Mai luminează-mi seara de aramă
Și gândul cel pustiu se ducă -n val,
Iubește-mă, iubito, că mi-e teamă
Să nu ne piară urmele pe mal.

Sărută -mi buzele în taină cu fior,
Să simt mirosul tău de piele de femeie
Genunchiul stâng să-l pui încetișor
Să-ți mângâi coapsele de lapte Galatee.

Iubește-mă mereu, iubito, și-n furtună,
În toamna vieții mele nu mi-e frig,
În brațe ce-ai cuprins pare să spună:
-Șoptește de iubire și numele să strig.

Și dacă valul ce săruta o stâncă ..
În spume de lumină va fi înfrânt
Tu iar să mă iubești, iubito- luptă,
Ca doar o viață avem pe pământ.

27 noiembrie 2016 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Numărați anii plecați de acasă
Și-ntreabă -ți părinții să vezi că le pasă,
Icoane tăcute vă poartă în gânduri,
Pocindu-și vederea de lacrimi, tot singuri.

Ascultă, copile, ce grea le este povara,
Degeaba…în zadar se roagă și seara,
Se rup de durere trăind în prezent
Și tac… păstrându-și un calm aparent.

Vreo cincișpe ani trecut-au… și-o vară
De când ați plecat departe de țară,
Dar azi…ne rugăm Domnului Bun
Să fim împreună de Sfântul Crăciun.

Știm că aici este greu -n-avem bine,
Dar ești copile acasă la tine,
Departe ne sunteți într-o lume uitată,
Vino copile… cât mai ai… mamă și tată…

11 decembrie 2016 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Aș face prima dată…Omul,
Fără femeie…fără pomi
Și-apoi aș sta și eu ca Domnul
Picior peste picior…pe nori.

Pe urmă, aș face ploaia, vântul
Să-mi mângâie făptura mea
Și limpede să-mi fie gândul
Să nu gândesc deloc la EA.

Aș fi așa de liniștit!
Ce rost ar mai avea femeia?
Dacă n-am fost deloc iubit.
La mine-ar fi ușa …și cheia!

Dacă Olarul Șef a luat
O coasta și-a făcut femeia…
Atunci și-acum aș fi-ntrebat:
–De ce i-ai dat Doamne și cheia?

Dar mă gândesc că peste noapte
Cu cine dorm, ce strâng la piept…
Și cine-mi va zâmbi în șoapte…
–Îmi cer iertare! O să-ndrept!

Eu, două coaste-aș fi luat
Să-mi fac două femei…frumoase
Și dacă una nu e-n pat
Ar fi cealaltă lângă coapse!

Dar mă gândesc, când frământ Luturi,
Ce-aș face eu…și cum să fie
Dacă amândouă poartă fluturi?
– Cred c-am să plec eu în pustie!

11 august 2015, Ploieşti

Tu, să vii la mine și să uiți să pleci…
Să adormi pe umăr, sprijinit pe tâmplă,
Trup să-ți încălzesc și buzele reci
Și cu drag să-ți mângâi… șuvița căruntă.

Aș fi vrut ninsoarea să-ți scalde privirea,
Să fii toată aprinsă și iar să-mi zâmbești
Și ca în anii tineri să ne pierdem firea…
Zăpadă mireasă…tu…mai mă iubești?

27 decembrie 2016, Ploiești

Când ai sosit la mine-n gând,
De dragoste eram flămând.
Mi-ai dat săruturi dulci, fierbinți,
Tu, viața, știi să mi-o alinți!

Când ai sosit la mine-n vis,
Copacul vieții era nins.
Mi-ai luat oftatul de pe buze
Și ramuri verzi mi-ai dat… și frunze!

Când ai sosit, ușor, pe vânt,
Cu mâinile din ramuri, simt.
Mă-mbrățișai, mi-ai dat săruturi,
Cireșul flori avea… și fluturi!

Când ai venit la mine-n suflet,
Mi-ai luat și dor, oftat și plânset.
De-acuma, uit c-am fost flămând,
Din vise mă trezesc zâmbind!

26 septembrie 2015, Ploiești

(Poezia face parte din volumul de versuri ,, Din Vise Scrise ,, apărut în aprilie 2016)

——————————–

Vasile COMAN

Trecu iar câteva zile…
Nu le-numărase nimeni…
O bătrână dintr-un sat
Suna iar pe-al său băiat…

– Bună, dragul meu
sunt mama,
Se sfârşi îndată toamna
Din gutui făcui dulceață
Să le dai de dimineață
Scumpilor mei nepoței
Că tare mi-e dor de ei!
Poate vii cu ei vreo zi!
– Mama…avem KFC!
Se mănâncă aripioare!
Avem mamă de mâncare!
Scuze, mamă! Mă grăbesc
N-am timp să blogodoresc…
Trebuie ca să-ți închid…
Spre serviciu sunt grăbit…

Veni ton la telefon…
şi privi maica în gol…

Şi din cer porni să cearnă
Fulgi de nea…ultima iarnă
Şi ninsoarea fu cât gardul
Nimeni nu îi trecu pragul…
Se-acoperi cu-n țol
Cu mâna pe telefon…

Ger…si țurțuri la taifas,
Trecu mult…ceas după ceas…
De vreun dor…sau de durere
Se-aşternu pe rând… tăcere…
Doar tabloul pus în ramă
Privi o sărmană mamă…
Si în mână…fără ton
Ținea strâns un telefon…
Ce nu avea să mai sune…

Niciodată…nu e mâine…

——————————–

Vasile COMAN

Fânari

17 noiembrie, 2018

Tu erai cum te știam, frumoasă…
Şi dormeai adânc pe patul tău,
Luna prin fereastra luminoasă
Te păzea cu ingerii de rău.

Şi aveai un fel de a dormi anume,
Răsfirat, pe pernă, pletele-ți bogate,
Nu ştiam ce taină sufletul ascunde
Sau de visul îți era departe.

Prin odaie am văzut zburând
Aripi negre ce-ți strigau destine,
Erau vrăji trimise rând pe rând
Din abis, de nemiloasa lume…

Totul era viu…şi un fior
Străbătându-mă strigai de teamă:
-Scumpa mea, vrăjite stoluri zbor,
Hai, deschide pleoapa şi ia seamă!

Tu, erai cu ochiul nedeschis,
Patul îți era melancolie…
Pe-un perete apăru un scris…
– Dacă mor…să mor în poezie…

Şi-ai oftat…cum faci adeseori,
Pe verandă e lumina aprinsă,
Un boboc de trandafir în obrăjori
Ți-apăru, din Bolta Necuprinsă.

Mi-ai zâmbit cum nu se poate,
Te-ai trezit din somnul greu
Şi in marea ta, singurătate
Auzeai cumva şi glasul meu…

Nu ştiu gândul de îți e departe
Sau ți-e somnul tare greu…
– Să nu mai deschizi fereastra-n noapte!
Doamne…rogu-te să o fereşti de rău…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

16 noiembrie, 2016

Suntem urmaşi ai Daciei creştine,
Unirea ne-a fost visul din străbuni
Şi piept ținut-am hoardelor străine,
Ne-am răstignit decât să fim păgâni.

Uniți în libertate pentru veci…
Am apărat câmpiile cu grâne
Şi-am înfruntat siberiile reci,
Tu, eşti urmaş al Daciei, române.

Din Alba Iulia la Cernăuți…
Din Chişinău până la mare…
Reaprinzând făclia…şi desculți
Unirea să o făurim în vechile hotare.

1 DECEMBRIE E ZIUA DREPTĂȚII…
E ZIUA UNEI MARI REALIZĂRI…
SE BUCURĂ BUNICII ŞI NEPOȚII
LA ALBA IULIA PORNIM SPRE DEFILĂRI.

La mulți ani România!
La mulți ani români!
La mulți ani, dragi români din lumea largă!

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

30 noiembrie, 2017

Foto-Internet

Simt… frunzele pe unde treci
Prin nesfârșitele poteci.
Simt… lacrimile ce-or să cadă
În urma pașilor pe stradă.

Simt… stelele ce ard – mister,
Cum după toamnă vine ger.
Te simt, iubito, când nu ești
În lumea noastră de povești.

Simt… pașii care au plecat…
Te știu la braț cu alt bărbat…
La mine-n zar tu ești… doar una
Și tot la mine este vina.

Simt… inima că-mi este plină
De atâta ploaie și rugină.
Iubindu-te… tu ai plecat.
Pe zarul meu scria „oftat”.

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

11 noiembrie, 2015

Şi mă porți în rugăciune,
Suferi mult şi des suspini,
C-am plecat maică în lume
Să muncesc pentru străini.

Iartă-mă, măicuța mea…
Ca să scap de sărăcie
Am plecat din casa ta,
Chiar din fragedă pruncie.

Şi iar plec…și iar suspini
Şi mi-e teamă că orfan
Rămân, mamă, prin străini…
Pentru blestematul ban…

Plânge sufletul în mine,
Aud dorul cum mă cheamă
Şi de multe ori îmi vine
Să fac drum întors din vamă.

Şi mi-e teamă deseori
Şi îngân o rugăciune,
Să nu vin târziu…cu flori
Să n-am…mamă, cui a spune…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

7 noiembrie, 2018