Zenovia PRIBOI: În mine…

În mine încă mai plutesc miresme din copilărie,
îmi mai miroase-a cozonac, a mere coapte-mi mai adie…
Mai simt acel fior gingaș ce ochii mi-i scălda în rouă,
când nu mă înduram s-adorm în brațe c-o păpușă nouă!

În mine încă se aude un cântec dulce de vioară,
nu pot scăpa de amintiri, ce mă ajung, mă înconjoară,
căci practic am rămas copil, stau lângă casa părintească,
tata-i plecat puțin să cânte, la o petrecere cerească!

În mine bântuie-ntrebări amestecate cu răspunsuri,
și declarații de iubire ascunse după mici surâsuri!
Aud copiii gângurind, mai apoi „mamă” ei îmi zic,
îmi aud lacrima căzând, în praful ridicat de-un dric…

În mine-acum se aud pași, unii ce vin, alții ce pleacă,
și în privirea mea e pace, e-o liniște rece și seacă…
Se mai animă uneori când mai găsește un prilej,
ce-o face viu să strălucească, într-al simțirilor vârtej!

În mine încă se aude tristețea ce-a-nvățat să cânte,
n-o pot opri, am încercat, am chemat chiar să mă descânte!
O să trăiesc așa cu ea, ne va fi bine? Cine știe…
În mine încă mai plutesc, miresme din copilărie!