Au ajuns în fruntea țării
Navetişti, cu altă față
Şi sub zodia trădării
Dezvoltă o nouă piață.

Orice cumperi, te omoară,
Nimic nu e natural!
Chiar mălaiul de la moară,
Azi, te bagă în spital.

Untul nu are grăsimi,
Cum ştiam din veac în veac,
Jecmăniți de-un trai străin
Bolile nu mai au leac.

Să nu credeți că e glumă!
Mâncăm plastice acum,
Vom muri cu toți de ciumă
Şi abandonați pe drum.

Nu mai avem apărare
Suntem jefuiți de tot,
Disperat, suni la Salvare,
Dar acolo…alt complot.

Pentru medici eşti cobai,
Îți zic vorbe de ocară,
Dacă n-ai ce să le dai…
Mori străin la tine-n țară.

Țara s-a umplut de hoți,
Naşteți mame, alți copii!
Doamne! Dă-ne patrioți!
Să luptăm…sau vom pieri.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

7 martie 2018

Mă simt bătrân… și trupul de-abia-l pot ridica,
nu vreau să te împiedic, de-acum e casa ta,
voi fi plecat departe…prin stele voi rătăci,
să cauți cu privirea…și poate-ți voi zâmbi.

Plecat voi fi…nu vreau să-ți fiu corvoadă
și-ai tăi prieteni, tineri, bătrânețea să vadă,
dar de-o vrea bunul înger, acolo-n Paradis
să mă-nvoiască-un ceas, îți vin copile-n vis.

De-ți vei aduce aminte, nu te-amărî pe mine,
am fost mamă și tată, un sprijin pentru tine,
nu știu de ce anume mi-e sufletul un chin,
mi-e bătrânețea grea și fără pic de sprijin.

Departe tu… departe eu…așa vrea Bunul Dumnezeu
plecat-au toți, bunici, părinți…e rândul meu,
dar când ai timp, copile… să vii pe la mormânt…
ușor…să pui o floare… poate un gând… tăcând…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

30 ianuarie 2017

Atât de des la Casa Rugăciunii
Veneam mereu nemiruit,
Mă scuturam de clopotul minciunii
Cu sufletul ieșeam întinerit.

Nu știu dacă sunt ani sau săptămâni
Dar astăzi simt că-s nins în cute reci,
Vrăjmașii înfig în inimă doar spini
Și rugă am să nu fie pe veci.

Nu Te-am rugat nimic, știi bine
De boala mea sunt singur vinovat,
O vorbă îmi doresc să schimb cu Tine
Te rog…prea des în pieptu-mi am oftat

Mi-ai zis odată că sunt visător
Și muze am în stihul meu,
Dar Tu, m-ai dus la apă de izvor
Eu nu am cutezat că nu sunt zeu!

Tu mă cunoști și știi prea bine,
De Tine sufletul mi-e îmbrăcat,
Te-ntreb, acum, o vorbă de la Tine,
De ce-s fără putere și-nghețat?!

De ce mi-au fost ursitele haine
Când visele mi-s prinse-n gânduri
De ce e tristă soarta pentru mine
Când tot ce am…se regăsesc în rânduri?!

Tu, să mă ierți ce-am zis cândva
De nu am respectat al Tău Cuvânt,
Dar sufletul și înghețat, ardea…
Poate în cer e altcumva,..eu…nu sunt Sfânt!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

14 iulie 2014

Greu e dorul de părinți
Grea e viața fără voi
Noi, prin lume rătăciți
Oamenii nu-s ca la noi.

Plouă mamă, streșini ude,
Casa pustie-am găsit
Nu ne mai trăiesc nici rude
Nimic din ce-am îndrăgit.

A rămas din vremi apuse
Hornul mare de la tindă,
Fumul străveziu…se duse
Şi-amintirile-n oglindă.

Voi lua ca amintire
O icoană cu doi sfinți,
Din frumoasa moştenire
S-alin dorul de părinți.

Graiul dulce din străbuni
Slova ce am îndrăgit,
Port cu mine prin străini
Casa ce am părăsit.

Mă frământ fără cuvinte
Şi-i iubesc atât de mult,
De toți îmi aduc aminte
Şi de morții din mormânt

Tată, colțul casei, crapă
Şi-n grădină e prăpăd,
O lăcată e pe poartă
Trist e satul ce îl văd.

——————————

Vasile COMAN

7 iulie 2018, Ploiești

Era luni, pe la nouă, într-o seară…
Ne-am certat pe o noapte cu lună,
M-asurzea arcușul ei de vioară
Și i-am zis că-i fiică de Ană nebună.

Mi-a zis că-s rău și am vină
Și că ar fi mai bine să tac,
I-am răspuns ca ea e o străină
Și de mă ceartă n-am să mă împac.

Între noi era o tristețe cât marea,
Până ieri fusesem doi îngeri cuminți,
Însă chipul ne-ascundea disperarea
Picuram rouă din ochii fierbinți.

Am vrut să plec să nu mai mă-ntorc
Credeam că-mi e cumva nepăsătoare,
-Să mor, vă spun, nici lacrimi să mai storc
N-aveam,..când o văzui că mi se-așează-n cale.

––––––––––

Vasile COMAN

5 iulie 2016, Ploiești