Biserica, locul unde credincioşii merg pentru a se întâlni cu Dumnezeu, prin intermediul rugăciunii, este foarte importantă în viaţa omului, deoarece aici se petrec cele mai mari evenimente din viaţa sa: botezul, nunta şi moartea.
Acolo putem întâlni linişte sufletească atunci când suntem împovărați, iar când suntem în necazuri primim alinare și mângâiere, este unicul loc sigur în care nimic rău nu ni se poate întâmpla, în care ne putem simți în siguranță, deoarece Dumnezeu ne ocrotește. Poporul român a fost dintotdeauna un popor iubitor de Dumnezeu, trecerea de la o credinţă politeistă la creştinism s-a făcut odată cu formarea poporului român.Unitatea spirituală, unitatea de cultură s-a realizat întotdeauna în jurul bisericii, fiecare zonă, fiecare palmă de pământ a fost împodobită de-a lungul timpului cu o biserică.Vâlcea, considerat județul cu cele mai multe mănăstiri, schituri și troițe , înconjurat de o salbă de staţiuni balneo-climaterice, este şi locul de obârşie a marilor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Patriarhul Justinian Marina – comuna Stăneşti, Bartolomeu Valeriu Anania – comuna Glăvile, Efrem Enăchescu – comuna Măciuca. Marele Colegiu Electoral Bisericesc, întrunit în capitala ţării, la 24 mai 1948, a ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al României pe mitropolitul Moldovei, Justinian Marina, „care s-a arătat vrednic prin statornicia sa în dreapta credinţă, prin lucrarea fără preget în slujirile sale de până acum, printr-o muncă rodnică în folosul poporului şi al Bisericii, printr-o blândeţe părintească îndeajuns de cunoscută, dând întru îndeplinirea tuturor însărcinărilor şi vredniciilor la care a fost chemat dovezi de neclintită ascultare faţă de Sfântul Sinod şi de supunere faţă de legile ţării” (din Gramata Sinodală de instalare). Dragostea Patriarhului Justinian Marina pentru locurile natale, suferinţa din copilărie cînd era nevoit să străbată o distanţă destul de mare pentru a junge la biserică, l- au determinat ca, în anul 1951, să aşeze în satul Suieşti, o bisericuţă construită în stil maramureşean din lemn, în comuna Gârlău, jud. Sălaj, înainte de anul 1700, cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva”. La 1 mai 1951, întreaga comunitate a îmbrăcat straie de sărbătoare pentru a participa la sfinţirea Sfântului Lăcaş. Prezent la eveniment, arhidiaconul Vartolomeu din Glăvile Vâlcii, care la 2 martie 2006 a devenit mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, consemna la vremea aceea în revista ”Glasul Bisericii”: <<Însemnatu-s-a aici, spre ştiinţă, că această Sfânta Biserică cu hramul ”Cuvioasa Parascheva” a fost aşezată pe locul acesta din comuna Cermegeşti, satul Şueşti, Regiunea Vâlcea, de către Înaltpreasfinţitul Justinian, Patriarhul României, în anul 1951.
Cunoscut ne-a fost după izvoadele mai vechi că lăcaşul acesta măiestrit din lemn a fost durat mai întâi în Maramureş, înainte de anul 1700 şi apoi strămutat în comuna Breaza – Prahova în anul 1939. De acolo strămutatu-s-a iarăşi pe acest loc şi a fost înalţat prin râvna, osteneala şi toată cheltuiala Înaltpreasfinţiei Sale Justinian, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al României ca să fie lăcaşul acesta spre folosul, mângâierea şi mântuirea sufletelor credincioşilor acestui sat în care acum cincizeci de ani s-a născut Înaltpreasfinţia Sa; încă şi spre fericita pomenire a sufletelor părinţilor săi Marin şi Elena şi a tuturor celor din neam. S-a sfinţit acest lăcaş astăzi 1 Mai 1951 – în a treia zi a Sfintelor Paşti – de către însuşi Prea Fericitul său Ctitor, Patriarhul Justinian, împreună cu Preasfinţiile lor: Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului şi Theoctist Botoşaneanul, Episcop Vicar al Sfintei Patriarhii, înconjuraţi fiind de un sobor de preoţi şi diaconi. Pisania aceasta, întărită cu iscăliturile părtaşilor la sfinţire, pecetluită în metal şi zidită în stâlpul Sfântului Prestol, este prin sine grăitoare despre săvârşirea lucrului celui bun, de către Înaltpreasfinţitul Patriarh Justinian în satul obârşiei sale. Aşa încât diacului cronicar îi rămâne numai să apese condeiul pe unele fapte în treacăt pomenite şi să mărturisească asupra frumuseţii sfântului lăcaş aşezat de curând strajă peste Cermegeştii Vâlcii… Aşezată strajă peste sat, pare un heruvim înălţat pe vârfuri, cu aripa desfăcută către paftaua cerului. Lăcaşul încântă ochiul şi mişcă simţirea cu înfăţişarea lui cea dinafară, iar odată intrat în el creştinul îşi simte sufletul înmiresmat de o deosebită evlavie. Arcuirea alungită a bolţii, sfinţii străvechi zugrăviţi în culori palide, catapeteasma cioplită de mâna iscusită, odoarele cele noi, potrivite cu întregul înlăuntrului pregătesc sufletul pentru închinarea smerită la Dumnezeu.Iar sfinţirea s-a făcut în cea de a treia zi a Sfintelor Paşti. Părtaşi ai acestui praznic, alături de Înaltpreasfinţitul Ctitor, au fost: Î.P.S. Firmilian, Mitropolitul Olteniei; PS Iosif, Episcopul Râmnicului şi Argeşului; PS Theoctist, Episocp Vicar al Sf. Patriarhii, PC Pr. Gheorghe Păsoi, Consilier Administrativ în Sfânta Arhiepiscopie a Bucurestilor; PC Pr. Al. Zamfirescu, Consilier Administrativ în Sfânta Episcopie a Râmnicului şi Argeşului; PC Pr. Em. Lăstun, protoiereu al Raionului Lădeşti; PC Arhid. C. Sacerdoţeanu, împreună cu alţi numeroşi oaspeţi.Popor mult în alese straie de sărbătoare a înconjurat biserica sub însorita zi de primăvară şi a îngenunchiat împreună cu vlădicii înaintea uşilor care i se deschideau acum după atâta vreme. PS Theoctist a săvârşit apoi Sfânta Liturghie, în mijlocul căreia s-a făcut pioasa pomenire a ctitorilor celor vechi, a părinţilor ÎPS Patriarh, precum şi a tuturor celor răposaţi din obştea satului.La sfârşit, soborul a ieşit în faţa bisericii, înaintea mulţimilor setoase de cuvânt. Şi nu fără uşoară tremurare de glas, Înaltreafinţitul Patriarh Justinian, de pe treptele lăcaşului, şi-a îndreptat ochii către popor şi a cuvântat: