
Ceramica artistică şi arta decorativă sunt formule artistice diferite, dar uneori se întâlnesc armonios într-o extraordinară prezenţă, datorită puterii misterioase de fascinaţie, care vine din puritatea şi claritatea obiectelor. Se întâmplă insidios dar repetabil şi în cazul lucrărilor neconvenţionale ale artistei ceramiste Marga Grauenfels.
Fasonând cu dăruire şi minuţiozitate argila inertă, ea crează o lume absolut imaginară, trecând cu dezinvoltură de la sacru la profan. Marga combină cu bună ştiinţă frumosul cu utilitarul, ataşând formelor arhaice expresia modernă, subtilă şi rafinată. Vedem uneori combinaţia inteligentă de idealism, cu un soi de primitivism voit naiv. Eliberându-se de modele, de codurile existente, ceramista sugerează tradiţie, armonie, fantezie…
Această reevaluare a primitivismului permite obţinerea unor obiecte emblematice, a unor lucrări personalizate care adună în repertoarul creativ al Margăi Grauenfels o gamă largă, cuprinzând figuri sculpturale, idoli ai fertilităţii, protectori ai casei, dar şi obiecte funcţionale, nu lipsite de graţie şi eleganţă.
Totul, sau aproape totul, intuitiv şi logic, folosind abilitatea creativă, către o dimensiune artistică complexă. Obţinută prin simpla modelarea şi arderea argilelor… Simplă?
––––––––
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
7 octombrie 2018
Marga Grauenfels are un zâmbet cald şi râde ca un copil fericit. Seninătatea privirilor şi întreaga ei fiinţă emană atmosfera unui joc. Dar asta e la prima vedere. In esenţă, vorbim de un om cu un tumult sufletesc de o rară bogăţie, iar în interiorul apelor ce par limpezi, pot apărea vârtejuri teribile şi contorsionări care scot la suprafaţă, după un serios proces de creaţie, opere de artă, concretizate în minunate şi unice imagini din ceramică originală.