Lăcrimioara IVA: Arta de-a pune diamante în pomul vieții

In sufletul poetei Mihaela CD, unii cititori intră desculți, pășesc tăcut și își țin respirația. Aceștia sunt cititorii care… din timiditate și din prea mult respect, nu ating ci doar privesc ”văpăile de simțiri” ale poetei.

Alți cititori își iau aripi și zboară tiptil, în vârf de aripă, din teama de-a nu strivi corola de amintiri a poetei.
Mai există și cititorii care au ales să fie față în față cu ei înșiși pentru că, este fascinant să te uiți în sufletul unui poet, ca într-o oglindă și…să te recunoști.

Mihaela CD își lasă poarta sufletului deschisă mereu. Când îi vom trece pragul, vom aprinde în noi ”cărbuni de jăratic” și vom degusta ”credințe, rugi, dorințe și speranțe.”
Poeta pictează iubirea și nu o face oricum, o face cu har și suflet curat.
Ați încercat vreodată să spuneți în cuvinte ce este iubirea? Greu, nu? Mihaela CD descrie iubirea cu ușurință. Cum reușește? ” Se așează sub un copac de flori pentru a-i mărturisi dorul ce-o apasă”; ”strânge firimituri de licurici”; din ”petalele ultimului sărut face un superb colier”; ”încondeiază trăirile ce-o ard și aleargă în galop pentru a le scrie”; ”plânge ce n-a fost să fie”…
Pentru a descoperi labirintul inimii Mihaelei CD, trebuie să-i pătrunzi în suflet cu ”o vioară al cărei arcuș să alunece-n alint”.

”Pictura este o poezie care se vede și nu se aude, iar poezia este o pictură care se aude și nu se vede.” – Leonardo da Vinci

Demne de laudă sunt creațiile artistului Mircea Rustiuc. Picturile acestuia sunt poezii, poeziile Mihaelei CD sunt picturi! O fascinantă întâlnire între doi artiști care prin crețiile lor reușesc să păstreze în lume… sentimentul de uimire, oferind materialul necesar pentru a face visele vizibile!

“Măsura iubirii este să iubești fără măsură „- SANT’AGOSTINO

Mihaela CD iubește fără măsură: ”își pune inima în palma iubitului și-l lasă să plece cu ea”; ”întreține firul bucuriei țesut de mama și bunica ei iar la acel fir a cusut o fiică”; ”în pomul vieții pune diamante”; ”din scoiclile tandrelor desfătări îi face salbă…verii aburinde”…

Cuvântul „nostalgie” provine din greaca veche. În greacă, nóstos înseamnă întoarcere iar Álgos înseamnă suferință. Nostalgia este, prin urmare, suferința cauzată de dorința de a reveni.

Mihaela CD are nostalgie pentru timpul petrecut pe plaja aurie, acolo unde ”din pietricele i-a fost desenată iubirea”; îi este dor ”să se plimbe prin ploi și să culeagă cireșele iubirii”;”revede auritele holde cochete”, ”îi este drag să își aducă aminte de toridele veri cu ploaia de mătase”…

În”Focul din noi” a versului șoptire este intensă. Fiecare poezie ”emoții-nflăcărate-n ea exprimă și-mparte sentimente un miliard!”

”Trecutul este ca o lumânare așezată la o distanță inadecvată: prea aproape ca să te facă liniștit, prea departe pentru a te mângâia.”-Amy Bloom

Mihaela Cd cum se liniștește? De unde găsește forța de a-și controla focul interior, de a-i întreține flacăra?

Cum își înnobilează simțirea?

Face ”sculpturi din iz de amor ars”; ”brodează prin măgăloase cusături/Tânărul duet de o eleganță răpitoare”;
”își mărturisește iubirea pe floral altar”; ”simte vibrația de suflete pereche”; ”valsează în doi prin gânduri călătoare”; ”scrie iubirii o scrisoare/ Parfumată cu nuanțe verzulii de extaz”…
Mulți dintre dragii Mihaelei CD și-au schimbat domiciliul, mulți dintre aceștia locuiesc într-o altă dimensiune, într-un alt timp…, însă poeta reușește să le transmită mesaje, curier fiindu-i inima, sufletul…

Tatălui îi transmite: ”Fără tine nu-i râs, nici bucurie/Ne mințim că ne-am vindecat/ Plânge-n cui pălăria-ți fumurie/Și-n inimă strigă dorul ferecat.”/
Poeta ”pe cerul veșnic al tatălui, pictează un nor pufos de dor și de iubire. ”Ascultă vocea tatălui pe-a sufletului patefon și-ncearcă să intersecteze razele sale pline de bunătate.”
Multe dintre poeziile din această carte sunt poezii care reflectă dragostea și respectul Mihaelei CD pentru cele două mame ale sale: mama biologică-ființa care i-a dat viață și mama de suflet- ființa care i-a dat viață soțului ei.

”Focul din noi”este dedicată cu infinită dragoste, măicuței sale iubite, mamei sale biologice care este încă în viață și fără de care, după spusele poetei, aceasta nu ar fi fost nimic.

Chipul blând al mamei de suflet a poetei, stă într-o ramă. Pentru Mihaela CD fotografia mamei soțului ei… a devenit o icoană, o imagine sacră care-i umple sufletul cu arome de smirnă și tămâie.
Mihaela CD are o mamă-înger și un înger-mamă, două mame care i-au croit aripi și apoi, au învățat-o zborul! ”Focul din noi” este un fâlfâit de iubire, atașament, dulceață, atenție, instinct, strălucire, forță, fragilitate, frică, sincronizare, zâmbet…

Continue reading „Lăcrimioara IVA: Arta de-a pune diamante în pomul vieții”

Lăcrimioara IVA: „Amandine”

 

Amandine

*
ochiul meu
ecran cinemascopic
curioșii râd frunze

*
mere in cădere
un sadomasochist
firul de iarbă

*
viața
bucurii puține
în burta unei balene

*
turla bisericii
Everestul cucerit
de credincioși

*
peștii visează
să atingă catargul
noi ne scufundăm

*
pictură naivă
tu ascuți coasa
eu îmi ascut mintea

*
vând vată pe băț
albinele roiesc
copilărindu-se

*
echilibristică
coș cu merinde
pe capul bunicii

*
bunicul cosește
vrăbii însetate
ciugulesc vara

*
fachir e mărul
doarme pe ace
hipnotizat ariciul

*
încoronare
cerul așează stele
pe fruntea mieilor

*
locomotiva
inima cară ofuri
vagon după vagon

*
act poetic
coada unei comete
tăiată cu frunza

*
modestie
cu stele pe frunte
cerul privește în jos

*
intru-n mine
și dau drumul câinilor
lacăt la inimă.

*
cerul s-a „norscămoșit”
nu-mi va fi ușor
să-l înseninez

*
am învățat târziu
să fiu copil
eram deja matură

Continue reading „Lăcrimioara IVA: „Amandine””

Lăcrimioara IVA: Trestie gânditoare (versuri)

Deși am retezat
lobul urechii stângi
a unui gând,
n-am reușit să pictez,
asemenea lui Van Gogh,
lanuri de grâu
sau mâncători de cartofi,
nici măcar
o floare a soarelui.
Gândurile mele suferă
de dromomanie:
se ascund atât de bine
încât, uneori, nici eu
nu le pot găsi.
Pe ale lui Balzac
le-ați găsit
ascunse în Comedia umană.
Montesquieu a lăsat
pe dalele din camera sa
urmele pașilor săi.
Și gândurile mele,
agitate fiind,
au lăsat urme pe dalele
din inima mea,
însă spiritul legilor
îi aparține lui,
nu mie.
Asemenea lui Mozart,
sunt bântuită de fantome,
însă niciuna
dintre fantomele mele
nu mă forțează
să- mi compun
propriul requiem de înmormântare.
Guy de Maupassant și-a descris
halucinațiile auditive
în nuvela „Pe apă”,
vedeniile în „Hora”.
Eu nu reușesc
să-mi descriu
halucinațiile și vedeniile.
De ce?
Pentru că Maupassant
și-a văzut „dublul”,
pe când eu
încă n-am văzut
dubla mea?
După cum poți vedea,
deși gândurile mele
au un sâmbure de nebunie,
mie îmi lipsește
genialitatea.
Poate fi și mai rău:
cineva să-mi fure
gândurile, de pildă.
Aș rămane doar o trestie.
Acum, chiar dacă nu-s geniu,
măcar gândesc.

 

Vanitate

Modelarea caracterulului,
a personalității mele,
trasarea conturului
la cele patru corpuri
(precis sunt mai multe)
pe care mi le știu,
se realizează  cu măiestrie,
de-o  mână invizibilă,
c-un șablon,
invizibil și acesta.
În cunoaşterea creştină,
cele patru corpuri sunt:
corp carnal, corp natural,
corp spiritual și corp divin.
Contururile nagâților
sunt trasate și fasonate
la perfecțiune
de aceeași  mână invizibilă
și cu același șablon invizibil.
De ce mă simt superioară
unui nagâț?

 

Cinci mentosane

*Cer aburit. Răsuflare de mânză. Se iscălesc îngeri.
*În lacrima mea întinsă între două amurguri șchioapătă o mânză!
*Îmi voi trimite inima în spatele oglinzii! Va recunoaște intrusul?
*Melancolie- în adâncul din mine cade o frunză.
*Corbul păgubaș. Mi-a furat  o lacrimă crezând-o perlă.

 

Dor

Ploaia dă sens sunetului.
Între doi stropi de ploaie
e atâta tăcere
încât  mi-e dor
să ascult
simfonia a 9-a de Ludwig van Beethoven.
Continue reading „Lăcrimioara IVA: Trestie gânditoare (versuri)”

Lăcrimioara IVA: Poesis

Restaurare

 

Le-am permis vizitatorilor
să-mi intre
în suflet
și să-mi atingă
exponatele:
amintiri,sentimente,
lacrimi.
Nefiind un muzeu celebru,
vizitatorii au intrat
fără papuci de protecție
și cu aparate fotografice.
Acum… sunt nevoită
să-mi închid
sufletul
pentru o perioadă
și să încep
restaurarea câtorva
sentimente.

 

La următoarea naștere…

Am avut parte
de multe zile ploioase,
m-a scăldat și soarele,
m-a legănat și vântul!
M-a nins,
m-a burnițat,
și…poate fi un lucru de mirare
dar încă resist!
Sunt o plantă adaptabilă,
am rădăcinile bine fixate
în pământ
și-mi văd lungimea ramurilor.
Când înfloresc,
îmi dăruiesc parfumul tuturor
și nu vreau nimic în schimb .
Deși nu m-am născut plantă,
am devenit!
La următoarea naștere
știu că-mi voi dori să devin femeie,
însă… prefer să uit
și să-mi amintesc atunci!

 

Trecătoarea

Între viață și moarte
este o trecătoare.
Cei bogați și-au angajat șerpași,
catârii i-au împovărat
cu desagi plini de aur și argint…
Cei săraci și-au luat ofurile
în spinare
iar desagii i-au umplut cu lacrimi.
Cine va străbate poteca mai ușor?
Cine?
Mulți dintre noi,
știm răspunsul:
acel bogat sau acel sărac
care-și cară cu smerenie
faptele bune
și se căiește pentru cele rele.
Dacă știm răspunsul,
atunci,
de ce ne încăpățânăm
să aurim poteca?
De ce ne plângem de milă?
Să lăsăm faptele bune
să netezească poteca!

 

Noduri

Am făcut noduri
la batistă.
Este un semn:
mă întomnesc!
Bunica își înnoda banii
în batistă,
eu îmi înnod uitările!

 

Simț civic în tramvai

Deși poartă pălărie
– semn de distincție masculină,
gândul acesta
nu are maniere alese,
așa cum ar fi firesc
pentru un nobil.
S-a așezat pe scaun
și priveste lung afară, pe fereastră.
Lângă scaunul lui, în picioare,
este o speranță însărcinată
și un regret cu tâmple cărunte…
Hei, stimate domn,
te faci că plouă?!
Deși ignorată,
simt că mi-am făcut datoria.
Am încercat să pun la punct
un gând necioplit.

 

Încorsetare

Auzisem că-n inima unui mort
unii momârlani* împlântă
un țăruș de lemn,
pentru a nu se întoarce ca strigoi,
el, mortul.
Așa auzisem.
Și… mai auzisem că,
pentru a nu li se fura
din fructele din livadă,
unii momârlani
aveau garduri electrificate.
Au murit electrecutați căpriori, vulpi
Chiar și… și câțiva copii.
Așa auzisem. Însă ce văzusem,
asta e altă poveste.
Văzusem mâini bătătorite
care-ți întindeau un măr,
ochi care vorbeau
despre pădure, izvoare, păsări…
Văzusem pietre ridicate
nu pentru a lovi în mine,
deși aveam buzunarele pline cu mere,
ci …pentru a îndepărta
vreun uliu gata să înșface
un pui de cloșcă sau un boboc de rață.
Văzusem cuvinte
care luau forma unei tăceri
și tăcerea aceea era răspunsul
la miile de întrebări
care-mi încorsetau copilăria.
Poate… unii momârlani
făceau ceea ce auzisem…
Eu am avut norocul
să întâlnesc doar momârlani cumsecade?
Și matură fiind,
aud multe despre unii momârlani,
însă deși vederea mi-a slăbit,
văd aceleași mâini,
mâini întinzând unui copil
un măr.
Văd pietre alungând ulii…
Doar transformarea cuvintelor în tăcere
nu o mai pot vedea.
Mii de întrebări
îmi încorsetează maturitatea.
Precis se aud multe și despre mine.
Cine vede ceea ce sunt?
Ceea ce sunt, cine vede?
Momârlani(Jienii)*= urmaşii dacilor din Valea Jiului.

 

Simplificare

Unii oameni complică
ceea ce este simplu.
Un geniu este furnica:
știe să simplifice complexul.
Nu m-aș mira dacă
o furnică
ar ști să aducă
două fracții
la același numitor comun.
Nu m-aș mira dacă
o furnică ar folosi algoritmi
pentru a simplifica
calcularea  numerelor mari.
Nu a plouat de ceva vreme.
Furnica își vede cu modestie
de al său drum.

 

A te plimba pe bulevard c-un radio în mână 16 iulie 2020

A te plimba pe bulevard
c-un radio în mână
era ceva șic.
A te plimba
c-un casetofon
ce să mai zic?
În acele timpuri
nimănui nu i-ar fi trecut
prin minte
să ia în derâdere
un asemenea modernism.
Mă și mir
cum de unii
nu-și plimbau butelia.
……
Tocurile cui
lasă amprente adânci
în asfaltul fierbinte.
Mă plimb pe bulevard,
de mână cu o lacrimă.
Trecătorii mă ignoră.

 

Despre elocvență

Ați ascultat vreodată
o frunză uscată?
Ascultând-o,
simți verdele,
vezi nevăzutele…
Continue reading „Lăcrimioara IVA: Poesis”

Lăcrimioara IVA: De ce-ul adolescentin (versuri)

Tandrețe

Cuvintele poetului-
clopoței de cristal
la glezna
unei balerine.

 

 

Aripi de fluture

 

Mamă,
cuvintele tale
sunt aripi de fluture:
nu le pot mângâia!

 

Poem

 

Eram atât de îndrăgostită
încât înghițisem
un ochi de rouă
crezând că-i al tău.
Acum, am trei ochi
și văd păsările
încondeind cerul cu versuri.
Cine știe,
poate într-o zi voi înghiți soarele
crezând că-i sufletul tău!

 

Declarație de dragoste

 

Dacă aș fi luna
pentru o noapte,
m-aș furișa
în inima ta
să-ți șoptesc
galbene cuvinte.
Dacă aș fi soarele
pentru o zi,
m-aș închide
în sufletul tău,
luminându-te.
Dacă aș fi pasăre
pentru o clipă,
ți-aș mângâia
cu aripile
fiecare gând,
fiecare speranță.
Fiindu-mi teamă
să nu te strivească
atâta iubire,
te păstrez sub pleoape.
Ești lumina ochilor mei !

 

Tăcerea din gând



Câteva stele cad șoptit, cad a destrămare,
Inima-mi devine-o lună plină de dor, de așteptare.
Galbenul mă-nconjoară într-un zbor tăcut, plăpând,
Peste tot este tăcere, o tăcere și în gând.

 

Lacu-mi știe întristarea, barca leagănă ușor,
Cerul oglindește chipul care-mi dă suspin și dor,
Luna-mi spune c-o să vină, raza ei nu cred că minte,
Chiar de-aș vrea, acum… în noapte, despre el nu am cuvinte!

 

De ce-ul adolescentin

 

De ce chipul tău mereu în gând mi- apare
Și vreau să fim uniți ca și un roi?
De ce nu văd nici luna când răsare
Și vreau să fim în noapte doar noi doi?

 

De ce calzi sunt stropii reci de ploaie
Atunci când alături de tine eu sunt?
De ce vreau să merg cu tine-n veșnicie
Și-nvăluită în misterul nopții, te încânt?

 

De ce gândurile-mi sunt buchet de crini
Și inima îmi bate puternic lângă tine?
Cu tine alături voi ignora ai vieții spini
Și ochii-ți vor fi stele pentru mine?

 

Ferestre deschise



În ochii noștri marea era mereu cuminte,
pescărușii… albastru-i vălureau sublim.
Aș vrea să colind lumea cu locurile-i sfinte
să uit c-odinioară noi doi eram un număr prim.

 

Prin lanuri `nalte îmi port gânduri și vise,
maci îmbujorați, sălbatici, dansează menuet,
inima mea are ferestrele deschise,
soarele îi face speranței… un portret.

 

Dorul

 

O coardă-n suflet, vântul îmi atinge.
Și tu aseară o coardă-mi mângâiai.
Aseară te-am văzut, însă… dorul iar mă frânge
Când mă gândesc la piept cum mă strângeai.
Voiam să-ți povestesc de ”cealaltă eu”
Însă, tăceam înfiorată-n noapte.
Priveai o ea?! Priveam un zeu!
Se auzeau șoapte de inimi, doar șoapte!
Ce mult aș vrea să fii aici în barcă,
luna să fie martorul iubirii ce ne leagă!
Barca și cu mine pleacă, pleacă…
Se aude un foșnet! Ești tu? Este o creangă! Continue reading „Lăcrimioara IVA: De ce-ul adolescentin (versuri)”

Lăcrimioara IVA: Prin coridorul cerului, se aud pași (poezii)

Preocupare

Se aud pașii bunicului
prin coridorul cerului.
Numai ce s-o fi întors
de la cules de stele!
Doamne, cum mai trosnește
podeaua de nori!
Oare cine îi va mângâia
aripile obosite?
Bunica ce o face?
Hmm, nu-i aud foșnetul fustei!
O fi trebăluind printr-o cameră!
Săraca, numai să nu se piardă
prin mulțimea de camere
care sunt acolo sus!
Bunico, bunico,
dacă mă auzi ,
arată-te
la una dintre ferestre
și flutură-ți batista!
Doamne, te rog, nu -mi îmbătrâni simțurile,
vreau să zăresc batista bunicii!

 

Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

Hâtră din cale afară,
speranța aceea bătrână
sta pe o laviță și inspecta drumul.
Colbul  ridicat de o cocie
i-a fluturat sumna.
De multă vreme
căutase un motiv de ceartă!
”- Mănâncă-te norocul să te mănânce,
tu nu ai văzut cât sunt de cicită?”
Vizitiul, om înțelept,
a ignorat-o și a condus
cocia timpului
mai departe.
Cine își pune mintea cu o speranță bătrână?!

 

Care înger o fi bunica?

Bunica m-a sfătuit:
„Niciodată să nu refuzi
pe cine-ți cere
găzduire,
poate fi un înger!”
….
Dintre oaspeți
care-o fi bunica?
-Bunico,
te rog
scoate măcar
o aripă
de sub bluz!

 

Dentist de furci

Mă uit în colnă.
Este plină
de furci știrbe.
Nu mai sunt
mulți dentiști de furci:
aproape toți
sunt în cer,
printre aceștia
fiind și  bunicul.
Doamne, cum mai știa
să le pună furcilor
dinți noi
printre  știrbături!
-Bunicule,
mi-e tare greu
să strâng fânul
cu furca știrbă!
Bucuriile? Ce să mai zic?!

 

Valoarea  ouălelor  învelite în hârtie de ziar

Bunica știa
să le dea valoare
ouălelor.
Așa pur și simplu,
doar le învelea
în hârtie  de ziar.
Apoi, aștepta clipa
când trebuia
să le ofere.
Continue reading „Lăcrimioara IVA: Prin coridorul cerului, se aud pași (poezii)”

Lăcrimioara IVA: Mentosane

*Teacă fără boabe- în podul casei chițăit de șoareci.

*Zbor de fluture. Va erupe undeva floarea speranței.

*Furnicile cară umbra elefantului, până la râu.

*Lumină de far. Marea înalță valurile, pescărușii …zborul.

*Arome în odaie: luna feliază cerul toamnei.

*Aripi de corb acoperă luna, lupii urlă a toamnă.

*Noapte de vară. un ghem de raze în ghearele pisicii.

*Buchet de cale. Prin două verighete trece soarele.

*Foșnet de frunze. Lacul reflectează rândunele în zbor.

Continue reading „Lăcrimioara IVA: Mentosane”