DOAMNE, PENTRU MAMA MEA
Doamne, pentru mama mea,
Rogu-te, alungă norii,
Adă-i zâmbetul pe buze,
Prinde-i în cosiţă zorii.
Soarele în mâna stângă
Îl aşază să nu plângă,
Luna-n dreapta, dacă poţi,
Stelele, cu tot cu nopţi.
Mângâie-i mânuţa care
Zi de zi mă ocroteşte
Şi-am să-i dau o sărutare,
Fiindcă mama mă iubeşte.
PUFULEŢ
Dintr-un ou pus la clocit,
În cuib, cum s-a nimerit,
A ieşit un pui de gâscă,
Gălbenel, pătat cu frişcă…
Se tot sprijină pe coadă,
Curios lumea s-o vadă,
Cade-n nas, iar se ridică,
De nimica n-are frică.
Dă de-un ghem, îl ciocăneşte,
Miau cu-o labă-l cuminţeşte.
Speriat şi-n mare grabă,
Cade-n nas, fuge prin iarbă
Şi se-ascunde între pene,
Că doar gâsca nu se teme.
PĂPĂDIA GĂLBIOARĂ
Ziua în amiaza mare,
Gălbioara din grădină
Fură câte-un strop de soare,
Raze calde de lumină.
Şi deodată se desface!
Cu privirea o alint,
Soarele vrăjit o-ntoarce,
Poleind-o cu argint.
O albină, fără milă,
Trei petale îi răsfiră
Şi-ncă una, până când,
Toate i-au căzut, pe rând.
Puful argintat, stingher,
Se ridică-n vânt şi zboară…
Dacă ajung până la cer,
Aduc altă primăvară.
BONDARUL
Pe un fir de campanulă
S-a ivit dintre petale,
Un bondar cu haina sură,
Cât o unghie de mare.
Grijuliu şi plin de spaimă,
Să nu dea de vreun necaz,
Zboară peste-un fir de iarbă
Prea pieziş şi cade-n nas.
Răsturnat cu burta-n sus,
Bombănind pe nas ursuz,
Dă din aripi, se ridică…
– Chiar în calea mea te-ai pus,
Fir de iarbă fără frică?
CHIŢCHILICI CEL POFTICIOS
Şoricelul Chiţchilici,
Rătăcit de ieri pe-aici,
S-a cam săturat, golanul,
Doar de boabe, întreg anul…
Şi-a intrat la noi în casă
Fără jenă, sus pe masă,
Îmbrăcat la patru ace,
Pofticios, cârnaţi să toace.
Se gândeşte, răzgândeşte,
Dacă mâţa îl pândeşte
Şi-o să-l ronţăie la cină
Când el n-are nici o vină?
Pofta însă e prea mare
Şi-a ciupit din fiecare.
Doar un pic s-a ghiftuit
Când o gheară la ţintit…
Şi-a ştiut că Motănica
N-o să-l ierte cu nimica.
MIAUNICA
Miau şi miau, de-o oră-ncoace,
Miaunica nu mai tace.
Chiar de-i blana udă toată,
Iarba rece şi brumată,
Nu m-ascultă, vrea afară
Şi pândeşte-n iarba rară
Un gândac mai amorţit.
– Gata, l-a şi dibuit.
Pune laba-l strânge-n gură,
Parcă ar mânca friptură.
Miaună, mai dă din coadă,
Se apleacă să îi vadă
Şi-i vânează rând, pe rând,
Parcă n-a mâncat nicicând.
Mai târziu îmi dă şi mie
Un gândac pentru chirie.
ARICEL ŞI CRĂCĂNEL
Îmbrăcat în zeci de ace
Se tot plimbă-ncolo, încoace,
Curtea toată o măsoară,
Poate dă de vreo comoară.
După el, plin de mirare,
Crăcănel îl vrea gustare
Şi cu-o labă tare-l strânge,
Se înţeapă, latră, plânge,
Scheaună, nu-i tace gura,
Îl răstoarnă iar de-a dura…
Nu-nţelege cum de el,
Crăcănel cel voinicel,
Nu poate gusta niţel
Dintr-un ghem cu-atâtea ace…
Gândul ăsta nu-i dă pace.
BROSCUŢA ŞI MOTĂNICA
O broscuţă, fără greş,
Numără lângă cireş,
Pietrele din trei în trei
Şi tulpini de dragavei.
Miau-Miorlau stă ca pe ghimpi,
Socoteşte şi-n trei timpi,
A sărit pe-o piatră-n iaz
Ca să-i facă în necaz.
Îşi întinde laba stângă,
Între gheare să o strângă
Şi-o răstoarnă într-o rână,
Să-i arate că-i stăpână.
Piatra-i fuge sub picioare,
Cade-n apă, balta-i mare
Şi blăniţa ei tigrată
S-a udat de-acuma toată.
– Uf, pufneşte cu necaz,
După ce-o să ies din iaz
Îţi jupoi eu, pielea toată,
Broască mică şi-ngâmfată…
MIŢA – TITZA
– Doamne, ce mai tevatură!
Parcă au trompete-n gură!
Miţa miorlăie de frică,
Titza spune că-i voinică
Şi-o ameninţă lătrând,
C-o să-i ia blana curând.
Speriată, rău de tot,
Miţa mai să cadă-n bot.
Din cais o iau în braţă,
Titza de picior se-agaţă
Şi mă latră cu furie
Că mi-am luat blăniţa mie.
TOAMNA
Pe un ciot de măturoi,
Scotocind prin pomii goi,
Vine toamna pe cărare
Cu năduf şi-nverşunare.
În vârtej, să ţinem minte,
Frunze galbene, uimite,
Le desprinde şi le duce
Între drumuri la răscruce.
Norii-i cerne prin văzduh,
Cată berzele prin stuf,
Brumă împrăştie cu ciudă,
Gâfâie de-atâta trudă.
Lasă-n urmă ceaţă, ploi,
Parcă s-ar juca cu noi!
Şi se-aşază în pridvor
Lângă miţa şi-un fuior,
Pus pe furcă, de bunica,
Să îl toarcă cu pisica.
–––––––––––
Paraschiva FLORESCU
Timișoara, 29 februarie 2020