În Anul cultural DIMITRIE CANTEMIR, când în țară au loc tot felul de evenimente dedicate celebrării vieții și operei marelui cărturar umanist și domn al Moldovei, care prin spiritul său enciclopedist a marcat epoca în care a trăit, un vizionar savant care prin cultura sa a influențat lumea occidentală și orientală, apare volumul „ÎMBOBOCIRI DE VÂLVĂTAIE” CU DIMITRIE CANTEMIR, Editura „Vasiliana ’98”, autor Prof. univ., istoric și critic literar Livia Ciupercă, să ne reamintească despre trecerea a 300 de ani de la moartea voievodului, despre personalitatea lui Dimitrie Cantemir, spirit renascentist de mare anvergură pe plan național și internațional.
Având deosebita onoare de a prezenta această carte, eu un profesor „de țară” cu oarecare rezultate măsurabile pe plan profesional și mai puține în cel literar, m-am frământat multe nopți cum aș putea să o fac, să prezint nu o carte, ci o adevărată enciclopedie. După multă „chiteală”, într-o „îmbobocire” de o clipă, au venit ideile și „vâlvătaia” s-a ridicat. Nu a ținut mult timp, dar am notat câteva cu gândul la ce va spune Doamna Profesor: „Ce vorovește fătuca asta?!”. (Când am spus „fătuca”, m-am gândit la nivelul discursului, nu la vârsta mea, acușica de 70 de ani.)
Prinzând clipa până și ultima „vâlvătaie” s-a stins mai domolit, am reușit să notez câteva despre scrierile din volum care mustesc de vorbe înțelepte și sfaturi. Incursiunea prin creațiile literare nu a fost prea ușor, a trebuit să fac popasuri și să reflectez la temele abordate. Fiecare tabletă pornește de la un citat, o maximă, proverb, zicală etc. Tematica e diversă, cea despre trecut se potrivește și astăzi, tare bine.
Înzestrată cu un talent deosebit și o cunoaștere temeinică a domeniilor: literatură, istorie, religie, filosofie, arte, științe etc., Doamna Profesor ne deschide calea cunoașterii și ne duce în timp. După ce am luat la cunoștință de conținutul povestirii, la final ne sugerează un sfat, un îndemn sau o concluzie, așa ca să deschidem bine ochii și să vedem clar realitatea care ne înconjoară. Și așa, citind filă cu filă, se petrece „împodobirea minții”, cum ar zice savantul Nicolae Iorga, cu maxime, vorbe celebre, multe cunoștințe, parcă greu, de cuprins despre: domnitori români, scriitori sau critici literari de ieri și de azi mai puțin cunoscuți (de mine) cum ar fi: Alexandru Lascarov, Vasile Militar, Elvira Solohan sau scriitorul ieșean Dan Lungu din zilele noastre, apoi laureatul Nobel al Literaturii de acum 100 de ani, William Butler Yeats; Sf. Pavel și Augustin; filosofii Emil Cioran, Martin Buber, Max Picard, poetul filosof Saadi, Platon și Aristotel; pictorii Picasso, Rafael, Gaugain; matematicianul și fizicianul Blaise Pascal. Am enumerat doar câțiva din dorința de a ilustra cele afirmate, lista e mult mai lungă.
Scriitoarea mânuiește cu ușurință arta cuvântului fie în versuri, fie în proză și te îndreaptă spre calea reflectării. Povestește cu mult talent despre trecutul istoric, om și faptele sale, viciile și moravurile umane, apucăturile și faptele oamenilor, relațiile interumane și sociale. Uneori, „cuvintele tâlcuitoare” dau năvală și le găsești orânduite în citate, pilde, cugetări, ziceri, după cum am spus, culese mai ales din opera lui Dimitrie Cantemir. Ia cuvintele din limba cantemiriană și le așază armonios în fraze, cu o anumită eleganță și simplitatea aparentă, fiindcă ascund adesea un mister pe care-l poți dezlega doar meditând. Și astfel putem și noi, cititorii, să călătorim prin opera lui Cantemir, făcând popasuri scurte și culegând înțelepciunea pregătită anume de Doamna Prof. Livia Ciupercă.
Vocabularul este înveșmântat cu zicerile/cuvintele lui Dimitrie Cantemir și care dau un farmec aparte scrierilor sale, la finalul cărora ne așteaptă povața. Revitalizează vocabularul cantemirian, ne ușurează înțelegerea. Face observații fine de ordin psihologic, etic, social-politic și uneori acestea devin ascuțite la adresa vremurilor și cârmuitorilor de azi, însoțite de scurte ironii.
Autoarea te plimbă cu ușurință prin trecutul îndepărtat, vezi fapte și comportamente și pe dată te aduce înapoi cu o concluzie dură la adresa mai marilor societății, fie cu o întrebare, fie cu o exclamare.
Cartea este o adevărată enciclopedie, în 173 de pagini, te miri cum au putut încăpea un așa volum de informații din trecut până în vremurile noastre, din domeniile enunțate.
Prețuirea istoricului și criticului literar, Livia Ciupercă, pentru Cantemir, se observă din respectul cu care se adresează acestuia. Când citești, autoarea te determină să-l vezi în fața ochilor, cu un aer întrebător: Încotro Limba română? Încotro societatea românească? „Cine și de unde ești tu, o omănașule?”, pentru că vorbește direct, astfel: „Această maximă, slăvite istoric ieroglificesc are două tăișuri” sau „Bună reflecție, mărite Dimitrie!”, altădată spune „Deh! Repet și eu precum Prințul-domnitor” sau „Dacă ajuns-a Cantemirul la o așa concluziune… știa el, Domnul”. Alteori făcând referire la Sfânta nechibzuință, ne avertizează „De apucă să te încolăcească, amar de tine, vericule!” și continuă Vorba Prințului „pofta lăcomiei cu puterea împreunată ca pojarul în iarba uscată este”. Îi dă dreptate, cu durere adaugă: „Ei bine, de perfidie… și Prințul Dimitrie Cantemir avut-a din plin parte” sau completează: „a avut dreptate Umanistul Dimitrie”. Uneori ne atenționează: „Iată, ce scria El, măritul cărturar, în a sa Istorie Ieroglifică… ” sau confirmă spusele lui Cantemir, adăugând „Adevăr întru sfânt adevăr, Prințe! Subtilă maximă.” (Spinii cuvântului) și „Cât adevăr grăiește Inorogul Dimitrie, «… de la cuvântul cuvintelor începutul începe»”.
Ne plimbă printre înțelepți, cu vorba sfătoasă, încărcată cu multă căldură: „Ei, dragilor, și dacă ne vom însuși (cât de cât) ce ne glăsuiește Emil Cioran, în vers cadențat, apoi vom înțelege și miezul judecății lui Dimitrie Cantemir, anume: «Grijuliul pururea treaz și deștept este!»”.
Tabletele (67 la număr) au titluri cu semnificații profunde și parcă te pregătesc pentru ceea ce vei afla: Capul și gloata, Sfânta nechibzuință, Cum se traduce răutatea, Frământat de grele îndoieli, Spinii cuvântului, Reflecție, Tainele cuvântului sau Despre fire și obiceiuri, Despre jigănii, Despre prieteșug, Despre lecuire, Despre dosadă ne spune „Și nu vă mirați de arhaismul dosadă, cel cu sensul de… nedreptate. Câte și câte formulări descoperim în dicționarele vremii!”
După ce citim Despre o inimă „împietrită și pizmuitoare”, finalul ne surprinde cu fraza „O, dragule, de-ar fi fost o singură «inimă împietrită și pizmuitoare?! Citește Istoria ieroglifică și ai să te lămurești!»”. Despre Furtuna biruinței – biruința primejdiei, autoarea ne adresează îndemnul „Merită să reflectăm!”, iar despre O, răutate, de trei ori răutate! concluzionează „Bine a zis cine-a zis că satana este împletitor de funii”. Cu hotărâre în glas ne spune că e important de reținut „Inorogul Cantemiresc nu se va lăsa doborât de deznădejde, va spera și speranța sa roadă va da!”. Când e vorba de Despre jigănii, parcă având sufletul la gură, ne spune precipitat: „Feriți-vă cât puteți de astfel de specii mincinoase (sic)! Fugiți! Fugiți! Fugiți!”. Într-un final, concluzionează cu amărăciune în glas – toate se întâmplă „Ca și-n acest mileniu, cu numărul trei!”, „Acum, chipurile, ne-am modernizat… întru vigilență, nu?! Înțelegeți domniile voastre prea bine!”
În „Îmbobociri și vâlvătaie cu Dimitrie Cantemir”, vorbele înțelepte ale autoarei sunt țesute de la un capăt la altul, dacă prinzi firul, treptat, treptat le vei descoperi pe toate în comoara înțelepciunii, de unde raze de lumină îți vor arăta calea spre cunoaștere. Voi exemplifica doar câteva: „Urzelile își au pecingenea lor”, „Cleștii ispitei mușcă adânc, derutant”, „Ce nasc spinele gândului și cuvântului necugetat? O aflăm…nu doar în Istoria ieroglifică, din păcate!”, „Cuvântul aspru amplifică neînțelegerea între semeni. Cuvântul blajin, cumpănit și cumpătat, dimpotrivă «frânge» ura.”, „În fapt, nici nu putem trăi fără dragoste”, „E mare minune să fii (să devii) «un suflet cu rod»”.
„Suntem datori să ne dăm seama de valoarea cuvintelor” (Dimitrie Cantemir). Iertare că-l parafrazez pe marele cărturar, eu aș spune că suntem datori să ne dăm seama de valoarea acestei cărți și poate cineva se va apleca cu grijă, să facă o sinteză a sfaturilor, îndemnurilor, vorbelor înțelepte cuprinse în aceste scrieri, de dimensiuni reduse. Cu puterea sa creatoare, autoarea, concentrează învățături, evenimente, fapte și întâmplări. Cartea, un adevărat document, trebuie parcursă la un ceas de răgaz cu mintea limpede și curată. Lectura cărții este o modalitate de reflectare, de a ne „înfrupta” din înțelepciunea unor oameni celebri, din trecut și prezent.
Am citit și volumul „Versuri și proză” și am căutat sufletul poetei strecurat printre versuri, prin vorbe înțelepte și am aflat cum se autodefinește „Eu însămi – fărâmă-ntr-acest univers.” și „că nimic nu valorează mai mult / decât lacrima urcușului pe scara de mătase / până în împărăția vrejului diamantin”.
Am „vorovit” cam mult, poate, mie mi se pare prea puțin, nu am reușit să cuprind totul. Sper să nu iau niscaiva „batgiocuriri” de la dumneavoastră. Să știți că Doamna Profesor grăit-a: „Stop batgiocuririi” și de asta am îndrăznit a vă reține, chiar nu a fost „străgător la cer”, zic eu, „vorovelile” mele. „Repegios” închei cu urări de sănătate, energie creatoare și Doamna Profesoară să ne încânte mulți ani cu cât mai multe creații literare unice, hrană spirituală.
Mulțumesc din tot sufletul pentru încrederea acordată, pentru sfatul oferit spre a urca încă o treaptă în drumul spre cunoaștere. Stimă, prețuire nemărginită, mult respect și recunoștință!
Sursa foto: Calistrat Robu
Autor: Silvia Hodaș
Membru UZPR, Filiala Iași
Membru LSR – Filiala Iași – Nord Est
