Pe aproape e Crăciunul
Parcă-i primăvară, Doamne,
iar pe-aproape e Crăciunul,
caut anii tinereţii
şi nu mai găsesc niciunul.
Umedă îmi e privirea,
mângâi creanga de copac
mi-o imaginez în floare
înghit lacrima şi tac.
Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,
într-un decembrie rebel
ce nu vrea să intre-n schema
iernii acesteia, de fel.
Câte ierni şi câte toamne
au trecut, nici nu mai ştiu,
doar atâta simt eu, Doamne,
că mi s-a făcut târziu.
Ninge zgârcit…
Ninge zgârcit pe străzi,
Privesc prin geam ca prin zăbrele,
Am atâta nevoie de alb,
Ca sufletul meu să se spele…
Slobozește, Doamne, fulgii de nea,
Să nu mai pice așa zgârcit,
Am atâta nevoie de alb,
Pentru sufletul meu rătăcit…
Ninsoarea
Ninge cu fulgi, mari, zglobii
iar fulgii se joacă de-aprinselea-n aer,
ghirlande de zăpadă cu scăpărări liliachii,
aleargă de-a prinselea-n aer…
Şi albul pur, se aşterne peste tot,
acoperind, din plin, pământul,
acuma, să fiu tristă nu mai pot,
cu puritatea lor au alungat urâtul…
Fulgii alene zboară, unii cad
şi asta, de cu seară până-n zori,
împodobind crenguţele de brad,
aşa cum facem noi de sărbători!
——————————
Titina Nica ŢENE
Cluj-Napoca