Kremlinezul Dodon avea un singur stăpân – pe țarul Putin, pe care-l vizita în fiecare lună, uneori și de două ori pe lună. Acum mai are un stăpân – pe sultanul Recep Erdogan. Și așa nu-l prea vedeam acasă veșnic plecat la Moscova sau aflat în concedii (a avut omul anul trecut vreo șapte!). Acum va trebui să se împartă între Moscova și Ancara. Doar peste două săptămâni va pleca la Istanbul (așa cum plecau altădată domnii fanarioți) să „deschidă cel mai mare aeroport din lume”. Fără el rămâne aeroportul nedeschis! Cu acceptul lui Putin Dodon a deschis în calendarul său o nouă destinație preferențială – Ancara (Istambul).
După modul cum a fost primit la Chișinău și Comrat se pare că Erdogan este satisfăcut de slugă. De menționat că în perioada când Republica Moldova era o poveste de succes Chișinăul a fost vizitat de granzii Europei: cancelarul Germaniei Angela Merkel, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, președintele Comisiei Europene, José Manuel Barozo, de alte mari personalități ale lumii. Vizita președintelui turc R. Erdogan le-a întrecut pe toate la capitolul de protocol. A fost primit ca un rege, primblat prin or. Chișinău aproape pustiu. Polițiștii au fost puși să stea cu spatele la stradă pe tot traseul. În cortegiul prezidențial erau două mașini prezidențiale absolut identice aduse din Turcia, în una dintre care aflându-se președintele Erdogan. Pentru a se deplasa la Comrat a adus din Turcia două elicoptere. Am observat momente când mașina președintelui era escortată de un grup de bodyguarzi care alergau alături de mașină ca și în cazul dictatorului Coreii de Nord. „Am văzut că în Chișinău străzile erau pustii. În Comrat a vorbit chiar și cu găgăuzii. Erdogan a plecat mulțumit că Comratul este mai populat decât Chișinăul…” scrie cineva pe rețelele de socializare. La Comrat Dodon și-a ținut discursul în limba rusă. Chiar și al bășcăniței I. Vlah a fost ținut nu în limba lui Erdogan ci în limba rusă. Autoritățile de la Chișinău le-au creat toate condițiile găgăuzilor să-și învețe limba, să poată vorbi cu sultanul lor în limba găgăuză-turcă: le-a deschis o universitate ca să învețe în limba găgăuză, iar ei insistă să rămână rusofili, preferând limbii materne limba rusă. În școli predarea se face, de asemenea, doar în limba rusă.
Primirea la palatul prezidențial a fost una fastuoasă, regească. Discursul lui Dodon a fost unul pe potrivă. I-a mulțumit pentru „ajutorul” acordat la restaurarea palatului prezidențial distrus în urma „tentativei de lovitură de stat”, menționând că „…și dumneavoastră ați trecut printr-o tentativă de lovitură de stat”. L-a încredințat pe „prietenul său” Erdogan că va face totul pentru „poporul găgăuz” (corigent la capitolul de istorie de unde să știe Dodon că găgăuzii aduși în sudul Basarabiei de Rusia țaristă la începutul sec. al. XIX-lea nu poate fi numit popor ci doar etnie, ca și etniile rusă, bulgară, ucraineană-n.n.) care este „o garanție suplimentară a statalității”. La rândul său R. Erdogan a declarat că a ajutat și va ajuta în continuare Republica Moldova (de menționat că atunci când SUA, diverse țări din UE, inclusiv România ș.a. state occidentale, ajută dezinteresat Republica Moldova cu mașini antiincendiare performante, ambulanțe, microbuze pentru școli ș.a., Turcia ne ajută și ea cu mașini performante (cu greutatea de 40 tone!) de luptă contra manifestanților – adevărate tancuri!). Președintele R. Erdogan susține, de asemenea, modificările propuse în legislația moldovenească „privitor la Găgăizia”. Aceste modificări conțin probabil condiția că „în cazul unirii Republicii Moldova cu România Găgăuzia va avea dreptul să se unească cu Turcia”. Probabil, declarațiile lui Dodon precum că găgăuzii sunt „cei mai mari patrioți ai Moldovei” i-au făcut plăcere lui Erdogan. Câțiva ani în urmă se vorbea despre decizia autorităților românești de a construi în București cea mai înaltă moschee din Europa. Nu m-aș mira deloc dacă Dodon ar face o declarație similară. Acum el este dator la doi stăpâni: țarului Putin și sultanului Erdogan. Și Rusia din ceea ce investește în Republica Moldova practic totul este orientat în autonomia găgăuză. Astfel, răsfățații găgăuzi sug de la mai multe vaci: Rusia, Turcia, Uniunea Europeană, SUA și, chiar, România.
Plahotniuc s-a căpătuit și el cu ceva din această afacere. A primit 43 mln Eur pentru realizarea proiectului său grandios „Chișinău-Arena”. Construcția Complexului a fost lansată pe 14 octombrie. Antreprenorul Selim Bora! a declarat că complexul va fi dat în exploatare peste 12 luni. Aceasta este plata pentru „profesorii teroriști turci” extrădați și pentru libertate de acțiuni în Găgăuzia. Faptul că nici Dodon dar nici Plahotniuc pe parcursul celor două zile de vizită a președintelui turc R. Erdogan nu au amintit despre profesorii turci expulzați vorbește clar că aceasta a fost o acțiune concertată. În alt limbaj se poate vorbi despre un trafic de ființe umane la nivel de stat: eu ții extrădez pe adversarii tăi politici, iar tu îmi repari palatul și îmi construiești complexul sportiv.
Se pare că acțiunile turcilor și rușilor în această regiune de interes major sunt oarecum concertate. Se repetă o situație aproape similară cu cea de la începutul sec. XIX. În Basarabia revin cele două imperii: turc și rusesc (care nici nu a plecat de aici). De astă dată ca aliați. Atunci Turcia, neavând niciun drept legal, a „vândut” Basarabia rușilor. Acum se pare că are loc un proces invers: Rusia vinde turcilor „Găgăuzia”, care nu-i aparține. Mai mulți analiști politici probabil au dreptate atunci când spun că Rusia a pierdut interesul pentru Basarabia. „Pentru Rusia Moldova nu mai este interesantă. Rusia nu vede în Republica Moldova nici partener strategic, nici unul economic” declara deunăzi la o emisiune televizată fostul ambasador al Republicii Bielarusi în Moldova Valerii Poia, cetățean al Rusiei, Bielarusului și Republicii Moldova. Într-adevăr, după acapararea Crimeii, acest portavion și rachete nescufundabil, și pe cale de a acapara și estul Ucrainei, prioritățile pentru Rusia s-au schimbat. Ucraina este problema de bază a Rusiei, în special, după declanșarea acestui război al bisericilor ruse și ucrainene. Prin Crimeea Rusia ține sub control o bună parte din bazinul Mării Negre.
Dar în situația ei de izolare internațională practic totală Rusia încearcă să adune aliați serioși în acest bazin de interes major pentru ea. Turcia este unul dintre ei pe fundalul răcirii relațiilor ei cu Uniunea Europeană și NATO. Prin această alianță ruso-turcă Marea Neagră ar deveni din nou un lac intern ruso-turc.
Conform opiniilor mai multor analiști politici și politicieni prin acest act antidemocratic binomul „Plahotniuc+Dodon” a aruncat acest colț de țară cu vreo 30 de ani înapoi. Nu cred că cineva mai pune la îndoială existența alianței între cei doi. „PSRM este filiala PDM… Dodon este un politician foarte slab, nu hotărăște nimic de unul singur” spunea Valerii Poia. „Dacă prostul tace deja nu e prost” a spus V. Poia în aceeași emisiune cu referință la Dodon care nu tace și îndrugă verzi și uscate, referindu-se la ultima lui declarație deochiată de a organiza soborul reprezentanților bisericilor ortodoxe în Moldova. „Dodon nu cunoaște constituția unde scrie negru pe alb că biserica este separată de stat” declară Valerii Poia. Se pare că vladâca întregii Moldove se pretinde a fi socialistul Dodon nu Vladimir. El stabilește unde să-și țină reprezentanții bisericilor din regiune soborul, cine să aducă focul haric de paste. Ca un pionier adevărat Dodon a sărit în ajutorul bisericii ruse aflate acum în conflict cu biserica ucraineană și pe cale de a o pierde pentru totdeauna. De fapt Rusia pierde biserica mamă, luând în considerare că creștinarea slavilor de răsărit a început la Kiev în sec. al X-lea.
Și ultima declarație a lui Dodon de a participa la următoarele alegeri parlamentare pe lista PSRM face parte din același nihilism (să fie la mijloc doar nihilism!) politic. Pentru acest intrus legile nu contează. Există ordinul țarului (iar ordinul nu se discută!) de a prelua întreaga putere în stat și el face totul pentru aceasta. Scopul scuză mijloacele.
Ce mai contează că conform declarației lui V. Poia „Moldova a devenit o minge geopolitică, în care lovesc Rusia, Turcia, UE și SUA”.
Răbdăm matrapazlâcurile acestei cozi de topor fiindcă suntem slabi!
————————————–
Valeriu DULGHERU
22 octombrie 2018
Chișinău-Basarabia