Nicu GAVRILOVICI: Poezii

Starea națiunii

Suntem o generație de cobai
Pe-a noastră piele se aplică teste,
Se fabrică-n laborator tempeste
Și brânză, cu sau fără mucegai.

 

Trăind în haite, neprincipial,
Adepți ai legii „pumnului în gură”,
Uitând de Dumnezeu și de Scriptură
Purtăm în noi sămânță de șacal.

 

Sub steaguri în culori de curcubeu
Manifestăm ori regizăm orgii.
Nu recunoaștem sexul la copii,
Păcatul a ajuns la apogeu.

 

Adam cu-Adam fac dragoste scârnav,
Evă la Evă sânii și-i sărută,
Planet-aceasta a-nceput să pută,
Mileniul trei, de ciumă e bolnav.

 

Ne calcă moartea ca un tăvălug
Deși ni s-au administrat vaccinuri,
Conducători malefici țin festinuri
Iar noi, cei mulți, din greu tragem la jug.

 

Suntem o generație de cobai
Dar ne-a ajuns până la os cuțitul.
Ne amenință, nemilos, sfârșitul,
Societatea e un putregai…

 

Ori facem iarăsi drumul înapoi
Să fim ce-am fost, căci ce suntem ne doare,
Ori vom ajunge din ființe, fiare,
Plătind la judecata de apoi.

 

Pe-aceste plaiuri nu suntem străini,
O să trăim așa precum ni-e vrerea;
Pot ca să își dea alții cu părerea,
Alegem să trăim ca și creștini.

 

Amintiri


Pe lespedea din fața casei
Stăteam, copil și tu copilă,
Hipnotizat de forma coapsei
Și de mirosul de zambilă.

 

Desculți, cu mâini îngemănate,
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poezii”

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Drepturi revendicate

Înainte de-a avea
Drept de-a te zidi-n cuvântul
Unui cald poem, aș vrea
Dreptul de-a-mi săpa mormântul

Într-o urmă, pe nisip,
De piciorul tău sfințită,
Să păstrez frumosu-ți chip
Pe retina împietrită.

Dreptul cer să pot muri
Orișicând, oricum, oriunde,
După ce voi împărți
Sărutările-n secunde,

După ce, cu pașii rari
Înspre tine, precum furii
Voi păși, cu ochi avari
Să îți sorb din cupa gurii

Zâmbetul, letal venin,
Precum soarbe crinul rouă
Și puțin câte puțin
Să apun sub lună nouă…

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Explozia salcâmilor

 

Au explodat salcâmii-n alb de înger
Retina troienindu-mi-o instant,
De-atâta puritate redundant
În colțul lunii mă înțep și sânger.

 

Au explodat salcâmii în miresme
Încât mi-aleargă ciute albe-n vene,
Prea plin de dorul tău, mă-mbăt alene
Cu vin ‘n-a zorilor catapetesme.

 

Au explodat salcâmii-n praf de cretă
Părând sub raza lunii reci fantome,
Având de depresive nopți simptome
De triluri de privighetori fac chetă.

 

Miresme-n ale primăverii scocuri
Au explodat salcâmii-n albe focuri.

 

Mereu lângă tine

 

Prefă-te iubito în iarbă pe dealuri,
La rându-mi, în rouă, în zori mă preschimb,
Prefă-te-n icoană, să pot a-ți fi nimb
Ori râu în câmpie să pot a-ți fi maluri.

 

Prefă-te iubito în vultur pe creste…
Urca-voi la tine pe-al brazilor vaier;
Voi fi, sărutându-ți aripile, aer,
Pe cerul albastru vom scrie poveste.

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Lecție de zbor

Învață-mă să zbor… împinge-mă
de pe cornișa pleoapei tale tremurânde…
Telurice vibrații vei resimții
când zborul meu va lua sfârșit.
Ca un meteorit
voi cădea în palmele tale
transpirate de așteptare;
un crater se va naște din îmbrățișarea noastră,
un tsunami în albastrele vene…
Radiații de dor
vor străpunge carapacea albastră
a cerului…

 

Prăvale-mă
din cuibul voluptoaselor brațe…
Învață-mă să zbor!

 

Durere

Durere, câine credincios,
ca o umbră mă urmezi, pretutindeni.
Îmi miroși atât de bine urmele,
te guduri
privindu-mă în ochi,
gata să mai rupi un petec
din zdrențuita haină
a fericirii…
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Desprimăvăreri

 
Mă desprimăvărezi cu un sărut,
Mă regăsești ca pe un ban pierdut,
Mă recompui din cioburi de lumină
Ca pe o stea, în limpedea-ți retină.

 

Mă-mbrățișezi ca vâscul pe stejar,
Mă speli în al tău zâmbet de amar,
Mă legeni în izvorul de sub pleoape
Și-n brațe îmi porți visele pe ape.

 

Îmi deschizi poarta zorilor de zi,
Când mor, cu șoapte calde mă învii,
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Poeme”

Nicu GAVRILOVICI: Poezii

Privind în oglindă

Văd doar un om perfect de imperfect,
Un înger la aripă c-un defect,
Un bulgăre întunecat de tină
Ce fură apoi dăruie lumină.

 

Văd umbra celui care aș fi fost
De vieții-nțelegeam ascunsul rost,
Un sâmbure-ncolțit în alte sfere,
Al sufletului rod dorind s-ofere

 

Celui flămând, având veștmântul rupt…
Calvarul greu al dragostei, abrupt,
Silindu-mă a îl urca mereu
Spre-a întâlni în vârf pe Dumnezeu.

 

Sunt doar un om, atât… Sunt cel ce sunt,
Ce zilnic umbra proprie o-nfrunt.

 

Îmi este frig

Mai lasă-mă să te ating, nu plânge,
În vene ți se zbat vâltori de sânge
Pe care palma mea, fugară arcă
Încearcă în Eden să se întoarcă

 

Mai lasă-mă, nu plânge, să te-ating,
Cu sărutări și șoapte să te ning,
Purtată de-ale-mbrățișării valuri
Să te depun pe-ale saltelei maluri

 

Ca pe o scoică ce ascunde perle…
Să fiu ocnașul osândit la gherle
Ce-n inimă te port ca pe-o icoană
A unui înger fără de prihană.

 

Să te ating mai lasă-mă, nu plânge…
Îmi este frig… Porți flăcări calde-n sânge…

—————–

Nicu GAVRILOVICI

20 aprilie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Versuri

Atu

Un înger m-a atins cu-aripa
Și mi-a lăsat în păr argint…
Un înger ca un alb iaccint
Mi-a răstignit pe pleoapă clipa.

 

Un înger zâmbetu-i, cunună,
Mi-a dăruit și a plecat…
Un înger este vinovat
Că viselor plătesc arvună.

 

Un înger zinic mă colindă
Răpindu-mi linistea ce-avui…
Arzânde ruguri, ochii lui
Îmi sunt a chipului oglindă.

 

Un înger este-al meu atu…
Iubito, îngerul ești tu!

 

Dragoste fără frontiere

 

Te voi iubi si dincolo de porți,
Nu-mi va fi gard, nici zid bătrâna moarte
Nici neiubirea ta nu ne-ar desparte…
Te-am câștigat la zar avarei sorți.

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Versuri”

Nicu GAVRILOVICI: Manifest pentru sănătatea poporului meu

Manifest pentru sănătatea poporului meu

 

Poporul meu încă-și cerșește dreptul
La viață, la iubire și la pâine,
Sperând să fie-o zi mai bună mâine
Nu simte cum i se străpunge pieptul.

 

Poporul meu cel harnic n-are unde
Muncii, în țara unde-i dorm bunicii,
A renunțat la pofte și la vicii
Și sărăcia rușinat și-ascunde.

 

Poporul meu în țara lui e slugă
Când la străine porți nu rătăcește,
Impozite și TVA plătește
Chiar și pe cerul ce-l imploră-n rugă.

 

Trudind în alte zări, orfan de țară,
De stele și de lună și de soare
Neavând bani măcar de lumânare
Refuză, încăpățânat, să moară

 

Că nici sicriu nu are din ce-și face…
Pădurile i le-au tăiat străinii…
Amar în gură-i pare gustul pâinii
Muiată-n ciorba acră de potroace.

 

Sătui de umilințe și corvoade
E timpul ca să ne unim cu toții,
Să alungăm din fruntea țării hoții,
Cuvintele, să modelăm în spade.

 

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Manifest pentru sănătatea poporului meu”

Nicu GAVRILOVICI: Poeme

Răstignirea cea de fiecare zi


În mine-n fiecare zi e paște,
Mă răstignesc pe cruci de amintiri,
Sorb vinul din seninele-ți priviri
Și visele cu tine îmi sunt moaște.

Piroanele dorinței port în palme,
În coastă-nfiptă lancea unui gest…
În piept ascunse doruri fac incest,
Iar ne-mplinirile rostesc sudalme.

Golgotă și-nviere port în mine,
Aprinse ruguri și prea reci cenuși,
Înconjurat de ziduri fără uși,
Doar zboru-mi este cale înspre tine.

Iar dacă mă voi frânge în cădere,
Sărutul tău, ca-n basm, va fi-nviere!

 

Speologie

Te-am găsit rătăcită
în pădurea propriilor gânduri…
Căutai nordul, după mușchiul
crescut pe tulpina viselor…
Ți-am dăruit un buchet de zâmbete
apoi,
înflorindu-ți pleoapele cu un sărut
te-am ascuns în peștera adâncă
a inimii,
rostogolind în urma noastră
piatra iubirii.

 

De atunci,
în picături de dor,
creștem unul spre altul,
stalactită spre stalagmită…

––––––––––

Nicu GAVRILOVICI

14 aprilie, 2018

Nicu GAVRILOVICI: Copilărie și cai

Îmi amintesc de copilărie ca de un rai îndepărtat în care îngerii erau travestiți în cai.
Blajini și puternici în același timp, capabili să te scoată din orice încurcătură, caii copilăriei mele încă îmi înfloresc visele cu scântei scoase de potcoavele lovind pietrele, în galop.
Năluci cu crupele aburinde, mă fascina nechezatul lor maiestuos.
Mânjii cu picioarele precum lujerii crinilor, ori armăsarii înfocați, armigii, cum erau numiți în sătucul copilăriei mele, Moniom, îmi produceau același simțământ de înrudire, de apropiere, la fel ca fresca primei biserici vizitate. Coamele fluturânde în vânt îmi păreau aureole, praful ridicat în urma lor îmi părea nori.
Primăvara, trăgând încordați la plug îmi păreau zei răscolind glia, semănând binecuvântarea. Îi căinam în zilele toride când, sub asediul muștelor, veneau în galop, plini de spume, căutând umbră sub părul lui taica Pascu. Mă certam cu unii dintre prieteni care îi goneau punând pietricele în cutiile de conserve pe care apoi le agitau speriindu-i. Alteori se opreau la fântână căutând însetați, în găleata legată de lanț, apă. Când părinții nu erau acasă, luam o găleată și fugeam la fântână să le potolesc setea. Drept mulțumire îmi așezau botul pe umăr ori îmi atingeau cu el obrazul.
Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Copilărie și cai”