Poeta Mioara Oprișan, de a cărei carte facem vorbire în aceste pagini, are o activitate în domeniul literaturii destul de bogată.

A debutat în revista ,,Prezent” a Liceului Pedagogic Brăila – 1975, apoi a urmat o serie de apariții în diferite reviste: ,,Prețul cuvintelor” a Liceului ,,D. P. Perpessicius”,BRĂILA-2015, în revista,, Interferențe” a Liceului,, Nicolae Titulescu”-2015-2016, ,,Armonii culturale”, ADJUD, VRANCEA, 2013, 2014, 2015, 2016, 2017, 2018, în revista ,,Zeit”, Brăila, 2016.

A publicat  în volumul ,,Antologie de poezie contemporană românească, ARIPI DE VIS ”, 2013, edit. ,,ARMONII CULTURALE ”, ADJUD, VRANCEA, „ANTOLOGIE DE POEZIE CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ- ACTORI PRINTRE ASTRE ”, 2016, edit. ADJUD, VRANCEA.

A debutat în anul 2017 cu volumul  „ARIPI DE CÂNTEC”, editura ARMONII CULTURALE, ADJUD, VRANCEA.

Are Note de lectură în volumul de poezii „CER ȘI PĂMÂNT”, autor GHEORGHE A. STROIA, 30 octombrie 2017, edit ,,ARMONII CULTURALE ” ADJUD, VRANCEA.

Apariții editoriale în vol. de versuri colective „ROMÂNIA PENTRU TINE” , noiembrie 2017, edit ,,ARMONII CULTURALE”, ADJUD, VRANCEA

Este prezentă cu  versuri în revista „CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU, 2017, 2018 și apariții editoriale în volumul de versuri colective ,,UT SIS POPULIS/ SĂ FIM OAMENI”, 2018, editura ,,CONTRASTE CULTURALE” și în ANTOLOGIA LITERARĂ,,CENTENAR 2018”, edit.,,CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU, coordonator prof. IZABELA TANASĂ

A primit Premiul SPECIAL AL JURIULUI la Concursul Internațional ,,Centenar 2018”, secțiunea poezie, editura ,,Contraste Culturale”

A publicat  versuri în ANTOLOGIile,,SCRIITORI ÎN SĂRBĂTORI”,STARPRESS, Editura Olimpias, 2018, autor LIGYA DIACONESCU, ANTOLOGIA ,,SCRIITORI ROMÂNI LA ÎNCEPUT DE MILENIU III”, STARPRESS, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU și note în vitrina critică a carții de poezii ,,RESTUL LA 30 DE ARGINȚI”, autor GHEORGHE A. STROIA, Editura ARMONII CULTURALE, ADJUD, VRANCEA, 2019,  ANTOLOGIA ,,TALANTUL SCRIITORULUI ROMÂN DE PRETUTINDENI”, STARPRESS CANADA, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU, ANTOLOGIA ,,LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ”, STARPRESS, Editura Olimpias, 2019, autor LIGYA DIACONESCU, ,,CONTRASTE CULTURALE”, GIURGIU,2019,2020

A publicat versuri, note de călătorie, eseuri în revista,, ARMONII CULTURALE”,2019,2020, ADJUD, VRANCEA, în ANTOLOGIA ,,ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII, ROMÂNIA,ȚARA MEA DE DOR”, STARPRESS, 2020, eseuri în revista ,,MEMORIA SLOVELOR”, 2020, VÂLCEA.

Este membru și partener organizator al CENACLULUI LITERAR BRĂILEAN ,,DESTINE JUNIOR” sub egida SOCIETĂȚII CULTURALE,,DESTINE” BUCUREȘTI, director scriitor VICTOR GH. STAN.

                                                                        *

            Volumul poetei Mioara Oprișan, intiluat programatic “Amor vincit/Iubirea învige “ cu uu motto dinVirgilius: “Omnia vincit amor Et nos cedamos amori “, conține o lirică matură, structurată în ciclurile:”I-Iubirea învinge timpul “ ,“II-De profundis“, “III-Suflet român“ și “IV-Pentru voi oameni dragi “ în care metafora este încărcată de solemnitatea trăirilor clipei trecătoare și exaltarea eului în momentele subiectului major:

“Acolo,

aproape de mare,

clipele

se scutură de fericire,

de alb

pe veșmântul  iubirii.

Acolo

te simt de-o veșnicie,

iubire,

așteptând  să-nfloresc,

luminând

drumul  meu către tine….”( Iubirea învinge timpul ).

            A fi poet înseamnă a atinge inefabilul şi a putea împărtăşi şi celorlalţi bucuria acelei atingeri. A fi poet înseamnă să simţi durerea celuilalt cu propriul tău sânge, să-i trăieşti singurătatea până la ţipăt, să te îndrăgosteşti până când conturul propriei inimi ia forma inimii celuilalt şi nu mai ştii a cui este lacrima, surâsul, gândul. În măsura în care o carte înseamnă şi un dialog între idee și trăire. Volumul de poeme  impresionează prin seriozitate, elocvenţa şi eleganţa scriiturii.

            Poeziile sunt descripții stilizate printr-o cunoaștere a liniilor celor mai subțiri ale desenului.Poeta trăiește momentul când “Prin plopii desfrunziți  trecurăm iară,”în timp ce “Dorința  încinge tot ceru-n apus,”sufletul acesteia vibrează, manifestându-și simpatia pentru peisajele reale, dar și abstracte, încremenite, mai mult decât în fața lumii palpabile.Plasticitatea frisonată de un suflet dornic de iubire, inclusiv, abstragerea sunt de pe acum accente pe care se înalță lirica ca o chemare, atunci când dorul pleacă precum berzele călătoare: “Privește stolul în zare,

Prin ochii de struguri, lucioși,

Se oglindește-n frunzare,

Zâmbește duios, către soare

Și parfumează perii zemoși.

Prima frunză desprinsă de vânt

S-a îmbujorat a mirare:

– Jucăușa codană cântând

Sprințar berzelor călătoare

E toamna ori zână muritoare? “(La plecarea berzelor călătoare… )

Lirica Mioarei Oprișan este una emblematică, de origine pictural-sentimentală, urmărind fundamentele, lumea nemărginirii eterne, în locuri unde frumusețea renaște din veșnicie:

“Iarna toarce lin din caier

Vălul ei buclat și alb,

Munții, brazii se-nfioară

Sub sărutu-i de opal.

Pe poteci valsează leneș

Fulgii moi, ce-n tihnă cad,

Argintând mândra cunună

A pădurii de smarald.”

Aceste versuri au izul poeziei nemuritoare eminesciene.Poezia de linearități, atrasă teoreticește de imagini memorabile cu necesitate să cânte clipele trăite în diferite anotimpuri, precum primăvara, când păsările sunt personificate într-un tablou  pictural și hieratic:

“Lună, stele, chiar și vânt,

Ce cutreieră pământ,

Au văzut c-am înflorit,

Așa, cât sunt eu de mic,

Ca un gând!

– Lume, lume! Ce mirare!

A făcut și el o floare!

Îmi trimite cucul mie,

Zeflemistă melodie:

– O floare!

Cu surâsul ei cochet,

Dar șăgalnic și discret,

Gărgărița îi șoptește,

Ca vecina, la ureche:

– Nu o floare,

Un buchet!”( Ghidușii de primăvară).

Iubirea, pentru poetă, îmi aduce aminte de ce spunea despre acest sentiment uman Albert Schweitzer:”Ceea ce noi numim iubire este în esența venerația vieții.” Poeta are o nostalgie a latinității, inclusiv a elinității și dintr-o dată lirica aceasta mustește de aluzii mitologice-Iona, Atlas, Psyche, Zeus, Eros etc:

”A mai rămas iubire

Și râset de copil.

De vrei să alegi viața,

Ca  IONA vom ieși

Din pântecul balenei,

Pe țărmul  luminat,

Pășind curat, docil,

Sub zâmbetul divin”.

Poezia din acest volum are o plenitudine muzicală și nostalgii în care este strecurată speranța, iar uneori optimismul:

„ Desprinși de solitudine,

Pârâuri sufocate de deșert,

Urcăm cu gratitudine,

Nebănuite forțe, alert,

Pe muntele din cetate.

Precum Deucalion și Pyra

Refugiați pe Muntele

Parnas, ne lepădăm ura,

Tăcuți și rătăciți pe culmile

Adevărului ancestral.

Rupem formele hieratice

Ale regatului gândirii,

Atârnându-le flamuri de pace

La porțile devenirii,

În cânturi de bucurie.”( Când un an trece, altul vine… )

Nu de puține ori poeta personifică elemente din natură, dându-le viață și sens în narațiunea pe care o desfășoară în poezie.Atrasă de mașinăria poematică, de lirica de echilibru, de versificația muzicală, poeta a ajuns la o înțelepțire substanțială ca la Arghezi, Coșbuc,  sau la Blaga.Trăirile în clipele de dinaintea somnului sunt cuprinse de imaginea coralei universale.Mare îndemânare pune poemul în aceste lirisme elinește, de extracție elegiacă și limpidă, precum la poetul grec Giorgos Seferis .

” Doar vânt,

Întuneric…

Străbate pădurea

Doină sihastră.

Mi-e frig!

Un tremur gri,

Amar mă cuprinde

Pe înnoptare.

Mi-e somn,

Dar simt cum cad

De sus, din tăcere

În nemișcare…”(Mărturia unei frunze )

Autoarea se substituie acestei minuni ale naturii ce contribuie prin fotosinteză la înprospătarea oxigenului, dătător de viață, speranță și optimism:” Mi-e cântec/Verde copacul/Ce se-nalță drept,/Spre soare! “Mioara Oprișan practică un lirism ușor abstract și muzical, elegiac, întors la originea poeziei, oraculară, surdinizată. Imaginea exprimată prin metaforă  este fundamentală și în principiu poeta convoacă mai toate sentimentele liricii sale până la religiozitate făcând din strofe icoane limpezi, arătându-se iubitoare de Dumnezeu și dătătoare de nostalgii:

„Fie-ți milă, Doamne,

Suferința doare!

E atâta sărăcie

De iubire-n oameni!

Nu-i lăsa, Părinte,

La grea încercare!

Iartă-ne, Mărite,

De-al nostru-ntuneric!

Lumina Ta-l iubește.

Lasă-ne credința

Din inimă vie,

O întinerește! „(Rugă ).

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Poezia -o religie a trăirilor” →