Cu fiecare frunză timpul,
La fiecare şapte clipe,
Îmbătrâneşte aşteptând
Prin toamna recilor elite…

 

Din amintiri de neatins,
Cu fiecare frunză moartă,
Speranţa e de necuprins
Pe banca vie … de-altădată…

 

Privind în golurile vieţi moarte,
Din care, mai puţin doresc,
Un ţel privesc tăcând în faţă,
Unde, pe bancă-mbătrânesc…

 

Din legile nescrise-n fire
De-argint curgând din-naltul cer,
Mai las pe-alocuri un mic zâmbet
De mulţumire în mister.

 

De toamnă-mi sunt paşii-mi puţini,
Departe de o lume veche…
Dacă-i devreme sau târziu,
Las timpu-n linişte să cheme…

…
La bancă încă vie, azi,
Am însemnat tăcute clipe,
Îndepărtând-o-n taina ei,
De chipuri reci,mereu perfide.

 

Natura-i moartă, deşi vie
A învăţat să se comporte…
Păstrând pe bancă în tăceri,
Din amintiri, chipuri amorfe…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

18 octombrie, 2018

Eu ştiu că unora li-s cactus,
Iar altora,urzică vie,
Nimic din tot ce li-i opac,
Nu mi-e străin..mi-i… armonie.

 

Mereu pe calea dinainte
Eu voi păşi la fel, mereu,…
Nimic din ce-a fost înainte
Nu m-ar înfricoşa, zic eu…

 

Eu îmi privesc mereu oglinda
Din sufletul, mereu închis,
Deşi mi-e unică dorinţa,
Ea fi vie, după vis.

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

10 octombrie, 2018

De ce vrabia visează
Doar mălai şi miei de aur,
De la praznic delirează
Avarii, cu glas de graur?

 

De ce corbul nu pricepe ,
Ascultând pe vulpea bearcă
De-ale ei prostii incerte,
Povestind, cu caş se-mbată?

 

De ce-s şoarecii la brânză,
Iar brânza e pulberea
Din butoiul plin cu rânză
Ce-şi aşteaptă arderea?

 

De ce, Doamne, pretutindeni,
Măştile magiei negre
S-ar sui în rai, cum nimeni
N-ar putea nici a purcede?

 

De ce armia păgână
Ar distruge ăst pământ,
Aspru plămădit cu-osândă
Şi cu sânge de român?

 

Tot văzut-am, auzit-am, …
Doamne, mult m-am minunat…
Când pe unii, observat-am
Precum musca la arat…

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

9 octombrie, 2018

S-au pitit sub frunze, gâze,
Să se încălzească-n toamnă,
Adormind cu mici iluzii,
Răsuflând în panoramă;

 

Adiind, un vânt cam rece,
Ne salută pe la geam,
Lin foşnind prin frunze vrăbii,
Care dorm acum pe ram,

 

De prin taine reci, tomnatic,
Gând de primăvară, lin,
Se abate-n inimi, practic,
Ca o cupă de alb crin…

 

De la soare, parcă-o rază,
Adiind spre luna nopţii,
S-a desprins, să scrie-o oază
Printre stele-aprinse bolţii;

 

-Tu, şirag de clipe line,
Ce-aduci linişti printe noi,
Lasă-ți aripa-angelină
Peste laurii din ploi!

 

Lasă-ţi ochiul să se scurgă
Peste florile dormind,
Din izvor, un fir ajungă
Pe obrazu-ţi adormind…

 

Dintre codrii tăi, prea tineri,
De bătrânul timp,mâncaţi,
Să se vadă ochii-i nuferi,
Peste pomii-ţi, prea înalţi!

 

Lasă-i să unească cerul
Cu pământul,lin dormind,
Pretutindeni, cu misteru-i,
Aţipind, uşor zâmbind…

 

…Lin, sub pleoapă odihnească
Ochiu-ţi magic,infinit
De-armonia-ţi omenească,
Unică-n suflet divin,înger viu, neadormit!

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

30 septembrie, 2018

Dincolo de clipa serii,
Peste vârf de culmi din munţi,
Am privit pe-aripa rece
Vântul toamnei dintre punţi.

 

Dincolo de clipa nopţii,
În curând, ea răsărind,
Observat-am clipa sfântă
Din credinţa-mi retrăind.

 

Dincolo de noi, privirea
Ce nu vede c-altădat-
Lasă inima s-asculte
Al tăcerii cânt…uitat…

 

Dincolo de raţiune,
Mai puternic ca-n trecut
E-al credinţei glas şi-i sigur
Despre ce s-a petrecut.

 

Dincolo de firea vremii,
Noi suntem precum am fost:
Suflete umane-n lumea,
Ce se-arată cu folos,

 

Despre existenţa firii,
Care,-n fiecare clipă,
Cu credinţă omul paşnic
Stă prea demn, pe-a lui aripă.

 

Ce-ar putea să fie-n timpuri,
Fără limite şi-n loc,
Decât un răgaz de-odihnă
Şi-un gând vechi, reprins de toc?

 

Ce-ar putea să ne mai spună,
Când iertarea-l învrăjbeşte
Pe un veritabil om?
Asta, Domnul îşi doreşte.

 

Noi să fim precum credinţa:
Din dureri, iar renăscând,
Cum nimic nu ne opreşte
S-ascultăm de Domnul sfânt!

 

Toţi să fim cum suntem astfel:
Pretutindeni, cam la fel,
Cu credinţă, deşi unii
Ne-ar cam diferi niţel.

 

Ce nimic, oriunde-n lume,
Se observă ne-nţeles,
Totul e un strop din toate,
Cum un strop eu am ales.

 

Să nu vrem alese trepte!
Căci din treptele urcate,
Noi voim să fie-n lume,
Câte-un strop cam de la toate!

 

Cum nimic a fost acel
Moşnegel „prea gârbovit”,
Universul-i deget mic
Din ce-au vrut toţi şi …
… nimic nu au găsit…-

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

23 septembrie, 2018

În noapte, luna-a răsări,
Prin nourii cei gri,
Pe bolta serii-a oglindi
În ape reci, sclipiri.

 

Prin ele ne vom revedea,
Noi, trecători prin zi,
Nocturni, tacit, vom repleca,
În zori vom reveni.

 

Cum astfel, după primăvară,
C-o vară aurie,
Venit-a toamna la noi, iară,
Mai dulce, mai lucie.

 

Deşi am admirat-o-n taină,
Tacit iar i-am zâmbit,
Ştiind-o cu alaiu-i faimă,
Prin nouri s-a grăbit,

 

Să plece repede, cu ploaie,
De linişti adâncite…
Fără a şti că vântu-ndoaie
Şi stele reci, grăbite,…

 

Precum copiii-n prag de seară,
Pleca-vom noi la fel,
Lăsând pe toamna rece-afară,
Doinind un vânticel.

 

Cum îngerii se culcă-n taină,
Reascultând poveşti,
Plăcut, cu gânduri mici de seamnă,
Din clipele lumeşti,

 

Ne adunăm sub clar de lună,
Mai frânţi, mai obosiţi,
Dar fericiţi. O noapte bună
Urez celor pitiţi,

 

Sub pătura cu basme-n clipe
De linişti de nestins…
Reascultând umil pe-aripe
Un porumbel din vis!..

———————————-

Mariana POPAN

Baia Mare    

12 septembrie, 2018