Catharsis

Ploi lacrimând
Pe pământ uscat
De dor de primăvară,
De renașterea lumii,
Din minutul ce pâlpâie,
Răsuflând greu pe albastrul penel.

Când iubirea

Când iubirea e o lacrimă de jar în noi,

Pășim pe căi străine amândoi.

Primăvară,
Copaci în floare.
Dincolo de timp,
Tăcere.
Gândul rătăcit printr-un abis
De simțiri, privește, nostalgic,
La foaia palidă, de pe masa goală.
Ar vrea s-o atingă, dar se teme.
Are oare foaia nevoie de o atingere
De gând rătăcit?
Poate nu.
Dar, atunci, de ce are nevoie o foaie albă
Părăsită pe -o masă, într-un colț, dintr-o cameră
Scăldată-n tăcere, uitată în întuneric?
Poate de o rază de lumină caldă,
Poate de un condei plin de idei
Pregătite să se prefacă în cuvinte.
Poate nu are nevoie decât de ce are,
De tăcerea ce-și trăiește clipa,
Inspirând, expirând aerul ce intră
Liber pe fereastra deschisă.
Ce ironie…
Viața se scurge, secundă cu secundă,
Timpul e un actor grăbit, își spune rolul,
Răpește clipa și-a fugit…
Iar dincolo de el
Sunt eu, la o masă, în întuneric,
Bucurându-mă de răsuflarea primăverii,
Gândind, în tăcere că, ar trebui să scriu o
Scrisoare.
Cui?
Nu știu.
Poate mie,
Poate ție,
Poate nouă,
Poate tăcerii ce vrea să plângă,
Dar nu are lacrimi.
Poate vieții ce a lăsat-o fără ele,
Poate iubirii ce plânge
Că moare, și doare,
Și totuși, pe foaie
Voi scrie o scrisoare,
Primăvara,
Când copacii sunt în floare,
Iar tăcerea doare…
Dincolo de timp.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

22 aprilie 2019

Răsărit de iubire

Curge din mine răsărit de iubire,
mă învăluie liniștea zorilor ce îmi bat îmi pleoape,
mi-e sufletul șevalet pregătit să-l pictez
cu trăiri în culori, cu clipe într-un ceas, de-atâtea ori.
gândul îmi este penel, viața îmi este muză,
trăirile se joacă, rând pe rând le așez,
le prind în culori, cu ele valsez
pe un șevalet interior.
Simțirea trezită dintr-o adâncă amnezie
recunoște chipul neregulat al clipei,
roșu ca focul e răsăritul iubirii,
secunda din mine străbate infinitul albastru,
soarele-mi zâmbește, e mândrul meu astru,
îmi cunoaște taina de dincolo de timp,
ce-și doarme somnul la umbra unui stejar secular
mângâiat zi de zi de un nou răsărit.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

18 aprilie 2019

Ți-e privirea prinsă
Într-un dans al enigmelor.
Să le dezleg, nu pot,
Îmi lipsește cheia.
Amurgul se lasă
Peste clipa noastră
Tu nu poți să vezi,
Eu nu pot să observ
Misterul din tine,
Muzica din mine,
Iubirea ce-o cheamă
Să le cânte lor.
Dau să caut cheia
Visul îmi bate în
Pleoape, mult prea obosit
De zbuciumul dorului
Ce mult și-a dorit
Ca el să ajungă, nu la mine,
Ci la tine în suflet,
dar nu a putut.
Să-și salveze viața,
S-a catapultat
La mine pe
Pleoape și, rănit
De soartă, el a înțeles
Ce a vrut destinul, să îi spună,
Poate mult prea dur.
Lacrimă mi-ai fost,
Taină tu îmi ești
În mine vei fi
Visătorul meu neștiut.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

14 aprilie 2019

Uite, nu ne-atingem, nu vorbim,
Dar cumva ne oglindim
În umbra înveșmântată-n iubire
Ce-acoperă lacrima ce s-a prelins
Din rana zării ce-mi alintă sufletul
Desfrunzit de tine.
Uite, mă dezleg de pustietatea ta,
Mă leg de pustietatea mea,
Mă arunc în brațele timpului,
Mă topesc în palmele sale,
Curg în eternul iubirii,
Mă prefac în cuvânt
Făr’ de moarte,
Și pictez, pe cerul tainei
Care-mi ești, nemurirea
În vers.
Chem vântul să mă ia în zbor
S-ating infinitul glasului
Ce-mi cântă doina dorului
Și-nmugurește bobocii
Trandafirilor ce tânjesc după tine,
Vis iubit de mine.
Uite, în noaptea mută
Mă joc în vers
Și-nfloresc clipa uitată
În reminescența ochilor tăi din
Sufletul meu.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

3 aprilie 2019

Iubirea mi-e tăcere. Tăcerea îmi e iubire.
M-afund în amintire. Totul e o răzvrătire.
Îmi ești timpul de ieri. Apari de nicăieri.
Îmi viscolești trăirea. Mi-e dor să-ți văd privirea.

Nu-mi amintesc plânsul dorului
Așezat în palma valului de suspine.
Nici nu știu când a înmugurit
Depărtarea…
Parcă a trecut o veșnicie
De când ne-am trăit iubirea
Pe un meleag doar de
De inimile noastre știut.
Nu-mi amintesc nici
Glasul ecoului ce ne
Chema iubirea s-atingă
Nemurirea.
Îmi amintesc doar freamătul
Simțirii ce s-a trezit
Căutându-te prin ceața
Singurătății pe care a auzit-o
Strigându-ne pe noi,
Actorii principali,
Ce-am trăit o iubire anume,
Fără nume.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

1 aprilie 2019

Nu vreau s-aștept o pâlpâire a iubirii,
Nu vreau s-asist cum moare încet dorința
Din ochii în care cândva mă oglindeam.
Nu vreau s-aud cum urlă în depărtare vântul
Strigându-și iubirea înapoi.
Nu vreau să simt cum soarta
Îmi rupe inima în două
Și ne oferă nemiloasă,
Jumătate mie, jumătate ție.
Nu vreau s-alerg după idei,
După cuvinte ce fug de condei.
Nu vreau iubirea să ți-o așez într-o carte,
Să devină umbră, să se ascundă printre tăceri abisale,
Să se așeze pe frunze de dor, să-mi mângâie buzele
Ce vor despre ea să vorbească.
Vreau să devină lumină,
Să-mi curgă în valuri prin suflet,
Să îmbrățișeze visul,
Iar visul să o sărute pe creștet
În timp ce cheamă stelele să-i fie ele
Primăvară ce învie atât de frumos.
Vreau să simt dulceața iubirii
Pe buzele-mi tremurânde de dor.
Vreau să ascult glasul mării
La apus de soare,
Într-o primăvară târzie.
E liniște în jur și în mine,
Vreau depărtarea să mi-o apropii,
S-o transform în iubire, nu în amăgire,
Să scriu despre tine nu din amintire.
Dar ai ales să pleci,
M-ai lăsat să aștept
O iubire care
A ales să colinde un alt pom în floare.
Nu vreau să aștept
O altă iubire.
Am ales să plec…
Îmi vei găsi scrisoarea pe malul mării,
Adusă de valul trist și rece.
O vei vedea așteptându-te într-o liniște nefirească.
De vei privi în depărtare, vei zări o ușă deschisă
Și o inimă care caută ceva…în altă parte…
Speranța că viața-i frumoasă,
Că merită trăită chiar de-i iubirea istovită.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

24 martie 2019

Am strâns în mine multe anotimpuri,
Le-am prefăcut în simțiri ce au albit cu timpul.
Am vrut doar să îmi vindec visul,
Să-l spăl de lacrimile ude
În mijlocul pădurilor crude.