perfect rotundã,

ca un ou rugos,

s-a zãmislit un bazilisc.

Priviţi-l cum aleargã pe ape!

Privirea lui îngheaţã lumina,

rãsuflarea lui incendiazã culorile

pe care iubirea noastrã nu le-a atins.

Cât frig în lume, câtã cenuşã,

şi cât gri, Doamne!

O lume monocolorã,

îngheţatã, nãscutã într-o orã doar

de neiubire!

Un singur câmp de maci a mai rãmas intact.

În el se oglindeau cândva

şi rãsãriturile

şi asfinţiturile noastre

bãtrîne

de iubire.

Ademeniţi hidosul şarpe

spre câmpul de maci

şi-n faţã sã i-l puneţi oglindã!

Sã piarã din lume neiubirea,

sã reînviem culorile,

pe care iubirea noastrã le-a ignorat!

Cu braţele întinse spre luminã,

iubirea noastrã un lan de maci sã fie,

iar poezia – ciocârlie!

—————————-

Nela TALABĂ

11 mai 2018

(Imagine sursa internet)

Mã-ntorc la tine cu braţele întinse.
Primeşte-mã înapoi,
aşa cum sunt acum:
pe coapse-mi şiroiesc
râuri de sare,
rãmãşiţe ale tumultului
de lacrimi,
furtuni îmi joacã în pãrul rebel,
iar fulgere albastre curg prin vene.

Şi timpul,
şi drumurile toate
m-au amãgit cu doruri multe şi rebele,
cu primãveri ce n-au venit,
cu o iubire care-avea aripi de cearã
şi-a nins cenuşã peste sufletu-nsetat.

Primeşte-mã
pânã ce amurgul
nu se închide ca o imensã pleoapã
peste curcubeul care încã mai leagãnã
în privirile mele
inorogul alb
mult visat
din copilãria mea.

Primeşte-mã, luminã!
Mã-ntorc la tine,
eu, fiul tãu rãtãcitor,
şi vreau sã îţi aprind altare
din versul meu albastru
ce singur a rãmas întreg.

Îmi strigã sângele ca o sirenã:
„Mi-e dor de-acasã!”.

–––––––––-

Nela TALABĂ

11 mai 2018