Flagrant delict
ne depărtăm
tot mai mult
unul de altul
de noi înşine
şi de Dumnezeu
jucăm personaje
cărora nu le aparţinem
fără să percepem
impostura
n-avem putere
să le părăsim
şi nu abandonăm
scena de sub reflectoarele
cu fascicule false
ci printr-o
distanţare ironică
nici măcar
nu ne propunem
să desluşim
grotescul vieţii
pentru a vedea
povara
care ne-nconvoaie
confundăm senini
rosturile
continuăm scamatoria
statuăm înşelătoria
totul devine
o meteahnă vinovată
pasiune clandestină
obsesie
dusă la paroxism
cu nonşalanţă
fluturăm
sub ochii tuturor
paşaportul de moralitate
şi parafa de bun practician
printr-un flagrant delict
de teatrologie ieftină.
————————————–
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
19 ianuarie 2018