Motto:
„Eu am crezut în jocuri de copii
În faţa casei mele zi de zi
Şi am crezut că primăvara vine
Să mă sărute doar pe mine,
Că florile de câmp nu mor nicicând,
Doar anotimpuri se succed râzând…”
(Paraschiva Florescu – „Copilărie”)
Gânduri învălmăşite într-un şuvoi de lumină, emoţii, trăiri şi cuvinte nerostite încearcă să se aştearnă într-o ordine pământeană pe foile imaculate din faţa mea. Odată cu ele, destinul avid de netimp îmi soarbe clipele ca o lacrimă înrourată într-un finit răsfăţat între fraze cu înţeles profund, aproape un privilegiu ce mă ţine idee în propriul meu timp, al măsuratelor iubiri şi al căutării sensului existenţei pe pământ.
L-am căutat de când mă ştiu, am căutat în cărţile din şcoli stabilind pe veci categorii, am socotit în postulate şi-n erori răsturnându-le cu pledoarii, am aruncat regretele-n cuvânt şi am zburat ca visul unui râu…
M-am reîntors mereu la propriul meu surâs, am învăţat să plâng, să ştiu, să simt dorul şoaptelor din teii îngânduraţi ce străjuiau casa părintească unde am zărit lumina la 31 octombrie 1949, în satul Răchita, judeţul Timiş. O zi ca oricare alta, dintr-o toamnă înmiresmată de roadele bogate, o zi în care se spune că se despart două lumi, una percepută ca reală şi cea a veşniciei tăcerii. Foşnetul frunzelor, adierea vântului printre florile fragile, iernile cu ţurţuri de cristal atârnând la streaşina casei, doinele de dor şi jale ce se tânguiau pe dealurile satului mi-au sensibilizat sufletul, atunci şi pentru vremea viitoare. Îmi aduc aminte de năzbâtiile făcute împreună cu alţi copii când devastam grădinile de fructele coapte şi necoapte pe care le înfundam în gură cu pumnul, de magia alunecatului pe sloiuri de gheaţă, sau în covata ce plutea pe valea din faţa casei, spre disperarea părinţilor noştri, trăindu-ne copilăria într-o neştiinţă şi fericită naivitate.
Am crescut înconjurată de dragostea nemărginită a mamei mele, de îndemnul permanent al tatălui care preţuia învăţătura privită ca un beneficiu pentru un trai demn şi decent. Mi-au îndrumat paşii spre devenirea spirituală dascăli dăruiţi de Divinitate cu har pedagogic şi dragoste infinită pentru vocaţia lor: Biţoianu Elena, Munteanu Ion, Ciorogariu Gheorghe, Păuncu Aurel, Iarmaţchi Margareta, Bulea Ion. Mă plec în faţa părinţilor şi dascălilor mei cu respectul şi recunoştinţa învăţăcelului.
A venit apoi vremea să dau lumii ceea ce am primit cu generozitate lucrând ca profesor suplinitor, dirigintă, educatoare, inspector şcolar de specialitate, director la Grădiniţa de Aplicaţie numărul 22 din Timişoara îndrumând practica pedagogică a sute de elevi şi studenţi. M-am risipit conştient şi voluntar în activitatea didactică conducând cercuri pedagogice, făcând parte din comisii de specialitate, conducând sesiuni de comunicări, perfecţionându-mă prin zeci de cursuri de management educaţional, implicându-mă în programe care au vizat formarea, bunăstarea şi educarea copiilor.
Continue reading „Paraschiva FLORESCU: Taina scrisului (106) – Dincolo de iubire”
AȘ VREA
AȘ VREA