Elena BUICĂ: Laudatio pentru monografia comunei Ștorobăneasa

Scriu despre această monografie cu deosebită plăcere, căci, ascultând vocea localităților Ștorobăneasa și Beiu, am auzit vocea Țigăneștiului meu natal, aflat la distanța unei aruncături de băț. Citind despre vatra satului strămoșesc, am trăit bucuria de a reîntâlni multe elemente comune. Mi-a sfârâit inima, cum se spune prin aceste locuri, când s-a desfășurat înaintea ochilor frumusețea specifică acestor plaiuri. Sunt locuri care se adresează mai ales celor care i-au frământat lutul din care ne-a plămădit Domnul, au respirat aerul pentru primul țipăt al venirii în acest mic univers și au băut apă din fântâna acestui tărâm. Aceste profunde valori de suflet au intrat în plămada ființei noastre. Am reîntâlnit elemente comune ale cadrului istoric și geografic, ideea existenței milenare a așezărilor umane pe aceste meleaguri și perpetuarea vetrei strămoșești, supuse prefacerii veşnice, lege a tuturor celor pământești. Am văzut cu ochii minții aplecarea spre muncă a localnicilor, renumita lor vitalitate, graiul specific, influența benefică a familiilor boierești și câte alte aspecte comune desprinse din cele 379 de pagini ale volumului.

La această bucurie se adaugă și o aleasă prietenie pe tărâm literar cu rigurosul istoric și critic literar, profesorul Nicolae Dina, și cu fostul meu coleg de facultate la renumita Universitate clujeană „Babeș-Bolyai”, profesorul eminent Badea Negreanu, ambii având, ca specialitate, limba și literatura română, autorii volumului „Comuna Ștorobăneasa, Teleorman. Istorie, cultură, tradiție, neamuri. File de monografie” (Editura „Armonii culturale”, Adjud, 2019). Am avut satisfacția de a reîntâlni prin ei dragostea și prețuirea pentru sat, adevărata sinteză a neamului, spațiul în care zac taine nepătrunse și nebănuite. Și dacă adăugăm și bogăția aspectelor de viață, satul este, de fapt, o adevărată enciclopedie.

După cum se vede, dezvoltarea uluitoare a științei și tehnicii din zilele noastre, dar și fenomenul globalizării aduc rapid multe și profunde schimbări. Monografiile sătești vor fi cele care vor duce în timp inestimabile mărturii ale valorilor aflate acum pe cale de dispariție.

E un merit deosebit al autorilor acestei monografii că și-au dat mâna ca, împreună, să scoată la lumină pentru posteritate această lucrare monumentală. Ei au adunat cu răbdare și pricepere aspecte cu semnificație majoră, dar și unele, aparent la prima vedere, prea puțin importante, dar care au ajutat să închege într-o logică evenimentele petrecute de-a lungul timpului și să afle firul roșu al evoluției acestor comunități.

Pentru această monografie a fost nevoie de o muncă titanică timp de patru ani și mai bine, trecând prin rigoarea științifică, cu ancorare la „istorie, cultură, tradiție, neamuri”, așa cum menționează autorii chiar pe prima copertă. Ne putem imagina truda culegerii datelor făcute pe teren cu pasiune, cu obiectivitate, cu sinceritate și un deosebit spirit de observație și discernământ. Ne putem imagina ce a însemnat munca de documentare urmată de redactarea textului sau de câte zeci de ori s-a revenit asupra acestuia și a introducerii atâtor fotografii (peste cinci sute de imagini). Ca să îndeplinești aceste condiții, trebuie să fii mai mult decât un profesor de limba română. Trebuie să fii, înainte de orice, un om cu o largă viziune, să fii dedicat acestei munci, să ai o mare dragoste pentru plaiurile natale și câte altele nu se mai cer.

La o bună parte a lucrărilor și-au pus umărul în mod serios și ceilalți membri ai familiilor lor, atrași de farmecul acestei munci, pe cât de anevoioasă, pe atât de profundă în trăiri. Cu toții au lucrat cu multă răbdare şi mult sacrificiu, o muncă fără preget, care nu îngăduie nici răgaz, nici descurajare. Și ar mai fi încă multe de adăugat la prezentarea acestui volum, precum editarea foarte ingrijită, datorată scriitorului-editor Gheorghe A Stroia și a valoroasei prezentări a acestei monografii, cu titlul „MONOGRAFIA COMUNEI ȘTOROBĂNEASA-TELEORMAN” sau UN NOU „RESTITUTIO IN INTREGUM” AL SATULUI ROMANESC EUROPEAM.

În acest volum, Nicolae Dina, cunoscutul istoric și critic literar teleormanean, cu multe aprecieri pentru activitatea sa, exersat să desprindă cu ușurință abilitățile și harul autorilor prezentați, a căutat adevărul cu rigoare și a menținut echilibrul judecăților de valoare, rămânând constant în încadrarea sa în apolitic. Prezentarea informațiilor este făcută într-un limbaj adecvat, stăpânit cu siguranța unui spirit trecut printr-o serioasă cultură, solidă și lucidă, cu un ochi format și sigur.

Celălalt autor, directorul școlii și profesorul de limba română și istorie, Badea Negreanu, s-a simțit legat de aceste locuri cu întreaga ființă. N-a părăsit comuna Ștorobăneasa din prima zi de catedră și acolo a rămas și astăzi, după pensionare. Cu mulți ani în urmă, a început să noteze aspecte care au stat pe rampa așteptării până s-au întâlnit cu celelalte informații ale fostului său elev și apoi coleg de catedră, Nicolae Dina, prins și el în acest vârtej al îndemnurilor sufletești care își doreau împlinirea și limpezirea în rostiri luminate. Omul și profesorul-director Badea Negreanu, pentru implicarea sa în actul educațional, social, economic, cultural, mai precis, în toate domeniile vieții sătești, a primit de-a lungul anilor nenumărate premii, titluri, distincții… În localitate și în zona din apropiere, numele său este de un necontestat prestigiu, iar sătenii i-au arătat prețuirea și prin acordarea numelui său școlii din localitatea Beiu.

Pe amândoi autorii, eu îi văd, alături de preoți, ca demni urmași ai dascălilor satelor de odinioară, dascăli formați în lumina vestitei noastre școli românești antebelice.

Continue reading „Elena BUICĂ: Laudatio pentru monografia comunei Ștorobăneasa” →

Nicolae DINA: Taina scrisului (72) – Scrisul între pasiune și vocație

Scrisul are (doar) o taină sau mai multe? Am optat spre forma de plural, întrucât sunt convins că el, scrisul, are mai multe, pornind chiar de la aspectul său grafic propriu-zis, până la enigma lexicală sau la cea semantică, fără a uita pe aceea de suflet, cea sentimentală, pe care o cred ca fiind cea mai importantă, atât pentru creator, cât și pentru Majestatea Sa, Cititorul, căci, în fond, lui îi este adresat.

Așadar, prima taină a scrisului se manifestă de la cea mai fragedă vârstă, când copilul rămâne uimit de faptul că în urma unui „băț” (numit, din vremuri străvechi, „stil”, „condei”, devenite deja arhaisme, „toc”, și acesta pe cale de arhaicizare) rămân niște semne care umplu, ordonat, hârtia albă, pagină după pagină. Este vorba de taina scrisului ca atare, ca proces fizic, pe care o va dezlega, mai devreme sau mai târziu, acasă, cu ajutorul părinților, sau la școală, prin intermediul dascălilor. Treptat, copilul va descoperi că orice cuvânt așternut pe hârtie, ca sol al minții și al inimii, al gândirii și al simțirii, înseamnă, în primul rând, dragoste pentru Frumos, pentru Adevăr, pentru Bine, ca valori etice superioare, iar, în al doilea rând, hotărârea de a se angaja, cu totală încredere, în însușirea și valorificarea la un nivel superior a informațiilor culturale și/sau științifice căpătate.

Descifrarea acestei taine a scrisului este o aventură a cunoașterii și, în același timp, un act de promovare a unor judecăți de valoare, a unor sentimente, a propriilor gânduri prin care copilul sau adolescentul aflat pe băncile școlii, în calitate de lector, descoperă calea înțelegerii și a respectului pentru valorile morale fundamentale ale umanității. Cuvântul scris generează și susține, astfel, o stare de spirit superioară, întrucât a fost, este și va rămâne un promotor al culturii, al emancipării intelectuale a omului cu apetență pentru lectură, pentru știință, pentru cunoaștere, în general.

A doua taină a scrisului apare atunci când omul pătrunde în labirintul lecturii, când, în postura de cititor, are curiozitatea de a descifra, pe cale livrescă, enigmele vieții, de a se iniția în complexele ipostaze în care apar eroii cărților citite, pentru a-și îmbogăți experiența și pentru a evita, pe cât posibil, aspectele, faptele, întâmplările care amărăsc existența omului. Este a doua treaptă de înțelegere a tainei scrisului, aceea pe care o „ascunde” scriitorul generalizând, în cărțile sale, propriile trăiri, simțăminte și gânduri, acestea, odată cunoscute de cititor, devin fie un răspuns la propriile probleme, fie o cale de înțelegere a vieții cu toate angoasele, incertitudinile, vicisitudinile, dar și cu speranțele și realizările ei. Hotărârea mea de a scrie a avut ca fundament tocmai această mare și nesecată pasiune pentru lectură, declanșată încă din primele clase primare, învățătorul împrumutându-mi cărțile care n-au existat niciodată în familia mea de țărani analfabeți. Așa am făcut cunoștință cu marii noștri clasici, al căror cititor perpetuu am fost toată viața, pasiunea pentru viața și opera lor concretizându-se prin cele două volume de istorie literară publicate la vârsta senectuții, „Dascălul Creangă” și „Caragiale, mereu viu”. La acestea s-a adăugat interesul pentru literatura română contemporană reprezentată de scriitorii teleormăneni, a căror promovare a devenit principala mea preocupare, concretizată în volumul de istorie literară „Convorbiri (in)discrete” și în cele de critică literară, „Ștefan Vida Marinescu sau Spiritul cărților” și „Pelerinaj în lumea cărților”, fără a uita numeroasele reviste din țară și din străinătate ori antologiile în care am publicat note de lectură și cronici despre creațiile unor poeți și prozatori contemporani.

După cum se observă, debutul ca istoric și critic literar s-a produs relativ târziu, dar, în adolescență, cochetasem cu poezia. Intoxicat, în școala elementară, cu „eroi” ca niște mineri din Maramureș, un Silvester Andrei care salvase nu știu care abataj, o Ilenuța tractorista, chiar un „haiduc” ca Lazăr de la Rusca și, bineînțeles, „partidul” care se afla „în toate”, chiar și în „cele ce mâine vor râde la soare”, din opere aparținând realismului socialist, scrise de autori aserviți proletcultismului, mă „convinsesem” că literatura nu mai are nicio „taină” pentru mine. Ajuns licean, am avut trufia de a scrie poezii asemănătoare celor de mai sus. Norocul meu de a nu persevera a fost profesorul de literatură care, cu ironie fină, dar caldă, m-a lecuit de această „apucătură”. Adolescentul de atunci și-a jurat că nu va mai scrie poezie în veci vecilor, ceea ce s-a și întâmplat până în ziua de astăzi. Dar același profesor aprecia stilul meu personal de a analiza operele pe care le studiam sau „operele” colegilor mei cenacliști (culmea, de pe o cu totul altă poziție decât cea a realismului socialist!) și m-a încurajat în acest sens. Am aplicat sfaturile sale mult mai târziu, când am început, cu adevărat, să scriu pentru a fi publicat.

A treia taină a scrisului ține de cel chemat să se adreseze cititorului, indiferent de ipostaza în care o face, fie el prozator, poet, dramaturg sau critic și istoric literar. Ca om al timpului său, scriitorul este animat de dragoste și, în egală măsură, de responsabilitate față de cuvântul scris, chiar într-o societate ca cea românească de astăzi, una în care nu numai că se citește din ce în ce mai puțin, ci și una în care analfabetismul a început să ia proporții îngrijorătoare de parcă cineva cu puteri demiurgice vrea să întoarcă țara în Evul Mediu. De aceea, înainte de a se finaliza acest regres cultural, scriitorul trebuie să devină un sprijin de nădejde al dascălului de literatură în demersul său de formare și potențare a gustului elevilor pentru lectură, în vederea apropierii acestora de valorile culturale și literare naționale și universale.

S-a afirmat că scriitorul este un om singur, trist, chiar osândit la galera literaturii. Eu, dimpotrivă, sunt un cititor fericit, bucuros că-mi pot umple mintea și sufletul cu minunile din cărțile altora, că pot să deslușesc taina scrisului lor. Și atunci, scrisul meu nu are nicio taină? Nu. Scrisul meu înseamnă bucurie, fericire și încântare pe care vreau să le împărtășesc Măriei Sale, Cititorul.

––––––

Nicolae DINA

Alexandria, Teleorman

27 august 2018

Nicolae DINA: Între „patria de sânge” și ,,patria de suflet”

Lectura oricăreia dintre cărţile doamnei Elena Buică – scriitoarea româno-canadiană alintată pe întreg mapamondul cu supranumele afectiv „Buni”, exprimând întreaga consideraţie a celor care o cunosc şi o admiră – este un real festin literar pentru fiecare cititor impresionat de sinceritatea, afectivitatea, reflexivitatea, pasiunea scriiturii şi, mai ales, de talentul de a comunica sufleteşte cu lectorii săi, indiferent de tematica şi de conţinutul fiecăreia dintre ele.

Nici cele două volume, a căror lansare la Alexandria este o onoare pentru iubitorii cărţilor sale din judeţul nostru (să nu uităm că este originară din Ţigăneştii Teleormanului unde şi-a petrecut copilăria, adolescenţa şi o parte din tinereţe), nu încalcă orientarea pe care însăşi şi-a impus-o, aceea de a ajunge la sufletul fiecărui cititor, aceea de a-şi deschide inima şi mintea în faţa acestuia, cu sinceritatea şi dragostea de oameni care i-a stat şi îi stă în fire dintotdeauna.

Volumul bilingv „Între două lumi, Canada şi România/Between two worlds, Canada & Romania” a fost publicat în acest an, 2017, la Editura „Armonii Culturale” din Adjud – editor, Gheorghe A. Stroia -, fiind dedicat împlinirii a 150 de ani de existenţă a Canadei (patria de suflet) şi, în egală măsură, centenarului Marii Uniri prin care s-a săvârşit România modernă (patria de sânge, patria natală) care se va sărbători în anul 2018. Volumul are o semnificaţie deosebită pentru scriitoare, în sensul că marchează, prin anticipare, împlinirea vârstei de 85 de ani, fiind dedicat şi împlinirii celor două decenii de când trăieşte în patria adoptivă – Canada.

Titlul cărţii este mai mult decât elocvent, scriitoarea trăind de două decenii „între două lumi”, cea mai mare parte din timpul fiecărui an petrecând-o în ţara adoptivă, cu gândul la patria natală pe care o vizitează anual, vizită plină de emoţii, de sentimente, de bucuria că Dumnezeu îi acordă această şansă.

Continue reading „Nicolae DINA: Între „patria de sânge” și ,,patria de suflet”” →

Elena BUICĂ: Lansarea cărților mele la „Biblioteca din Alexandria”

Primul cuvânt despre lansarea cărţilor mele la Biblioteca judeţeană „Marin Preda” din Alexandria –Teleorman, este mulţumire, o mulţumire sufletească şi o bucurie asemenea unei înălţări de spirit…

Mă aflam pe meleagurile Teleormanului de aproape o lună, bucurându-mă de reîntâlnirile cu prietenii, rudele, cunoscuţii şi sătenii de care mi-a fost atâta dor, de revederea locurilor care cuprind în adâncul lor tainele comorilor de visuri şi speranţe de pe vremea când credeam că pot atinge cerul cu mâna, înaripată de speranţele părinţilor investite în mine. Toate şi totul, văzute şi muiate în necuprins, m-au adus de la cei 8.000 kilometri distanţă, cu dorinţa tainică de a le spune spiritelor părinţilor mei că ceva din speranţele lor le-am îndeplinit şi le pun la picioarele lor.

O toamnă frumoasă şi blândă îşi întindea aripile moi peste tărâmul natal şi peste trăirile mele. Doream să-mi lansez cele două cărţi apărute în 2017 – „Sensul giratoriu al vieţii” şi „Între două lumi, Canada şi România” ediţie bilingvă – ambele apărute la Editura „Armonii culturale”, editor, George A Stroia. Iniţial, intenţionam să fac lansarea la Casa de Cultură din Roşiorii de Vede, unde, cu un an în urmă, fusesem primită cu braţele deschise la lansarea cărţilor publicate în anul respectiv. Dar, cum o astfel de acţiune nu ţine de voinţa sau de efortul unei singure persoane şi, mai ales că apăruseră şi alte activităţi care ar fi tins să se suprapună, am optat pentru o lansare la Alexandria, reşedinţa judeţului, activitatea desfăşurându-se la Biblioteca Judeţeană „Marin Preda”, pe 19 septembrie 2017. Am primit sprijinul personalului şi al directorului Viorel Fota, cărora le mulţumesc şi pe această cale.

În sala de lectură a bibliotecii din Alexandria, s-au adunat personalităţi culturale de pe trei continente: America de Nord, Australia şi Europa. Ca moderator al acestei activităţi, l-am invitat pe scriitorul-publicist George Roca, venit de la Sidney cu mult drag şi pentru această întâlnire de suflet, dar şi-a declinat responsabilitatea motivând că nu-i cunoaşte prea bine pe cei prezenţi şi pe cei care vor vorbi despre cărţi (deşi nu era la prima întâlnire cu oamenii de cultură teleormăneni). Astfel, am rugat-o pe îndrăgita poetă „a iubirii”, aşa cum este cunoscută Domniţa Neaga, să facă oficiile de moderator. A fost o bună alegere, fiindcă poeta Domniţa Neaga, profesoară de limba şi literatura română, jurnalistă, cunoscătoare a uzanţelor unui astfel de eveniment cultural, a ridicat valoarea acestei întâlniri spirituale la înălţimi demne de prestanţa sa. După o scurtă introducere privind motivul întâlnirii, după o sumară trecere în revistă a celor două cărţi, cu menţiunea că „Între două lumi, Canada şi România” este o ediţie bilingvă, moderatoarea i-a prezentat pe cei care, într-un fel sau altul, mi-au stat alături în acest răstimp, pe toţi scriitorii de la masa oficială şi pe oamenii de cultură din sală.

Continue reading „Elena BUICĂ: Lansarea cărților mele la „Biblioteca din Alexandria”” →