Nicolae ROȘU: Concurs Național de Poezie „Radu Cârneci” – ediția a treia

Revista Arena literarã și Asociația Difuzorilor și Editorilor Patronat al Cãrții organizeazã în anuI 2020 a treia ediție  a Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci”, care va fi premers de un moment comemorativ „Radu Cârneci”, organizat de Editura „Betta” și revista „Arena literară”, pe 15 februarie, orele 10.30 la Casa Schiller din str. Batiștei nr.15 sector 1, București.

 

Perioada de trimitere a poeziilor este 15 februarie-31 martie a.c.

Festivitatea care va încheia Concursul va avea loc în zilele Salonului Internațional de carte „Bookfest-2020″ (finalul lunii mai), când se vor acorda premiile și se va lansa Antologia.

Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, ediția 2020, se va desfãșura în conformitate cu urmãtorul

REGULAMENT

  • Participarea este deschisã poeților de limbã românã, indiferent de vârstã și țara de rezidențã;
  • Poeziile (inedite-care nu au fost publicate ori postate) vor fi scrise în document word, cu diacritice, paginare A4, font TNR de 12, spațiere la 1,15 , vor avea cel mult 5 pagini (5-10 poezii) și vor fi trimise într-un attach doc, prin e-mail pe adresa, arenaliterara@yahoo.com , începând cu data de 15 februarie 2020, orele 00:00, pânã la data de 31 martie 2020, orele 24:00.

Tematica va fi: Anotimpurile.

  • Într-un attach separat, autorul va trimite un scurt CV literar (de ½ pagină A 5, datele de contact (nume și prenume, adresa de domiciliu sau rezidențã, numãrul de telefon și adresa de e-mail) și o fotografie bust bust sau portret, obligatorie pentru cei care doresc ca textele sã le aparã în ANTOLOGIE. Se va preciza expres opțiunea fermã de a achiziționa (sau nu) ANTOLOGIA (2 ex.-70 lei, inclusiv trimiterea prin poștă, la domiciliu în România).
  • După finalizarea selecției poeziilor ce vor fi incluse în antologie, autorii vor fi anunțați precizându-li-se  termenul și modalitatea de plată.
  • Jurizarea se va face în perioada 1 – 18 aprilie, grupajele de poezii selectate vor fi supuse atenției unui juriu format din 5 scriitori de prestigiu (3 poeți și 2 critici).
  • Rezultatele vor fi anunțate în revista „Arena literarã” nr. 17, în alte publicații de profil, pe Facebook (pagina Roșu Nae) și în Grupul Arena literară, pe site-ul: http://editura-betta7.webnode.ro , pe alte site-uri culturale.
  • Se vor acorda diplome și:
  • Premiul Special „Radu Cârneci”, editarea gratuită a unui volum de poezii de 100-150 pagini.

 Premiile 1,2,3 constând în editarea gratuită a unui volum de poezii de 100-150 pagini în 100,.75 și respecti 50 exemplare;

 trei mențiuni, constând în cărți oferirte de membrii A.D.E.P.C.

Cele mai bune poezii, pe lângă apariția în Antologia concursului vor fi publicate în numerele următoare ale  Arenei literare  și în alte publicații de cultură cu care colaborăm.

Continue reading „Nicolae ROȘU: Concurs Național de Poezie „Radu Cârneci” – ediția a treia”

Rexlibris Media Group: Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci” (ediția a II-a)

 

COMUNICAT

 

Revista Arena literarã și Asociația Difuzorilor și Editorilor-Patronat al Cãrții organizeazã în anuI 2019 a doua ediție a Concursului Național de Poezie „Radu Cârneci”, care va fi premers de un moment comemorativ „Radu Cârneci”, organizat de Editura „Betta” și revista „Arena literară”, pe 15 februaerie, orele 16.30 la Casa Schiller din str.Batiștei nr.15 sector 2, București.

Concursul se va desfășura în  perioada 15 februarie-15 martie, finalizându-se cu acordarea premiilor și cu  lansarea ANTOLOGIEI  ce va cuprinde cele mai valoroase dintre poeziile selectate în cadrul concursului. Festivitatea care va încheia Concursul va avea loc în zilele Salonului Internațional de carte „Bookfest-2019″ (finalul lunii mai). Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci”, ediția 2019 se va desfãșura în conformitate cu urmãtorul

REGULAMENT

 

  1. Participarea este deschisã poeților de limbã românã, indiferent de vârstã și țara de rezidențã;
  2. 2. Poeziile (ineditecare nu au fost publicate ori postate) vor fi scrise în document word, cu diacritice, paginare A4, font TNR de 12, spațiere la 1,15 – 1,5, vor avea cel mult 5 pagini (3-5 poezii, între care, obligatoriu, UN SONET) și vor fi trimise într-un attach doc, prin e-mail pe adresa,

arenaliterara@yahoo.com

începând cu data de 15 februarie 2019, orele 00.00,

pânã la data de 15 martie 2019, orele 24.00.

Tematica va fi: Iubirea.

 

  1. Într-un attach separat, autorul va trimite un scurt CV, datele de contact (nume și prenume, adresa de domiciliu sau rezidențã, numãrul de telefon și adresa de e-mail) și o fotografie bust, obligatorie pentru cei care doresc ca textele sã le aparã în ANTOLOGIE. Se va preciza expres opțiunea fermã de a achiziționa (sau nu) ANTOLOGIA (2 ex.-70 lei, inclusiv trimiterea prin poștă, la domiciliu).

 

După finalizarea selecției poeziilor ce vor fi incluse în antologie (15 martie-25 martie), autorii vor fi anunțați precizându-li-se  termenul și modalitatea de plată.

  1. Jurizarea se va face în perioada 25 martie-10 aprilie, grupajele de poezii selectate vor fi supuse atenției unui juriu format din 5 scriitori de prestigiu (3 poeți și 2 critici).
  2. Rezultatele vor fi anunțate în revista „Arena literarã” nr. 13 în alte publicații de profil, pe Facebook (pagina Roșu Nae), în grupul Arena literară, pe site-ul:

http://editura-betta7.webnode.ro și pe alte site-uri culturale.

  1. 6. Se vor acorda trei premii și trei mențiuni iar cele mai bune poezii vor fi publicate în numerele următoare ale  Arenei literare  și în alte publicații cu care colaborăm.
  2. 7. La propunerea juriului, cele mai valoroase 50 grupaje de poezii trimise pentru concurs, vor fi incluse într-o ANTOLOGIE.
  3. Laureații ediției I pot trimite poezii, numai dacă doresc să fie incluși în Antologia concursului, ei neintrând în jurizare.

Alte precizări:

  • organizatorii pot decide neincluderea în antologie a participanților la concurs care nu doresc achiziționarea ei, indiferent de locul ocupat;
  • Premierea laureaților, care vor fi anunțați individual și lansarea Antologiei vor avea loc în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest-2019 de la finalul lunii mai, cel mai probabil duminică, 2 iunie, după orele 12.00.

––––––––––-

Revista Arena Literară

și A.D.E.-P.C

București, februarie 2019