Născută sub semnul zodiacal al balanței, Mariana Gurza (născută în 2 octombrie 1955, Caraș- Severin) este personalitatea care prin harul scriitoricesc contribuie, în nenumărate rânduri, în completarea culturii și literaturii naționale românești. Este vorba de lucrări literare în versuri și proză, iar autoarea acestora fiind Mariana Gurza – poet, prozator, eseist, dar, în același timp, și editor. Fiind bine cunoscută în calitate de poetă, Domnia Sa a publicat de-a lungul timpului 12 volume de poezii, printre care cele mai semnificative – „Paradox sentimental” (Editura Augusta, Timișoara, 1998), „Gânduri nocturne” (Editura Augusta, Timișoara, 1999), „Nevoia de a sfida tăcerea” (Editura Augusta, Timișoara, 2000), „Lumini și umbre” (Editura Augusta, Timișoara, 2001), „Lacrima iubirii” (Editura Artpress, Timișoara, 2003), „Ultimul strigăt” (Editura Eubeea, Timișoara, 2006), „Șoapte Gândite” (Editura Atticea, Timișoara, 2006), „Pe urmele lui Zenon / On Zeno’s footsteps” (ediție bilingvă româno-engleză, Editura Eubeea, Timișoara, 2012), „Dumnezeu și umbră / God and shadow” (ediție bilingvă româno-engleză, Editura Singur, Colecția Scrisul de azi, 2016) și alte 4 volume de proză – „Destine umbrite” (Editura Atticea, 2008), „Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” (Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ, 2016), „Apropieri – pelerinaj prin idee, gând și suflet” (cronici, aprecieri, editura Mușatinia, 2017), „Petru Ciobanu, un iubitor de neam” (eseuri, Atticea, Timișoara, 2007). După lecturarea acestora putem constata că întreaga operă literară a Marianei Gurza este o viziune largă asupra fenomenelor și lucrurilor ce aparțin existenței umane din acest univers, respectiv, este o viziune plină de sensibilitate accentuată asupra lumii spirituale prin intermediul căreia se resimt și se desprind constant stările sufletești ale scriitoarei, în centrul subiectelor fiind în mod prioritar suferința și îndurarea, dar și indolența semenului său. Cu un impuls divin și o inteligență aparte, poeta are un mare spirit de imaginație, astfel fiind capabilă de a reda cu multă iscusință mesajul artistic (atât prin poezie, cât și prin proză) printr-o formă nespus de concretă, evident, acesta fiind conceput de un conținut arhiplin de sentimente inocente față de oameni, țară, copii, părinți, univers, deci într-un cuvânt: față de tot ceea ce este prezent în viața pământească, firește, proprie omului.
Orice vers liric din creația poetică a Marianei Gurza este realizat în jurul cuiva sau a ceva, bazat pe factorul ideal al existenței – spiritul și, firește, credința în puterea divină. Este ceva fenomenal de frumos, totul reflectând capacitatea poetei în a descrie emoția umană prin conținuturi literare care, la rândul lor, sunt un izvor de învățăminte sau, mai bine zis, o sursă de lumină spirituală destinată omului, destinată oricărei comunități umane – „Pe malurile timpului,/ vremea rece şi ploaia/ răcoresc suflete./ Unii zidesc palate în sfidare/ fără să întoarcă privirea,/ fără să le pese de molimă,/ de cancer, de tot ce ucide/ în noi şi printre noi./ iar eu, cu rugul întrebării/ încotro/ prea rar/ pricep sensul cuvintelor/ care scriu/ numele pomeniţilor.”(Sfidare). Cu aceeași formă de reflectare autoarea relatează: „Într-o seară/ mama a uitat/ afară sacul cu sare/ dimineaţa era o mare sărată./ Tata şi-a lăsat coasa/ pe marginea acestei mări/ şi-a ruginit…/ Primului copil născut/ în seara aceea/ i se argăsise pielea…/ A fost primul semn/ că era timpul să ne rugăm,/ să oprim puţin vremea/ şi s-o culcăm lângă noi/ încălzind-o ca pe/ pruncul părăsit.”(Vremuri crude); consecutiv, gândul fiind urmat cu o altă imagine artistică foarte frumoasă: „Luntrea ostenise./ S-a întors fără mine/ şi fără vâslaş./ Rămăsese în ea/ inima mea rătăcind îngheţată/ şi plânsul ca un tunet/ căutându-şi/ dragostea luată de vârtej”(Umilința mă mistuie). Trecerea de la o condiție la alta sau trecerea de la o emoție la alta în aceeași formă clară și concisă, care este însoțită de acțiunea contemplației obiectului estetic, explică faptul cât de umană este personalitatea scriitoarei în raport cu propriile exigențe, dar și cu cele sociale/ comunitare, în modul acesta demonstrând un comportament respectuos față de sine și lumea înconjurătoare, negreșit, morala integră fiindu-i creștină, cu adevărat – „Am crezut că ştii/ cine sunt/ Eu mă credeam,/ deopotrivă că sunt/ şi umbră şi fiinţă./ Până când mi-am dat seama/ că-n oglinda timpului/ nu eram mai mult decât/ un strigăt,/ un hohot de râs/ o rochie albă,/ o flacără de lumânare,/ un ou roşu,/ o bucăţică de prescură,/ un ochi de lumină.”(Spune-mi cine sunt). Fiind foarte atentă la schimbările ce au loc în evoluția omului și în univers, Mariana Gurza, poeta harului divin, simte cu multă ușurință respirația reală a timpului, a naturii, a întregii constelații, corespunzător, în modul cel mai obiectiv imprimând totul prin vibrația artistică a cuvântului, aceasta numindu-se „creație poetică autentică” – „Încă un poet ars pe rugul iubirii,/ când începusem să uit/ că fiecare avem vămi de plătit,/ că în fiecare din noi/ mai e un ins,/ care mereu/ rămâne dator/ cu o iubire.”(Visând în miezul de cuvânt). Traversând necontenit cu gândul prin curenții timpului, scriitoarea este preocupată, în același timp, și de pasivitatea, nepăsarea și lipsa de interes a omului față de ceea ce se petrece în jur: „Tu şi timpul/ aţi trecut unul pe lângă altul,/ neştiindu-vă./ Până-ntr-o zi…/ când el s-a numit altfel/ decât timp, s-a/ făcut culegător de stele,/ inimă,/ trandafir,/ scoică…/ Şi zbuciumul inimii/ şi chinul trupului pălmuit,/ avea urme de sfâşiere…”(Trece timpul). Cât despre complexitatea comportamentului uman în astă lume, autoarea își declară emoția artistică cu multă durere și indignare: „Am crezut că dragostea ta/ are gust/ de păpădie,/ apoi de apă de mare,/ sau de nucă de cocos./ Dar avea gustul coclelii/ arginţilor lui Iuda./ Pe chipul meu/ dus-întors/ trecuse viaţa…”(Durere). Pe lângă meditațiile pline de zbucium și încordare pentru timpul necăjit, pentru omul și societatea umană care este mereu în decădere, pentru idealuri și năzuințe inexistente, poeta, cu arta cuvântului, se vrea transferată și în limitele tăcerii, a liniștii, a împăcărilor sufletești, astfel declarând credință deplină în tot ceea ce este divin: „Când voi fi întrebată/ de ce-am trecut munţii/ voi aşterne pe albul cerului/ povestea melcului care-şi/ poartă visu-n spinare,/ sperând/ să poposească şi el,/ aidoma mie,/ în lăcaşurile sfinte./ Acolo, la picioarele Tale,/ Doamne,/ smerită,/ mi-a fost dor de mine/ cea de la început,/ când am cunoscut lumina,/ şi pace, şi încrederea/ în puterea Ta,/ Doamne al meu./ Acum, mă rog Ţie…”(În căutarea liniștii). Prin respectiva descriere poetică identificăm o ființă umană, o scriitoare ce are o mare dragoste și încredere în divinitate, aceasta fiind considerată drept cârmuitoarea lumii. Totodată, putem defini că lirica Marianei Gurza reprezintă acea categorie a esteticii prin intermediul căreia se profilează vizibil sentimentul uman față de întreaga complexitate a valorilor umane. Nespus de frumos totul, dar, în același timp, și nespus de metaforic totul. În contextul dat, vom menționa că despre genul poetic al Marianei Gurza și-au exprimat părerea mai multe personalități distincte din cultura națională românească, dar, nemijlocit, și mulți critici literari de o notorietate aparte: „Mariana Gurza (n.2 octombrie 1955) – poetă, editoare și eseistă creștină. Însemnări și reflecții „nobile și sentimentale”, versuri ce combină un material sufletesc neoromantic și metodologie imagistă în cărți reprezentative de poezie…”(Artur Silvestri); „Doamna Mariana Gurza, cuprinsă de fiorul liric încă din tinerețe, surpinde prin poemele sale atât eternele paradoxuri ale iubirii, cât și alte stări prin definiție umane: tristețea, dorul, pasiunea, iubirea de țară și neam, răzvrătirea, incertitudinea și nu în cele din urmă, credința. Pătrunsă de un puternic simțământ religios, poeta, scriitoarea si ziarista Mariana Gurza, închină scrierile sale, atât lirice cât și eseistice, puterii divine, patriei și întregii lumi. „Suflet fremător și suferitor”, inundat de „o devoratoare iubire pentru neam și glie” doamna Gurza își lasă cu certitudine amprenta asupra literaturii contemporane și nu numai”(Adrian Dinu Rachieru).
Cu o notă aparte, vom străbate și creația artistică în proză a Marianei Gurza. Este un capitol la fel de interesant și emoționant al scriitoarei care, de asemenea, prezintă un interes deosebit pentru publicul cititor. Respectivele compuneri literare se regăsesc în volumele „Destine umbrite” (Editura Atticea, 2008), „Vasile Plăvan, un Slavici al Bucovinei” (Editura Fundației pentru Cultură și Învățământ, 2016), „Apropieri – pelerinaj prin idee, gând și suflet” (cronici și aprecieri, Editura Mușatinia, 2017), „Petru Ciobanu, un iubitor de neam” (eseuri, Atticea, Timișoara, 2007). În acest subiect al discuțiilor cu referire la volumul „Destine umbrite” ne vom întâlni din nou cu opinia criticului literar Adrian Dinu Rachieru, care spune: „Destine umbrite” (2008, Editura Atticea) reprezintă primul volum de proză al doamnei Mariana Gurza, un op ce reunește încercările eseistice ale acesteia. …sub titlul „Destine umbrite” noul op se vrea o carte de neuitare… o carte-mărturie, reverberând cu patos o trăire sinceră, o devoratoare iubire pentru neam și glie…”. Însă, Vasilica Grigoraș ne mărturisește următoarele despre volumul „Apropieri – pelerinaj prin idee, gând și suflet”, Editura Mușatinia, 2017: „În cartea Marianei Gurza nu întâlnim o lume poleită, care sclipeşte asemenea florilor roz de cireş primăvara, ci lumea reală cu umbre şi lumini, cu dureri şi bucurii. Acest lucru se explică prin însăşi viaţa poetei şi a familiei sale, cântată ori descrisă în poezie şi proză. De aici putem descoperi relaţia biunivocă între timp şi societatea umană în continuă mişcare, spre bine sau rău!? Greu de spus uneori. Nădejdea ne salvează. Este o lucrare de sinteză şi de analiză fără a face judecăţi de valoare. Coerent alcătuită în ansamblu şi în detaliu pe problematici literare şi spirituale mai mult decât interesante; ca într-un puzzle se prezintă fiecare piesă a imaginii de ansamblu, toate actele dintr-un „dosar – credinţă”, redactate cu sufletul şi cu mintea tuturor semnatarilor. Cred că apariţia acestei lucrări de referinţă este răspunsul divin pentru sentimentul de empatie şi dăruire celorlalţi, altfel spus, confirmă valabilitatea legii atracţiei.”. Prin urmare, precum este lirica poetică, așa este și creația artistică în proză a Marianei Gurza, realizată într-un limbaj expresiv și deslușit, având elementul de construcție despre viața cotidiană a lumii, cu toate subtilitățile și manifestările existenței; despre realități umane, dar și imaginare, corelate cu conținuturi spirituale, cât și materiale. În mod aparte, cu o pătrunzătoare capacitate scriitoricească, sunt prezente descrierile despre natura omului, atât ascunsă, cât și cea vizibilă/ perceptibilă, ce este trecută prin forme vitale ale existenței, astfel fiind desemnată structura internă și externă a unei teme, a unui proces. Realizând cu multă atenție toate mijloacele de expresie, prozatoarei îi reușește de minune să pătrundă ușor în adâncul evenimentelor care se vor relatate.
Continue reading „Galina MARTEA: Lirica și proza Marianei Gurza”
Iarăși am poposit la biblioteca din satul Prisăcăreni, raionul Hliboca, la neostenita doamnă bibliotecară-șefă Rodica Zegrea. De data aceasta doamna Rodica a organizat o întâlnire cu specialistul în domeniul agricol, legumicultorul și pomicultorul Ion Crâliuc. A pregătit și o expoziție a ziarelor cu publicațiile invitatului. Domnul Ion a povestit celor prezenți despre cultivarea și îngrijirea multor soiuri de legume, pomi fructiferi, despre felul cum trebuie pregătit solul, când și cum se pregătesc semințele, în ce perioadă și ce trebuie semănat, cultivat, îngrijit… De asemenea ne-a vorbit și despre cartea sa apărută cu mai mulți ani în urmă despre unele plante mai rar întâlnite, despre articolele ce le-a publicat și le publică în permanență pe paginile ziarelor bucovinene. Domnia sa a răspuns cu plăcere la întrebările noastre despre pomi, legume, rolul și felul, cum și când trebuie sădite, îngrijite etc.
