Paraschiva FLORESCU: În lumea fermecată a copilăriei (poezii)

DOAMNE, PENTRU MAMA MEA

 

Doamne, pentru mama mea,

Rogu-te, alungă norii,

Adă-i zâmbetul pe buze,

Prinde-i în cosiţă zorii.

 

Soarele în mâna stângă

Îl aşază să nu plângă,

Luna-n dreapta, dacă poţi,

Stelele, cu tot cu nopţi.

 

Mângâie-i mânuţa care

Zi de zi mă ocroteşte

Şi-am să-i dau o sărutare,

Fiindcă mama mă iubeşte.

 

 

PUFULEŢ

 

Dintr-un ou pus la clocit,

În cuib, cum s-a nimerit,

A ieşit un pui de gâscă,

Gălbenel, pătat cu frişcă…

 

Se tot sprijină pe coadă,

Curios lumea s-o vadă,

Cade-n nas, iar se ridică,

De nimica n-are frică.

 

Dă de-un ghem, îl ciocăneşte,

Miau cu-o labă-l cuminţeşte.

Speriat şi-n mare grabă,

Cade-n nas, fuge prin iarbă

Şi se-ascunde între pene,

Că doar gâsca nu se teme.

 

 

PĂPĂDIA GĂLBIOARĂ

 

Ziua în amiaza mare,

Gălbioara din grădină

Fură câte-un strop de soare,

Raze calde de lumină.

 

 

Şi deodată se desface!

Cu privirea o alint,

Soarele vrăjit o-ntoarce,

Poleind-o cu argint.

 

O albină, fără milă,

Trei petale îi răsfiră

Şi-ncă una, până când,

Toate i-au căzut, pe rând.

 

Puful argintat, stingher,

Se ridică-n vânt şi zboară…

Dacă ajung până la cer,

Aduc altă primăvară.

 

 

BONDARUL

 

Pe un fir de campanulă

S-a ivit dintre petale,

Un bondar cu haina sură,

Cât o unghie de mare.

 

Grijuliu şi plin de spaimă,

Să nu dea de vreun necaz,

Zboară peste-un fir de iarbă

Prea pieziş şi cade-n nas.

 

Răsturnat cu burta-n sus,

Bombănind pe nas ursuz,

Dă din aripi, se ridică…

– Chiar în calea mea te-ai pus,

Fir de iarbă fără frică?

 

 

CHIŢCHILICI CEL POFTICIOS

 

Şoricelul Chiţchilici,

Rătăcit de ieri pe-aici,

S-a cam săturat, golanul,

Doar de boabe, întreg anul…

Şi-a intrat la noi în casă

Fără jenă, sus pe masă,

Îmbrăcat la patru ace,

Pofticios, cârnaţi să toace.

Se gândeşte, răzgândeşte,

Dacă mâţa îl pândeşte

Şi-o să-l ronţăie la cină

Când el n-are nici o vină?

Pofta însă e prea mare

Şi-a ciupit din fiecare.

Doar un pic s-a ghiftuit

Când o gheară la ţintit…

Şi-a ştiut că Motănica

N-o să-l ierte cu nimica.

 

 

MIAUNICA

 

Miau şi miau, de-o oră-ncoace,

Miaunica nu mai tace.

Chiar de-i blana udă toată,

Iarba rece şi brumată,

 

Nu m-ascultă, vrea afară

Şi pândeşte-n iarba rară

Un gândac mai amorţit.

– Gata, l-a şi dibuit.

 

Pune laba-l strânge-n gură,

Parcă ar mânca friptură.

Miaună, mai dă din coadă,

Se apleacă să îi vadă

 

Şi-i vânează rând, pe rând,

Parcă n-a mâncat nicicând.

Mai târziu îmi dă şi mie

Un gândac pentru chirie.

 

 

ARICEL ŞI CRĂCĂNEL

 

Îmbrăcat în zeci de ace

Se tot plimbă-ncolo, încoace,

Curtea toată o măsoară,

Poate dă de vreo comoară.

 

După el, plin de mirare,

Crăcănel îl vrea gustare

Şi cu-o labă tare-l strânge,

Se înţeapă, latră, plânge,

 

Scheaună, nu-i tace gura,

Îl răstoarnă iar de-a dura…

Nu-nţelege cum de el,

Crăcănel cel voinicel,

Nu poate gusta niţel

Dintr-un ghem cu-atâtea ace…

Gândul ăsta nu-i dă pace.

 

 

BROSCUŢA ŞI MOTĂNICA

 

O broscuţă, fără greş,

Numără lângă cireş,

Pietrele din trei în trei

Şi tulpini de dragavei.

 

Miau-Miorlau stă ca pe ghimpi,

Socoteşte şi-n trei timpi,

A sărit pe-o piatră-n iaz

Ca să-i facă în necaz.

 

Îşi întinde laba stângă,

Între gheare  să o strângă

Şi-o răstoarnă într-o rână,

Să-i arate că-i stăpână.

 

Piatra-i fuge sub picioare,

Cade-n apă, balta-i mare

Şi blăniţa ei tigrată

S-a udat de-acuma toată.

 

– Uf, pufneşte cu necaz,

După ce-o să ies din iaz

Îţi jupoi eu, pielea toată,

Broască mică şi-ngâmfată…

 

 

MIŢA – TITZA

 

– Doamne, ce mai tevatură!

Parcă au trompete-n gură!

Miţa miorlăie de frică,

Titza spune că-i voinică

 

Şi-o ameninţă lătrând,

C-o să-i ia blana curând.

Speriată, rău de tot,

Miţa mai să cadă-n bot.

 

Din cais o iau în braţă,

Titza de picior se-agaţă

Şi mă latră cu furie

Că mi-am luat blăniţa mie.

 

 

TOAMNA

 

Pe un ciot de măturoi,

Scotocind prin pomii goi,

Vine toamna pe cărare

Cu năduf şi-nverşunare.

 

În vârtej, să ţinem minte,

Frunze galbene, uimite,

Le desprinde şi le duce

Între drumuri la răscruce.

 

Norii-i cerne prin văzduh,

Cată berzele prin stuf,

Brumă împrăştie cu ciudă,

Gâfâie de-atâta trudă.

 

Lasă-n urmă ceaţă, ploi,

Parcă s-ar juca cu noi!

Şi se-aşază în pridvor

Lângă miţa şi-un fuior,

Pus pe furcă, de bunica,

Să îl toarcă cu pisica.

–––––––––––

Paraschiva FLORESCU

Timișoara, 29 februarie 2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *