Continue reading „Maria FILIPOIU: Botezul – Taina încreștinării” →

 Ajunul Bobotezei, 5 ianuarie, este însemnat în calendarul creștin-ortodox cu „Post”, ce face parte din categoria posturilor de o zi, din cursul anului bisericesc.

 

Tradiția postului din ziua de 5 ianuarie vine din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregateau prin post și rugăciune timp de 40 de zile să primească botezul în seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la liturghia credincioșilor și sa se împărtășească.

 

În aceste vremuri (deceniile II-III din mileniului III), creștinii postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfințită – Agheasma Mare. În perioada următoare Bobotezei, creștinii ortodocși sunt sfătuiți de preoți sa guste pe nemancate din Agheasma Mare timp de 8 zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie (Odovania praznicului Bobotezei).

 

Primesc dezlegare de la dugovnic, pentru a primi Agheasma Mare, creștinii care au fost opriți de la Sfânta Împărtășanie, precizând că Agheasma Mare nu o poate înlocui. Despre duhovnicii care opresc pe unii credincioși să ia Agheasma Mare, Sfântul Sava spune: „Aceștia nu fac bine, pentru că prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfințirea lumii și a întregii făpturi… Deci de unde este socotința acestora pentru ca să nu guste apa aceasta, deoarece trebuie să știm că nu pentru aceasta Apă este necurăția în noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca să ne curățim de acestea, bem fară de îndoială Sfânta Apă”.

 

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credincioșilor, locuitorii acestora, fântânile lor sau fântâna satului, crucile și troițele, clopotnițele, bisericile și icoanele, veșmintele și vasele liturgice în Ajunul Bobotezei, cântând Troparul Praznicului.  În casele credincioșilor, agheasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate și din care se gustă pe nemâncate în zilele de post și ajunare de peste an. Potrivit învățătutii Sfinților Părinți – „Firea apei celei sfinte este ca să spele și trupul și sufletul, prin sfințire să-l înnoiască și să-l facă fiu al lui Dumnezeu”.

 

În cadrul slujbei de sfințire a apei, în care este citită Evanghelia cu Botezul Domnului, iar după ectenia mare se rostește rugăciunea de sfințire a apei, compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: „Treime mai presus de fire…” 

 

Preotul slujitor Îl invocă de trei ori pe Sfântul Duh, pentru sfințirea apei:

 

„Tu Însuți, dar, Iubitorului de oameni, Împărate, vino și acum prin Pogorârea Sfântului Tău Duh și sfințește apa aceasta” și binecuvântează de fiecare dată apa cu mâna, afundând-o sub semnul Sfintei Cruci în vasele cu apă. Apoi rostește formula de invocare a Sfântului Duh: „Însuți și acum, Stăpâne, sfințește apa aceasta, cu Duhul Tău cel Sfânt„, tot de trei ori binecuvântând apa cu mâna.

 

La finalul slujbei, preotul slujitor afundă de trei ori crucea și busuiocul în apă, cântând:

 

„Troparul Praznicului:

 

În Iordan botezandu-Te Tu Doamne, 

închinarea Treimii s-a arătat; 

că glasul Părintelui a mărturisit Ție, 

Fiu iubit pe Tine numindu-Te; 

și Duhul în chip de Porumbel a adeverit 

închinarea Cuvântului. 

Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase-Dumnezeule, 

și lumea ai luminat, mărire Ție! “ 

 

 

În Ajun de Bobotează, apele sunt sfințite, iar cu Agheasmă, sufletele sunt primenite.

5.01 – Ajunul Bobotezii (Botezul Domnului sau Dumnezeiasca Arătare)

 

 

HARUL DE BOBOTEAZĂ

 

 

În ziua de Bobotează,

Cu Harul sfânt în busuioc,

Preoți binecuvântează

Case, oameni și orice loc.

 

Apa care e sfințită

Cu Duh Sfânt, la Bobotează,

În vase e împărțită

La creștini, spre bună-pază.

 

Duhovnici din poartă-n poartă

Colindă cu botezatul,

Că în agheasmă curată

S-a botezat Împăratul.

 

Botezându-Se în Iordan,

Cu Tatăl, Fiul și Duh Sfânt,

Sfințește început de an,

Spre bună pace pe Pâmânt.

 

Prin obicei religios,

Creștini în case păstrează

De la Botezul lui Hristos,

Agheasma de Bobotează.

 

Prin Sfeștanie în case,

Cu Duh Sfânt purificate,

Aduce sacre foloase

Din cruce și Trinitate.

 

 

————————————-

Maria FILIPOIU

https://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/poezii-ortodoxe/harul-boboteaza-157811.html?fbclid=IwAR2VBR7aswIpYGYMh8weo4iLY5EibncaRxcuGir0S9AC9QawZrhwwhR6tBs

 

 

Continue reading „Maria FILIPOIU: Ritualuri în Ajunul Bobotezei” →

Boboteaza, Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului încheie ciclul sărbătorilor de iarnă și cuprinde motive specifice de manifestări tradiționale în zilele premergătoare Anului Nou.

– Practicile mitologice din ziua de 6 ianuarie se leagă de alungarea spiritelor rele în lăcașurile lor subpământene, purificarea văzduhului prin zgomote.

În această zi revine percepția mitologică despre spiritele mortilor care au sălășluit printre cei vii în timpul celor 12 zile (de la Crăciun la Bobotează), s-au ospătat pentru a le câștiga bunăvoința în prorocirile și pronosticurile de Anul Nou, trebuie alungate prin toate mijloacele posibile.

– Apariția și răspândirea creștinismului a îmbogățit ceremonialul începutului de an cu datini mitologice în scenariul instalării Anului Nou, având ca fundament informații etnografice și documentarea privind desfășurarea acestor tradiții ritualice, completate cu elemente grecești și orientale, care se presupune ca au influențat mitologia populară a sud-estul Europei din timpul Imperiului Roman.

Interferența influenței străine cu sărbătorile de iarnă române, în special cu sărbătoarea Anului Nou, se justifică prin afirmarea că acestea au existat și în Dacia.

Prin aceste ritualuri, de renaștere a timpului în Anul Nou sunt specifice și geto-dacilor, ca o atribuire comună a originii sărbătorilor de iarna – moștenire comună, ce s-a răspândit în toată Europa, dar și alte continente, prin coloniile europene, luând în considerare contribuția pe care au adus-o la transformarea acelor datini comune. Suprapunerea lor peste datinile și tradițiile specifice fiecărui popor, ce se încadrau într-o analogie cu cele autohtone.

– Un exemplu de interferențe etnologice este petrecerea zgomotoasă a femeilor căsătorite, organizata în ziua și noaptea de Sfântul Ion, (7 ianuarie, a doua zi dupa Bobotează) care păstrează influența manifestărilor specifice cultului moștenit de la zeul Dionysios, sărbătoare păgână, numită Țonțoroiul, Ziua Femeilor sau Iordănitul, practicată în județele din sud-estul României (Buzău, Vrancea, Brăila, Tulcea și Constanța). Nevestele se adunau în cete de 10-30 de persoane la o gazda, unde aduceau alimente, mâncare și băutură, se ospătau din belșug, spunând ca se iordănesc (sinonim pentru betie), apoi cântau, jucau, chiuiau, ieșeau pe drum și luau ostatici bărbați ieșiți întâmplator în calea lor și îi duceau cu forța la un râu sau la lac, amenințându-i că îi aruncă în apă. Acestia trebuiau să fie răscumpărați de un dar, de obicei o vadra de vin (10 litri).

Femeile se foloseau de această ocazie, de-a fi considerate în aceasta zi mai tari și cu mai multe drepturi decât bărbații. Fiecare lăsa toate obligațiile de soție și mamă în seama soacrelor și chiar a bărbaților, chefuiau și se distrau între ele fără să dea socoteală cuiva, iar în unele sate, ceata femeilor căsătorite primea în rândurile ei și tinerele neveste, printr-o ceremonie specială, acestea acestea fiind duse la râu și stropite cu apă.

– Aceste practici, au devenit mituri în mileniul III, odată cu desființarea satului tradițional românesc prin depopulare în epoca de tristă amintire – comunismul. Mai sunt recunoscute de persoanele vârstnice, din suburbiile orașelor mari, ca obiceiuri de „bună-cuviință”, iar excesul de băutură era tolerat și încurajat de ambianța la care participau „cuceritorii și victimele lor”. În ultimii ani, aceste petreceri de pomină au fost practicate de femeile din comuna Pantelimon (din apropierea capitalei – Bucuresti).

– Ca origine, acest obicei ciudat este o supravietuire a cultului dedicat zeului Dionysios, care se manifestă prin dansuri frenetice și extaz mistic, inclusiv în cetățile antice de la Marea Neagră: Calatis, Histria și Tomis. De remarcat este faptul că în calendarul cetății Calatis, pe ruinele caruia s-a ridicat Mangalia de astazi, o luna a anului era dedicata lui Dionysios – zeu al vegetației, viței de vie și bețiilor ritualice, dovadă că aceasta făcea parte din panteonul local. Unii specialiști i-au găsit originea în lumea tracică (Epoca Fierului, Epoca Bronzului), dar, mai recent, etnologii sunt de părere ca această divinitate vine din adâncurile religiilor asiatice-egeene, din epoca neolitică. Indiferent de disputele legate de originea teritorială a zeului este cert cultul său, atât de răspândit în antichitate, încât devenit reper de religie universală, renegat de creștinismul rival, dar este perpetuat și astăzi la români, sub forma obiceiului „Iordănitul femeilor”. Acum, în anul 2021 au fost anulate și interzise de structurile ierarhiei politice, toate manifestările evenimentelor publice, din cauza mortalității alarmante, provocate de pandemia COVID-19. În etapa vaccinării masive a populației, toată națiunea speră în redresarea culturală, miturile românilor făcând parte din identitatea etnologică a neamului românesc.

Maria FILIPOIU

Continue reading „Maria FILIPOIU: Boboteaza în practici mistice și mitologie” →

Continue reading „Maria FILIPOIU: Tradiții de Bobotează la români” →

„Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” – Mihai Eminescu

Această întrebare și-o pun majoritatea românilor participanți la Revoluția din Decembrie 1989, asumată și confiscată de fiecare guvern post-decembrist. De-atunci s-a tras continuu, până au fost ucise toate drepturile fundamentale, câștigate prin tributul sângeros al tinerilor jertfiți în 1989: libertatea de conștiință și religioasă, libertatea de mișcare, libertatea de opinie și expresie, libertatea de întrunire. Au urmat trei decenii de turbulențe stradale, generate de încălcarea acestor drepturi, care au stins flacăra revoluției de fiecare dată când a fost reaprinsă.

„Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.” – George Orwell

După 31 de ani de la căderea regimului comunist, aceste drepturi, încă se află sub asediu. Este realitatea crudă nu doar în România și nu doar de urmașii securismului românesc. Frecvente sunt atacurile teroriștilor islamiști și ai liderilor din statele de drept, care își exprimă simpatia față de tirani, comuniști și naziști clasici. Nicio democrație, nici măcar cea mai vie și solidă, în speță cea americană, nu e la adăpost de grave derapaje și de un declin accelerat.

În anul 2020, aceste drepturi fundamentale au fost erodate profund de consecințele pandemiei COVID-19, care au torpilat inițiativa multor conaționali, în lipsa dezbaterilor și duelurilor autentice din media audio-vizuală.

Frecvent e refuzul de a tolera proteste pașnice, generate de măsuri adoptate de guverne spre a combate pandemia.

Este înverșunată ura între grupările politice, în lupta pentru puterea statală și guvernamentală, pentru a se afirma pe eșicherul politic, nu pentru interesul cetățeanului, ci din interesul personal, de înavuțire prin corupție, delapidări fonduri și spălare de bani. iar cazurile mediatizate au fost multiple și diverse.

Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!“ – Petre Țuțea

În așa-zisă democrație, în România este doar lozinca prin care sunt mobilizați cetățenii la votare, că „e spre binele țării”, dar important nu e să se aleagă lideri impecabili, ci sistemul politic să asigure debarcarea pașnică, prin alegeri libere și corecte, a guvernanților care greșesc intenționat.

Continue reading „Maria FILIPOIU: Cine a tras în noi, după 22?” →

În ziua de 20 decembrie este sărbătorit Sfântul Ignatie Teoforul, sacrificat pentru credința în Dumnezeu, ca hrană vie pentru lei, spre înspăimântarea celor care afirmau și susțineau credința creștină, pe vremea împăratului Traian.

Jertfa cumplită s-a petrecut în 20 decembrie, 107 d. Hr.

Sfântul Ignatie a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul și, potrivit Tradiției, a fost pruncul luat în brațe de Mântuitorul, atunci când le-a zis ucenicilor:

„Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine mă primește.” (Matei 18,5).

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia, Sfântul Ignatie s-a înfățișat de bunăvoie înaintea împăratului și i-a mărturisit ca este creștin, atunci când a fost întrebat, într-un dialog ce s-a sfârșit în martirizare sângeroasă:

„Ești, deci, ucenic al Celui răstignit sub Pilat din Pont.

– Sunt ucenicul Celui Care a pus pe cruce păcatele mele, Care a călcat în picioare pe diavolul și toate uneltirile lui.

– De ce te numesc Teoforul?

– Pentru că îl port în mine pe Hristos cel viu.

– Tu eşti cel ce te numeşti purtător de Dumnezeu, care te împotriveşti poruncilor noastre şi răzvrăteşti toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?

– Eu sunt.

– Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?

– Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu.

– Oare tu porţi în tine însuţi pe Hristosul tău?

– Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălăşui întru dânşii şi voi umbla.

– Dar de noi ce crezi?

Nu ţi se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noştri şi-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmaşilor?   Continue reading „Maria FILIPOIU: Sfântul Ignatie – Jertfă sângeroasă” →

PLÂNSUL SFINȚILOR

„Mila este plata pentru răscumpărarea sufletelor.
Mântuirea este, în același timp, și lucrarea lui Dumnezeu și a noastră.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

Adeseori plângem la icoanele sfinților, până când ne seacă ochii de lacrimi, fără a ști că-n ele se revarsă durerea martiriului pentru credință. Și ochii sfinților sunt secați de lacrimi, că ele se scurg prin ochii noștri, când plângem împreună cu sfinții și cu duhurile îngerilor, care, simțindu-ne tristețea sufletească ar vrea să ne-o aline. În taina rugăciunii, spiritele ating cupa inimii cu aripa blândeții, când toaca heruvimilor cheamă duhul întrupat la asceză, spre izbândă prin puterea credinței, cu ofrande pe mir de lacrimi în plânsul îngerilor, de suferințele noastre.

Plângem când se lasă tăcerea durerii și suferinței peste lume, ca după un război tributar morții.

Plângem pentru durerea surdă, care sfâșie inimi și macină suflete, căutând miracolul vindecării în puterea divină. Doar foșnetul ca o adiere de aripile speranței sparge tăcerea în taina rugăciunii și înalță spiritul creștin din cascada lacrimilor pe un pod al biruinței, de răul care încearcă orice muritor în drumul prin propriul destin.

Plângem la rugăciunea nopții și a dimineții, când ne dă semnalul cocoșii vestitori ai rugăciunii îngerilor, de-a ne unii în spiritul credinței, ca într-o comuniune spirituală a Divinității.

Plângem de tăcerea mormântală pentru a celor dragi, care își înalță sufletele să primească o soartă mai bună într-o altă lume.

Plângem de mila prietenilor necuvântători, ce-și așteaptă stăpânii rătăciți în măruntaiele pământului.

Plângem în liniștea singurătății, ce pendulează săgeata timpului sub mantia sumbră a nopții până în zorii argintii ai dimineții, ce oferă bucuria vieții în lumina diurnă.

Plângem de dorul celor sub ochii cărora am crescut și-n mormânt au dispărut, până când mustete pământul de lacrimi în cimitire.

Plângem cu ochii sfinților la sărbătoarea prăznuirii lor, implorând Creatorul și Împăratul Universului pentru veșnicirea păcii pe Pământ.

Plângem de bucuria renașterii în arborele vieții, care leagă Pământul și Cerul cu beteala credinței divine, când Clopotarul Timpului bate gongul în mugurii generațiilor lumii și-n rădăcinile ancestrale.

Continue reading „Maria FILIPOIU: Plânsul sfinților / Patimile martirilor” →