SCRISOARE MĂICUȚEI MELE
…numai așa se moare…
Îți scriu, Măicuță dragă,
Chiar dacă ești departe,
A mea scrisoare scurtă
Pe-o pagină… de carte.
Aș vrea s-o ai alături,
Să știi… că te iubesc,
Ce ușă n-aș deschide,
Visez să te-întâlnesc.
Tot răscolind cuvinte,
Dă Doamne o minune,
Mai calde… să nu fie…
Pe care ți le-aș spune.
Moi pana-n călimară,
Aprind și-o lumânare,
Și-ți scriu, dorul de tine,
Nici o măsură… n-are.
E-atât de întuneric
Și-atât de rece-n… jur,
Nevoia… de-o scânteie
Mă face-n vis… s-o fur.
Nu am nici o mustrare,
De frică… nici pomină,
C-am devenit ce sunt,
Tristețea-n tot de vină.
Dacă mi-ai fi… alături,
Măicuța mea, pe-o clipă,
Aș fi de multe-n stare…
Rămas și și c-o aripă.
Aș conjura Pământul,
Pelin și mărăcine…
Numai să dau de urma,
Ce duce-n deal la tine.
Gata să dorm sub ușă,
Nu cred că-i încuiată,
Fie pe prag, pe prispă,
Să te mai văd… odată.
Ți-a; săruta… obrajii
În două palme… strânși,
Bărbia, fruntea, părul…
Și ochii, mult prea plânși.
Ți-aș săruta și urma,
Pe unde-ai mers odată,
Să poți dormi, Măicuță,
Cu inima-împăcată.
M-ași ghemui… colac,
Să dorm lângă picioare
Îmbrățișându-ți trupul,
Numai așa… se moare.
––––––––––––––
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău
28 iunie, 2018