Așteptând
Ca seceta, ploaia
ca un înfometat, hrana
ca un naufragiat, salvatorul
ca un muribund, învierea…
te aștept.
H.S. Shiva Prakash, India
Traducere: Gabriela Căluțiu Sonnenberg
de: “Like Earth to Stars”, (Poems 2008-2014)
***
Waiting//Like drought, for rain;/Like a famished one, for a morsel of food;/Like the drowning, for a rescuer;
Like the dying, for rebirth…/ I am waiting for you.
ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE …
Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…
Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!
Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor pe râul
ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne îngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit
Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…
ROMÂN LA MINE-ACASĂ
Despre limbă, despre neam,
Despre Țara mea frumoasă,
Vreau să cânt… putere am:
– Sunt român… la mine-acasă!
Despre cerul plin de Soare,
Despre-un dor ce mă apasă,
Vreau să strig… în gura mare:
– Sunt român la mine-acasă!
Despre Mama mea și Tata,
Despre prispă, stâlp de casă,
Zile-n șir să afirm sunt gata:
– Sunt român… la mine-acasă!
Despre oameni, despre glie,
Soarta mea, pe hartă ștearsă,
Toată lumea… vreau să știe:
– Sunt român… la mine-acasă!
Despre sfinte… trei culori,
Nu-i îmbinare mai frumoasă,
Cer albastru, Soare, Sânge:
– Românești… la mine-acasă!
Despre frați, surori, nepoți,
Strânși… în jurul la o masă,
Veseli, pe-o sprânceană, toți:
– Sunt români… la ei acasă!
––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)
Chişinău
27 martie 2018
*Pictorul, poetul Victor COBZAC s-a născut la 6 septembrie 1950 în orașul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău în 1975 şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova din anul 1989. A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (Chișinău, 1981-1988), la Liceul „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).
A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative.
Expoziții:
Personale – Chișinău (1996, 1999), România (Satu Mare, 1997);
De grup – Iași, București, Bacău, Galați;
Republicane – începînd din 1976;
În străinătate – Moscova, Budapeste, Strasbourg, Bruxelles ș. a.
Achiziții: în colecții de stat și particulare din R.M., România, Germania, S.U.A., Italia, Rusia, Bulgaria.
Distincții: Diplomă la concursul Peisaj și natură statică (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999).
Un reportaj despre activitatea pictorului Victor Cobzac este scris de Victoria Colesnic pentru ziarul Timpul. Ce crede artistul despre pictură, citiți aici articolul în întregime.
Surse:
COBZAC, Victor: [notă biogr.] În: COLESNIC, Iurie. Colegiul Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală. Chișinău: Museum, 2008, pp. 64-65.
Pictorul Victor Cobzac [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/216
COLESNIC, Victoria. Victor Cobzac, omul ce mânuiește pensula, arătătorul și cuvântul [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/reportaj-victor-cobzac-omul-ce-manuiete-pensula-aratatorul-i-cuvantul-45400.html
Sursa imaginii: http://www.timpul.md
UN RADICAL-ACID DINTR-O METAFORĂ
POTCOVITĂ DE UN DIFTONG
… chiar aiurea gândurile din plin de dimineață,
chiar aiurea …
se lăsaseră din mine unduiri anacronice secundei în care cineva se autoinvitase-n abur …
focul mârâia și,
destul de încins, nisipul împrăștia un aer aladin …
totul se părea fermecat !
încercam oroarea de a nu-mi conveni nimic,
cu toate astea,
cu toate astea …
Profesorul încă stă înghesuit de faptul clipei
și-mi e un dor nebun de prețiozitățile lui …
de partea cealaltă,
Domnul Trandafir știe cum să stea sub avatarurile brazdei,
de unde simte mirificul seminței,
totul curge Magister, dar încerc o stavilă din mine,
pentru mine !
fără să aduc atingere cuiva,
firul de praf mă știe
și recurge la imensitatea de albastru a nepătrunsului,
nepătrunsul mi-a încercat în câteva rânduri răbdările,
dar,
încercările mele sunt atât de meticulos artizanate că,
nicio arhitectură-n durabil nu-mi poate frânge gândul …
și gândul mă împarte cu lumi din celălat capăt al lumii noastre care mi se pare de cam prea multă vreme bătută de reconversia valutelor …
am ce am cu timpul meu !
nu mai avem orașe veci !
avem orașe sterpe, clonate atlantidian, iar acolo,
ocolind Țara de Foc, l-am găsit pe Andre …
i-am lăsat doar poleiul gândului
și m-am întors la bătrânul meu oraș,
atât de bătrân că Cetatea încă vorbește românește !
eu pare că vorbesc tot mai puțin
din moment ce atât de puțini vin să citească un radical acid dintr-o metaforă potcovită de un diftong …
ha-ha !
n-am mai fost la teatru de la Revoluție,
dar teatrul ei mi-a fost în ajuns pentru suta mea de kilograme pe care am împlinit-desplinit-o de ceva însemnări …
chirurgia plastică s-a oprit acolo, satul Acela,
al iubirii !
szebezenizat de polenizarea cu izul sângelui de câine …
ah tu, Ștefane !
câtă auroră ți-am însăilat peste Repede ce ne trece și ne și întrece, că mâine de după un mâine acătării ne vom scobi după un biftec și moleculele de fetească ni se vor părea meteoriții veniți să ne anunțe apocalipsa …
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)”
Aș vrea să ating sufletul tău
Lumină tainică dintre stele
Ce cauți în gândurile din ele?
Înveșmântată-n flori de cais,
Iubirea nu se frânge-n abis.
Aș vrea să ating sufletul tău,
Neclintit ca muntele Ceahlău.
Încărcat de lumina din Tine,
Zborul prin ninsori rămâne.
Iubirea traversează continente,
Mâna străbate distanțele nocturne,
Privește mireasma dulce a primăverii!
Se cuprinde-n cuvinte și în gândurile vii.
Nu mă lăsa s-aștept încă o zi,
Vreau să ating sufletul tău,
Hai spune-mi: zău!
Jurămintele așa ușor tu le ucizi?
Sufletul tău e puterea în trup,
O călăuză cu ochii unui lup,
Corolă din potir și unduiri de zefir,
O legătură prinsă cu safir.
––––––––––
Claudia BOTA
22 mai, 2018
ultimul rând
azi clipa trece și iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii pași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase și timpul rămas
ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise
durerea se scurgea pe pereți
căutam femeia în ultima rană
eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă
tu așteptai să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârșit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară
–––––––––––––
Viorel Birtu PÎRĂIANU
22 mai, 2018
SCRIERI
Când gândurile-mi încolţesc
Zvonind chiar a recoltă nouă
Este normal să le-ngrijesc
Stropindu-le cu dor și rouă.
Mai port cu mine epitete
Pe care nu le-am folosit,
Potrivite unor fete
Pe care le-am şi m-au iubit.
Scrâşnesc neunsele cuvinte
Puse să-nseamne altceva
Decât erau obişnuite
Când parfumau metafora.
Poveștile toarse din caier
Prin răsucirile de fus,
Pline de vrajă şi mister,
Au farmecul lor nespus.
Şi dacă prin peniţă-mi curg
Poeme cizelate-n minte
Lumina blândă din amurg
Îmi dă imbold spre înainte.
–––––––––––––
Costache NĂSTASE
Bucureşti
22 mai, 2018
Mai bine tac…
Mai bine tac….
Am vorbit de-atâta timp,
De mine, de tine, de noi…
Mai bine tac….
Mă pun pe scaun, între masă şi geam
Şi privesc la cer.
E mama, acolo, în susul cerului.
Răscoleşte gradina lui…..
Sădeşte flori de nu-mă-uita.
Mai bine tac….
Privesc la mama
Cum ia din rochia ei flori
Şi le pune în grădina cerului
Până mă fac eu mare
Şi ajung la ele, să le culeg.
Până atunci…
Mai bine tac…
Frunză de tutun
Şi m-am legat de tine prin frunza arămie de tutun….
Nu am ştiut atunci să-ți spun.
Nici nu ştiam atunci cât mă iubeşti…..
Şi nici acum, femeie, eu nu ştiu cine eşti.
Cântec de iubire
Între nopţi cu albe stele
Și în zilele cu rouă
Aș împarte clipe grele
Și mi-aș lua inimă nouă;
Și mi-aș pune chezăşie
Ca să fiu ce nu mai sunt,
Să rămân ce n-am fost încă…
Doar iubire şi cuvânt!
Iar când ploaia cade rece
Dintr-o geană lăcrimată
O sămânță de iubire
O voi pune ca s-o bată,
Să răsară flori de pace
Pe un câmp netulburat,
Dorul care mult mai zace
Să se facă nor uitat!
Într-o lume de tristețe
Zboară gândul călător
Nopţi cu stelele răzlețe
Trec în șir ca un izvor
Și rămân cu amintirea
Unui vis ce l-am uitat,
Mă voi face mărginirea
Dorului neîntrupat!
Ne vom prinde peste vreme
Panseluțe la rever
Vom dansa de nu te-i teme,
Ca și stelele pe cer,
Continue reading „Dan-Obogeanu Gheorghe: Poeme”
PRIMĂVERI CU FRUNZE
primăveri cu muguri
stele-nvolburate
miresme prelungi
brazde-ntunecate
brebenei plăpânzi
cuiburi fericite
aripi fremătând
ţărmuri regăsite
fluturi palpitând
pe tipsia vieţii
sorbind cu nesaţ
roua dimineţii
primăveri cu frunze
rug aprins pe buze
soare, buburuze…
—————————————–
Dunia PĂLĂNGEANU
19 mai, 2018