Primăvara

 

Sa zvonit că, primăvara
Într-o seară va veni,
Mirosind a tămâioară
Și a nuferi argintii.
Luna, deveni sfioasă
Spunând parcă: ,,Vai și ce
O vedeți așa frumoasă?
Cât de importantă e?
Cum ajunge, așa pleacă
Lăsând visul pe câmpii
Și iubirii, doar o joacă,
Îi va da din galaxii.
Eu sunt veșnică pe boltă.
Nu mă pierd printre nimicuri
Dăruind nopților dotă,
Toate razele de nuntă.”
Dintr-un colț, luceafărul
O privește zâmbitor:
,, Lună, mai tăie-ți avântul,
Încă nu ai vorbitor.
Din noianul înstelat
Cine mărțișor aduce,
Viselor din borangic
Când prin iarba rourată,
Ghioceii vor scânci?
Bolții, da, tu ești regină
Când pe căi se lasă noaptea.
Primăvara-i Doamnă, Primă
Aducând din eden viața.
Se vor umple universuri
De pasteluri colorate.
Noi vom coborî pe șesuri
Construind mândre palate”.
Plecând razele tăcută,
Luna, n-a mai spus nimic.
Primăvara e o muză
Dăruind un anotimp.

 

Un apel la iubire

 

Nu știu ce s-a întâmplat în astă seară
Cănd luna printre astre rătăcea.
Mi-ai prins în palmă sărutarea iară,
Gustând timid mi-ai dăruit o stea.

Continue reading „Ioana CONDURARU: Poesis” →

Mama

 

Lângă vatră, mama toarce
Fir frumos de borangic,
Iar în inimă-i răzbate,
Dorul dinspre infinit
Căci, ai ei copii plecaseră
Colo-n zarea de cobalt
Și de atunci, nu este pace
Nici hodină de aflat.
Tristă e și noaptea parcă,
Doar prin geamuri mai zărește,
Cum luceafărul se lasă,
Peste lumea de poveste.
Vântul bate printre ramuri
Sunând rece a pustiu,
Iar din lampă scade gazul:
,, Doamne, s-a făcut târziu!”
Tresărind mirată spune
Luând cleștele de jos,
Ridicând cu dreapta cruce,
Spre icoana Lui Hristos.
Învelește bine focul
Punând portița încet:
,, Uite, ăsta ți-i cojocul
Ce-i cu tine jos pe, pled?”
Buchisind într-una plânge
Cu atâta înverșunare,
Parcă i-a venit sorocul
Și cerșește îndurare.
Lângă ușă stă păzind-o
Ursu, câinele isteț,
Privind curios să vadă,
Stelele la cabaret.
Întunericul se lasă
În căsuța cu cerdac,
Iar prin somn, Măicuța sfânta,
Cu, copiii stă la sfat.
Geana-i lăcrimează încă
Pe obrazul îmbătrânit
Și-n noapte, șăgalnic sună,
Orologiul răgușit.

———————————-

Ioana CONDURARU

21 februarie 2019

Dă-mi Doamne clipa

 

Revarsă-mi Doamne, liniștea în suflet,
Cu pași demni să mai pot păși
În astă zi ce mi-a zâmbit pe umblet,
În ziua sfântă să mai pot iubi.

Viața-i mult prea impozantă
Pentru ură timp să-mi fac
Fiindcă, nu vreau o restanță,
Când, cu flori de liliac,
Primăvara adorată
Veni-va la mine-n suflet,
Aducând floarea albastră
Și iubirile pe luncă.
Nu am timp să dușmănesc.
Universul e prea darnic
Și un moft copilăresc,
Să-mi suspine trist, amarnic
Nu aș vrea. De ce iubirea
Înflorită în cuvinte,
Să se împiedice de gânduri,
Lăcrimând prin jurăminte?
Privesc mirată zenitul
Cum redă atâta har,
Nepunând înșelăciunea
Și dreptatea pe-un cântar!
Mă rezum la adevăr
Chiar de-mi lăcrimează cerul,
Picurând iară și iar,
Lumii vaste tot misterul.
Mă retrag ușor în mine
Păstrând colțul adorat
Și când vremea se va duce,
Spre o zare de cobalt,
Lăsa-voi în urmă versul
Scris la ceasul unui dor
Când, prin astre diva, luna,
Zâmbea…înfiorător.

———————————-

Ioana CONDURARU

15 februarie 2019

Pe aleea dinspre astre,
Al tău dor, pășește lin
Aducându-mi flori albastre,
Cu parfumul lor divin.
Deschid inimii, fereastra
Să pătrundă ca o boare
Dorul ce, zâmbind mă-ndeamnă,
Iubirii să-i dau savoare
Din a sufletului rouă,
Doar o mică picătură,
Împărțind așa, în două,
Viața într-o uvertură.
Tu, pianul acordat,
Dăruind magie, mie
Eu, mângâiindu-te cu drag,
Într-o dulce simfonie
Și când luna își revarsă,
Razele în dans sublim,
Să ne acopere petale,
Presărate sub salcâm.
Al tău dor mă înfioară
Când în suflet cuibărește,
Dragostea, o căprioară,
Coborâtă din poveste.

———————————-

Ioana CONDURARU

19 februarie 2019

Să te păstrez la mine-n gând
Când, astrul nopții în geam bate,
Mi-am dorit atât demult,
Dar ochii îți privesc departe.
La țărm de mare i-ai oprit
Unde iubirea plânge-n valuri,
Căutând același legământ,
Pe care l-ai depus pe maluri.
Era o noapte cu sclipiri,
De curcubeie peste lume,
Noi ne pierdeam ca doi copii,
Îmbrățișați pe-a undei, spume.
Frivolă clipă se ducea,
Spre astre căutând zefirul
Care, cândva ne dăruia,
Cu dezinvoltură elixirul.
Să te opresc dar e târziu!
Mă poartă gândul la apus
Galopând fără să știu,
Pe valul mării în abis.
Închid iubirea-ntr-un cristal
Ascuns în inima perenă,
Să-mi fie pururi ideal,
Rămas tăcut în emisferă.

———————————-

Ioana CONDURARU

10 februarie 2019

Iubirea mea, un plai cu flori
Ce, ți se așterne la picioare
Când, din azur frumoșii zori,
Aduc razele milenare.
Eu te cuprind într-un sărut
Și îți răpesc din suflet dorul
Care surâde atât demult,
Când tu imi dăruiești amorul!
Iubirea mea? Rază de lună
Coborâtă printre vise
Punând iubirii drag, cunună,
Din flori gingășe de caise.
Nu te amăgesc! Îți dau rubinul
Ce străluce la mine-n piept
Și, dacă vrei, chem heruvimul
Să ne încânte cu un sunet.
E noapte, vezi? Surâd luceferi
În glastră unde fericit,
A dat în floare busuiocul
La cesul primului sărut.
Pliază timpul, pune-l bine,
Pune-l aici la mine -n sân
Și primăvara când revine,
Îl vom planta lângă salcâm.
Zâmbești? Ce chip duios
Și ce privire încântătoare!
Hai lasă, nu fi vanitos
Primește-mi dragostea de floare.

———————————-

Ioana CONDURARU

16 februarie 2019

Zi de iubire

 

Mă cuibăresc în gândurile tale,
Mă cuibăresc în dorul tău suav,
O clipă blândă și înfloritoare
E-această zi și se numește azi.

Dragoste

 

,,Ești suavă, diafană,
Dar n-aș vrea să am o rană
La ea să te leg,
Căci, în taină m-ai săpa
Pân ‘ mi-ai frânge inima.
Tu sfioasă? Ba glumești!
Te ascunzi după cuvinte
Iar apoi frumos plătești,
Da, până scoți oameni din minte
Și îi faci hai-hui să umble,
Peste câmpuri și păduri.
Ispitești
Apoi glumești
Fără măcar să gândești,
Câte lacrimi curg pe văi
Cu dorul de ochii tăi.
Eu, păcălită nu mă las!
Ce? Vrei pălind fraged obraz,
Să-l doresc pe El și azi?
Nu…mai bine…știi ceva?
Îți arăt frumos, calea,
Presărată cu zafire…
Haide, mergi te du cu bine”.
Și așa, am alungat
Timpul și pe-acel oftat
Căci, dragostea băte-oar vina,
A purtat toată pricina,
Făcând din viață un chin,
Doar cu nori fără senin.
Dar am pus-o sub lacăte,
Fără dreptul la recurs
Și de-a vrea iar libertate,
Îi voi da calea de noapte
Să se ducă…ducăse,
Pe cale cu visele.

———————————-

Ioana CONDURARU

5 februarie 2019

Într-un dans

 

Seara cobora felină
Peste noi, ca într-o poveste
Aducând clipa divină,
De pe căile celeste.
Tu, curtenitor din fire
Într-un vals m-ademeneai,
Deschizând cale iubirii
Cu surâsul, fin, bălai.
În surdină doar vioara
Suspina lin dăruind,
Acea dulce armonie
Pe a notelor avânt
Și, șarmant cuprinzând trupul,
Mă purtai spre paradis,
Oprind pentru-o clipă timpul,
La o margine de gând.
Înfloreau mărgăritare
Pas cu pas de se întâlnea
Iar din raze călătoare,
În păr nuferi înfloreau
Și noi amețiți de patimi,
Ardeam flăcări nesfârșite
Pe tărâmul fericirii,
Căci demult erau dorite.
Într-un dans simțit-am viața
Renăscând din amintiri,
Dragostea de mult uitată
Printre visuri argintii.

———————————-

Ioana CONDURARU

3 februarie 2019