Fără întrebări
Nu- mi pune întrebări și nu-mi vorbi,
Aprinde-o lumânare în odaie,
Și goi și-npleticiți să ne iubim,
Să fie totul ca o întâmplare.
Nu-mi pune întrebări, nu am răspuns,
Nici sentimente și iubiri, eu am doar vise,
Și toate-acestea la tăcere le-am redus,
Nici gânduri astăzi nu ne sunt permise.
Iubite, hai sa cenzurăm a noastră viață,
Să nu ne vadă nimeni dimprejur
Oricum noi doi n-avem nici o speranță,
Mai bine ne iubim pour la retour.
Să nu mai respiram, căci ne trădează
Și-aceasta respirație în doi.
Inerți să ne privim, dar cu speranță
Ca v-a-nvia un sentiment in noi.
……………………
Și chiar de-o să rămânem pe vecie ,
Doi deținuți mizeri și pângăriți,
Să ne iubim din nou în agonie,
Ca doi nebuni de viață amețiți.
Și-n rest de fapt nimic nu mai contează,
Tu vino și îmi da iar un sărut
Și-ngenunchiați și-ntunecați de groază,
S-aprindem lumânări pentr-un trecut.
Tristețe
Îmi e atât de greu să-ți spun că-s tristă
Şi singură de-atâtea luni și-ți scriu.
Dar ştiu că-n mine totuşi mai există,
Un tu inexplicabil de târziu .
Te-am părăsit în umbră pentr-o clipă.
Dar tu nici nu vei şti cât m-a costat
Această iluzorie risipă
A sentimentului, minţind, că te-am uitat.
Nu vei mai şti nimic şi nu vei crede,
C-am aruncat trecutul în abis.
Îţi sunt străină astăzi. Nu se vede?
Că toate m-au învins şi m-au ucis.
Dar dacă vrei să nu mă pierd cu totul,
Şi dacă ai un suflet precum spui,
Din lacrimi fă-mi un elexir al vieţii ,
Să pot să te iubesc într- un târziu.
———————––––––
Maria LEU
Continue reading „Maria LEU: Poesis” →
