Nu lăsa înghețul, iarnă, vânt şi ploi,
Scutură din aripi şi vino la noi,
Dă un rost la toate luminează-mi soarta
Adu primăvara să-mi deschidă poarta.

Sărut-mâna, Doamne, mângâie-mi iar fruntea,
Dă-mi la vise aripi să pot trece puntea
Dintre rău şi bine, să alung păgânul
Ce mă amăgeşte dând să beau pelinul.

Sărut-mâna, Doamne,
pe toate le ai,
Însă, azi, te rog, zâmbetul să-mi dai,
Fă-mi un semn din Ceruri să mă vindec iară,
Să-nfloresc în suflet…şi-adu primăvară.

——————————–

Vasile COMAN

Fânari

22 martie 2019

Femeia de la țară sub arşiți pitulată,
Trudeşte pentru o pâine în liniştea pustie,
Nu-ți cere mult şi-i mândră, cum odată,
Erau fetele-n sat, chiar neştiind a scrie.

Femeia de la țară se-nchină la Hristos,
Sub perina de zestre îşi pune busuioc,
În libertate râde la tot ce e frumos
Cu inima-i vioară vibrează și la joc.

Nu-i e deloc uşor şi nu-s aşa naive…
Pe cât le vor bărbații să nu ştie a citi,
Atunci când au dorinți devin din sclave-dive
Dar nu vor face asta, mai bine ar muri!

Femeia de la țară e plină de mister
E o regină a dramei- voiesc a preciza,
Cu tălpile ei goale, pământ este…şi cer
E casă şi grădină…precum e voia sa!

31 mai 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

Un gol adânc simții în suflet
Și mă mințeam că nu mă doare,
Dar cine să m-aline-n plânset,
Eu nu mă mai simțeam în stare.

 

I-am zis că pentru mine-i bine,
Că n-am trăit cu ea adevărat…
Și-atâtea lungi mustrări de sine
Mărturisesc că n-am aflat.

Beam vin să nu-mi aduc aminte
Și o strigam într-una ca să vină,
Visam că-i lângă mine și-i fierbinte,
Da’-mi răspundea o voce de străină.

Zadarnic plâng si mă jelesc oricui,
Zâmbesc amar și îmi zic mie…
De-abia acum când nimeni nu-i
Sub coasta stângă, inima te știe.

11 Martie 2016, Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Doamne…
Înainte de zbor
Aş vrea să mă iei de mână,
Să mă faci pasăre
Doamne
Să mă aşez pe umărul Tău
Precum îngerul cel bun
Pe umărul meu.
Să mă îmbraci în straiele
Fericirii
Că mult am pătimit pe pământ
Să am trupul ca un fulg
Şi să nu mă cerți
Pentru straiele mele
Ponosite
De orfan
Fără viață şi triste
Ca nişte păduri dezgolite
Doamne
Ia-mă de mână
Spre un nou zbor
Şi deschide uşa
Pentru ca
din când în când
Să vină…
…primăvara

6 martie 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

Eu.. serveam un vin pelin,
Eram cufundat în gânduri
Am lăsat paharul plin
Şi am întrebat prin scanduri:

– Ce vrei, bade? Nu-ți deschid,
Este zi de sărbătoare
Vreau a sta şi-eu liniștit
Să prind o rază de soare!

-De departe vin, mi-a spus,
Să câştig şi eu o pâine,
Cumpără ce am adus
Să trăiesc de azi…pe mâine…

Plin de mine şi-n putere
Sau a tinereții valuri,
Tind a râde de-o durere
Ce se zbate între maluri.

– Nu se poate! Nu oricând!
Dar aşteaptă până mâine,
Să dorm liniştit…promit:
Că-ți voi da un colț de pâine.

Noaptea vine prin poiene
Somnul zbuciumat îmi este
Nici nu ştiu dacă sub gene
Mi-era vis sau vreo poveste.

Respiram din greu şi-n spate
Toate drumurile lumii
Stau pe mine cocoțate
Bând din clopotul minciunii.

Şi la capăt vrând s-apuce
Două mâini…cu podul palmei
Răstignite ca o cruce,
Erau lacrimile mamei…

Era o rază de soare
Ce prin dorul ei de vatră
Mângâia prin somn o floare
Ce-avea inima de piatră.

Şi am tresărit din vis
Căutând omul cu bățul,
Poarta larg eu am deschis
Ca să uit pe veci dezmățul.

Lângă gard, sta bătrânelul
Ghemuit cu podul palmei
Implorând a milă cerul
Toate lacrimile toamnei…

Şi cu fruntea-i înghețată
Între ieri…şi-o zi de mâine
I se scurse viața toată
Aşteptând…un colț de pâine…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

5 februarie 2019

                    14 ianuarie 2016, Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Vântul deschisese
fereastra…
alungând tristețea.

Ea…
nu înțelesese cuvintele
de dinainte
dar ca o pasăre
pe ram
a început să cânte.
El…
era blând.
Cu binecunoscutul surâs.
ruga
albastrul cerului
să-l țină deschis…
Ea…
grijulie
de cuvintele lui
de pe coapsa stângă
tremura de vie…
El…
se mira liniștit
de tainica ei bucurie

Oricum
El și Ea
păsări, cerul și marea
Trăiau în Paradis
Poate…doar
existența lor
era…vis

1 / 8 iunie 2017 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

N-ai avut copilărie…
Toți te-au înhămat la jug,
De-ai fi avut brațe- o mie
Toate le-ar fi pus la plug.

Mă-ntrebam, adesea…oare
Cum duci lingura la gură
Şi curg lacrimi, în mâncare
Din frumoasa ta făptură.

Băteai drumul întristată
Când alții erau la şcoală,
Cum să nu fii supărată…
Când plângea şi talpa goală?

Şi câți te-au luat în râs
Fiindcă n-aveai haină groasă,
Ştiu, măicuță…cât ai plâns…
Dar erați prea mulți la masă.

Amintiri…ce dor ca boala
Şi nu găseşti alinare…
Îți ştergi ochii, cu năframa,
Plânge mama…şi mă doare…

22 februarie 2018 Ploieşti

——————————–

Vasile COMAN

 

Eu vă iert copiii țării
C-ați plecat în pribegie,
Numai…nu ne dați uitării…
Sunteți fii de Românie.

Şi când veți ieşi prin vamă
Cu-n bagaj de vise noi
Cu iluzii…sau cu teamă…
Strânge-n palmă un trifoi.

Un trifoi cu patru foi
De sub brazda milenară
Şi-amintiți-vă de noi,
C-am rămas străini în țară.

Se v-aşterne praf de vreme
Peste casa părintească,
Nimeni nu-i cu mângâiere
Rana să ne oblojească.

Dar vă iert…şi în tăcere
Cu dureri în mădulare,
Sânger eu…a mângâiere
Să veniți când vi se cere…

Să apărați această glie
Pe flămânzi, bătrâni şi goi,
Iartă-i…Maică Românie…
Adu-i Doamne…înapoi…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

26 ianuarie 2019

 

Și atunci când în pământ
Mă adoarme al meu Sfânt,
Să privești tainic în jur
Poate vezi al meu contur.

Aminteşte-mă și plângi
Sau iubește-mă și râzi
Și dincolo de orice somn
Să rugăm Bătrânul Domn

Ca în huma cea străină
Să nu îmi găsească vină
Că nu-i om fără-ncercare
Și nici rază fără soare.

Pieptul şi-ale mele mâini
Necăjite prin străini
De-acum se vor odihni,
Pământul le va iubi…

Mă va plânge-ncet, cu milă
O străină de copilă,
Trandafir imbobocit
Cu dureri spre infinit.

Şi-n odaia neştiută
Inima-mi va sta tăcută
Fără de nici un cuvânt
Doar tăcere…şi pământ..

26 mai 2017 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN