Victor COBZAC: Ce caldă-i fu îmbrăţişarea!

CE CALDĂ-I FU ÎMBRĂŢIŞAREA!

(Versuri dedicate Maestrului Florin PIERSIC,
unul din cei mai mari actori de pe ambele maluri de Prut, 01.11.2017)

Ce caldă-i fu îmbrăţişarea,
Ca de a Tatălui ceresc,
Ce dulce fu sărutu-n frunte
Şi spusa: Frate, te iubesc.

Ce blândă fu privirea lui,
Cu ochii plini, rouă din care,
Câte o picătură mica,
A dus cu sine… fiecare.

Ce trist e că… a stat puţin,
Aici… la noi la Chişinău,
Ce tare sufletul mă doare
Şi c-a plecat… îmi pare rău.

O să-l aştept de câte ori,
Îl va aduce trenu-n gară
Cu tot peronul plin de flori,
Actor ce reprezint-o Ţară.

O să adorm cu el în vis,
Mai mult nu mi-aşi dori nimic.
Aşa cum l-am văzut în scenă,
El Frate, Tată… şi Bunic.

La Mulți Ani Maestre !!!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

27 ianuarie 2019

Victor COBZAC: E mai ușor în doi

E MAI UȘOR ÎN DOI

Motto: ,,… Ne este viața pajiște curată …” (Ana Podaru)

ne naștem să trăim
cu tălpile crăpate
și cuie înfipte-n palme
aproape ca Cristos
ne naștem să zburăm
spre miriștea albastră
un drum cât ține viața
să-l rătăcim pe jos
prin colbul până la cer
acolo printre stele
o turmă o cireadă
i-atât de scurtă calea
pe mulți îi iau fiorii
ei sunt de nedescris
când fruntea se răcește
sudoarea îneacă ochii
abia întredeschiși

ne naștem să murim
rar cine știe cum
o artă ce se învață
aproape toată viața
să mori să rămâi viu
mulți spun că-i imposibil
și totuși o speranță
mai bate încet la geam
deschide-i să nu fugă
și stați de-asupra mesei
unul cu pana-n mână
altul cu muza-n brațe
atâtea căi să urci
și drumuri și cărări
dar te-ai deprins cu huma
să-ți sune sub picioare
să-i poți simți căldura
chiar și atunci când doare

un fir de iarbă crudă
se îndoaie pre pământ
la sân cămașa udă
iar tu o scurgi râzând
de ce n-a fi o frunză
ce n-a căzut din ram
de ce n-ai fi tu mărul
de ce n-ai fi tu Eva
să îmbrac și eu odată
cămașa lui Adam
așa cum este largă
și poale calc în ele
ca apa în nisip
fug clipele din urmă
poveri nu sunt mai grele
pe-aceiași umeri goi
de n-am fi egoiști
le-am împărți frățește
și-am merge cot la cot
e mai ușor în doi

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

23 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Mama, chip de icoană

MAMA, CHIP DE PE ICOANĂ

Mama, cât e de frumoasă,
Stele dorm la dânsa-n păr,
Chip furat de pe-o icoană,
Uns… cu Soarele… din cer.

Când mă urc la ea în braţe,
De ea strâns când mă lipesc,
Mă simt fluturaş pe-o floare,
De care… mă îndrăgostesc.

Mama-i caldă, ea miroase,
Parcă-ar fi codru de pâine,
Care-a fost ținut… în miere,
Doar și numai, pentru mine.

Dimineaţa când mă scoală,
Parcă-ar răsări… o stea,
Simt al ei sărut pe frunte,
Dulce… ca şi… Mama mea.

O sărut şi eu… cu drag,
Îndelung… să ţină minte
Şi-i promit… să fiu ca ea,
Printre lacrimi şi cuvinte.

Și-aşa-i… în fiecare zi…
Suntem puși… la încercare,
De Mama mea, copilul ei,
Ce crunt o despărţire doare.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

21 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Și ăsta-s…eu

ŞI ĂSTA-S… EU

Şi dacă… Tu,
Şi dacă …Eu,
De fluturi roi,
Un curcubeu,
Albă umbrelă,
Clar de Lună
Câmp de maci.

Tu…un boboc,
De trandafir,
Eu… cel venit,
Să te admir,
Frumoasă eşti,
Ca o icoană,
Știi să-mi placi.

De ce şi cum,
Am măsurat,
Atâta drum,
Am şi uitat,
Când te văzui,
Atât de dragă,
Cuvinte n-am.

Pe cât eram,
De chinuit,
A ta privire,
M-a vrăjit,
Rămas tablou,
În ramă pus,
Te cunoșteam.

Afară toamna,
A venit…
Frunza pe ram,
A ruginit,
Căzând din pomi,
Peste alei…
De-atâtea ori.

Cocori în unghi,
Doriţi de zbor,
Se ţine lanţ,
Din urma lor,
Un nor cărunt
Și ăsta-s… eu,
Printre culori.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

19 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Dumnezeu în poezie

DUMNEZEU ÎN POEZIE

Cineva împinge geamul,
Timpul curge printre foi,
După pași, abia se-aude,
Eminescu-i printre noi.

El pătrunde în odaie,
El se simte ca acasă,
Peste Prut, la Chișinău,
Ca un frate, la o masă.

Obosit, cu părul nins,
Fața-i plină de tristețe,
Ochii… ard ca doi luceferi,
Un portret din tinerețe.

Gândurile-l duc departe,
Însă el buchet le-adună,
Și cu buzele… us-ca-te…
Văd că vrea ceva să spună.

Când ridică ochii, plânge,
Ca o floare… de pelin…
Plânge ca un prunc de fașă,
Ca un înger…, mai divin.
.
Uite-așa îl văd în pânze,
Parc-ar fi de vânt întinse,
Când pictez, paleta-i albă,
De culori din suflet ninse.

Iau o pensulă în mână
Și o las din zbor s-atingă,
Chipul scump al lui Mihai,
Cu argint în păr să-i ningă.

Îl așez cu drag în ramă,
Nimenea ca El nu scrie,
Și îl urc… lângă icoane,
Dumnezeu… în poezie!

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

15 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Testament Pentru Unire

TESTAMENT PENTRU UNIRE

Testament
Pentru Unire,
Lăsat de doi basarabeni,
Ce s-au mutat cu traiu-n ceru,
A încăput în două biblii,
Scrise cu inima fierbinte,
De Păunescu
și Vieru.

Comoara
Sufletelor vii,
E tăi-nu-i-tă… printre foi,
Ce mai păstrează amprenta lor,
Doi titani, români de sânge,
Au înșirat cuvinte sacre,
Balsam pe răni,
Care mai dor.

Gura sobei
Nopți de iarnă,
Lemnele trosnesc în sobă,
Două cărți… cu foi ca neaua,
L-au strâns la piept pe Eminescu,
Cu dragoste dumnezeiască,
Acum citesc în trei,
„La steaua”.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

13 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Ca doi Luceferi

CA DOI LUCEFERI

Eminescu și Vieru,
Stau pe raft…, două volume,
Lângă alte cărți, frățește,
Doi Poeți, jos pălăria,
Cunoscuți de-întreaga lume,
Cu ei neamul se mândrește.

Eminescu și Vieru,
Demni ca să-i înveșnicească,
Cei de vin din urma lor,
Două firi îngemănate,
De suflare… românească,
Câtă inimă, cât dor.

Eminescu și Vieru,
Moartea… a știut să-învingă,
Crunt i-a mai lovit, să doară,
Plopii fără soț… în doliu,
Îngerii se stâng să-i plângă,
Sub arcușul de vioară.

Eminescu și Vieru,
Doi pomi rămași îmbrățișați,
Cu ramurile… pre Pământ,
Pentru ai re-res-co-pe-ri,
Veniți de crengi să-i scuturați,
Dragostea-i un lucru sfânt.

Eminescu și Vieru,
Doi frați născuți de la o Mumă,
O sârmă mult i-a despărțit,
S-au întâlnit abia în Rai,
Ca doi luceferi, dorm în humă,
Creația… i-a înveșnicit.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

12 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Înveliți într-un descântec

ÎNVELIȚI ÎNTR-UN DESCÂNTEC

Motto:

,,… Hai cu mine într-un iris
de copil venind călare …”

(„Cântec desculț” de Camelia RADULIAN)

Hai cu mine pe cărări,
Unde n-a călcat piciorul,
Să zburăm și c-o aripă,
Unde susură… izvorul.

Cel cu apă cristalină,
Rece ca un vârf de munte,
Vântul să-și croiască drum,
Printre ierbile cărunte.

Hai să răvășim trecutul
Pus pe-o foaie de hârtie,
Să spălăm urme lăsate,
Cu o lacrimă… târzie.

Sarea s-o turnăm pe rana,
Necicatrizată încă,
Savurând din cer cu ochii,
Nu-i o zare mai adâncă.

Hai să biruim secunda,
Cu miros de răzvrătire
Ce se scurge… în nisip,
Ca un strop de amintire.

Să legăm doi și cu doi,
Timpul nemilos mai trece,
Ca făcând bilanțul vieții,
S-o trăim pe nota zece.

Hai să prindem rădăcini,
Într-o urmă de căruță,
Dintr-un sâmbure de dor,
Verde numai o crenguță.

Pe ea păsări să se-adune,
Pentru un concert regal,
La pupitru-o păpădie,
Codrul verde… la caval.

Să aprindem din scânteie,
Focu-n vatra unui cântec,
Să dormim pe prispă goi,
Înveliți într-un descântec.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișină, Basarabia

12 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Mai dă Doamne minte la copii

MAI DĂ DOAMNE MINTE LA COPII

Mai dă-le Doamne minte… la copii
Fă-i mai buni… decât… părinții lor,
Pentru că, de când s-au dus de-acasă,
Ei zilnic, c-o secundă, mor de dor.

Doamne, dă-le minte să se-ntoarcă,
Cum n-ar bate vântul și n-ar curge ploi,
Iar zăpada… fie… și cât gardul,
Să-i mai prindă-n viață… pe-amândoi.

Cât de nemilos și tragic… fuge timpul,
N-are cine… să-l mai ia în mâini,
Mai rapid ca gândul… zboară anii,
Nu-i chiar mult și… sunt și ei… bătrâni

Și-atunci… totul… o să se repete,
Căci și-a lor copii… vor ști… să plece
Și vor sta și ei la cer… cu întrebarea:
– În ce lacrimi… dorul… să-și înece ???

————————————-

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

15 aprilie, 2018

Victor COBZAC: În ajun de sărbători pascale

ÎN AJUN DE SĂRBĂTORI PASCALE

Trimitem și primim… colete,
De pe tot globul pământesc,
Un vin de casă, brânză, pască,
Nimic mai cald, mai omenesc.

Împrăștiați prin lumea largă,
Cu-n dor de casa părintească,
Nuci, mere… din livada care,
A dovedit să-mbătrânească.

Hristos a înviat! Curg lacrimi,
La cei plecați, la cei rămași,
Din gura celor dragi, drag sună,
Părinți, copii, nepoți… urmași.

Puțini care-și mai pot permite,
Chiar dacă doru-n sufletul geme
Din când în când să se întoarcă,
De unde au plecat de-o vreme.

De-ar avea aripi… ar zbura,
În gând… amețitor… de sus,
Până când… de-atâta au putere,
Să-și muște buzele pe-ascuns.

Trimitem și primim… colete,
Miros de busuioc, tămâie,
Credința-n Dumnezeu și dorul,
Țin flacăra… iubirii… vie.

———————————–

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

5 aprilie, 2018