Vasilica GRIGORAȘ: Iluzii fără niciun miez

batranete

Iluzii fără niciun miez

 

Se-ntoarce

să mai vadă o dată

oraşul cu cerul împurpurat

de răsăritul soarelui

de-acum propiul său apus.

 

Cu chipul livid,

pleoapele roşii

şi ochii încercănaţi

privirea i se pierdu

pe drumul deşirat

printre copacii în floare

şi borne kilometrice

într-o contemplare absentă.

 

La capătul drumului,

cu spatele-i gârbovit

şi mersul şovăitor

poartă în mână

o valijoară uşoară

pentru că atât mai putea duce.

 

În cadrul porţii

mai multe umbre

se iţeau mimând

o compasiune nestăvilită,

gingaşă şi naivă urare

de bun venit.

 

După ce primi

paşaport diplomatic

pentru şedere definitivă

plângând ca un puşti

se întoarse în copilărie,

adolescenţă, tinereţe…

Începu în tăcere

să descarce rând pe rând

frânturi de amintiri

din pozele alb-negru

şi scrisorile parfumate

din plicurile roz.

 

Acceptare tacită

amestecată cu un fel de furie

în livada mai mult adormită

în care  răsar şi-nfloresc

doar iluzii fără niciun miez.

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

29 noiembrie, 2017

Lasă un răspuns