Înghite pipăitul dulceag
în limba nesupusă cuvintelor,
de împreună degetele subţiază
sufletul ce începe zidirea.

În lacrimă arde pierdutul
pe obrazul pufos de piersică coaptă
şi nicio umbră nu îndrăzneşte
să tulbure ochii ce înrobesc.

Doamne, de vezi cum se naşte visul
pune-l în fapta ce scapără idei
şi-n zidul care mă străjuieşte
lasă o poartă mare, deschisă!

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

14 septembrie, 2018

Mă întreabă, repetă tot ce aude şi învaţă uşor,
tu îl urmăreşti cu dragostea topită-n priviri,
ai o teamă sfântă la orice mişcare
de parcă totul ar fi năvalnic şi potrivnic
apoi îmi spui să fiu atent cum vorbesc
că totul se înregistrează
în memoria-i avidă.

Mă vrei un model pentru cel mic
să poată să mă depăşească,
de-acum voi fi o poezioară frumoasă
care se poate învăţa uşor.
Acest început de secol nebun
te bombardează cu vulgarităţi prin toate mijloacele.
Trebuie să întinzi scutul protector
până la vârsta înţelegerii lui
altfel voi cădea în golul propriei nepăsări
în care cuvântul nu mai contează
şi îşi face loc întunericul orb
în care cresc monştri.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

13 septembrie, 2018

respirând încrederea
cu degetul pe rană.

Tot ce mă surprinde
e surâsul diafan
mai zelos decât inima
care bate cu putere.

Urâtul în vrajbă se pierde
cu nimicul din care fuge
jupuit de înţeles.

Întunericul se cere smuls
din golul în care s-ascunde
şi lasă să pătrundă lumina
ce nu mai pleacă.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

12 septembrie, 2018

Gândurile mă-nconjoară cu ziduri înalte
acoperite cu cerul mut
sub care urcă pe trepte visarea.

Uitarea nu-şi încape-n trup,
durerea se-nvinge singură-n rană,
cheile minţii se-nvârt a luptă
necunoscutele porţi peste margini să cadă

unde zilele una după alta zăvoare rup

de odihnă nu pot să mai am
până nu se îndepărtează apropiatul orizont.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

12 septembrie, 2018

Aşa au început întâlnirile noastre mimând indiferenţa
cu atingeri voite din întâmplare
zidite-n promisiuni pe care numai ochii le ştiu.

Totul furişa sentimentele într-un poem
care se scrie singur
iar numele tău locuieşte-n memorie
împreună cu alte trăiri mântuite de vise,
inima-mi nu se mai teme de înfrângeri
şi păstrează câştigul fericit care-l simte
aidoma semnului ce ţi-a fost dat.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

23 august, 2018

Rămâne problema copacilor căzuţi de vânt
pe care nu-i lua nimeni în seamă,
lumea era pur şi simplu ascunsă-n văgăuna proprie
în care-şi lingea rănile care deja supurau.
Viaţa se reducea la o imagine-n culori şterse
în care trupul nu-şi înţelege rostul,
se acoperă cu realitatea ruptă de realitate
şi câte trepte trebuie să mai urci
până ce oraşul te recunoaşte ca locuitor.

În niciun caz
oraşul nu m-a primit cu braţele deschise
ci mai degrabă a fost forţat din necunoaştere,
deaceea nicio femeie mai dezgheţată nu m-a uitat
undeva în subsolurile conştiinţei
şi m-a căutat cu singurătatea ei imediată
să-i fiu la sân ocrotitor.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

18 august, 2018

Doar zâmbetul luminii roş de sânge
se urcă-n rădăcini prinse de boltă,
priveşte mama cum pruncul şi-l plânge
şi moartea o huleşte cu revoltă.

Ard râuri prin văi de gânduri amare
apele somnului strâng totu’-n vise,
căutări stropite cu praf de sare
bat degeaba la porţile închise.

Pe negrul drum al morţii aduşi şirag,
ne înecăm tristeţea fierbinte-n vin
pentru calvarul ce a trecut de prag,
sufletul arde-n sete verde venin.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

17 august, 2018

Mă întreabă, repetă tot ce aude şi învaţă uşor,
tu îl urmăreşti cu dragostea topită-n priviri,
ai o teamă sfântă la orice mişcare
de parcă totul ar fi năvalnic şi potrivnic
apoi îmi spui să fiu atent cum vorbesc
că totul se înregistrează
în memoria-i avidă.

Mă vrei un model pentru cel mic
să poată să mă depăşească,
de-acum voi fi o poezioară frumoasă
care se poate învăţa uşor.
Acest început de secol nebun
te bombardează cu vulgarităţi prin toate mijloacele.
Trebuie să întinzi scutul protector
până la vârsta înţelegerii lui
altfel voi cădea în golul propriei nepăsări
în care cuvântul nu mai contează
şi îşi face loc întunericul orb
în care cresc monştri.

———————–––––––

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

17 august, 2018

flămânzit de atâta răbdare-n inima ispitei
câtă lumină absorb şi se coace.

Plutitor pe valuri cu arome de fluturi,
visez chitare cu sunete albastre
asemenea nopţilor boreale
în care mă scald.

Dincolo de marile porţi între lumi,
primesc darul ce mă face mai lacom
când buzele tale pline
dau ocol sărutului divin
ca pasărea în colivie
ce-şi cântă libertatea furată.

———————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

15 august, 2018