Voi prezenta aici câteva din ideile culese din cărțile, care m-au ajutat să înțeleg cât de cât, felul de a gândi al oamenilor arhaici, situația în care se află ciobanul nostru din Miorița, cât și sentimentele, gândurile și mesajul lui. Selectarea și prezentarea acestor cărți este desigur neîndestulătoare și nu mă mulțumește nici măcar pe mine, dar îl ajută pe cititor să afle din capul locului limitele și lipsurile documentării mele. Am analizat sinoptic 973 de variante ale Mioriței, prin metoda calitativ-comparativă, în Miorița – Izvorul nemuririi, Editura Alcor EDIMPEX, București, 2016, reeditată în 2017. Aceste lecturi nu au cum să vă schimbe orientarea religioasă, ci doar vă oferă argumente din perspectiva Științei religiilor, cu care să vă întăriți convingerile căpătate din copilărie sau mai târziu. Știința religiilor nu schimbă credința sau necredința nimănui, ci doar îi confirmă că gândirea lui și a fiecăruia din noi este corectă și nu are rost să ne luăm de păr, pe motiv că avem concepții diferite.
Se zice că marele mogul Akbar, care a hălăduit în India între 1556 și 1605, este cel mai înțelept împărat din istoria omenirii. Navigatorii englezi îl admirau într-atâta, încât au făcut demersuri diplomatice să îl însoare cu regina Elisabeta, măcar simbolic și de la distanță, sperând astfel o anexare a Indiei. Dar atât ea cât și el erau înțelepți și au refuzat. Perfidul Albion a avut răbdare să acapareze India cu alte demersuri, mai puțin diplomatice. Odată, Akbar a avut de judecat doi împricinați, de religie diferită. L-a ascultat pe primul. Omul nu se abătuse de la legea sa. Împăratul i-a spus: „Tu ai dreptate!” L-a ascultat și pe celălalt împrcinat. Nici el nu se abătuse de la legea sa. Împăratul i-a spus: „Tu ai dreptate!” Vizirul i-a suflat la ureche: „Prea luminate împărate, nu e posibil ca amândoi să aibă dreptate.” Împăratul i-a răspuns: „Și tu ai dreptate!” Așa a rămas celebrul silogism al lui Akbar. Asta ne învață că: Adevărul poate fi dublu, cum zicea filozoful și medicul Avicena (980 – 1037) de origine tadjic-persană, care a inventat forcepsul și a stat la baza studiului medicinei și a altor ramuri ale cunoașterii vreme de cinci secole. Adevărul poate fi chiar multiplu și străluci ca fațetele unui diamant, știm asta de la avocați și de la tribunale sau din ziare, iar dreptatea este relativă.
Viața limitată e înălțată la viață nesfârșită
Filozoful german idealist Hegel (1770 – 1831), de religie protestantă și cu studii de teologie, spune că religia îl ajută pe om să devină conștient de sine însuși și de adevăr într-un fel mai direct decât filozofia. El scrie că a fost o vreme când oamenii aveau o moralitate de care nu erau conștienți. Oamenii au constituit o societate, individul s-a socializat în societate și a devenit un membru organic al unei structuri sociale. Sporul de cultură a adus noi idealuri. Oamenii au gândit și au absorbit spiritul etic din mediul social ambiant. Apoi oamenii s-au emancipat, eliberându-se de convenții constrângătoare și de superstiții.
Hegel consideră că această emancipare a croit drumul pentru dominanța conștiinței și pentru o înțelegere a lumii pe criteriile moralei. Oamenii au înțeles că universul este guvernat de o lege morală. Următorul pas, după înțelegerea lumii ca ordonată de o lege a moralității, a fost religia. Morala a dat naștere la zeități. Dar ideea de divinitate a fost la început nedesăvârșită și a trebuit mai întâi să treacă prin faza de divinizare a naturii și prin artă, înainte de a atinge perfecțiunea în creștinism. Sub această formă, religia a devenit cel mai apropiat pas de nivelul cunoașterii absolute. Cunoașterea absolută este când duhul (der Geist) capătă cunoaștere de sine însuși ca spirit. Hegel deosebește trei forme de religie după gradul sau nivelul de conștiință:
- Religia naturală are ca punct stabil numai conștiința. În această religie absolută, conștiința dăinuie numai o clipă, ca un moment trecător. În religia naturală zeitatea devine accesibilă pentru conștiința oamenilor prin altceva care are o înfățișare naturală, de exemplu: soare, lumină, munte, fluviu. Religia este o modalitate de a conștientiza realitatea înconjurătoare.
- Religia spirituală e religia conștientizării de sine însuși.
- Religia libertății. Libertatea e condiția conștientizării de sine.1
Hegel zice că, datorită religiei, viața limitată se înalță la viață nesfârșită.
Teoria evoluționistă a religiilor nu mai este la modă. Acum la modă este teoria sincronismului religiilor. Se pare că toate aceste trei niveluri de conștiință puse în evidență de Hegel sunt sincronice în variantele Mioriței. Se poate vedea că baciul sau autorii colectivi și anonimi ai variantelor, divinizează elementele naturii. Cât despre valoarea artistică a Mioriței, se știe că este inegalabilă și comparabilă doar cu poeziile lui Eminescu, nu are influențe din afară și nu are un echivalent în literatura altor popoare, oricât s-a încercat să se facă comparații. Se vede cu claritate că baciul se conștientizează pe sine și ajunge la o cunoaștere a componentelor profunde din psihicul său, din psihicul fiecăruia dintre noi, pe care abia savanții din secolul al XX-lea au început să le explice științific. Varianta publicată de Alecsandri spune pe trei versuri diferite că baciul are mai mulți câini, cu toții mai viteji decât câinii altora. Ansamblul variantelor precizează câinii ciobanului la plural, dar mioara îi spune să facă apel doar la un singur câine. Ce vor să ne spună autorii textului cu această inadvertență? Dacă în Miorița ar fi vorba de o crimă, iar câinele ar trebui să îl apere de ucigași, cum s-a crezut în cercetarea anterioară, atunci ar fi trebuit să își cheme toți câinii. Așadar, nu poate fi un câine adevărat. Câinele e termenul concret dintr-o metaforă ce simbolizează ceva abstract. Mioara cu care vorbește ciobanul simbolizează Anima, partea feminină din sufletul fiecărui om, legată de arhetipul matern, cum bine ne-a explicat C. G. Jung. Iar câinele despre care vorbește mioara simbolizează Animus, partea masculină, legată de arhetipul patern.
Se vede și că libertatea spirituală a ciobanului este condiționată de conștientizarea de sine. Se vede calea sau procedura rituală, pe care el se înalță de la viața limitată la viață nesfârșită. Ciobanul se eternizează prin renunțarea la cele lumești, murind simbolic – la fel cum apostolul Pavel din Biblie spune că el moare în fiecare zi – și prin nunta cosmică cu divinitatea solară feminină, dominantă în matriarhat. În felul acesta el obține sentimentul că se unește cu cosmosul și că atinge nemurirea. O nemurire simțită ca o oprire a timpului în loc, pentru o perioadă de timp pe care nimeni nu o poate măsura. Principalul este senzația lui subiectivă, nu timpul măsurat cu „timpometrul”. Se mai vede și că nimic în Miorița nu provine din creștinism. Mircea Eliade precizează în mod hotărât acest lucru, oricât s-ar zbate Lucian Blaga sau alți cercetători, dar nu și popii, să subordoneze Miorița creștinismului. Miorița este cu mult mai veche decât creștinismul. Toate aceste aspecte le exemplific cu versuri din variante.
Rolul soarelui în Miorița se poate explica cu ajutorul lui Hegel, care spune că, în religiile naturale, divinitatea este conștientizată prin elemente naturale ca de exemplu soarele. Soarele în unele variante ale Mioriţei este în mod explicit sacru: sfântu soare.2 Pentru autorii Mioriței, apusul soarelui este un prilej de a spune că soarele e sfânt: sfinţit de soare sau soare-sfinţit.3 Cuvântul sfinţit este o prescurtare de la asfinţit, care la rândul său prescurtează prefixul latin ad-. Cuvântul sfânt provine din combinarea latinului sanctus și slavonului sventu, ambele cu înțelesul de sfânt, după cum afirmă Sextil Puşcariu, în Limba Română, 1940, la pagina 280 și provenite din limba indo-europeană comună, dinainte de diferențierile geografice și culturale. Dubla etimologie dezvăluie că poporul a continuat să divinizeze soarele, indiferent dacă propaganda creștină se făcea în latină sau în slava veche. Expresiile sfinţit de soare, soare-sfinţit și asfinţit sunt croite pe un model de gândire pre-creștin, care admiră măreția crepusculului solar ca un fenomen divin și care nu și-a pierdut prospețimea poetică, doar că vorbim fără să ne mai gândim la aspectul poetic sau religios.
Aspectul religios al apusului soarelui se poate explica pornind de la Georges Dumézil, după care, cele mai elementare categorii de gândire, ca de exemplu concepția despre timp și spațiu, sunt formulate în termeni religioși, ce au diferite grade de calitate religioasă.4 Conform lui Émile Durkheim și lui Mircea Eliade, în societățile arhaice, timpul avea o calitate inegală în ciclul diurn și anual, iar momentele sacre alternau cu momente profane. Cele patru momente cruciale diurne, și în special cel în care exprimarea sanctifică soarele, au o forță aparte și dau acțiunii din Miorița o valoare superioară.
1 Wir haben zuerst die Naturreligion gehabt, das ist die Religion auf dem Standpunkt nur des Bewußtseins; in der absoluten Religion ist auch dieser Standpunkt, aber nur augenblicklich, als transitorisches Moment, da es in der Naturreligion wesentliche Bestimmung war. In der Naturreligion ist Gott als ein anderes vorgestellt, in der natürlicher Gestaltung – Sonne, Licht, Berg, Fluß –; so ist das Göttliche in der Bestimmung eines Anderen, oder die Religion hat nur die Form des Bewußtseins. Die Zweite Form war die der geistigen Religion,… die Religion des Selbstbewußtseins. (…) Diese dritte ist nun die Religion der Freiheit,… Freiheit ist die Bestimmung des Selbstbewußtseins. (Hegel, Georg Wilhelm Friedrich, Vorlesungen über die Philosophie der Religion, în Vorlesungen, vol 5, partea 3, Felix Meiner Verlag, Hamburg, 1984, pagina 108).
2 Variantele XXX:570 rândul 37, CCLXXX:694 r 27, CCLXXXI:694 r 29, CCLXXXII:695 r 27, LVII:1022 r 21 din monografia lui Adrian Fochi, Miorița, Editura Academiei, București, 1964.
3 CLX:633 r 15, CCCXCII:781 r 13.
4 Dumézil, Georges (1968), Mythe et Épopée, vol I, L’idéologie des trois fonctions dans les éopées des peuples indoeuropéens, Gallimard.
————————
Victor RAVINI
La Grande-Motte, Franța
Februarie 2021
Va urma: Sala de lectură (2) Ludwig Feuerbach – Religia și poezia sunt cele mai mari creații spirituale