CU IUBIRE DE NEAM
(versuri dedicate Manuelei Cerasela Jerlăianu)
Ea…
Ne-a primit
Dumnezeiește.
Ne-a dat… necondiționat
Ceia, … ce n-am avut nici odată.
Atâta de multă iubire de neam,
De Soră, de Om cu literă mare,
Bunătate și cumsecădenie,
De raza de Soare care frământă,
Nu te lasă să dormi, nici să mori,
Nu te lasă de unul singur,
Pentru că, ea, e alături de tine,
Cu inima ei, cât un fulg de păpădie:
Modestă, divină și nevinovată,
Un înger cu aripile legate,
Legate cu funii de dor să ajungă la toți,
Dar lipsită de zbor, anume de zbor.
Să-i dăm câte o pană, numai câte una,
Să-i creștem aripi din nou,
Din ale noastre, cât de obosite n-ar fi
Știu că putem, dacă vrem.
Frânte, arse, ude bleașcă de ploaie,
Doar aripi să fie, aripi din care…
Niciodată să nu se îndoaie,
Nici atunci când se va atinge
Cu ele, … cu amândouă…
De huma neagră, de țărâna
Din care ne naștem, de Pământ,
Să nu-l zgârie, dacă ar face-o,
I-aș căuta și săruta rând pe rând
Toate urmele, toate,
Cât de adânci, nu ar fi,
Cât de multe și cât de uscate,
I le-aș adăpa cu lacrimi,
Dulci și sărate, dulci și sărate
Și-o să fie de dor, ca și al ei,
De data asta, … de frate.
——————————————
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău, Basarabia
18 martie 2019
