unificată a universului”.

Pentru idealiști tot ce există se datorește spiritului. Lumea noastră este o lume a oamenilor idealiști și a altora – pragmatici. Întrebarea ar fi: Care duce la succes, idealismul sau pragmatismul? Cred că echilibrul este necesar, alcătuit din cele două categorii. Idealiștii au nevoie de oamenii pragmatici care să-i trezească din visele lor îndelungate sau nejustificate, după cum și pragmaticii au nevoie de idealiști pentru a le înfrumuseța viața, și a-i feri de ignorarea moralei. Sau, putem spune că ideal ar fi ca fiecare dintre noi să aibă echilibrul său interior, între raționalitate și ideație.

  Visele îmblânzesc realitatea, chiar dacă uneori nu o pot schimba. „Îmblânzește-mă!”, îl ruga vulpea pe copil, în frumoasa poveste a lui Antoine de Saint Exupéry – „Micul Prinț”.

A visa cu ochii deschiși și a munci enorm pentru acel vis, a te instrui continuu, a-ți folosi energia pentru materializarea visului, este un proces ideal. Așa au fost denumiți acei visători, sufletiști – idealiști!

  Prin integrarea socială a indivizilor într-o colectivitate, se întâmplă ca de multe ori să fie respinse elitele idealiste și să fie încurajată mediocritatea. Marxismul dorea chiar egalarea oamenilor, eliminarea elitelor. Omul nou dorit de comuniști era omul fără idealuri proprii, doar cu cele colective, de turmă… Cu regret constat că un vânt al încercatului comunism mai adie peste multe părți ale pământului.

În dicționarul de teologic ortodoxă, sufletul este substanța care face omul ființă liberă, personală și nemuritoare. „Și la ce i-ar folosi unui om să câștige întreaga lume, dacă și-ar pierde sufletul?” (Matei 16, 26). În afară de faptul că se referă la avuțiile materiale ale omului comparativ cu cele sufletești, întreb: nu poate fi interpretată ca o comparație între rațiune și sentiment, între cuceririle științei și neglijarea problemelor sufletești?

  Émile Boutroux a fost un eminent filozof francez al științei și religiei și un istoric al filozofiei, reprezentantul filosofiei antiraționaliste franceze dintre cele două războaie mondiale. A fost un ferm oponent al materialismului în știință, un filozof idealist care a reconciliat știința și religia prin limitarea gamei aplicării legilor fizice și chimice. A apărat ideea compatibilității Religiei cu știința, în vremea când interesul pentru știință și puterea științei creșteau simțitor. Filozofia lui Boutroux este înainte de toate, o critică a științei. A admis aplicabilitatea legilor materialiste la lumea macroscopică, dar nu și la lumea micro-fizică care poate include un real tărâm al determinismului dincolo de cele mai bune experimente și observații în știință. S-a constatat că opera sa este umbrită de cea a lui Henri Bergson, despre care voi scrie altădată.

Émile Boutroux s-a născut la 1845, lângă Paris, dintr-o familie de mici funcționari. Formațiunea sa intelectuală a fost cea pe care o aveau marii universitari francezi. Logicianul, filozoful francez idealist Jules Lachelier i-a fost profesor și, de fapt cel care a influențat întreaga filozofie franceză din acea perioadă. Boutroux și-a completat studiile în Germania, luând contact semnificativ cu filozofia clasică germană. A adoptat o metodă istorică proprie, așa cum apare ea în studiile frumoase de mai târziu asupra lui Kant, Leibniz, Jakob Bȍhme, Descartes. A făcut traduceri utile pentru învățământul filozofiei din Franța, și s-a ocupat intens de filozofia Grecilor. În Franța, după războiul de la 1870, a fost profesor de liceu și apoi, universitar la Caen și Montpellier. Între timp și-a trecut doctoratul cu teza sa celebră „De la contingence des lois de la nature”.

  

A fost chemat conferențiar la Școala normală superioară din Paris, apoi profesor la Sorbona. Academia Franceză l-a ales printre membrii săi. A fost ales și membru al mai multor universități și academii străine, astfel devenind una din figurile superioare ale învățământului țării sale și rămânând una din marile figuri ale filozofiei de la începutul secolului XX. Dar, figura sa cea mai frumoasă a fost cea morală, care s-a impus atât în congresele internaționale de filozofie, cât și în problemele legate de destinul politic și intelectual al Franței, în timpul ultimului război mondial. A murit, după victoria Franței, în 1921.

Cu Jules Lachelier și cu Émile Boutroux filozofia franceză s-a eliberat de pozitivism.

Și fiindcă am amintit de J. Bȍhme (1575-1624), filozof panteist german de profesiune cizmar, să amintim că acesta identifica pe Dumnezeu cu natura, Petre Țuțea spunând că „sub un înveliș mistic, fantastic, filozofia sa  cuprinde intuiția contradicției ca izvor al dezvoltării”. Într-un Dicționar, germanul H. Schmidt explică „filozofia cizmarului și filozofului din Goerlitz”: „Dintr-o primă origine – eterna Unitate, liniște fără existență, liniște continuă și nimic nu este; se naște dintr-o voință la ceva divinitate, apoi în Dumnezeu e veșnica Natură, după aceea lumea din Dumnezeu, după aceasta ca ultimă creație, lumea pământească. În toate există în mod egal și binele și răul. Fără venin și răutate n-at fi nici o viață și nici o mobilitate. Fără contralovitură nu e mișcare. Toate lucrurile sunt un da și un nu. Nu-ul este opus lui da sau adevărului, și astfel adevărul este un contrar”.

  

Interesant, zic, dar important este dimensiunea acestui „nu”, fiindcă lăsat în voie, poate fi distrugătorul lui „da” – al binelui. De altfel, Petre Țuțea afirmă că interpretarea sintagmei creștine da și nu este alta, „Spiritul dialectic, critic sau convențional situează căutătorul care, când nu rătăcește, se mișcă comod și util însă neveridic”. Cu alte cuvinte, „alternativa nu funcționează în creștinism, fiind străină spiritului său”.

  Continue reading „Vavila POPOVICI: Émile Boutroux – filozoful idealist”

Olguța TRIFAN: Rondelul adevărului

Rondelul adevărului

 

Misterioasă-i clipa de-ntâlnire,
Pe calea vieții, om și Dumnezeu…
Primul, viclean, dorind nemărginire,
Domnul pe brațe îl purta la greu…

 

Uitase omul de a lui menire,
ÎL ignora ori ÎL sfida mereu!
Misterioasă-i clipa de-ntâlnire,
Pe calea vieții, om și Dumnezeu…

 

Dar într-o zi, cuprins de grea mâhnire,
Omul strigă, în lacrimi: Doamne, eu,
Netrebnicul, ce mă credeam un zeu,
Astăzi îți cer iertare, mântuire…

 

Misterioasă-i clipa de-ntâlnire.

—————————–

Olguța TRIFAN

21 august, 2018