Zenovia PRIBOI: Tu, dintre toți…

Tu, dintre toți…

 

Tu, dintre toți… mă-nțelegi cel mai bine,
doar tu m-auzi când tac cu ochii-nchiși,
tu-mi mângâi castaniul din iriși,
și dorul meu doar către tine vine!

Eu risipesc comoara mea de suflet,
dar tu în urma mea aduni grăbit
acele picături vii de argint,
le-ascunzi în buzunare, cu un zâmbet!

Tu, dintre toți… mă critici cel mai tare,
apoi mă ierți fără să am vreo vină,
din ochii tăi senini îmi iau lumină,
din vorba-ți dulce îmi fac sărbătoare!

Tu, dintre toți… mă cunoști cel mai bine,
m-arunci în stele și-apoi mă cobori,
când în tăceri aproape mă omori
mi-arunci un zâmbet… și îmi vin în fire!

Tu, dintre toți… știi să prefaci în șoapte
nebune gânduri cu care m-alinți,
făcând din ele degete fierbinți,
ce pleoapele-mi închid în miez de noapte!

————————

Zenovia PRIBOI

22 ianuarie 2019

Lasă un răspuns