Iuliana PAȘCA: Stimată Nicoleta Dabija, sunteți recunoscută în spațiul literar prin activitățile didactice, jurnalistice, de cercetare, redactare-carte, corectură și traducere desfășurate în ultimii 10 ani (aprox.). Ați publicat volume de eseuri, interviuri și traduceri, iar în 2018 ați debutat cu volumul de versuri „aici nu se moare niciodată”. Care este povestea acestei activități multidisciplinare, cum a început totul?

Nicoleta DABIJA: Am făcut toate aceste lucruri, însă pe rând și din dorința de schimbare. Aceasta din urmă a fost motorul „multidisciplinarității” mele, cum o numești. Când eram copil, visam să ajung profesor. Iar când am ajuns, în câțiva ani m-am plictisit și mi-am dat seama că nu mai pot continua fără să mă mint. Atunci am optat pentru jurnalismul cultural, practicat în scris, dar și în emisiuni TV. Televiziunea m-a cucerit niște ani. Între timp, mi s-a evaporat pasiunea. Redactare, corectură fac periodic, îmi place să îngrijesc cărțile, textele altora. Constanta însă rămâne scrisul, pentru că în interiorul scrisului poți fi oricât de liber. N-ai cum să vrei să evadezi.

Iuliana PAȘCA: Cum v-ați autodescrie în câteva fraze?

Nicoleta DABIJA: Sunt un om căruia îi este frică de etichete. Întotdeauna am fugit de ele, uite, poate fi și acesta un răspuns la întrebarea anterioară. De aceea, mi-e greu să mă autodefinesc. Sunt mai curioasă cum mă văd alții, însă nu-i întreb, pentru că sigur mă vor minți. Dacă ar fi să lipesc totuși de mine câteva cuvinte, aș alege cinci, câte degete am la o mână: iubire, libertate, frumusețe, vulnerabilitate și bunătate. Mă definesc? Nu știu, sper că o fac toate, în proporție mai mare ori mai mică. În mod limpede, sunt cuvintele pe care le caut mereu în mine, încerc să le privesc în ochi, să le insuflu încredere din când în când, ca data viitoare să le găsesc mai rumene-n obraji și mai voioase.

Iuliana PAȘCA: Spuneți-ne despre câteva succese de după debutul scriitoricesc și cum v-au făcut acestea să vă simțiți în raport cu propria personă.

Nicoleta DABIJA: Nu prea am avut cine știe ce succes cu primele cărți. Poate cu cea mai recentă carte, „a doua viață”, să-mi fi dat seama cam ce înseamnă succesul. Și lucrul pe care l-am înțeles este că nu sunt pregătită pentru el, iar semnele multe și entuziaste ale cititorilor mă blochează. Habar nu am cum să reacționez. În primele luni, după ce a ieșit romanul din tipar, a venit înspre mine o avalanșă de mesaje. Cel puțin așa mi s-a părut mie, că-s prea multe, de la cunoscuți și necunoscuți. M-au bucurat și obosit în egală măsură. Repet, pentru că nu știam cum să reacționez. Și strategia mea, inconștientă la început, a fost să mă detașez de carte, să o consider ceva exterior mie, cu un destin al ei, un fel de fiică celebră. Și e normal ca o mamă să fie derutată când e intervievată pentru meritele altuia, fie și ale unui copil. Pe scurt, nu cred că succesul e ceva care să se potrivească firii mele, totuși, nu aș jura că nu mi-l doresc.

Iuliana PAȘCA: Care este cea mai elogioasă critică pe care ați primit-o ca scriitoare și cum v-a ajutat aceasta?

Nicoleta DABIJA: Cred că ziua în care mi s-a spus că am un talent deosebit pentru scris a fost momentul cel mai frumos și, până la urmă, acel „elogiu” de care vorbești. Dacă mă întorc în timp, atunci am început cu adevărat să trăiesc, a fost a doua mea naștere. Pentru că revelația acelui personaj a devenit și revelația mea.

Iuliana PAȘCA: În 2015 ați primit premiul pentru interviu al revistei „Tiuk”, acordat cărţii „O lună în confesional. Convorbiri cu Liviu Antonesei”. Felicitări! Ce sfaturi aveți pentru cei novici în acest domeniu, care sunt elementele necesare ale unui interviu reușit? Continue reading „Iuliana PAȘCA: Confesiuni…cu Nicoleta Dabija” →