ALINT SUB CERU-I MĂREȚ
Lui Eminescu
Sub clar de lună
cu o limpezime transparentă
privesc îndelung
la răscrucea vremilor
preumblate de umbletul lui sfânt
prin lacul adânc
și izvoare cristaline.
Călătoresc timid
printre cuvinte
pe cărările gândului
cu ochi de-albăstrele
retrase în taina
pădurii de dulce alean.
Atârn de ceru-i măreț
care tresaltă
cu tot cu vioară
un picur de vis
un bob de rouă semeață
o floarea albastră
un salut pios.
Mă alint
în lumina slovelor
pe care le-a rostuit
cu durere câmpului întins
din constelația nemuririi.
Dansând melancolic
cu singurătatea însorită
de iubire deplină
coboară cerul în noi
pentru a ne înfiora
prin viers de lumină
firea întunecată.
Eminescu poate renaște-n fiecare, cu fiecare pas de drag „prin păduri” cutreierând sau „de-a lung de maluri” … Doar să știm cum să ne alimentăm spiritul