Despre scriitorul Toader T. Ungureanu, membru al Ligii Scriitorilor din România, am mai scris, inclusiv despre poeziile sale publicate în volumul “Mi-e dor “, apărut la editura Dokia, 2001. Însă, mi-a atras atenția proza sa, despre care spuneam că este continuatoarea nuvelisticii și a romanelor lui Liviu Rebreanu. Am publicat în diferite reviste literare cronici despre trilogia “Rătăcitoriul “, care ne-a convins că autorul de care vorbim este un scriitor viguros, având o mare artă de a învia amintiri sau visuri ce le îndreaptă către un sens, care nu e niciodată același pe măsura complexității nesfârșite a vieții și a oamenilor mai ales din mediu sătesc. E la el o adevărată obsesie a totalității românești. Romanele și nuvelele sale sunt adevărate tablouri al unei trude, așezată în dorința de a exprima oamenii din mediul rural cu complicațiile lor, părțile nevăzute ale istoriei, mentalitățile și tradițiile acestora. De la iluzie, poezia mediului la luciditate, de la stabilitate le cele mai complicate stări de conștiință-acesta e drumul lui Toader T.Ungureanu urmând mersul unor vremi ale căror cărări sporesc indefinibil, făcînd omul și mai complicat.
Pentru a justifica titlul acestei cronici, voi spune câteva cuvinte despre baroc. Literatura barocă reprezintă un stil literar european, care s-a dezvoltat în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Ea este caracterizată printr-o ornamentație stilistică bogată, prin jocuri de cuvinte, prin căutarea emoției și a plăcerii estetice. Spre deosebire de literatura renascentistă, literatura barocă pune accentul pe dezamăgire și pesimism. Printre tematicile frecvente ale acestei literaturi sunt viața ca o luptă, ca un vis sau ca o minciună și caracterul efemer al acțiunilor omenești, prezentate într-un stil somptuos și încărcat. Literatura barocă folosește în mod disproporționat adjectivele, hiperbolele, elipsele, metaforele, perifrazele, antitezele și aluziile mitologice.
Autor a 29 volume de poezie, proză și monografie, Toader T Ungureanu, urmare a operei sale și a dragostei de literatură, face parte din multe cenacluri, recompensat cu diplome și Medalia jubiliară 2016, iar trei volume ale sale au fost premiate de diferite organizații de cultură..
Volumul „Blestemele iubirii„ apărut anul acesta la Editura Napoca Star, se deschide cu un “Cuvânt al autorului” în care își caracterizează personajele ca având un comportament ce depășește limita unei morale creștine și sociale. Amplu studiu introductiv semnat de Jenica Romanică și prezentarea criticului literar Lazarius Panac sub titlul “Moralitate, credință, caracter “ întregesc aprecierea favorabilă despre acest volum ce cuprinde opt povestiri, și care se încheie cu „Date despre autor „.
Pentru a înțelege mai bine ideile transmise de povestirile publicate în acest volum, să începem să descifrăm sensul transmis de titlul cărții:”Blestemul iubirii“. Blestemul mai este numit imprecație, maledicție, afurisenie sau anatemă. Acesta este o invocare a unei nenorociri sau a unui ghinion asupra unei alte entități: una sau mai multe persoane, un loc sau un obiect. În particular, „blestemul” se poate referi la o astfel de dorință prin invocarea unor puteri supranaturale sau spirituale, cum ar fi Dumnezeu sau zeii, un spirit sau o forță naturală, sau ca un fel de magie sau vrăjitorie. În multe sisteme religioase blestemul, sau ritualul însoțitor, este considerat a avea un efect asupra celui împotriva căruia este plasat. Inversarea sau înlăturarea unui blestem este numită uneori „rupere” și necesită adesea ritualuri elaborate sau rugăciuni.
Acum să vedem ce înseamnă iubire:” Să dărui totul, să sacrifici totul fără speranță de răsplată; asta inseamna iubire”, spunea Albert Camus. Iar iubirea în viziunea lui Einstein:” Este o forță extrem de puternică pentru care, cel puțin până în prezent, știința nu a găsit o explicație formală. Este forța care include și guverneaza totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers și încă nu a fost identificată de noi. Această forță universală este IUBIREA”.
Deci, titlu spune totul, povestirile evocă unele nenorociri prin blestem contrazicând sentimentul universal al sacrificiului fără speranță, care este iubirea. Pornind de aici plonjăm în subiectele narațiunilor din această carte.
În ansamblu povestirile:“Blestemele iubirii”, ”Iartă-mă” ,”La săniuș”,” Moșul”,”Garsoniera”,”Trei bărci”,”Gemenele” și “Poveste în miez de vară”, sunt adevărate fresce ce glisează spre un fabulos poetic, cu originea într-o impenetrabilă arhaitate, într-un soi de continent realo- imaginar, un tărâm al satului bucovinean.
Povestirea “Blestemul iubirii “evocă o dramă a unei răzbunări, din cauza geloziei, într-un sat izolat de dincolo de neguri, protagoniști fiind tineri profesori. Personajele principale Maricica, Mirela, Doru, Petrișor intră într-un conflict de gelozie care duce la bătrâneasca și înțeleapta zicală: “cine sapă groapa altuia poate cădea în ea. “
Dacă în această narațiune sentimental iubirii duce la răzbunare, în povestirea “Iartă-mă “intervine răutatea unei tinere soții originară din Oltenia, de la țară, față de socrul infirm, căsătorită cu un fost soldat din nordul Continue reading „Al. Florin ŢENE: Barocul sătesc în volumul de nuvele “Blestemele iubirii“ de Toader T. Ungureanu”