O ZI CA CELELALTE…

Astăzi, ni s-a trezit Ziua voioasă….
Tiptil s-a strecurat din pat de nori…
Cu pași de vals și piruete, grațioasă,
La fereastra cerului, privind-o somnoroasă,
Gândea la lume, cum să-i trimită zori !

Încet a scormonit o rază de lumină,
Alunecând pe creste, dealuri și adormit oraș,
Ce încă huzurea în somnu-adânc ce-alină,
Sperând în vise dulci, o zi cât mai senină,
O lume minunată, unde-a găsit sălaș !

S-a răspândit Ziua printre cotloane și grădini,
Printre case, pe străzi s-a scurs, pe caldarâm…
Din somn, trezind vrăbii în pomi cu fructe plini
Și cu lătrat voios al vagabonzilor de câini,
A alungat a nopții umbră, pe un alt tărâm !

Coroană de soare lucitor și-a prins în plete,
Împrăștiind lumii buchet de culori trandafirii…
Din acelea, ce Zeii doar, cu-ale lor palete,
Le lasă pe pânza Universului, pe șevalete,
Ca la sărbătoarea cea mare, de Florii !

În mâini gingașe ținea un paneraș cu daruri,
Ciocnindu-ne la geam, la fiecare-n parte…
Și mie mi-a dat buzna, chiar adineauri,
Lăsându-mi pe pervaz un joc de zaruri,
Să văd ce-oi câștiga din visele-mi deșarte !

Am primit și eu, așa cum cred ca fiecare,
Răvaș întreg, cu numai obligații și probleme…
Cu griji, angoase, îndoieli, fără-nduplecare,
Să le rezolv din zori și până la-ntunecare,
Că mâine, Ziua iar va bate-n geam, devreme,
La datorie să ne cheme…

BARCA PE VALURI ÎN ASFINȚIT pictura pe pânza în ulei de Anna-Nora Rotaru

inclusă în vol. de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

PRIN STINSELE APUSURI…

Amurgul tremură, se stinge și tăcerea mă inundă…
Nici țipăt de-albatroși n-auzi, de gât i-a sugrumat…
Sub linia orizontului, roș soarele-ncet se-afundă,
Cătând sub fruntea munților, un loc să se ascundă
Și-n marea gândurilor mele, răzbat valul înspumat,
Voind să mă renasc din mine, din visu-mi destrămat…

Se-ascunde în abis lumina, pan’ la ultima-i fărâmă,
Părăsind ziua zdrelită, să se prelingă în șuvoaie…
Luând cu ea-mpreună, speranțele cum se dărâmă,
Purtate-n larg, departe, corăbii, fără de parâmă
Și visele-n grămezi, adunate-n lungi convoaie,
Mai mult le-nmoaie valul, le rupe vântul, le îndoaie…

Doar eu rămân cu amintirea și tu doar cu uitarea…
Tăceri negre se-adună, din cuvinte ce n-am spus…
E noapte-adâncă-n gândul meu, nu vede cugetarea,
Că mi-am pierdut simțirea-n îndelungă așteptarea
Și tot ce-n minte-mi am avut, cu-apusurile a apus,
De gheara întunericului și ciocul lui de fier răpus…

Doar vântul mai îngână, un menuet, o psalmodie,
La o altă zi murită, cu-așteptări sterpe prin gânduri…
Cu cerul presărat de candele, mi-aprind una și mie,
Deșertul sufletului să-mi lumineze și-a inimii chindie…
Din rătăcirile prin amintiri, ca zațul, prin străfunduri,
Din scrum și rămășițe, răsar cuvinte printre rânduri…

UN PUMN DE NISIP

De pe malul înspumat al mării Egee,
Cu sufletul pierdut în Nicăieri sau Infinit,
Cu ochii larg deschiși spre Căi Lactee,
Caut cuvinte să le-adun scriind o epopee,
Dintr-un trecut rămas în ieri și surghiunit,
În Univers nemărginit…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Pe arca gândurilor mele (versuri)” →

PLÂNS DE TOAMNĂ

Suflă vântul, codrul geme,
Viețuitoarele sunt toate mute…
Se-ascunde soarele, se teme,
După nori zvârlind blesteme,
Furtuni, ce uraganele-și asmute,
De toate și de toți temute…

Și ceru-i una cu pământul,
Te-asurzește tropotul de herghelii,
Al tunetelor ce prevestesc mormântul,
Grămezilor de frunze, fost veșmântul,
Copacilor dezgoliți acum de vijelii,
Cu hoardele de fulgere pe glii…

În ropote cad stropii grei de ploaie,
Și parcă se-ntețește mai mult corul…
Trunchii se apleacă, se îndoaie,
De secetă începe să se-nmoaie,
Bolovanii și țărâna pe uscat ogorul,
Primind în pântecele lui sporul…

Șiroaiele de apa se adună în băltoace,
Din ceruri se preling pe povârniș…
De-atât-amar de timp, soroace,
Din cer săgețile-argintii vor să se joace,
Trăgând la vale grămada de prundiș,
Amestecat, cu putrezit frunziș…

TOAMNA  pictura de Ana Nora Rotaru

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

PENTRU UN PUMN DE VIAȚĂ…

Furtuni grele și ploi trecut-au peste noi,
Am ținut piept, până ce viscolul ne-a secerat…
Ne-a spulberat în vânturi, ca frunze veștejite-n roi,
Așa cum ne țineam, strâns de mână, amândoi,
Prin bălți ne-a trecut viforul, prin mocirle și noroi,
Pân-am căzut la poalele pădurii și-am sângerat
Și-ncet… ne-am macerat…

Din dorurile multe ne-am făcut atâtea vise,
Cu care deschideam, din drum, porți ferecate…
Din trăiri, cu lespezi-lespezi făurit-am paradise,
Lăsând pe flori și frunze noianul versurilor scrise,
Pline de miresmele unei iubiri, ce nu se isprăvise,
În hazardul jocului de cuvinte dulci și înfocate,
Zacute azi, ca împușcate…

C-un strop de putere bâjbâi, să te ating pe mână,
Sub brumă scormonind, prin humă, printre mărăcini…
Să-ți dau căldură din sângele ce-mi curge-n vână,
Din gura mea s-asculți, șoapta iubirii ce-ți îngână
Și buzele să-ți umezesc cu lacrimile din fântână,
Din sufletu-mi durut, tomnatic și el plin de rugini,
Că poate-om răsări din rădăcini…

Și-apoi, de vom răzbi, să ridicăm spre cer privirea,
Lăsând în urmă-ne furtuni ce-au-mpovărat trecutul…
La Zei cerând Harul lor sfânt, sub aripă ocrotirea,
Primăveri să mai simțim, soarelui prinzând lucirea,
Trăind un pumn de viață, cât ni-i dat, nu nemurirea,
Că cerând mai mult, nu știu cât vom plăti tributul,
De-a descoperi necunoscutul…

——————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

5 mai, 2018

,,TOAMNA” studiu pictură de Ana Nora Rotaru pe pânză în ulei,

de dimensiuni 90cm x 60 cm, din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

… ŞI ÎNGERII-AU CĂZUT DIN CER…

Mai cad şi ultimele frunze uitate în copaci…
Musteşte trotuarul de ploaie în băltoace…
Şi nu ştii încotro s-apuci şi ce să faci,
Ţipând, ai vrea liniştea s-o spargi, dar taci,
Închis în Universul tău micuţ, ca o găoace !

În gât, rămâne vocea de parcă ai fi mut…
De răzvrătite vorbe ce le-nghiţi nemestecate…
Arunci priviri fugace-n jur, arăţi a fi pierdut,
Nu-ţi place lumea, ce, cu mâinile-ai făcut
Şi-ţi pare-acum un joc de cuburi aruncate !

E întuneric… linişte apăsătoare… nu-i târziu…
Oraşu-i gol… pustiu de oameni şi orice vietate…
Nimic nu mişcă, nu se-aude, stropii cad zurliu,
Din ploaia monotonă, prelinsă, ca zidul străveziu,
Stropind lalele negre, în rărunchii tăi plantate !

Şi… te tot poartă paşii, în urmă-ţi nu laşi urmă…
Ştiind de traiul tău, atât de mic şi de mizer,
Te-apuc-o neagră disperare, ca rătăcit de turmă,
Că nu ai rost şi viaţa, cu fiecare pas se curmă,
Pitulat în colţul lumii… săracule Om stingher !

Chiar faţa, să nu-ţi se vadă, o ascunzi în glugă…
Şi plânsul… chiar şi-n pumni, îţi este sugrumat…
Că dup-o viaţă-ntreagă, te simţi umilă slugă,
Nimeni să-ţi vină-n ajutor, nici Dumnezeu la rugă,
Să-ţi schimbe cursul vieţii, anost şi zbuciumat !

Ai vrea un şut să tragi în toate, să se sfarme…
Să nu te simţi, atât de slab, pitic, neputincios…
Însă nu poţi schimba nimic, când celalt doarme,
Nici bătându-ţi geaba gura, cu gloatele-n larme,
Dar nici cu mâini crucişe, aşteptând Cuvânt Pios !

Şi chiar, cum s-auzi, în lumea asta destrămată…
Se-mprăştie cuvintele, in ploi pe caldarâm… mă tem
Că, şi Îngerii au căzut din cer cu ploaia înspumată,
Din lumea lor, fără prihană, ce poate-i sfărmată,
De-o Mâna mai presus de Ei, ca-ntr-un blestem !

JOC DE GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI

Sunt prea blândă şi-un pic plăpândă…
Nu mai pot s-aud, “adevărul” nud,
Ce-mi stă la pândă, râzând a izbândă,
Nemilos şi crud, ca un zmeu zălud…

Nu am ce zice şi cin’ să-mi explice…
Obosii-n zadar, jucând viaţa la zar…
Pentr-un pumn de alice, devenii complice
Şi din falnic stejar, ajunsei ţânţar…

Nu mai vreau veste, dintr-alea funeste,
Ce-mi par minune, a sorţii nebune,
Ca-n mijloc de fieste, să-mi facă feste,
Voind să-mi răsune, fals cânt pe strune !

Nici suspiciune, ce-n minte îmi pune,
Idei când poznaşe, când pătimaşe ,
Fără-nţelepciune şi strop de raţiune,
Gânduri vrăjmaşe, ce-mi păreau gingaşe !

Nu am putinţă, îndeajuns credinţă,
Să-mi schimb ”veşmânt” şi discernământ…
Ştiu… că-n nefiinţă, voi primi sentinţă,
Dând jurământ, c-am s-ascult Cuvânt…

Ştiu…că acolo Sus, la al vieţii apus,
De vei fi întrebat, spune-adevărat,
Ca cinstit supus, că regreţi nespus
Şi d-eşti vinovat, poate-i fi iertat…

Din viaţa-ţi întreagă, hai hui pribeagă,
Nu-ncerca zadarnic, s-arăţi slugarnic…
Mai bine reneagă, trăirea-ţi beteagă,
Din suflet amarnic, pân-acum jalnic…

Ştiu… la cântar nu furi, nu simţi, nu înduri…
Iţi vor da tratament, după testament,
La feţe caricaturi, îngereşti trăsături,
Fără sentiment, nici trecut, nici prezent…

Acolo-n Nicăieri, vei uita ce-ai fost ieri…,
Nimic n-o să ştim… de grăim… cum trăim,
N-ai ce să speri, dar nici teamă că pieri,
Nu ştim cât zăbovim sau de-i locul sublim…

Nu semnezi foi, nu te-aşteaptă nevoi,
Nu te simţi prigonit, de ochi urmărit,
Nu te sperie strigoi, nu-s la pândă ciocoi,
Nu te simţi istovit, ci-n pace liniştit…

Iar după căinţă, vei alege-o dorinţă,
Cel ce ştie de toate şi-n timp socoate,
Cu-a Lui bunăvoinţă şi cu-a ta credinţă,
Pe brânci şi pe coate, te-i întoarce poate…

,,DUPA FURTUNA, CURCUBEUL” de Anna-Nora Rotaru

pictura  în ulei, pe pânză, dimensiuni 120 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

RĂTĂCIRI PE CALEA TIMPULUI

Învârtindu-ne în jurul axei existenței, ca breloc,
Ne fuge timpul, ca trenul, din trecut spre viitor…
N-avem vreo țintă anume, doar cu puțin noroc,
De-un vagon ne agățăm, căutând vreun loc,
Lăsându-ne în voia soartei, ca un copil neștiutor !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri” →

SUB TEIUL MEU UMBROS

Pe-o aripă de vis îmi scald gândirea
Şi totu-n jur mi-i aşa de-armonios…
Că mă-ntreb, poate mi-i născocirea,
Ce joacă feste sau e-o lume de frumos ?

Că, trezindu-mă cu soarele la răsărit,
Văzând cum grele gem frunzele sub rouă,
Îmi tresaltă sufletu-mi nedumerit,
Necrezând că Paradisul ni-i dat nouă !

Văd totu-n jur în spectre de lumină,
De parcă-s scurse zeci de curcubeie,
Pe florile mustind de apă în grădină,
În iarba proaspătă, sub pasu-mi pe alee !

Simt aerul înmiresmat şi răcoros,
Auzul mi-l gâdilă un zumzet de albină,
Mă duc sub teiul înflorit şi-umbros,
Să-mi fac verde culcuş la rădăcină…

Cer fluturilor să-mi lase zboru-n dar,
Zefirului să-mi prindă-n păr petale,
Mă poarte-n zări pe coama lui hoinar,
M-aducă înapoi, sub teiul meu, la poale…

Inchid ochii sub mireasma dulceagă,
Păstrând fermecătoare imagini pe retină,
Să pot destăinui la lumea-ntreagă,
Că poate nu ştie, că numai ea-i de vină,

Pierzându-şi drumul drept printre cărări,
N-a aflat că viaţa nu-i dar veşnic…
Dar nu-i târziu, nu-i loc de remuşcări,
Hai să ne rugăm, sub teiul meu, cucernic !

,,BARCA LA MALUL SINGURATATII ” de Anna-Nora Rotaru

picture în ulei, pe pânză, dimensiuni 110 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis „

PE URMA PAȘILOR PIERDUȚI

Plouă neîncetat pe plajă cernită și goală…
Se mânie vântul smucind în rafale…
Norii cei negri-adunați, ca de smoală,
Potrivnic împrăștie ce-i iese în cale !

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poeme” →